Scriitoarea Ana Blandiana va primi titlul Doctor Honoris Causa al Universității din București

Universitatea din București va conferi joi, 26 martie, titlul de Doctor Honoris Anei Blandiana, scriitoare și membru titular al Academiei Române, potrivit unui comunicat al instituției. Ceremonia va avea loc în Sala Senatului a Universității din București începând cu ora 14:00.

• Amintim că Ana Blandiana a primit luna aceasta titlul de Doctor Honoris al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
• Aceasta este Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest, Timişoara (2015), Doctor Honoris Causa al Universităţii UBB (Cluj, 2016), Doctor Honoris Causa al Universităţii „Dunărea de Jos” (Galaţi, 2016).

Universitatea din București va acorda titlul Doctor Honoris scriitoarei Ana Blandiana, „una dintre cele mai importante voci ale literaturii române contemporane și o personalitate emblematică a spațiului public românesc”, într-o ceremonie care se va desfășura joi, 26 martie, în Sala Senatului a Universității din București, începând cu ora 14:00.

„Prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universității din București poeta Ana Blandiana obține recunoașterea comunității UB nu doar pentru valoarea unei opere literare de prim rang, ci și pentru dimensiunea civică și morală a unei personalități care a marcat decisiv cultura română și viața publică din România, o forță civică și un reper de conștiință în fața dictaturii”, se arată în comunicatul universității.

Despre Ana Blandiana

Poeta Ana Blandiana (Otilia Valeria Coman) s-a născut la 25 martie 1942, la Timişoara. Eugen Simion spunea despre poezia acesteia, în volumul „Scriitorii români de azi” (Editura Cartea Românească, 1974), că „Primind această viziune gravă, poezia Blandianei nu renunţă la o anumită dorinţă de seducţie. Ea nu se hotărăşte să părăsească valea care desparte tărâmurile şi nu-şi refuză, vorbind de moarte, o anumită graţie a jocului”, scrie Agerpres.

A făcut studii de filologie romanică, fiind licenţiată a Facultăţii de Filologie a Universităţii Cluj (1962-1967).

Ana Blandiana a debutat ca poetă în 1954, în reviste de tineret, apoi în „Tribuna” (1959) şi în antologia „30 de poeţi tineri”. A colaborat la multe periodice din ţară, printre care „Viaţa Studenţească” sau „Amfiteatru” (1968-1974). A fost bibliotecară la Institutul de Arte Plastice ”N. Grigorescu” din Bucureşti (1975-1977), redactor la Uniunea Scriitorilor (1977-1979). A obţinut o bursă de studii în cadrul Programului Scriitoricesc Internaţional al Universităţii din Yowa City (SUA) (1973-1974), potrivit „Dicţionarului scriitorilor români” (M. Zaciu, M. Papahagi, A. Sasu, 1995), conform aceleiași surse.

În 1960 s-a căsătorit cu scriitorul Romulus Rusan. Între 1960 şi 1963, a lipsit din paginile revistelor literare, având interdicţie de publicare. A revenit însă, în 1964, la „Contemporanul”, unde a deţinut ani de zile rubrici permanente. O a doua interdicţie de a publica a fost declanşată de ciclul de poeme din revista „Amfiteatru” (1985), culminând cu versurile pentru copii din volumul „Întâmplări de pe strada mea” (1988). Totuşi, în 1989 îi va apărea culegerea antologică de „Poezii”, cu o prefaţă de Eugen Simion, mai scrie sursa menţionată mai sus.

După debutul editorial cu placheta „Persoana întîia plural” (1964), s-a impus printre poeţii cei mai reprezentativi ai epocii, publicând „Călcâiul vulnerabil” (1966) şi „A treia taină” (1969, Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor). A continuat cu alte cărţi de poezie: „Cincizeci de poeme” (1970), „Octombrie, Noiembrie, Decembrie” (1972), „Somnul din somn” (1977), „Ochiul de greier” (1981), „Ora de nisip” (1983), „Stea de pradă” (1985), „Arhitectura valurilor” (1990), „La cules de îngeri” (1998), „Soarele de apoi” (2000, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie), „Refluxul sensurilor” (2004).

A scris şi versuri pentru copii: „Întâmplări din grădina mea” (1980), „Întâmplări fără Arpagic pentru cititorul cel mic” (1991), „Cartea albă a lui Arpagic” (1998, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii), mai notează agenția națională de presă.

A semnat tablete, eseuri, însemnări de călătorie, adunate în volumele „Calitatea de martor” (1970), „Eu scriu, tu scrii, el, ea scrie” (1976), „Cea mai frumoasă dintre lumile posibile” (1978), „Coridoare de oglinzi” (1984), „Autoportret cu palimpsest” (1986), „Ghicitul în mulţimi”, „Geniul de a fi” (1998), „Cine sunt eu?” (2001).

A mai publicat, în colaborare cu soţul său, Romulus Rusan, cărţi de interviuri cu personalităţi ale culturii româneşti: „Convorbiri subiective” (1972), „O discuţie la Masa Tăcerii” (1977).

Abordând şi proza fantastică, a scris „Cele patru anotimpuri” (1977, 2001) şi „Proiecte de trecut” (1982), ambele volume apărând sub titlul „Oraşul topit şi alte povestiri fantastice”, în 2004. În 1992 i-a apărut romanul „Sertarul cu aplauze”, care s-a bucurat de o foarte bună primire din partea publicului şi a criticii (următoarele ediţii: 1998, 2002, 2004), iar în 1994 volumul de nuvele „Imitaţie de coşmar”.

De-a lungul anilor, poeta a întreprins mai multe călătorii de documentare şi studiu în diverse ţări europene şi a participat la congrese şi festivaluri de poezie, în calitate de invitată a unor universităţi, academii, organizaţii culturale, scrie site-ul anablandiana.eu, citat de Agerpres.

În afara volumelor de poezie traduse în foarte multe limbi, i-au mai apărut grupaje de poeme în reviste şi antologii din Anglia, S.U.A., Italia, Spania, Franţa, Belgia, Germania, Austria, Olanda, Finlanda, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, Brazilia, Cuba, Turcia, Siria, Grecia, China, Japonia, Israel, Albania. După 1989, acestor traduceri li se adaugă eseurile literare şi articolele de analiză politică apărute în marile ziare germane sub semnătura sa, ca şi nenumărate conferinţe, lecturi publice, interviuri, intervenţii la colocvii, simpozioane şi mese rotunde în principalele ţări europene.

În decembrie 1989 a făcut parte din Consiliu Provizoriu al Frontului Salvării Naţionale, din care a demisionat la 29 ianuarie 1990, în semn de protest faţă de transformarea FSN în partid politic.

A fost unul dintre iniţiatorii Alianţei Civice şi preşedinte al organizaţiei în perioada 1991-2001. Este preşedintă a Fundaţiei Academia Civică, director fondator al Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, preşedintă de onoare a PEN Club România, membră a Academiei de Poezie ”Stéphane Mallarmé”, membră a Academiei Europene de Poezie, membră a Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO), mai scrie site-ul anablandiana.eu.

Este cetăţean de onoare al municipiilor Sighet, Botoşani, Timişoara, Oradea şi deţine decoraţia regală „Nihil Sine Deo”, Ordinul Legiunii de Onoare în grad de Cavaler (2009), distincţia „Femei curajoase din întreaga lume” (Departamentul de Stat al SUA, 2014).

Din 2012, are loc, la Brăila, sub egida Ministerului Educaţiei şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, Festivalul de creaţie şi interpretare ”Ana Blandiana”, mai scrie sursa menţionată anterior.

Printre premiile obţinute de poetă se numără: Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România (1969), Premiul pentru poezie la Academiei Române (1970), Premiul internaţional Herder (1982), Premiul de Literatură pentru Copii (1998), Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor (2000), Premiul „Opera omnia” al Uniunii Scriitorilor (2001), Premiul internaţional Vilenica (2002), Premiul Internaţional Camaiore (2005), Premiul Revistei Observator Cultural pentru Memorialistică, ediţia a VIII-a (2014), Premiul „Opera Omnia” acordat de Revista „Convorbiri Literare”, ediţia a XVIII-a, (Iaşi, 2014), Premiul „Poetul European al Libertăţii” (Gdansk, 2016).

• La 20 noiembrie 2010, în cadrul celei de-a 17-a ediţii a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, Ana Blandiana şi-a lansat cartea de poezie, „Patria mea A4”. În 2013, Ana Blandiana a mai publicat un volum de eseuri, intitulat „Fals tratat de manipulare”. Cel mai recent volum de poezie, „Orologiul fără ore”, a fost publicat la Humanitas, în 2016.

Radu Enescu sublinia, în Revista „Familia” din 1988 – citat de site-ul www.anablandiana.eu – că „Gestul de a scrie constituie pentru Ana Blandiana un act existenţial definitoriu, un destin la care a fost ‘condamnată’ dar pe care şi l-a asumat, o formulă de echilibru, între perfecta, precara materie şi spiritul fragil, de neînvins”.