Rata de promovare la BAC 2025, sesiunea de toamnă, este de doar 28,4% în anul cu cei mai puțini candidați înscriși. Este cea mai mică rată din ultimii 7 ani

1.082 de vizualizări
Foto: © Viorel Dudau | Dreamstime.com
Aproximativ 7.300 dintre cei 25.710 candidați care au participat la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2025 au obținut medii peste 6, potrivit datelor publicate de Ministerul Educației și Cercetării. Astfel, rata de promovare este de 28,4% – cea mai mică din 2019 încoace.

Numărul candidaților promovați la examenul de Bacalaureat 2025, sesiunea august, este de 7.306. Dintre aceștia, 4.805 sunt elevi care au finalizat clasa a XII-a anul acesta și nu au promovat în sesiunea organizată în iulie. 2.978 de candidați au finalizat liceul într-o altă promoție.

Amintim că la proba la Limba și literatura română au fost prezenți 13.992 de candidați (87,1%). La proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie) s-au prezentat 15.780 de candidați, adică 84,1% din totalul celor înscriși. În a treia zi de examen, la proba la alegere a profilului și specializării s-au prezentat 16.280 de candidați (84,6%). La limba și literatura maternă au fost prezenți 409 înscriși – 89,5% din cei înscriși.

La această sesiune s-au înscris 30.279 de candidați. 25.710, adică 84,9%, s-au prezentat la cel puțin una dintre probele scrise.

  • Este cel mai mic număr de înscriși din promoțiile trecută și curentă din ultimii 20 de ani cel puțin. Anul trecut au fost 33.600, în 2023 au fost 33.974, în 2022 au fost 34.823, iar în anul 2004 – 33.724.

Ratele de promovare din perioada 2014-2024:

  • 2024 – 29,3%
  • 2023 – 29,8%
  • 2022 – 32,5%
  • 2021 – 30,3%
  • 2020 – 31,5%
  • 2019 – 30,9%
  • 2018 – 26,9%
  • 2017 – 26%
  • 2016 – 24%
  • 2015 – 24,1%
  • 2014 – 22,3%
DOCUMENT Dosarul rezultatelor inițiale la bac 2025, sesiunea august

Foto: © Viorel Dudau | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Asta în contextul în care au fost cele mai ușoare subiecte din ultimii 30 de ani. Să trăiască reforma permanentă și descentralizarea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației Ligia Deca, despre reintroducerea tezelor și a semestrelor după recordul negativ înregistrat de elevii de clasa a VIII-a la simulare: Nu am avut o discuție pe reintroducerea tezelor / Nu a fost observată o legătură între structura anului școlar pe module și rezultate

Ligia Deca declară că nu ia în calcul reintroducerea tezelor școlare, după ce elevii de clasa a VIII-a care au susținut în gimnaziu acest tip de evaluare doar doi ani…
Vezi articolul

Educația prin film documentar la Astra Film Festival 2024: profesorii pot participa la sesiuni de formare media, elevii pot urmări povești despre depășirea traumelor, nutriție sau adolescenți care vor să devină artiști

Elevii și profesorii au pregătită o experiență educativă unică la Astra Film Festival (AFF) 2024, prin intermediul filmelor documentare care explorează teme esențiale în educația modernă. Adolescenții din medii defavorizate…
Vezi articolul

Regulile de înscriere la grădiniță și creșă 2024, la fel ca anul trecut. Ce trebuie să facă părinții, documentele necesare și care sunt criteriile de departajare în cazul în care sunt mai mulți copii decât locuri – proiect

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică proiectul de metodologie privind înscrierea la creșă, grădiniță și servicii de educație timpurie complementare (ludoteci). Amintim, înscrierea la grădiniță și creșă 2024 are…
Vezi articolul

Nu se vor lua măsuri de natură să conducă la disponibilizări de personal – răspunsul ministrului Daniel David pentru reprezentanții profesorilor, în contextul în care liderul sindical Simion Hăncescu a semnalat că dispar 16.000 de posturi în Învățământ, dacă norma didactică se mărește cu 2 ore

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a transmis liderilor sindicali că „nu se vor lua măsuri de natură să conducă la disponibilizări de personal”, în privința ideii de creștere a…
Vezi articolul