Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, a declarat că „suntem perfect conștienți ca una dintre măsurile care afectează cel mai mult activitatea dumneavoastră este norma didactică”. Acesta a afirmat că „e o decizie luată. Anul acesta o ducem așa”. Secretarul de stat a precizat că această măsură trebuie să fie „temporară și pe cât posibil limitată la acest an”. Declarațiile au fost făcute marți, 14 octombrie, la prezentarea Raportului privind starea Învățământului din Municipiul București pe anul 2024-2025.
„Suntem perfect conștienți ca una dintre măsurile care afectează cel mai mult activitatea dumneavoastră este norma didactică. E o decizie luată. Anul acesta o ducem așa. Nu cred că se mai poate întâmpla ceva, dar ceea ce pot să spun este că și din punctul de vedere al Ministerului ar trebui să fie, nu știu dacă există sau dacă e corect să spun, cât mai temporară. Dar să fie temporară și pe cât posibil limitată la acest an. Asta nu e neapărat o promisiune, dar este o dorință comună, sunt convins”, a spus Sorin Ion.
Din această toamna, norma didactică de predare a crescut, în medie, cu 2 ore. Este vorba despre Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.
Despre protestele profesorilor
Creșterea normei didactice de predare, mărirea numărului de elevi la clasă, comasarea de școli și reducerea tarifului pentru plata cu ora sunt motivele pentru care profesorii continuă protestele. Aceste prevederi sunt prevăzute în Legea nr. 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan.
Sindicatul Învățământ Preuniversitar (SIP) Hunedoara a anunțat că vor fi organizate măsuri de protest mai dure în principalele momente ale anului școlar, precum și la finalul acestuia. Informarea vine după ce miercuri, 24 septembrie 2025, a avut loc ședința Biroului Executiv S.I.P. Județul Hunedoara.
Marți, 30 septembrie, reprezentanții principalelor organizații sindicale din educație, FSLI și FSE Spiru Haret, au protestat, în fața Ministerului Educației, cu mesaje precum: „Partidele pe subvenție, școala pe avarie!” sau „Mai puțini bani în campanii, mai mulți în școli și-n cancelarii!”
Potrivit sindicatelor, luni, 8 septembrie, peste 20.000 de profesori au fost în marș de la Guvern la Palatul Cotroceni. Au protestat față de prevederile din Legea Bolojan și au cerut demisia ministrului Daniel David.
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, după întâlnirea cu Nicușor Dan, că „președintele a luat act de solicitările noastre.” Referitor la anularea măsurilor din Legea Bolojan, „domnia sa a propus o altă întâlnire cam peste cel mult 2 luni, ocazie cu care se va putea veni cu niște cifre exacte vizavi de impactul măsurilor asumate de guvernarea Bolojan”, a spus Marius Nistor.
Tot după întâlnirea cu Nicușor Dan, Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a transmis că protestele profesorilor vor continua: „Având în vedere că nu este nimic concret, în zilele următoare vom stabili calendarul de proteste. Protestele vom continua, chiar dacă avem promisiunea ca în două luni de zile să ne întâlnim.”
Despre norma didactică de predare
Din această toamna, norma didactică de predare crește, în medie, cu 2 ore. Este vorba despre Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Legea 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare a intrat în vigoare, după publicarea în Monitorul Oficial vineri noaptea, pe 25 iulie 2025.
Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.
Sindicatele din preuniversitar au anunțat noi acțiuni de protest, după boicotarea primei zile de școală. „Este clar ca daca nu se va întâmpla nimic dupa acțiunile de pe 8 septembrie, va fi o noua consultare în randul colegilor noștri pentru noi acțiuni de protest care să înceapă din 9 septembrie. Nu ne oprim aici atâta vreme cât avem acest ministru. Dacă nu va fi demis, dacă măsurile de austeritate nu vor fi anulate, vom protesta”, a declarat Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, la Antena 3.
Peste 300 de profesori, scriitori, regizori, actori, artiști care cer Guvernului Bolojan să retragă pachetul de austeritate ce vizează Educația, documentului trimis de semnatari către Edupedu.ro. „Măsurile recente – creșterea numărului de elevi în clase, comasarea școlilor, reducerea de personal, mărirea normei didactice a profesorilor – sunt prezentate ca soluții pentru buget, dar impactul lor fiscal este unul nesemnificativ”, se arată în document.
Principalele prevederi din Legea 141/2025, care afectează Educația: comasări de școli, creșteri de norme, tăieri de burse și clase, plata cu ora și degrevări de normă
- Comasările de școli au avut loc după reguli stabilite de Ministerul Educației până pe 9 august, cu o lună înainte de prima zi de școală / Ministrul anunța că circa 900 de directori vor rămâne fără posturi, iar echipele de management la fel
- Crește numărul de elevi în clasă de la 1 septembrie 2025. Modificările se fac pentru toate clasele pe fiecare ciclu școlar: într-o clasă de liceu pot fi din nou 34 de elevi, față de 26 în prezent
- Fondul de burse al studenților este redus cu 40% de la 1 august, până în 2028. Reducerea la transportul cu trenul se acordă și în 2026 doar între domiciliu și facultate
- Norma didactică pentru toți profesorii din România crește de la 1 septembrie 2025, pentru prima dată în ultimii 30 de ani, prin Legea 141 din 2025
- Indemnizația de hrană va fi acordată doar angajaților cu salarii de 6.000 lei net sau mai mici și rămâne plafonată la 347 de lei pe lună
- Directorii de școli rămași pe post după comasări au interdicție să mai ia plata cu ora sau cumul, iar obligația de predare crește până la 40 de ore pe lună pentru toți / Regulile de aplicare trebuie decise până pe 25 august, cu două săptămâni înainte de începerea cursurilor
- Plata cu ora 2025 în învățământ – tariful brut pe ora suplimentară sau vacantă tăiat cu 50% pentru toți profesorii din România / Exemplu de calcul
24 comments
comunicarea a fost că profesorii nu muncesc, aiureala cu orele la plata cu ora, că trebuie clase mai mari
Indiferent cât de prost sau cât de bine ar merge învățământul domnul Slorin Ion rămâne ca un bolovan agățat la vârful ministerului. Ca să își dovedească priceperea afirmă de curând că în norma didactică de 20 de ore trebuie să fie una temporară și că cât de curând se va reveni la fosta normă 16/18 ore. cum își imaginează dumnealui că dispar din sistem mii de profesori la norma de 20 ore și mai apoi apar alte mii când norma revine la 16/18. Poate își imaginează că e ca și în sport cu jucători activi și cu rezerve. ?!?
Adica altfel spus stiti ca ati mai facut un experiment pe elevi, profesori si parinti! Ca sa ce? Sa aratati cat de incuiati sunteti? Sa aratati ca voi puteti face ce vreti? Sa nu se intoarca roata! Sa va arate elevii, parintii si profesorii ca nu au nevoie de voi!
Dar cu norma educatoarelor cu peste 25 de ani vechime, cu Gradul I ,care nu beneficiază și nu au beneficiat de reducerea normei didactice, ce faceți ?
De ce la noi nu se aplica legea ?
Nu considerați ca este discriminare, domnule Secretar de Stat?
Aceste 2 ore în plus trebuiau puse pentru a fi acoperita suma de peste 2 mi-l. din care se plătesc salariile liderilor degrevati de norma de predare,cadica a celor care pana în septembrie au primit salariile de la scoli,peste 5000 de lei fără sa predea nici o ora, iar din septembrie pentru cei peste 120 de profesori pentru care aceeași singura s-a păstrat și despre care nu sufla nimeni nici o vorba. Asta e motivul pentru care trebuie puse ore în plus și scoase din sistem peste 14000 de posturi.
Fratele meu, fă ceva pt. asta, vei fi erou! Oare , chiar vorbește serios? Ma intreaba un coleg!
și noma de hrană . SI sporul de solicitare neuropsihică , d astea doua ce se aude?
La o simplă accesare pe chatgbt aflăm că prețul mediu pe ora de consultație la psiholog variază între 150-200 de lei,dar in marile orașe poate ajunge la 300-400 de lei.Atunci de ce profesorul este plătit doar cu 22 de lei pe oră?
Ce o fi cu pedepsiții cărora le-ați crescut fara jenă norma cu 4 ore, care au peste 35 vechime, care erau pe ducă oricum și acum, chiar că se pensionează in timpul anului din cauza stresului
voi cei din guvern și voi de la educație sunteți niște căcați nu oameni. eu sper că o să plătiți ptr ceea ce faceți acum cu țara și poporul
excremente umane. jegurilor. trădători de neam și țară. voi ptr un ban in plus o vindeți și pe mama care v a cacat, nu v a nascut
O ducem așa anul acesta….noi profesorii ca voi politrucii din minister nu aveți salariile micșorate și nici nu lucrați mai mult. Am aflat ca domnul ministru nu prea trece pe la minister.
Un minister si un ministru consient ar fi cerut catre premier ceea ce se cuvine prin lege invatamantului si nu s-a respectat niciodată in ultimii 35 de ani !
Ar fi expilicat ca educatia a fost si este in continuare subfinantata comform legii chiar si înainte de aceste decizii !
cel mai rau lucru este plata cu ora
N-aveti nici o scuza, ati facut totul vu intentie, ati mintit si mintiti in continuare cu rele itentii, important este sa nu va intoarceti la catedra si sa ramâneti in functii, o spune chiar Bolojan, o stiu toti profesorii, sa se merite dijma data la Partid pentru functie. Stiati asta si treaba murdara i-ati pus pe directori sa o faca, sub amemintarea subinteleasa ca nu vor mai fi sefi.
Norma a crescut cu minim două ore. Media de două ore e calculată de întâiul “psiholog” al țării…
Nu știu cu cine a făcut matematica…
Nu mai spuneți ca media de mărire este de două ore. Dacă la unii a crescut cu două ore și la alții cu patru ore. Media nu iese de două ore.
Nici atât nu știți.
Desigur, dar in conditiile in care este temporara, limitata la acest an, cum vor gestiona anul viitor cresterea brusca de norme?
FACETI NORMA DE 24 ORE PE SAPTAMANA. TREPTAT SA O CRESTETI ANUAL CU MINIM 2 ORE PANA AJUNGE LA 40 ORE PE SAPTAMANA DE PREDARE. ASTA INTELEG EU PRIN ROMANIA NORMALA SI PRIN ROMANIA EDUCATA.
EDUCI ROMANIA LA SCOALA, NU LA RUPT POARTA CAND SE TERMINA AMARATA DE NORMA DE 18 ORE.
„Capul lui Motoc vrem!”
Artizanii acestui an ChiX nu au ce cauta in invatamant, darămite la nivel ministerial!
Dar cuvintele decenta si responsabilitate nu au nici un sens pentru respectivii!
„Asta nu e neapărat o promisiune, dar este o dorință comună,” Si noi ne dorim multe… in capul listei se afla demiterea lui D.D. Dar intr-o tara in care am fost lasati cu stampila de vot in mana si ni s-au anulat antidemocratic si anticonstitutional alegerile, demiterea lui D.D ramane un vis frumos….
o s-o duceti asa, trebuia sa zica, iar de la anul o sa fie 24 ore norma. de ce ? pentru ca pot. doar sunt 40 ore platite nu.
Cazul Rodica Stănoiu ar trebui să fie caz de manual pentru orice guvern. Cu cât întârzii să asculți vocea cetățenilor, cu atât vei deconta pierderi electorale mai mari. Această putere, ridicata pe bețe de chibrit și înconjurată de flăcări, ar trebui să fie mult mai atentă la mesajul societății. Este evident că maimuța cu briciul în mână a acționat haotic, că a produs distrugeri inutile și infinit de costisitoare, care vor putea fi greu corectate. Cu cât întârzie mai mult, cu atât va pierde mai mult. Ministrul „Demisia!” trebuia demis dinainte de a se oferi voluntar pentru tăieri și jupuiri, în condițiile în care era autorul bugetului pentru acest an, un buget cataclismic, trebuia demis pentru că a ales să defileze cu profilul sau apolitic, deși a acceptat secretari de stat politici, deși a militat pentru politizarea managementului, pariind pe forța partidului, nu a legii, deși și-a organizat toate dezbaterile cu oamenii partidelor politice. Cu cât se întârzie mai mult, cu atât criza morală a guvernării pro-europene se va adânci mai mult, iar disperarea socială va căuta soluții extreme.
S o crezi tu ca o ducem asa. Nu suntem maimute. Greva si mai vedem.
Orice masura proasta poate fi anulata in orice moment. Daca se revine la norma de 18 ore orele eliberate se pot aloca la profesori suplinitori sau la plata cu ora. Dar nu la plata cu ora in bataie de joc, cum e acum.
Ministerul Educatiei a facut o mare porcarie cu marirea normei si modificarea platii cu ora. Recunoasterea unei greseli arata ca avem de a face cu oameni destepti. Si nu doar recunoasterea, ci repararea ei!