Rata obezității și a fumătorilor în rândul adolescenților din România, printre cele mai ridicate din UE, în creștere constantă de două decenii – raport european privind situația sănătății în România

536 de vizualizări
Foto: © Tero Vesalainen | Dreamstime.com
Rata persoanelor supraponderale, a celor care suferă de obezitate și cea a fumătorilor în rândul adolescenților din România sunt ridicate și au crescut constant în ultimele două decenii, potrivit raportului privind Starea Sănătății în UE – Profilul de țară pentru România 2021, publicat de Comisia Europeană.

Analiza europeană arată că ratele privind obezitatea și persoanele supraponderale în rândul adolescenților au crescut constat în ultimele două decenii. Fenomenul este declarat a fi “o problemă crescândă de sănătate publică”, având în vedere că unul din cinci tineri de 15 ani erau, în 2018, fie obezi, fie supraponderali – ușor peste media UE.

În același timp, consumul de tutun în rândul adolescenților rămâne o sursă de îngrijorare, potrivit raportului, în condițiile în care aproape o treime (31%) dintre tinerii de 15-16 ani declarau, în 2019, că fumaseră în luna precedentă – procent mult peste media UE, de 21%.

  • În această privință, analiza Comisiei arată că rata adolescenților care fumează a rămas neschimbată din 2014, dar, spre deosebire de adulți, în cazul cărora majoritatea fumătorilor sunt bărbați, în cazul fetelor și băieților ratele fumătorilor sunt similare. Dacă se ia în calcul și consumul de țigarete electronice, procentul minorilor de 15-16 ani care declară că au fumat în ultima lună era, în 2019, de 40%, cel mai ridicat procent din UE, unde media este de 28%.

Documentul citat prezintă un grafic potrivit căruia Romania înregistrează o situație mult mai gravă decât majoritatea țărilor UE când vine vorba despre numeroși factori de risc, la adulți și adolescenți deopotrivă. În privința adolescenților, e notabilă rata foarte scăzută a consumului de alcool și încadrarea în media europeană în privința consumului de fructe.

Adolescenții din România se apropie, însă, de “zona roșie” (situație sub media europeană) când vine vorba de consumul de legume, fumat, obezitate. În privința activității fizice, adolescenții români apropie de media europeană.

Sursa: Raportul CE privind starea sănătății în România – 2021
Concluziile generale ale raportului – pe G4Media.ro.

Raportul complet – aici.

Foto: © Tero Vesalainen | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cazurile Șercan și G4Media.ro, tratate pe larg de publicația Politico, influentă la Bruxelles: Doi jurnaliști importanți afirmă că au fost amenințați și intimidați după ce au publicat o serie de reportaje critice la adresa unor persoane publice

Doi jurnaliști importanți afirmă că au fost amenințați și intimidați după ce au publicat o serie de reportaje critice la adresa unor persoane publice importante, ceea ce a readus în discuție…
Vezi articolul