Școlile de stat nu vor putea să angajeze direct profesorii, așa cum se întâmplă în privat. Ligia Deca: „Soluția de acum din lege este cea potrivită” / În legea educației din 2011 exista prevederea ca școlile să își angajeze personalul, dar articolul a fost modificat în 2014 de Guvernul Ponta

1.313 vizualizări
Foto: Pexels.com
Unitățile de învățământ de stat nu vor putea să angajeze direct profesorii, așa cum se întâmplă în privat și cum era prevăzut inițial în Legea Educației 1/2011. „Deocamdată, având în vedere dorința de a asigura, știu eu, o integritate a examenului de intrare în profesie și de stabilizare pe post și având în vedere nevoia de a asigura cadre didactice pentru toate școlile la un nivel calitativ decent, considerăm că soluția de acum din lege este cea potrivită pentru acest moment”, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, la sfârșitul ședinței de Guvern.

Reporter: De ce nu acordați aceeași regulă de management și la stat, ca la privat, cum era în legea 1/2011: profesorii sa fie angajați direct de școală și directorul sa poată face management adevărat?

Ligia Deca: „Ne-am dori cu toții să creștem autonomia școlilor, avem în lege o prevedere care vizează școli pilot. În acel context, vom încerca să vedem cum ar arăta o autonomie crescută, inclusiv în ceea ce privește selecția cadrelor didactice. Deocamdată, având în vedere dorința de a asigura, știu eu, o integritate a examenului de intrare în profesie și de stabilizare pe post și având în vedere nevoia de a asigura cadre didactice pentru toate școlile la un nivel calitativ decent, considerăm că soluția de acum din lege este cea potrivită pentru acest moment. Dacă vom avea o constatare, ca urmare a testării unei mai mari autonomii în școlile pilot, că putem acorda mai multă autonomie școlilor, așa cum ne dorim cu toții, vom face acest lucru în viitor”.

Ce prevede proiectul de lege – capitolul „Angajarea personalului didactic de predare”

Potrivit proiectului de lege, „în învățământul preuniversitar de stat, validarea concursului pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice se face de către consiliul de administrație al DJIP/DMBIP. Încheierea contractului individual de muncă se face de directorul unității de învățământ, pe baza deciziei de repartizare semnate de directorul general al DJIP/DMBIP”.

La privat, profesorii sunt angajați direct de către unitățile de învățământ.

Art. 27 – „(9) Personalul didactic de predare, auxiliar și administrativ, personalul de conducere al unităților de învățământ particular și confesional este angajat de unitatea de învățământ, după norme și organigrama proprie, cu respectarea criteriilor de competență.”

Art. 177 – „În învățământul particular, validarea concursurilor se realizează de către conducerea unității de învățământ particular și se comunică, în scris, DJIP/DMBIP. Angajarea pe post se realizează de către conducerea unității de învățământ particular, în baza deciziei de repartizare emisă de către conducerea unității de învățământ particular și avizată de către directorul general al DJIP/DMBIP.”

Informații de context

Amintim că Legea 1/2011 Miclea-Funeriu prevedea acum 12 ani că și școlile de stat își angajează propriul personal, astfel încât directorii școlilor de stat să poată realiza în mod real un management școlar, cu urmărirea progresului elevilor, cu țintirea profesorilor celor mai buni, cu posibilitatea reală de atragere a lor și de demitere a celor abuzivi sau care nu ating obiectivele propuse. Legea a fost modificată în 2014 de Guvernul Ponta și angajarea readusă la nivel de sistem, de inspectorat, astfel încât directorul să nu mai poată face mai nimic.

Iată ce prevede acum Legea Educației Naționale 1/2011 despre angajarea profesorilor în școlile de stat și în cele particulare:

Art. 254 – „(12) În învățământul particular, validarea concursurilor și angajarea pe post se fac de către conducerea unității de învățământ particular și se comunică, în scris, inspectoratului școlar.”

Referitor la proiectele legilor Educației, cercetătorul Mircea Miclea remarca faptul că un singur an a rezistat prevederea din Legea 1/2011 conform căreia profesorii să fie angajați și concediați de Consiliul de administrație al școlii: „Ca și până acum, degeaba părinții vor reclama incompetența profesională a unui profesor, pentru că directorul va ridica neputincios din umeri, pentru că incompetentul nu e angajatul școlii, ci al sistemului, și nu poate fi concediat. Incompetenții pot dormi liniștiți. Un singur an a rezistat prevederea din Legea 1/2011 conform căreia profesorii să fie angajați și concediați de Consiliul de administrație al școlii, pe baza performanțelor, după care au venit Ponta și sindicatele cu tancurile peste ea. Deci, cu calitatea profesorilor rămânem tot acolo. În privința curriculumului, propunerea legislativă vine cu ideea de a considera teme precum educația rutieră, financiară, gândirea critică, oratoria. Nu-i rău, dar depinde cum și de către cine vor fi implementate.”

În 2014, după ce a fost modificată Legea 1/2011, Mircea Miclea, fost ministru al Educației și președinte al comisiei prezidențiale care a elaborat Legea Educației Naționale nr. 1/2011, a explicat pentru HotNews.ro ca ordonanța de urgență prin care a fost modificată legea se blochează complet descentralizarea sistemului școlar și se re-centralizează “excesiv” sistemul școlar:

“Legea educației naționale spunea ca organizarea concursurilor pe post, angajarea și concedierea personalului didactic era făcută la nivelul școlii, pe baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educației. Dar școala era autonomă și avea puterea de a decide asupra cadrelor didactice. În cazul în care Consiliul de Administrație considera ca un profesor nu îți face datoria, îl putea concedia, pentru ca părinții semnalau acest lucru și directorul putea să îl concedieze pentru ca tot el l-a angajat. Cum concursul de angajare era la școala, tot școala îl putea și concedia”.

Tot în cadrul aceluiași interviu, Miclea explica ce înseamnă organizarea concursului de angajare la nivel național: “Acum, concursul se organizează la nivel national, exact ca înainte de Legea Educației Naționale nr.1/2011. În consecință, tu, ca director, ești doar repartizat la școală și școala nu face decât să te angajeze în baza repartiției primite de la inspectoratul școlar județean. Deci școala nu te mai poate concedia. Dacă părinții îi semnalează directorului ca un profesor are o prestație didactică proastă, directorul și Consiliul de Administrație nu îi mai pot face nimic, pentru ca el nu a fost angajat de școală”.

Foto: © Opolja | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Gafe ale ministrului Deca, care vorbește despre „discipline importante“ în școală, deplângând instabilitatea pe post doar a profesorilor care predau anumite materii / Argumentele pentru care a păstrat titularizarea ca sistem de angajare „pe viață“ a profesorilor: Știm cu toții că din alte puncte de vedere profesia didactică nu atrage neapărat cei mai buni absolvenți
Ministra Deca susține că nu a văzut în Legea Miclea-Funeriu, din care a preluat masiv articole în propria Lege a învățământului, prevederea care oprește rectorii cu zeci de ani de șefie să mai candideze
Ligia Deca evită orice răspuns cu privire la salarizarea profesorilor. Întrebată ce soluții a găsit ea: “Nu mi se pare normal să avansez sume”
Ligia Deca, despre propunerea sindicatelor ca evaluarea națională să fie susținută la 5 materii: „În acest moment, proiectele legislative includ propunerea pe care noi deja am prezentat-o săptămâna trecută, cea cu admitere la liceu după evaluarea națională”
Cele două proiecte de legi ale educației, legea învățământului preuniversitar și legea învățământului superior, ar trebui aprobate în Guvern până pe 23 martie – termen dat de premierul Ciucă / Proiectele intră în circuit de avizare la nivelul guvernului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de FDSC (Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile)

Cum vorbim cu elevii despre consumul de droguri? Aura Stănculescu, director CMBRAE: Nu cu prezentări în care le spunem “nu consumați!”. Greșelile pe care le fac și părinții, și cadrele didactice sunt că încearcă să pară deștepți / Mugur Ciumăgeanu, profesor la UVT: La 12-13 ani riscăm să-i pierdem din mână pentru că încercăm să le punem interdicții

Discuția cu elevii nu trebuie să se rezume la prezentări în care le spunem că “nu au voie să…”, a declarat directoarea Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională…
Vezi articolul

Studiu pe un eșantion de oportunitate: din peste 570 de liceeni care au răspuns la chestionare online, majoritatea au valori de stânga, iar nouă din zece vor ca statul să asigure sănătate și educație de calitate și să garanteze drepturile egale ale cetățenilor

Majoritatea celor 575 de liceeni din 34 de județe, participanți la un sondaj al organizației World Vision România, care au răspuns la un chestionar online, au valori de stânga, conform…
Vezi articolul

Roxana Pațurcă este din nou șefa Inspectoratului Școlar Călărași, după ce fusese dată afară de ministrul Cîmpeanu anul trecut pentru “afirmațiile denigratoare” cu privire la România educată, pe care o cataloga drept “un titlu jignitor”, iar despre Iohannis spunea că “este un penal cu imunitate absolută”

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Călărași este asigurată, de la sfârșitul anului trecut, de Roxana Pațurcă, cea care, cu mai puțin de un an înainte, fusese dată afară de ministrul Educației,…
Vezi articolul

Preda vs. Preda pentru conducerea Universității din București. Actualul rector va candida pentru un nou mandat în funcția pentru care și-a manifestat interesul și decanul de la Științe Politice / Cei doi – foști colegi de mișcare politică în urmă cu 10 ani, dar cu traiectorii diferite

Rectorul Universității din București, Marian Preda, va candida pentru un al doilea mandat, după cum a a anunțat el forurile de conducere ale instituției de învățământ superior, potrivit informațiilor Edupedu.ro.…
Vezi articolul

Fiul licean al directoarei Unității pentru Cercetare în Educație, din Ministerul Educației, Ana Maria Dalu, împreună cu tatăl său, au cerut la tribunal înființarea Partidului Coaliția Pro Legalizarea Marijuanei, prescurtat CPLM

La Tribunalul București, a fost depusă marți, 7 martie, o acțiune în care trei persoane solicită aprobarea înființării Partidului Coaliția Pro Legalizarea Marijuanei (CPLM). Doi dintre petenți sunt tată și…
Vezi articolul