Aproape 2.000 de profesori cer, printr-o petiție, revenirea la norma didactică de predare de 18 ore pe săptămână și retragerea prevederilor din proiectul Legii salarizării care diminuează drepturile salariale ale personalului din educație. Petiția a fost inițiată de către Asociația Română a Profesorilor Francofoni.
- Luni, 25 mai, proiectul legii salarizării a fost pus în dezbatere publică. Ministrul interimar al muncii, Dragoș Pîslaru, a declarat că salariile nu scad, niciun venit nu va scădea.
- Pe 28 mai a avut loc prima rundă de negocieri cu sindicatele din Educație pe marginea proiectului de lege a salarizării în sistemul public.
Conform petiției, profesorii solicită și menținerea studiului Limbii Moderne 2 (L2) la minimum 2 ore TC pe săptămână.
„Solicităm retragerea măsurilor din Legea nr. 141/2025, retragerea prevederilor din proiectul Legii salarizării publicat la 25.05.2026 și respectarea dispozițiilor Legii nr. 198/2023 privind calitatea educației, stabilitatea personalului didactic și valorizarea resursei umane prin:
- Menținerea studiului Limbii Moderne 2 (L2) la minimum 2 ore TC /săptămână;
- Menținerea drepturilor salariale ale personalului din învățământ;
- Revenirea la norma didactică de 18 ore/săptămână, respectiv 16 ore/săptămână pentru cadrele didactice cu gradul didactic I și peste 25 de ani vechime;
- Menținerea tuturor sporurilor și a normei de hrană;
- Menținerea efectivului maxim de 25 elevi/clasă;
- Retragerea măsurilor din Legea nr. 141/2025 care afectează sistemul de educație;
- Retragerea prevederilor din proiectul Legii salarizării publicat în consultare publică la data de 25.05.2026 care diminuează drepturile salariale ale personalului din educație”, se arată în textul petiției.
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a vorbit despre proiectul noii legi a salarizării și a spus că „este o bătaie de joc”. „Este o palmă dată colegilor care au vechime și experiență în sistem, salariile lor îngheață. Eventual, dacă scad, le dă domnul ministru acolo niște sume compensatorii valabile până în 2031”, a declarat acesta marți, 26 mai, la Antena 3 CNN.
Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, referitor la proiectul noii legi a salarizării, că sunt diminuate veniturile pentru „mulți profesori”. „Sunt pierderi de 280 și până la 500 și ceva de lei”, a precizat liderul sindical.
Potrivit proiectului legii salarizării, angajații care la 1 ianuarie 2027 vor avea salariile mai mici decât salariul aferent lunii decembrie 2026 vor primi o diferență salarială tranzitorie până pe 31 decembrie 2031.
Despre norma didactică
Conform Legii Bolojan, noile norme didactice sunt:
- pentru învățători și profesori de învățământ primar, norma didactică rămâne de tip „un post pe clasă”, dar cu 2 ore obligatorii de pregătire remedială pe săptămână
- pentru profesorii de gimnaziu, liceu, postliceal, precum și cei din clasele cu program integrat de artă și sport sau din unități extrașcolare, norma crește la 20 de ore pe săptămână, dacă aceștia au cel puțin licență în cariera didactică
- excepție: profesorii cu grad didactic I sau titlul de profesor emerit, care desfășoară activitate de mentorat, vor avea normă redusă la 18 ore pe săptămână
- profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori vor avea norme de 26 de ore pe săptămână (cu licență), respectiv 22 de ore (dacă au gradul I și activitate de mentorat)
- în învățământul special, norma este de 18 ore pentru profesori la predare și terapii specifice, respectiv 22 de ore pentru educatori și maiștri instructori
- cadrele didactice cu peste 25 de ani vechime și gradul I, sau care dovedesc performanță educațională, pot beneficia de o reducere a normei cu 2 ore pe săptămână, fără afectarea salariului, în baza unei metodologii aprobate de Minister
În plus, în perioada 2025-2026 până în 2029-2030, este valabil un regim special care permite includerea în norma didactică a unor activități precum pregătirea pentru examene naționale, performanță educațională și învățare remedială.
Este prima creștere a normei didactice din 1995 încoace. Atunci, prin Legea Statutului cadrelor didactice, prevăzută de legea învățământului, dar aprobată separat doi ani mai târziu, erau stabilite normele didactice de 18 ore în învățământul preuniversitar.
Reamintim că Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.
Informații de context – Legea salarizării 2026
Legea salarizării unitare este unul dintre jaloanele importante din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și trebuie finalizată până la începutul verii 2026.
Liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, a transmis după o întâlnire cu premierul Ilie Bolojan, în 6 februarie, că executivul a anunțat începerea consultărilor cu partenerii sociali din luna martie: „Referitor la noua lege a salarizării, răspunsul primit a fost acela că, începând cu luna martie a.c., vor începe consultările cu partenerii sociali, asta pentru că până la începutul verii trebuie să fie finalizată, fiind o condiție impusă prin PNRR”.
Inițial, legea salarizării din sistemul bugetar ar fi trebuit să intre în vigoare la 1 ianuarie 2024, dar a fost amânată în contextul anului electoral de politicieni.
În timpul grevei generale din educație din primăvara lui 2023, premierul Nicolae Ciucă i-a „asigurat” pe profesori prin memorandum că majorările salariale solicitate vor fi prevăzute în noua lege a salarizării, promisă pentru finalul anului 2023. Profesorii au fost în realitate sfidați, Guvernul Ciucă aprobând majorări prin ordonanță de urgență (OUG) pe care sindicatele nu le agreaseră.
- Pe 7 iunie 2023, ministrul Muncii de atunci, Marius Budăi, declara la Colegiul Național „I.L. Caragiale” din București: „Până pe data de 15 iulie am termen de la coaliție să finalizez draftul legii salarizării, astfel încât în perioada 15 iulie – 1 septembrie să continuăm discuțiile cu sindicatele, ca la 1 septembrie propunerea administrativă să treacă de Guvern și să fie depusă în Parlament”.
- Iar el adăuga tot atunci, în plină grevă: „Principiul de la care plecăm în construirea grilei de salarizare viitoare din viitoarea lege a salarizării unitare este plecarea de la salariul mediu brut aflat în plată și utilizat la construirea bugetului asigurărilor sociale de stat. Pentru debutant așa va fi”.
După câteva luni însă, Guvernul Ciolacu 1 a anunțat că amână adoptarea legii pentru mai multe consultări pe marginea acesteia și spunea că proiectul de lege va trece prin Parlament în septembrie 2023. Sindicatele polițiștilor au fost cele care au aflat în octombrie 2023, după o întâlnire la Ministerul Muncii, despre faptul că cel mai devreme de la 1 ianuarie 2025 va fi aplicată această lege. Nu a fost aplicată până în prezent.
În 2024, Guvernele Ciolacu 1 și 2 au amânat elaborarea și adoptarea legii, fiind an cu patru rânduri de alegeri, iar în 2025, primele cinci luni au fost, de asemenea, marcate de alegerile prezidențiale.
În 15 iulie 2025, președintele Nicușor Dan declara că legea ar putea fi gata în „un an – un an și jumătate”, apreciind că actuala lege a salarizării a fost modificată succesiv prin derogări și sporuri, ceea ce a dus la situații în care „oameni care lucrează același lucru au salarii diferite”.
De la 1 ianuarie 2024, salariul profesorului debutant este de circa 3.700 de lei net. În 2025, câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025 este de 8.620 lei, potrivit legii 10/2025. O analiză Edupedu.ro din iunie 2024 arată că salariul profesorului debutant trebuia să fie cel puțin 4.400 de lei net în 2025.
Foto: © Tatyana Frolova | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
71 comments
Cotiga, C.Nic. V., AVETI cei mai prosti educator
si cum v-o mai chema sau va mai intitulati,
Mahalagismul nu „se ascunde” doar in cuvinte, ci si in tonul si comportamentul personal – artagos, golanesc, mahalagesc.
Modul cum va tot imprastiati aici din „preaplin” gandurile personale, toate mizerabile, cu privire la invatamant si profesori este de mahala! Faceti acuzatii fara baza reala si acuzati si denigrati o intreaga categorie sociala de-a valma. Si faceti asta ca o persoana „proptita” in poarta unei scoli si strigand de acolo acuzatii catre cei dinauntru, ca sa va auda nu cei dinauntru, ci toata mahalaua!
In mod sigur cu profesorii de la scolile unde invata copiii dvs nu aveti tupeul sa vorbiti asa cum va exprimati aici, in primul rand pt ca stiti bine ca mintiti.
Va cred si pot intelege ca oti fi avut ceva experiente neplacute pe la scoala, dar chiar nu ati avut la nicio materie niciodata un profesor pe gustul dvs?? Chiar absolut niciunul?! Ayunci problema nu e la profesori.
Nu cumva din cauza unuia sau a catorva (2-3 din zeci, cati ati fi putut intalni in viata dv personala) ati construit dv un „pat al lui Procust” in care-i inghesuiti acum pe toti profesorii (vreo 200.000) din Romania!?
Ii tot „masurati” pe toti cu acest instrument al prejudecatilor dvs inveninate si nu vedeti ca-s multi profesori in Romania care nu sunt deloc precum va ambitionati dvs sa-i catalogati.
In mod sigur exista „pile si relatii,” exista autosuficienta si superioritate gresit inteleasa, insa NU la tot pasul, nu la modul absolut.
DAR intotdeauna exista mai multe perspective si, prin urmare, mai multe variante ale unei situatii. Fiecare vede propriul „punct de vedere”!
Din pacate in Romania actuala (poate in lumea actuala), cred eu, ne-am obisnuit sa ascultam si sa sprijinim doar, sau cu precadere, criticile elevilor si parintilor la adresa profesorilor, fara sa mai incercam macar sa intelegem legitimitatea profesorilor si a spuselor si faptelor lor.
Asta este lumea in care traim: lucrurile s-au intors cu susul in jos; profesorii trebuie permanent criticati si pusi la zid, niciodata auziti in mod clar, niciodata ascultati, pentru ca, ne „lumineaza” multi tik-tokeri, influenceri si „vedete:” ce stiu ei, profesorii (dupa 20-30 de ani de studii si formare)?!
O lume care-si ignora si batjocoreste profesorii este o lume in „cadere libera”.
cainele moare de drum lung, c😁tiga, de grija altuia.
Este valabil și pentru dumneata!
miss cotiga, atat de prost esti…informata…atat de frustrata esti incat nu intelegi ca nu cerem bani, ci sa nu ni se taie din venituri, chiar nu am cerut nimic in plus, obsedato! un singur exemplu, ca sa priceapa neuronul tau singur care inca mai graviteaza in capuțul tau: dirigentia, pe care vrea s o taie pâzdlaru, cum sa tai dirogentia. ai habar, mai mumafeumoasaapadurii cat consum paihic consumam cu madame ca tine?
Atac la persoană, de atât sunt capabile cadrele didactice! Asta e mentalitatea lor, să atace copiii, să își verse frustrarea pe ei, să le vâneze greșelile, de parcă adulții nu greșesc!
Eu nu am nevoie de diriginte! Ce să îmi spună, notele, absențele? Sunt online! Am ajuns și eu o dată la o doamnă dirigintă și dumneai era cu catalogul. Eu i-am spus că nu de-aia am venit, că mă interesează mai mult cum se comportă copilul meu în relație cu ceilalți, cum e el ca om, cu ce trebuie lucrat la el etc. Nu a fost în stare să îmi spună un cuvânt în acest sens!
Ședința cu părintii e o dată pe an, la începutul școlii, când, de cele mai multe ori, se cer bani: pentru zugrăvit, pentru calculator, pentru imprimanta, pentru videoproiector, pentru hârtie etc. Nu, mulțumesc, nu mai doresc să particip la o astfel de ședință. În altă țară, în alt sistem, nu există această noțiune de ședință cu părinții, nu există grup de WhatsApp, nu se sună profesorul, ci, la începutul anului, primim o listă cu calendarul tuturor activităților pentru tot anul școlar. În plus, profesorul care răspunde de clasă, când are de făcut anunțuri importate, folosește emailul oficial al dumnealui și al elevilor, adică trimite mesaje oficiale dintr-o aplicație, un fel de catalog electronic, dar mai complex, cu mai multe părți aplicative, unde găsești toate informațiile despre copilul tău, despre școală, chiar și informații legate de comportamentul copilului.
Cu mine nu are nimeni niciun consum psihic pentru că eu nu vreau să stau la discuții cu cadrele didactice care nu știu decât să arunce cu noroi, care îți spun cât de mult greșesc copiii! Am încetat de mult să mai cer părerea despre copiii mei cuiva care nu e capabil să vadă lucrurile în profunzime.
Nu-i așa că vă ofticați? Sic-sic!
totul numai pt buzunarul, confortul si burdihanul profesorilor, nimic pt copiii
Nici un cv despre abandonul scolar, mamele minore sau problemele pe care le intampina multi copiii ca sa mearga la scoala
Dati-le la profesori cat mai multe, ca ei oricum scot analfabeti pe banda rulanta.
Botule, abandonul școlar vine din cultura familiei. Mamele minore vin de la învățăturile ortodoxe care nu lasă pe nimeni să asigure educație sexuală minorelor, încât dacă tot își încep viața sexuală, măcar să nu mai facă copii de mici. Problemele întâmpinate de copii pentru a veni la școală sunt treaba ADMINISTRAȚIEI, în mod direct – infrastructură, locuri de muncă bine plătite pentru ca familia să-și permită să mențină un trai bun pentru elev, inclusiv o bibliotecă, să mai citească ceva când are timp – și să AIBĂ timp de citit, nu să trebuiască să meargă la muncă de mic.
Dar oricum, n-are sens să discuți cu boții, ei știu doar ce li s-a spus să spună.
Toti profesorii vor asta , dar li se (…) conducatorilor !
„Dragă comentatorule”, care ai început cu „dragă nu-stiu-ce-lucrezi”, contează ce „lucrez”? Adică, dacă nu lucrez în învățământ, de exemplu, nu ar trebui să mai scriu aici, să am o părere? Sau cum?
Și mai observ ceva, dar nu de acum, și anume, indignarea profesorilor despre faptul că cineva care nu e din sistem le evaluează activitatea. Să nu cumva să îi critici dacă nu știi ce fac ei în clasă! Doar ei între ei își pot da calificative, pot umple dosarele cu aprecieri false de la foarte bine in sus. Nici nu e nevoie să fiu în clasă. Pentru asta e de ajuns că au fost copiii mei, că am văzut destule înregistrări cu profesori care se poartă ca pe maidan.
cotiga, si eu am vazut multe mahalagioaice🤮
Dați-mi o expresie, un exemplu, din textul meu din care să reiasă mahalagismul, vă rog!
La ce vă referiți când spuneți că „am avut probleme cu școala”?
Pentru că nu doresc să răspund fiecăruia, scriu un singur comentariu,
Sper că cei care au procedat la atac la persoană nu sunt profesori.
Când scriu ce scriu despre profesori, o spun din experiența mea cu copiii mei prin școala românească. Din fericire, pe ultimul copil „l-am salvat” pentru că acum încheie anul al treilea într-un alt sistem, într-o altă țară, despre care, chiar copilul spune: „mami, profesorii de aici nu se pot compara cu profesorii din România!”. Dacă rămânea în România, copilul ar fi fost în clasa a VIII-a și ar fi experimentat un stres inutil fie și dacă mă gândesc la evaluarea de la sfârșitul clasei a VIII-a. Ca să nu mai vorbesc de stresul meu pe care nu cred că l-aș mai fi putut gestiona încă o dată.
Apoi, copiii mei sunt buni din toate punctele de vedere și m-am străduit să îi cresc cu principii bazate pe valori, dar, din păcate, școala românească „i-a stricat” cât a putut de tare, etichetandu-i, punându-i într-o ierarhie, punându-i într-un pat al lui Procust, distrugandu-le creativitatea, gândirea analitică, gândirea critică etc. Iar, in final, școala românească nu a reușit să îi facă să realizeze ce presupune să fii cetățean.
Unii aduc același argument, depășit, cei 7 ani de acasă, în condițiile în care, copiii nu mai petrec 7 ani acasă. Sunt copii care merg la creșă, copii care merg la grădiniță la nici 3 ani. De exemplu, copilul meu cel mic a început grădinița la 2.5 ani. Copiii stau la grădiniță de dimineața până după-amiaza, după ora 16:00, deci, o mare parte a zilei sunt în sistemul de învățământ. Asta ca să amintesc de cel care scria ceva cu plastilina la strungar. Deci, dacă vorbim de educație timpurie, despre care cei 7 ani de acasă mai scrieți? Asta a fost acum un secol. Și chiar și așa, cu copii needucați de părinți, nu e meseria profesorilor să îi modeleze, să le fie modele, să le fie mentori? Sau nu știți cum să vă purtați, în afară de a aplica corecția fizică cum se practica când eram eu la școală?
OK, avem și cei mai proști părinți, dar tot profesorii au datoria să fie și lângă copiii părinților proști, că de-aia avem sistem de învățământ. Altfel, renunțăm la educație de tot, pe copii îi educă părinții proști cum pot că tot la fel ies și din familie, și din școală.
Pe copii, tot dvs, domnilor profesori, îi învățați ipocrizia când țineți altfel ora când aveți inspecție, de exemplu. Ce învață copilul de aici? Că poți păcăli o dată și te aranjezi.
Și da, sunt frustrată pentru că vă consider vinovați de toate relele din societate. Totul pornește de la învățământul de calitate proastă. Și nu, nu banii sunt problema. Și cu 6% din PIB lucrurile vor funcționa la fel pentru că nu banii sunt problema, ci mentalitatea, rezistența la schimbare. Și nu aveți salarii mici, și nici nu munciți aproape gratis.
Și nici nu mi-am învățat copiii că școala nu folosește, că profesorii nu merită respect, din contră. Doar am analizat cu ei fiecare interacțiune a lor cu profesorii ca să le deschid ochii, să înțeleagă cine și unde a greșit, ce au de învățat do fiecare întâmplare, cum să se poarte pe mai departe.
Apropo, ați citit, distinsă doamnă intelectuală, cartea „Patul lui Procust” sau macar să fi văzut filmul făcut după romanul cu același nume???:Nu cred, pentru că altfel nu vorbeați asemenea inepții! Extraordinar,copii Dvs sunt magnifici, senzaționali, iar cei de aici sunt varză,nu??? Și eu cunosc foarte multe cazuri unde copii care au plecat din România,in alte state din UE,super avansate, chipurile, erau mult în urmă cu informațiile și conștiințele față de ei! și au fost trimiși cu 2 clase mai sus! Stres?? Ce e acela stres la un copil, faptul că el trebuie să învețe,să citească, să își pregătească lecțiile pentru a doua zi,asta e stres??? Se pare că copii sunt stricați de VOI , părinții super- mega grijulii ,că voi sunteți de fapt STRESUL lor! voi induceți aceea stare de așa zis stres,în așa fel încât mai bine să nu mai facă mai Nimic! Doar va plângeți și clamați Drepturi în stânga și în dreapta,in rest responsabilitatea și respect pentru școală și profesori, nimic, Zero!!! Rușine! Școala înseamnă a învăța,a te formă că om în societate,și a deprinde in plus Respect, Disciplina și Bun Simț! Se pare că astea lipsesc de tot din vocabularul Dvs și a multor părinți!!! Au uitat ce înseamnă Școală!!! Păcat!
felicitări pentru răspuns! fiica mea este profesor de engleză la un liceu în București și pregătește copii , îi trimite la examene la Cambridge etc.ce spun cei ce ne conduc sunt in mare parte doar minciuni.
Copiii despre care vorbești dumneata că se înscriu la testul de limbă, o fac pentru că iau lecții de limbă în privat, pentru care părinții plătesc, nu pentru că sunt elevii fiicei dvs!
Se poate să facă meditații chiar cu fiica dumitale, deși e interzis să faci meditații cu profesorul de la clasă.
Iar banii pentru meditații se pretind și se achită la negru, adică nu se declară și nu se plătește impozit pe ei. Și profesorii mai vor respect, mai vor să fie modele!
Și cu cine se pregătesc, cu tanti Geta de pe scară? Nu tot cu profesori?
Nici n-ar avea nevoie de pregătire suplimentară dacă părinții unora dintre ei nu ar sabota cu bună știință munca profesorului de la clasă, inculcând elevului ideea că doar dacă e ceva plătit, ”merită”. Dacă elevul ar sta atent la oră și ar exersa așa cum i se cere, n-ar mai arunca părinții cu bani ca să-l ”pregătească” în particular (în realitate, să facă minimul necesar ca să treacă clasa/examenul).
Și tot tu te plângi că meditatorii pe care-i plătești nu dau bon și nu-și plătesc taxele?!
Mare e grădina Domnului, poarta e larg deschisă, dar mulți dintre voi încă săriți gardul.
Dragă domnule „forumist”, „Mircea” , dar și ceilalți, la meditații, profesorii sunt aceiași din clasă, dar tot ei, în privat, datorită bănuțului, se mai controlează, își mai stăpânesc emoțiile, mai pun un pic de interes, că de, „banu-i ochiul dracului” și trebuie să livreze ceva, altfel pierde clienții.
Apoi, de exemplu, copiii mei au luat lecții de limbi străine în privat, dar niciodată cu profesori români, ci doar la instituții acreditate (Institutul Cultural Francez, Goethe, British Council), unde nu sunt profesori pregătiți în România și unde noțiunea de școală e total diferită de cea din școlile de stat din România și nu mă refer la câte cunoștințe au profesorii, ci la cum știu să le transmită, să le evalueze, să formeze competențe, adică să formeze caractere. Acei profesori au altă mentalitate ei însuși au caracter.
Iar de un eventual „bon”. eu nu am scris niciunde. Eu vorbesc despre evaziune.
În rest, eu tot susțin că „avem cei mai proști educatori”!
Dragă d-nă care te-ai dat erudită și apoi ți-ai luat pseudonimul ”avem cei mai….” – ai răspuns chiar d-ta. Ai ”antrenat” copilul plătind la negru profesori. Și cam asta dă măsura probității d-tale.
Mai e ceva de spus? Doar românii sunt obișnuiți să cauzeze corupție și apoi să se plângă în toate locurile că e mare corupție în România! Aș putea chiar presupune că faci asta (dai mită) pentru a fi mai bine ”văzută” pe oriunde mergi în țară, de la școală la spital. Și după aceea începi să acuzi pe alții că au luat mita respectivă! Problema e la d-ta.
Hai, o zi bună și las-o așa, că ipocrizia d-tale e deja nemăsurată.
PS D-na Cotigă, expert ANFP… Ce mai e de spus? Cred că e clar totul.
Patul lui Procust la care facea doamna referire, ca si titlul lui Camil de altfel, e cel din mitologie. Asa ca insinuarea dv nu-si are niciun rost.
Este foarte trist si spune multe faptul ca un parinte care a lansat niste critici e injurat si jignit de o serie de profesori, nu doar in comentariul de mai sus. Daca as fi lucrat la Carrefour, nu la scoala, si cineva mi-ar fi zis ca a luat ciocolata expirata din Carrefour, nu i-as fi spus ca e prost si nu stie sa citeasca. Cred ca fiecare din noi stie cativa profesori de care ii este rusine. Profi de sport care flirteaza cu fete de gimnaziu sau liceu, profesori care tipa la clasa, profesori care intarzie sau nu fac nimic la ore, profesori care barfesc cu elevii si le povestesc care alt profesor are aventuri extraconjugale cu alt profesor etc. Hai sa nu ne ascundem dupa deget.
Iar daca literalmente nu stiti niciun cadru didactic cu care sa va rusinati ca impartiti breasla, atunci ori sunteti la o scoala minunata ori sunteti dv cadrul ala de care se rusineaza altii.
Vine un părinte și lansează nu critici ale unor profesori ci critică TOȚI profesorii din țara asta, TOATE școlile din țara asta, fără nicio delimitare, la grămadă.
Și voi vreți să vă luăm serios în seamă?
Pot și eu generaliza de la părinții unor elevi de-ai mei – bătăuși, ignoranți, alcoolici, ajung la poliție la fiecare 2-3 zile – sunteți TOȚI la fel, dragi părinți? Chiar nu vedeți ipocrizia unor astfel de comentarii precum cele lansate de distinsa d-nă?
Nu sunt parinte, n-am copii. Sunt profesoara si mi-e jena de specimene ca cei care au comentat la adresa dnei de mai sus.
Cand esti in sistem trebuie sa intelegi doua lucruri:
1. pentru cine e in afara sistemului, acei approx 20 de profi si o secretara acra cu care are de-a face un copil/parinte in cei 12 ani de scoala *reprezinta* sistemul. Asa cum daca ma duc la ANAF sau la posta si dau de cateva ori de o tanti care isi face unghiile si imi spune orice numai sa ma trimita acasa fara sa ma ajute, o sa injur ANAF-ul si Posta Romana, nu o sa ma gandesc „ce sistem frumos si sigur plin de lucruri bune dar deh, uscaturi”.
2. Parintii sunt de toate felurile. Nu e nevoie de diplome sau cursuri ca sa faci copii. Sunt detinuti de drept comun, sunt presedinti, sunt actori, sunt maturatori, sunt brutari, sunt manageri de corporatie.
Profesorii insa sunt cei care sunt educati sa inteleaga natura umana, sa fie ei adultul atunci cand ceilalti sunt imaturi fie literalmente din cauza varstei, fie din alte motive. Cand un parinte lanseaza acuze, inseamna ca a avut niste experiente urate, pe care daca le intampinam cu injurii si rautati (nu dv ci cei de mai sus) nu facem altceva decat sa intarim parerea ca suntem toti niste jeguri. Am fost toti copii si stim ce poate exista la catedra. Eu predau exact materia la care am avut profesoara pe cineva care stia multa carte dar era o mizerie de om. Despre cei care au comentat insultandu-i inteligenta si copiii unui om care a exagerat pentru ca atat a vazut din experienta proprie, nu stiu cata carte au, dar partea a doua e sigur valabila.
Încă un comentariu lipsit și de cap, și de coadă. De logică nu mai vorbesc.
Ce doriți, stimați „profesori”, să îi arăt cu degetul doar pe cei care nu au ce căuta la catedră? Dar este irelevant! Întreg sistemul de educație ar trebui ras și început de la zero, cu oameni neatinsi de importanta propriei persoane.
Susțineți că generalizez, dar, cum altfel? Pot eu să spun că mai sunt și cadre didactice de nota 10? Nu, nu pot? Și știți de ce? Simplu! Pentru că nu sunt! Nu studiile, nu diplomele, nu vechimea vă fac cadre didactice în adevăratul sens al cuvântului! Ceea ce v-ar da valoare ar fi o mentalitate modernă, bazată pe valori, pe morală, pe etică. Și tocmai asta vă lipsește. Nu sunteți profesori! Sunteți doar niște angajați în educație, iar unii dintre voi mai aveți niște informații în cap pe care le predați, ca un robot, apoi le cereți copiilor să le memoreze și să le redea pentru a fi notați. Și vă opriți aici! Nu știți să evaluați, nu știți să formați competențe, nu știți să scoateți din școli, oameni!
Iar limbajul, cuvintele în care scrieți aici mesaje sunt de cea mai joasă speță, nu sunt demne nici măcar de portarul unei școli, nu că, săracul portar, are o meserie nedemnă .
Și voi susține în continuare până se va începe o reformă adevărată că „avem cei mai proști educatori”.
Dragă „Oana”, asta se numește whataboutism. E ceva de genul: „ba, pe-a ma-tii!”. În toate postările mele, eu am vorbit doar despre educație, despre cadre didactice. Nu amestecați părinții în asta. Să înțeleg, din logica dumitale, că nu sunteți pregătiți pentru meseria de „profesor” din cauza părinților care beau, care au amante și câte și mai câte! Ce treabă au criticile mele la adresa cadrelor didactice cu faptul că unii părinții consumă alcool, de exemplu ? Ca să nu mai spun că sunt și cadre didactice cărora le place și consumă alcool. Ca urmare, ar trebui să spun despre toate cadrele didactice că sunt alcoolice? Nu, nu spun asta! Pot consuma ce le place, dar la școală să fie modele, să fie mentori.
Și mai scriu încă o dată, da, avem cei mai proști educatori! Și asta o știu de mult.
Și voi continua să susțin asta!
@cei doi de mai jos – e clar c-am atins un punct sensibil, când vă atacați în halul ăsta, în special d-l/d-na care pune titlul pe care-l pune, și nu o dată (sigur nu v-a plăcut la școală și credeți că nici altora nu le-a plăcut). Deci vă recunoașteți ipocrizia, dar vă face să vă simțiți bine și să continuați în a da cu bidineaua ca să vopsiți pe toată lumea în aceleași culori, după cum CREDEȚI și SIMȚIȚI voi că trebuie să fie.
Nu cred că mai e ceva de comentat, doar întăriți ce-am spus mai sus.
👍
mama „Cotiga”,
Simplul fapt ca al treilea copil al dv, de care scrieti aici, a fost admis …acolo (in strainatate – nu spuneti unde) la un nivel superior celui de clasa a VIII-a la care ar fi fost aici, este de ajuns sa va rastoarne toate teoriile cu privire la „slabul” sistem romanesc de invamant. Cunosc si eu multe alte cazuri de copii plecati din Romania si admisi la scoala in Anglia, Spania, Italia cam cu una-doua clase mai sus (chiar si cu 3) fata de clasa scolara in care fusesera in Romania. Asta spune multe (de bine!!) despre profesorii si scoala din Romania!
Cei 7 ani de acasa tot se numara si conteaza – sunt, asa cum sigur stiti, anii de pana la varsta de scoala, cand, cu tot cu cresa si gradinita, tot parintii ar trebui sa petreaca cat mai mult timp cu propriii copii si sa-i invete chestiuni elementare ca bunul-simt si respectul pt oameni si lume in general. Daca un copil nu a deprins asa ceva din familie, la scoala …sunt multe altele de invatat (mate, romana, geografie etc), NU spalatul pe maini, sa nu se scobeasca in nas si sa nu injure etc.
Altfel, dupa cum va exprimati ideile pe aici (sunteti oana M deghizata?!) tradati faptul ca NU aveti dv gandire critica (asta presupune printre altele o pozitionare neutra, cunoasterea si analizarea nepartinitor a situatiilor REALE si evitarea generalizarii absolute). Daca tot asa i-ati educat si pe copiii dv sa gandeasca, atunci ei NU au gandire critica si, oricat ar incerca profii la scoala, ce le baga in cap copiilor parintii acasa este mai puternic.
Sunteti, de fapt, (ca ?? OanaM) o sustinatoare infocata a invatamantului privat. Aveti dv sau un amic al dv o scoala privata? Aici sau acolo, in strainatate, copilul dv e la o scoala privata? Cat platiti? Ca sa stie tot romanul la ce sa se astepte in viitorul pe care il construiti dv si cei ca dv, denigratorii de serviciu ai tuturor profesorilor din Romania – sunteti suparata pe o intreaga categorie profesionala si asta nu e in regula, mai ales ca spuneti ca „nu conteaza” ce lucrati dv. Lucrati ceva, adica aveti o slujba?
Doar presupuneri!
Unu: copilul meu nu a fost „admis” nicăieri. Pur și simplu l-am înscris la o școală din UE, o școală de stat, fără taxă, nu contează unde, dar acolo nu mi-au cerut bani pentru „fondul clasei”, acolo nu sunt grupuri de WhatsApp, acolo nu se strâng bani nici măcar pentru un buchet de flori (soțul meu s-a dus cu niște flori la ceva ce se poate numi secretara școlii, dar doamna respectivă nu a dorit să primească nimic, a spus pentru ce, nu e jobul meu?), acolo nu există festivități de deschidere a școlii, festivități de premiere etc., o școală unde se poate înscrie orice copil dintr-o țară UE, desigur una în apropiere de locuința lui, pentru că acolo nu există școli bune, școli proaste, licee de top, există școli și punct, acolo toți copiii sunt tratați la fel, acolo nu se pun etichete copiilor, acolo nu se fac clasamente, acolo copilul e unic, e special, e tratat după personalitatea lui, acolo nu se urlă la copii, acolo nu parchează directoarea mașina în curtea școlii, acolo directoarea nu își umple bidoane de 5 l cu apă pentru consumul personal, adică să le ia acasă, de la dozatorul de apă al școlii și câte și mai câte. Acolo totul e diferit, repet ce îmi spune copilul:”mami, nu pot să compar profesorii de aici cu ce aveam în București!”. Și mai adaug că regiunea în care este școala fiului meu tot regim comunist a avut până în ’89, deci la ei s-au putut schimba organizarea, mentalitatea.
Și, da, copilul meu trebuia să fie în clasa a VIII-a in România, dar acum vă absolvi clasa a VII-a la gimnaziu (scriu gimnaziu pentru că în acel sistem nu toți copiii parcurg gimnaziul, unii parcurg alt fel de școli, unde a fost și fiul meu primii 2 ani pentru lecții de limbă, pentru integrare), deci, copilul meu a fost înscris primul an în clasa a V-a, când, in România, trebuia să fie clasa a VI-a. Și da, am un copil bun, de aceea am dorit să îl salvez din sistemul de învățământ românesc, care își bătea joc de el. Când spun bun, nu mă refer la câte informații are în cap, ci la caracterul lui, la virtutile lui pentru care m-am zbătut să le interiorizeze. Asta nu face școala românească, nu formează caractere, din contră, strică tot ce e bun într-un copil.
Și nu sunt „Oana M”, de ce trebuie să fiu, adică, după capul dumitale, nu mai sunt alți oameni care să gândească cu mintea lor?
Și nu am nicio școală privată, nu lucrez la o școală privată, nu am avut copiii la nicio școală privată, nu interese ascunse, doar urmăresc interesul public, general.
Iar ce lucrez eu tot nu contează, lucrez pentru o societate liberă, bazată pe valori.
Ati avut educatori dintre cei mai prosti (dupa cum declarati),
Claudia/nicoleta/M.oana/Cotiga etc,” (indiferent ce nick-name va mai „alocati” zilele acestea!). Se vede ca ati invatat (doar!?!?) sa mintiti si sa improscati cu noroi!
Aceasta ura pe care o tot revarsati la adresa profesorilor, prin modul obsesiv si inversunat prin care va exprimati, aproape frizeaza patologicul.
Toti cunoastem profesori, ii vedem in viata de fiecare zi. Unii fac breasla de ras, dar, bineinteles, nu tot, iar eu cred ca-s mai multi buni decat rai.
Serios, acum, mai lasati inventiile si minciunile la adresa profesorilor si a scolii! Nu cred ca ati vazut nicaieri vreun prof luand bidoane cu apa de la scoala pt acasa. Deja ati trecut de niste limite inimaginabile, iar enormitatile pe care le debitati va decredibilizeaza cu totul.
E clar ca sunteti doar o persoana fie cu o ura personala, fie cu un interes personal de a promova denigrarea profesorilor si demolarea invatamantului din Romania, pe care politicienii, ministrii si alti „factori” de decizie (cu prea multe diplome fabricate) deja l-au distrus. Sunteti si dv o „maciuca” grabita sa distrugeti ce a mai ramas din scoala romaneasca, pe care cu sacrificii o mai tin la linia de plutire niste profesori saraciti de guvernanti, denigrati si batjocoriti de parinti si elevi, loviti si judecati gresit din toate directiile doar pt ca societatea romaneasca are nevoie de tapi ispasitori.
pai oricum multi sunt acasa la ora 12 si primesc salariul intrag sau mai fac alt job, ar trebui sa stea la program pana la 16.00
amice, nu am sa iti spun ca esti idiot. deci, NU. esti doar prost…informat. esti un habarnisr! raz , munca profesorului se continua acasa. ce vezi tu la scoala , e doar o parte. vezi ti devsacii tai de cartofi!
Dumneavoastră credeți că dacă un profesor ajunge acasă la ora 12( deși este greu de crezut) , nu se mai ocupă de școală?
Vă spun eu că ajunge acasă și are de pregătit orele pentru ziua următoare. Ce face? Caută exerciții, activități pentru fiecare oră de curs, potrivite cu nivelul clasei, corectează un teanc de caiete/ lucrări de control, face o grămadă de situații cerute de inspectoratul școlar/ ministerul educației, consiliază părinții/ elevii prin Whatsapp, se pregătește pentru lecțiile deschise pe care le ține la clasă, lectoratele cu părinții, participă la cursuri online, se întoarce la școală pentru ședințele cu părinții pe clase/ școală sau la consiliile profesorale/ consiliul clasei.
Vi se pare că stau degeaba?
Mulți nu vin la ore, întârzie, copiii îi așteaptă în clasă, nimeni nu le spune unde e profesorul. Iar când apare un profesor înlocuitor sau paznicul sau femeia de serviciu, toți urlă la elevi că de ce nu stau cuminți în bănci, unde să își citească lecția! Unde a văzut cineva așa ceva? Păi nici adulții nu stau în bancă, în așteptarea a ceva ce nu mai vine, citind, în liniște.
De exemplu, la un liceu din București, unde fiul meu este elev, orarul clasei a XII-a l-au făcut în așa fel încât disciplinele de bac să fie grupate 2-3 zile, la mijlocul săptămânii, iar restul disciplinelor să fie, tot grupate, în restul zilelor, la începutul și la sfârșitul săptămânii, când elevii nu vin la ore, adică vin doar la orele pentru bac. Întrebarea mea a fost dacă elevii nu vin, adică orele nu se fac, profesorii mai sunt plătiți?
Traducere: fiul tău CHIULEȘTE de la orele de discipline care nu sunt de bac și-ți spune ție acasă că nu vin profesorii. Iar tu îl crezi. Succes în doi-trei ani, când va fi tot acasă, proaspăt NEET, pe banii tăi. Așa l-ai crescut, așa îl vei avea.
Fiul meu nu este în clasa a XII-a!
Și cum știi dumneata cum mi-am crescut eu copiii?
Eu nu sunt „tău”, „ție” cu dumneata!
Maiestatea voastră, dacă al d-voastră fiu NU este în clasa a XII-a în ce calitate vă dați cu părerea despre cum se desfășoară orele la clasele a XII-a?! Ați auzit la radio-șanț și dați mai departe cu titlul de adevăr absolut?!
Chestia cu profesorii care fac și dreg ce spuneți dvs e tot așa auzită? La bârfotecă, dar luată drept adevăr incontestabil?
Sincer, ca de la om la om – nu vă e puțin rușine să acuzați o întreagă breaslă, la grămadă, fără să aveți idee dacă ceea ce spuneți e de fapt adevărat?
Altfel, trai bun și viață lungă.
claudito, ai dreptul sa scrii cate ineptii vrei, d-na-care-lucreaza-nu-stiu-ce, dar spune-ne si nouă in ce domeniu măreț lucrezi, sa stim sa apreciem si noi aportul tau nepretuit la victoria societatii impotriva hulpavului profesor . sigur ca Edicatia nu e un sistem perfect, dar inainte sa ceri sa fie cat mai bun, ti-ai pus in puii mei intrebarea cu cat e finantat sistemul. se pare ca unii fintr voi, nu am sa va spun ca subteti imbecili, dar degeaba va aduce omul argumente pertinente, se pare ca micimea caracterului vostru sau anumite interese meschine, frustrari, va fac sa scrieti doar idiotenii. vezi ti de treaba ta, serviciul tau , fiindca sa stii, nu vei vedea profesori sa isi bage nasul in munca altora. tipic pt. romani, se pricep la toti si la toate. scarba mi e de voi🤮
Și reciproca e valabilă!
In 36 de ani n ati făcut nicio petiție sa le fie elevilor bine
vorbesti tampenii, bia/ cotiga/ aka (..vele)
esti prost. .. informat. numai de cate ori nu am urlat despre reducerea nr. elevi / clasa? (…)
Păi asta e pentru elevi în mod indirect. E mai mult pentru profesori.
Cei care discut despre profesori
sigur nu le-a plăcut școala
Cu siguranță daca ai intra tu învățământ miss Cotiga ai fi profesorul ideal pentru generațiile de semianalfabeti funcționali. Oricum poți sta liniștită ca la ce oameni vor mai intra in educatie, tot acolo vom fi sau chiar mai rău. Poate daca așa zici tu ca trebuie numai vocație poate le sugerezi celor de la minister eventual sa mai aducă si profesorii ceva bani de acasă.
Poate încerci și tu sa predai pe mai nimic la aceste generații virusate!
Oricum cu siguranță ai avut probleme cu scoala, însă daca ai asemenea complexe mai bine taci decât sa aberezi!!
Tocmai aici este problema, la atitudinea dvs față de copii, la disprețul față de ei („generații virusate”).
Nu am citit aici, nu am auzit cu alte ocazii, niciodată niciun cuvânt bun despre copii, despre părinți, din contră, doar răutăți, iar răutatea tot din prostie vine. În capul dvs doar copiii, doar părinții sunt de vină, profesorii, nu. Nu, că dumnealor sunt pe un soclu de neatins, sunt niște zei, sunt perfecți, nu greșesc, fac totul ca la carte, chiar și „cu bani puțini”, cu resurse minime, își dau și viața la catedră! Vremurile când profesorul era „tovarășul profesor”, era centrul sistemului au apus, s-au dus. Acum respectul se câștigă prin fapte, nu prin vorbe, domnilor profesori!
Unde este petiția sa o semnam și noi!!
Învățământului i s-a promis prin lege, de 35 de ani, 6% din PIB-ul acela sărăcăcios și ciopârțit pe care îl are România. S-a primit aproape de fiecare dată, cu indulgență, jumătate din acel 6%. Se cere performanță, dar fără o finanțare corespunzătoare. Pe lângă faptul că investiția în învățământ se va vedea peste 15-20 de ani din momentul începerii unei finanțări cel puțin bune, ”ne bucurăm” și de o denigrare și împroșcare la nivel instituțional și statal. Dar nu-i nimic! Peste câțiva ani profesorii ”ăia conservatori” și ”decrețeii” vor ieși masiv din sistem, pensionându-se.
Cei care criticați atât de mult, sunteți invitați în sistem. Arătați de ce sunteți în stare! Nu văd tineretul înghesuindu-se la catedră! Veți fi nevoiți să angajați ”specialiști” cu 10 clase, ca în anii 60-70 pe la sate, deoarece nu veți avea profesori! Prin proasta salarizare s-a atras multă forță de muncă în sistem, care declara la angajare ”n-am găsit loc de muncă, până îmi găsesc, stau și eu profesor”. (… asta apropo de vocație)
Apropo de investiție, ia încearcă tu să obții piese calitative dintr-un atelier de strungărie, unde strungarul îți cere oțel ca materie primă, dar tu îi dai plastilină și cerți strungarul că șurubul făcut de el nu ține. Dar ca să primești oțel, ai nevoie de bani!!!! să investești întâi în societate, care dă elevul/preșcolarul cu cei 7 ani de acasă, cu simțul respectului, al disciplinei, etc.. daaar, Plastilina e mai ieftină…. și așa ajunge și în învățământ! Mai apoi, un strungar pe care îl tot cerți, îl tot denigrezi și îi strângi cureaua de-i sar ochii din cap, va face și din plastilina aia șuruburi dar fără filet. Daaar tot el e de vină!
Un vechi proverb chinezesc spune că ”Dacă îți faci plan pentru un an, plantează grâu, dacă îți faci plan pentru 15 ani, plantează o livadă, iar dacă îți faci plan pentru o viață, educă copii.” Toate au costuri, grâul e mai ieftin, căci e pentru un an, livada e mai scumpă pentru că e pentru 15 ani, dar cea mai scumpă e educația, deoarece este pentru o viață.
Ok, nu există bani. Bun… dar atunci nu cereți rezultate. Se vor ”rezultate” care să strălucească, să pocnească, dar și să fie dacă se poate gratis. Aha! Și s-a obținut: 46% analfabetism funcțional.
Rezultate??? Așteptați-vă la rezultate după cel puțin 15 ani de investiție serioasă și calitativă în învățământ! Exact așa au făcut și finlandezii, căci se tot propovăduiește…și au reușit! Dar după mulți ani! Doar că ei au început cu mult timp înainte ca noi să nici nu conștientizăm cu adevărat, că de finanțare corectă și eficientă e nevoie.
Dragi domni/doamne profesori/profesoare, cererile dvs doar pe partea materială, îmi arată, a mia oară, micimea dvs ! Dragilor, învățământul nu este despre profesori, elevul este în centrul educației. Asta nu doriți să conștientizati! Ca să nu mai spun că a fi profesor nu este o meserie, este o vocație!
Dar, să presupunem că cererile dvs sunt îndreptățite, că meritați tot ce cereți. Cu toate acestea, v-aș pune o condiție, și anume, să aveți rezultate! Învățământul este o investiție, care, din păcate, în România nu este profitabilă tocmai că nu aveți rezultate, ați dat-o în bară de mulți, mulți ani.
Ieri, citeam pe un chat ceva de genul’ „în România avem cei mai proști educatori”.
Doamnă Claudia, învățământul nu este diferit de celelalte domenii de activitate, funcționând după principii similare în ceea ce privește raportul dintre investiție și performanță. Pentru a obține rezultate de calitate, este necesară o finanțare adecvată a resursei umane și a infrastructurii educaționale.
Prin analogie, dacă o tunsoare costă 60 de lei, iar clientul este dispus să plătească doar 30 de lei, este nerealist să se aștepte la serviciul complet și la aceeași calitate. În mod similar, performanța în educație nu poate fi susținută pe termen lung fără investiții corespunzătoare în personal și în dotările necesare procesului de învățământ.
Dacă apreciați că activitatea din școli poate fi desfășurată eficient fără o remunerare adecvată, vă invităm să vă implicați direct în sistemul educațional și să contribuiți, chiar și în regim voluntar, pentru a înțelege mai bine provocările cu care se confruntă cadrele didactice.
Ați omis ceva… și dacă doriți o tunsoare de 60 lei dar aveți doar doua fire de păr…oare la ce performanta se poate ajunge ? Doar lucram cu ,,materialul clientului „…
Doamna Dana, M-am raportat la medie, nu la excepții. Peste 95% dintre oameni au mai mult de 2 fire de par in cap.
Regret,nu ați înțeles analogia ..cu frizerul și cele două fire de păr nu era despre păr, ci despre elevi. Ideea era că rezultatele depind atât de profesor, cât și de nivelul de pregătire, implicarea și capacitățile elevului.
Vino stimată doamnă și lucrează d-ta pentru nimic, din iubire pentru copii. Fă un mare gest de abnegație și dăruire și lucrează în învățământ pentru câțiva ani, e mare nevoie de o persoană ca d-ta. Te așteptăm.
Cum pentru nimic? Adică nu faceți nimic. Corect! Sunteți de toată jena. Vreți ore puține să aveti timp de meditații. Dacă v-ați face treaba la clasă, nu ați câștiga din partea cealaltă. Fără taxe, desigur.
D-nă „Aramă”, vorbești ca să te afli în treabă. Cine știe să citească și înțelege textul citit, a înțeles. D-ta din păcate, ești într-adevăr analfabetă funcțional.
de treci codri de aramă…esti (…)
Bravo, doamnă Miri! Ați pus punctul pe „i”! Și nu zic la bășcălie.
bai, cotigo, ce meseria naibii ai tu ca pres mult cotcodacesti pe aici?🤮😁
E valabil și pentru dumneata treaba cu „cotcodacitul”!
Și nu meseria contează, chiar deloc, poate doar în capul dumitale! Contează să fii om!
Și nu sunt „cotigo” cu dumneata!
Deci, dacă vi se pune oglinda în față, treceți la atac la persoană!
Nici nu trebuie să scriu că sistemul nostru de educație e de tot râsul, e după chipul și asemănarea cadrelor didactice, că profesori nu sunteți fie și pentru motivul că în România nu există facultăți pentru profesori! Rezultatele slabe și foarte slabe vorbesc de la sine! În învățământ este o incompetență crasă și o nerușinare fără limite, toate cadrele didactice sunt cu ochii după muncă puțină și bani mulți.
În primul rând, elevul trebuie educat de-acasă in primii 6-7 ani, sperând că și părinții au o bună educație. A ajuns profesorul să fie judecat de elev și de părinți, că de, este plătit din banii lor. În al doilea rând, ca și părinții, fiecare trebuie plătit corespunzător pentru munca prestată. Nici pâine fără muncă, dar nici muncă fără pâine! Răutăcioșii să se abțină.
Nu e platit d8n banii parintilor ci de la bugetul facut de noi. Au tupeu la profesori, PARINTII SA PLATEASCA DIN PROPRIUL BUZUNAR PE PROFESORI, NU DE LA NOI. PRIVATIZAREA COMPLETA A INVATAMANTULUI E SOLUTIAI
„Discursul” de doi bani cu tenta jignitoare-golaneasca spune mai multe despre tine și sinapsele tale,statutul tău de (…) decât despre profesori.
Intelectul tău de (…) confunda vocația cu drepturile salariale și arunca gogoasa de (…) cu „învățământul centrat pe elev”.Habar nu ai despre ce vorbești,nu?
Logic ca învățământul este centrat pe elev,ți se pare ca dacă oamenii își cer drepturile salariale sau condiții de munca decente îl scoate pe elev la marginea (…)?
(…)
În scoli avem progeniturile celor care ne-au făcut sa avem cele mai proaste scoli iar dumneavoastră sunteți dovada vie a nivelului intelectual și genetic cu care lucram zilnic.Sa știi ca disprețul este reciproc:al tau de asistat social ros de invidie ca nu își poate depăși statutul,al nostru de oameni care învățat o viata și nu avem elevi care sa nici sa scrie corect după o dictare nu sunt în stare!!
Trist dar adevărat!
Da, în România avem cei mai proști guvernanti, cei mai prosti parlamentari, bineînțeles si cei mai proști profesori.Nu trebuie să facă notă discordantă.Dar, poate apreciati rezultatele copiilor la concursurile internaționale. Al cui este meritul?Mai revizuiti-va puțin atitudinea .Probabil sunteti puțin înafara priblemei.
Si cei mai prosti elevi. Jumătate, zice lumea, sunt analfabeti functional. Eu cred ca 90%. Profesori sunt de 2 ori mai multi decat necesar. Solutia e PRIVATIZAREA COMPLETA A INVATAMANTULUI, ORICUM NU MAI PRODUCE NIMIC PT TARA, DOAR REBUTURI. Parintii sa le dea din buzunarul lor salarii si sporuri la cat de multi profesori vor ei, nu sa stea cu mana ntinsa la noi.
Copiii nu sunt nici prosti, nici deștepți, copiii sunt doar copii, inocenți.
Un cadru didactic care gândește despre copii în acești termeni, nu are ce căuta la catedră, este un pericol pentru copii.
Iar rândurile scrise de dumneata, fără cap și fără coadă, îmi arată clar că prostul din încăpere e cadrul didactic, nu copilul.
Inocenți ca acel copil de 13 ani care a plănuit și executat uciderea colegului său pentru că avea trotinetă electrică iar făptuitorul, nu.
Inocenți ca eleva de zilele trecute care și-a bătut o colegă cu CES în timp ce colegii din clasă filmau pentru tiktok.
Inocenți ca elevul din București de acum doi-trei ani care a tăiat gâtul profesoarei pentru că urma să le dea un test.
Inocenți ca cel din Tg Mureș care și-a luat la bătaie profesoara de chimie, iar când părinții au ajuns la școală, au sărit și ei la bătaie?
Pot continua. (Astea sunt cazurile extreme, apropo. Bullying, bătăi, furturi, înjurături, îmbrânceli, distrugerea intenționată a bunurilor unor colegi, etc – astea-s la ordinea zilei, nici nu le mai menționăm – toate făcute de inocenții despre care vorbiți).
Copiii nu sunt deloc inocenți, d-le/d-nă. Ei sunt oglinda familiei și anturajului, cei cu care stau cel mai mult sunt cei din familie. Nu vin niște îngerași la școală și școala îi transformă în monștri. Școala nu mai are efectiv niciun mijloc pentru a controla și repara deficiențele educației primite acasă (și când zic educație includ lucrurile negative și antisociale învățate acasă).
Aveți pretenția ca profesorii să fie sfinți și maeștri dar îi tratați mai rău decât tratați necunoscuții pe stradă. Oamenii, oricât de inteligenți și profesioniști, au întotdeauna o limită. Iar dvs. cu acuzele generale pe care le aruncați pe aici de câteva zile, contribuiți în suficientă măsură la creșterea gradului de frustrare și furie mocnită în rândul celor care sunt acuzați nejustificat de fitecine de pe internet.
Veniți la catedră, cei care vă credeți mai buni decât cei care încă au rămas în școală. Sunteți atât de grozavi, sigur ne veți demonstra ”cum se face”.
Vă așteptăm.
Chatgpt spune ca avem cei mai prosti părinți din Europa. E adevărat?
ChatGPT si tot AI-ul are de multe ori halucinatii – ne-au spus-o specialistii in AI, deci este un lucru sigur!
In plus, tot ei, specialistii in AI ne-au mai avertizat si ca AI analizeaza datele disponibile (inclusiv pe ale cui pune intrebarea) inainte de a formula un raspuns si, avand ai-ul interesul (!!) sa nu te piarda de „client,” de multe ori te va „minti frumos,” spunandu-ti ceea ce intelege ca vrei sa auzi.
Asa ca nu mai luati de bun tot ce va „serveste” ChatGPT sau orice este AI.
In curand (e previzibil ca) vom gandi cu mintea si vointa/intentia celui care a programat si/sau „manevreaza” AI-ul.
De exemplu, acelei persoane care se tot semneaza „avem educatori …” AI-ul si, deci, Chatgpt-ul ii va raspunde ca „da, aveti educatori ….,” doar ca sa-i dea apa la moara, evident.
Noroc bun cu Chatgpt si AI!
Draga nu-stiu-ce-lucrezi, in momentul in care acuzi din prostie sau din necunoastere o intreaga clasa sociala, e mai bine sacte abtii. Sigur,ve usor sa acuzi si sa arunci cu noroi sau sa afuci sublimul argument 🤮”de pe un chat sau ceva de genul”??? , fara sa ai habar despre sistem.
Sigur ca răul vinde cel mai bine, iar despre zecile de mii de absolventi care au invatat cu truda nu prea se vorbeste, cei pe care îi pierdem din cauza unor barfitori de joasa speta, parerologi mici si frustrati, îi pierdem fiindca vir alege calea strainatatii, fiindca aici subt huliti de indivizi ca tine. Tu vrei invatamant si rezultate, dar ci e i impiedica pe unii elevi sa invete? E cumva razboi si nu stim noi? Stii, totusi, ca 1 din vreo 5 copii ronâni, conform statisticilor,, merge la culcare flamand?
stii ca statul trebuie sa investeascs cei 6% din PIB si nu aloca nici jumatate?
Stii ca exista sali supraaglomerate?
Stii ca sunt zeci de mii de copii cu oarinti plecati in strainatate, daca nu ambii, macar unul?
stii ca populatia scolara rroma ingroasa aceste cifre?
stii ca elevii de la tara renunta in procent mare pentru a-si ajuta parintii cu treburile campului?
Dai 1 leu pentru scoala, vei avea scoala de fix 1 leu.
Inainte de a -ti varsa veninul si a vitupera, mai intai pune-ti intrebarea, daca esti parinte, ce am facut eu pentru copilul meu sa inteleaga ca Educatia e cea care ne scoate din rahatul subdezvoltarii si nu manelismul si grohaielile fatarnice cu iz anti-profezori.
Sunt mii de copii, de absolventi in fiecare generatie, care atunci cand ajung in alte tari, profesorii de acolo se minuneaza cat de bine se descurca la diversele discipline, studenti la diverse facultati prodigioase. Despre ei rar se povesteste. Ei sunt rodul sistemului de Educatie mult hulit, care acum se incearca a fi distrus si inlocyit cu un sistem privat( (aviz parintilor cu mai putina dare de mana!)
Nu fi-e scarba de tine sa ne spui tu noua de ce a em noi nevoie? Suntem profesori si avem si noi copii (…)! Copiii nostri cu ce traiesc , cu aer? In societatea de azi , capitalusta cum o vrem, ce-ar fi sa incetam sa fim denagigi si sa credem xa profesorii trebuie sa vin ma la clasa in carpe, obosti, stresati de grija zilei de maine! Si asa, biricraria e imensa. Asa ca, inainte de a ponegri o clasa sociala, vezi-ti tu de ofrada ta, de meseria ta, si de ckasa ta sociala! 🤮