Școli pilot din septembrie pentru testarea unor noi metode de predare, discipline, altfel de salarizare și pregătire pentru profesori – proiect de HG pentru aplicarea articolului 26 din Legea Educației, în dezbatere

19.782 de vizualizări
Foto: Freepik.com
Înființarea de școli pilot din septembrie 2020 pentru testarea unor noi metode de predare și noi arhitecturi curriculare, precum și pentru alt tip de salarizare și de carieră didactică apare într-un proiect de hotărâre de Guvern pus în dezbatere de Ministerul Educației. Actul normativ ar constitui punerea în aplicare a articolului 26 din Legea Educației.

Aceste școli pilot, care pot fi și clase pilot din mai multe școli, incluse în proiect ar trebui să se înscrie foarte repede în program, potrivit textului documentului, data limită pentru anunțarea acestora fiind 15 august 2020.

Ce ar însemna pilotarea unei noi arhitecturi curriculare

„Pilotarea unui nou model centrat pe oferta curriculară a fiecărei școli-pilot în parte (curriculum oferit de școală, alcătuit din trunchi comun și curriculum la decizia elevilor din oferta școlii), în acord cu valorile, profilul absolventului, competențele-cheie și ariile de învățare definite de Ministerul Educației și Cercetării, precum și a unui nou model de carieră didactică, proiectat pe
opțiuni orizontale echivalente, începând cu anul școlar 2020-2021”, asta prevede nota de fundamentare a proiectului.

Această pilotare „va reprezenta piatra de temelie pentru ca viziunea proiectului România Educată, la orizontul anului 2030, să devină realitate”, potrivit autorilor proiectului.

După ce vor fi testate în școlile pilot, modelele ar urma să fie răspândite în întreg sistemul de învățământ, se arată în proiect.

„Unitățile de învățământ cu statut de unități-pilot, experimentale și de aplicație vor aplica la clasă arhitecturile curriculare diferite de actualele planuri-cadru în vigoare, având rolul specific de a testa direct în școli impactul unor modificări sistemice, cu scopul de a le ajusta, corecta și adapta în funcție de nevoi, înainte de scalarea acestora”.

Salarii diferite, avansare în cariera didactică diferită

Unitățile-pilot vor funcționa după noi modele de normare, salarizare și parcurs al carierei didactice, se arată în nota de fundamentare.

„Derogările de la curriculumul național și de la normele în vigoare privind organizarea și funcționarea unității de învățământ vor fi realizate printr-un regulament, aprobat prin ordin al ministrului educației și cercetării”.

Metodologia de înființare și funcționare a unităților–pilot, experimentale și de aplicație trebuie să cuprindă:

  • modalitatea prin care unitățile de învățământ preuniversitar pot solicita dobândirea statutului de unitate prevăzută la alin.(1) din art. 2;
  • criteriile de selecție;
  • modelele curriculare și de carieră didactică;
  • structura de personal și modalitățile de organizare a normei de muncă pentru personalul didactic și nedidactic;
  • mecanismele de finanțare;
  • mecanismul de monitorizare și evaluare;
  • alte reglementări necesare înființării și funcționării.
Școlile vor participa voluntar, dar vor trebui să prezinte la înscriere aprobări de la părinți, profesori, elevi

„Nicio școală nu va fi obligată să participe la pilotare, o condiție esențială pentru a face parte din program fiind anunțarea intenției unității de învățământ, în urma hotărârii Consiliului de Administrație și doar după avizul consiliului profesoral, al consiliului școlar al elevilor și al consiliului reprezentativ al părinților”, potrivit documentului citat.

Lista unităților-pilot va fi aprobată până la data de 15 august 2020, în așa fel încât părinții elevilor care ar urma să studieze pe un model curricular pilot vor putea lua decizia în cunoștință de cauză, fiind astfel respectată nevoia de predictibilitate a beneficiarilor.

Ce prevede Articolul 26 din Legea 1/2011

„Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului poate stabili, prin hotărâre a Guvernului, funcţionarea în sistemul de învăţământ preuniversitar a unor unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie”.

Reamintim că pe 11 iunie inițiatorul acestui proiect al școlilor pilot, fostul consilier al ministrului Educației, Marian Staș, a declarat pentru Edupedu.ro că dacă Hotărârea de Guvern cu școlile pilot este publicată rapid, lansarea unei clase sau a două clase chiar începând cu anul școlar 2020-2021 este posibilă.

Staș promovează un model de creare de arii de competențe, în locul disciplinelor și materiilor de acum, prin care școlile capătă autonomie, iar modulele pe care elevii le-ar putea alege ar trebui să fie tot mai numeroase pe măsură ce aceștia înaintează în școală. A vorbit despre desființarea titularizării în forma actuală și a inspectoratelor școlare, dar vrea menținerea inspecțiilor școlare.

Punerea proiectului în dezbatere abia acum, cu două luni înainte de începutul anului școlar, ar însemna aprobarea rapidă în Guvern și apoi școlile ar trebui să aplice instantaneu, lăsându-le foarte puțin timp pentru pregătirea documentației și a planurilor de învățământ, a structurii pe care vor să o aplice. Asta pentru că termenul limită pentru anunțarea listei de școli este 15 august. Nu este clar dacă se va aplica pentru clase aflate la început de ciclu, sau pentru clase de orice nivel.

Staș a demisionat după 4 luni de mandat. Venirea lui Marian Staș la minister, în februarie 2020, a fost marcată de ministrul Anisie cu un haștag. Anisie a comentat la anunțul lui Staș cu replica: #rupempisica

Foto: Freepik.com


5 comments
  1. Cum zicea Eminescu”E ușor a scrie versuri
    Când nimic nu ai a spune”

  2. Rusul nu se lasă.
    Ce școli pilot când noi vom avea in cel mai bun caz predare hibrid.
    Trimiteți omul la pensie.
    E tara plină de consilieri capabili.
    Actuala conducere de la MEC are un talent sa isi lege pietre de moară de gât.

  3. Dacă citiți articolele lui Stas din adevărul, veți ajunge la o concluzie simpla: omul e într-o realitate paralelă unde crează 20 de ani lideri – care probabil exista dar au consemn sa stea ascunși. Ce n-am înțeles niciodată este de ce toate experimentele astea trebuie făcute pe bani publici. Din toți liderii aia nu și permite nici unul sa „experimenteze”.
    In plus toate pilotările, toate studiile din educație ies exact cum s-au presupus (verifica ipoteza). N-au nici un rost, rezultatele sunt deja gata.
    https://m.adevarul.ro/blogs/marian.stas
    2030 este noul termen în care în Ro va curge lapte și miere. E bine că în 2050 ne așteptă depopularea deci vom avea 20 de ani de fericire. Deși e cineva care e nefericit in tara asta? Eu nu am observat.

  4. Problema reala o reprezinta esecul repetat al „noutatilor” salvatoare .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Noul secretar de stat de la Ministerul Educației va fi din partea PSD și „în niciun caz nu va avea atribuții pe România Educată”, transmite ministrul Educației, după ședința de Guvern în care a fost eliminată referirea la proiectul prezidențial din nota de fundamentare a actului normativ

Noul secretar de stat de la Ministerul Educației va fi o persoană numită din partea filialei Maramureș a Partidului Social Democrat, a confirmat pentru Edupedu.ro președintele PSD Marcel Ciolacu. Amintim…
Vezi articolul

Curriculumul din școlile primare din Luxemburg se modifică după 15 ani, cu noi elemente de AI, educație media și financiară. Ministrul Educației: Nu putem lăsa la întâmplare dacă cineva ajunge să învețe asta la școală sau nu

Școlile primare din Luxemburg vor trece, din anul școlar viitor, la o nouă programă, care introduce teme precum inteligența artificială, educația financiară și dezvoltarea durabilă, în contextul unei reforme anunțate…
Vezi articolul
Sprin Ion - Inspecțiile pentru Titularizare

Secretarul de stat Sorin Ion: Și noi ne dorim să scăpăm de dosarul cu șină / Portofoliul profesorului nu este obligatoriu digital, pentru că școlile poate nu au posibilitatea aceasta. Putem să cerem asta atunci când oferim

Secretarul de stat Sorin Ion a declarat în cadrul dezbaterii publice privind profilul profesional al managerului școlar că și reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării își doresc reducerea birocrației din școli.…
Vezi articolul

Alianța Studenților critică lipsa de interes a parlamentarilor care au plasat mai multe prevederi „problematice“ legate de prescripția plagiatului în doctorate sau taxele care se pot modifica în timpul studiilor / Fără alocările necesare de buget, legile vor deveni o formă fără fond, cu impact nul asupra sistemului educațional din România

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) consideră că, deși proiectul Legii învățământului superior, adoptat ieri de Parlamentul României, aduce și „noi măsuri pozitive pentru studenții din România, acesta…
Vezi articolul