Remus Pricopie îl acuză pe Sorin Cîmpeanu de lipsă de cei 7 ani de-acasă: După ce jignești în linie pe oricine îndrăznește să te contrazică este nerealist să crezi că poți să mergi mai departe cu respectivele proiecte de legi

5.516 vizualizări
Remus Pricopie / Foto: Agerpres
Remus Pricopie / Foto: Agerpres
Remus Pricopie, rectorul SNSPA și fost ministru al Educației, îl acuză pe ministrul Sorin Cîmpeanu că este „lipsit de o educație elementară: cei şapte ani de acasă”. „Poți să vorbeşti despre educație fără să ai ‘educația’ bunului simț?”, întreabă Pricopie, la puțin timp după ce ministrul Educației a avut o replică deplasată la adresa celor 100 de intelectuali care i-au cerut modificarea proiectelor de legi ale Educației și i-a calificat drept “un grup de interese”.

„După ce jignești în linie pe oricine îndrăzneşte să te contrazică – profesori, elevi, studenți, părinți, foşti miniştri ai educației, jurnaliști, reprezentanți ai societății civile, academicieni etc. – este nerealist să crezi că poți să mergi mai departe cu respectivele proiecte de legi”, spune rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA).

„Sper că PNL va realiza că acest pachet legislativ, care trebuie să reflecte „educația”, este compromis zi de zi de un ministru lipsit de o educație elementară: cei şapte ani de acasă”, continuă Pricopie.

Replica integrală a fostului ministru Remus Pricopie la jignirile lansate de ministrul Sorin Cîmpeanu:

„Poți să vorbeşti despre educație fără să ai „educația” bunului simț?

Impolitețea, smecheria, falsificarea adevărului, deturnarea atenției către false probleme – acestea sunt instrumentele folosite de actualul ministru al educației în timpul „dezbaterilor” pe marginea legilor „României Educate”.

După ce jignesti în linie pe oricine îndrăzneşte să te contrazică – profesori, elevi, studenți, părinți, foşti miniştri ai educației, jurnaliști, reprezentanți ai societății civile, academicieni etc. – este nerealist să crezi că poți să mergi mai departe cu respectivele proiecte de legi.

Sper că PNL va realiza că acest pachet legislativ, care trebuie să reflecte „educația”, este compromis zi de zi de un ministru lipsit de o educație elementară: cei şapte ani de acasă.”


3 comments
  1. Ministrul reprezintă, cred, grupuri de interese ale „specialilor”, precum doctorii plagiatori, profesorii din școlile de fițe ce vor elevi cu potențial (financiar), analfabeții funcționali ce trebuie sa intre la facultate, că și gura universitarilor trebuie să mănânce, nu pâine ci cozonac…
    Dacă oamenii de bun simt prind un hot, adesea acesta striga „hoții”…

  2. Când un Trahanache contemporan, prezidentul pe viață al Comitetului francofoniei în limba română, al Comitetului agronomic, agrologic și zootehnic de la orașe si municipii, al Comitetului şcolar național, al Comiţiului politic liberalo-socialist și transpartinic, al organizațiilor secrete binecunoscute, şi al altor comitete şi comiţii, dovedește deficit de socializare primară, fundamentală, el se supracalifică pentru misiunea nobilă și sfântă de a reforma întreaga instrucțiune și educațiune românească. Păcat ca a murit Nenea Iancu, că avea șansa întâlnirii cu propriul său personaj. Slavă Domnului că nu l-a întâlnit, că măria sa, personajul, l-ar fi ucis cu lipsa lui de imaginație și cu absența simțului ridicolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consorțiul Universitaria cere deblocarea concursurilor de angajare în universități și sprijin financiar pentru studenți, inclusiv fonduri pentru bursele celor pe locuri cu taxă / Rezoluția reuniunii de la Craiova

Consorțiul Universitaria solicită deblocarea urgentă a concursurilor de angajare din învățământul superior, în contextul blocajului instalat prin Legea 141/2025 (Legea Bolojan), precum și creșterea sprijinului financiar pentru studenți și exceptarea…
Vezi articolul

LISTĂ Peste 100 de acte normative trebuie aprobate pentru implementarea Legii Învățământului Superior / Până la finalul acestui an vor fi emise 8 Hotărâri de Guvern – proiect în consultare publică

Ministerul Educației a lansat în consultare publică un proiect de ordin privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învățământ superior pentru aplicarea noii Legi a Învățământului…
Vezi articolul

Alianța Organizațiilor Studențești, ANOSR: Ne delimităm de absolut orice ideologii extremiste și condamnăm public manifestarea acțiunilor de acest gen / Protestele au avut un singur scop, de a atrage atenția cu privire la scăderea fondului de burse

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) se delimitează de orice manifestări extremiste apărute în timpul recentelor proteste studențești, potrivit unui comunicat al organizației. ANOSR subliniază că „protestele au…
Vezi articolul

Când începe anul universitar 2025-2026. Structura și calendarul anului universitar la cele mai mari 20 de universități din țară / Majoritatea începe cursurile pe 29 septembrie

Structura anului universitar 2025-2026 a fost publicată de mai multe universități din țară. Edupedu.ro prezintă calendarele de la primele 20 universități după numărul de studenți. Majoritatea începe cursurile luni, 29…
Vezi articolul

Limitarea la strict două mandate pentru rectorii universităţilor, indiferent dacă au fost întrerupte sau nu, votată în unanimitate de Comisia de Învăţământ din Camera Deputaţilor

Comisia de Învățământ a Camerei Deputaților a votat marţi, în unanimitate, un raport favorabil pentru propunerea legislativă de a limita mandatele rectorilor la maximum două, indiferent de întreruperi. Anunţul a…
Vezi articolul