Trei federații sindicale din educație – FSLI, „Spiru Haret” și „Alma Mater” – solicită Ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, alocarea de urgență fondurile necesare pentru acordarea voucherelor de vacanță, potrivit unei adrese consultate de Edupedu.ro, după ce salariații din învățământul de stat nu au primit acest drept în anul 2025, din cauza nealocării bugetului aferent, prevăzut prin OUG nr. 8/2009. Potrivit sindicatelor, „angajații din educație sunt singura categorie de salariați bugetari cărora nu le-au fost acordate aceste drepturi în anul 2025”.
- Potrivit documentului, în anul 2025, angajații din învățământul de stat nu au primit voucherele de vacanță „deoarece Ministerul Finanțelor nu a alocat fondurile necesare”, deși acest drept este prevăzut de Ordonanța de urgență nr. 8/2009.
Liderii sindicali afirmă că personalul din învățământ este singura categorie de salariați bugetari care nu a beneficiat de acest tip de sprijin. „Angajații din educație sunt singura categorie de salariați bugetari cărora nu le-au fost acordate aceste drepturi”, se mai precizează în adresa semnată de cele trei organizații.
Aceștia subliniază în document că voucherele reprezintă un drept legal, reglementat prin OUG nr. 8/2009, iar lipsa fondurilor nu ar trebui să afecteze doar angajații din educație: „Din informațiile care ne-au fost comunicate de reprezentanți ai Ministerului Educației şi Cercetării, motivul neacordării acestui drept cuvenit salariaților din învăţământ este nealocarea fondurilor necesare de către Ministerul Finanțelor”
Sindicatele atrag atenția că situația creează o discriminare între salariații din educație și ceilalți bugetari, afectând totodată echilibrul social al celor care activează în sistem: „Pentru a evita discriminarea unei întregi categorii de salariați, dar și pentru a preveni apariția unor noi nemulţumiri în rândul personalului din sistemul educaţional, vă adresăm solicitarea de a aloca, în regim de urgență, fondurile necesare acordării voucherelor de vacanță pentru personalul din sistemul de învățământul de stat.”
Redăm mai jos adresa către Ministerul Finanțelor:

Sursă foto: Sindicatele din educație
Informații de context despre bugetul ministerului Educației și Cercetării și măsurile de austeritate
Consiliul Fiscal a estimat că economia pe care o va face ministerul în acest an prin toate măsurile din legea Bolojan, care dau peste cap școlile, profesorii și elevii: 378 milioane de lei, adică 0,6% din bugetul MEC.
Întrebat de analiza consiliului într-un interviu pentru ziare.com, Daniel David, ministrul Educației și Cercetării a declarat: „Consiliul Fiscal a făcut o estimare, nu ei sunt experții. Eu vă spun câți bani mi-ar fi trebuit până la sfârșitul anului, bani pe care nu-i primim la rectificare, și atunci s-au luat aceste măsuri.”
Reamintim că în mai multe ieșiri publice ministrul Educației și Cercetării Daniel David a declarat că nu sunt bani de salarii și burse pentru tot anul.
Ministrul Finanțelor Alexandru Nazare a comentat afirmația și a spus că „Vor fi bani și de salarii și de pensii, vor fi bani”.
Acesta a declarat mai întâi, pe 29 iunie, că bugetul Ministerului Educației e pe terminate: „Dacă peste câteva săptămâni nu facem nimic și nu înțelegem prin ce trecem, mă tem că nu mai putem da nicio bursă”, apoi, din 6 iulie, în ieșiri publice repetate a susținut că „Educația are o contribuție mare la deficitul bugetar”.
Confruntat cu proteste de stradă și cereri de demisie din partea sindicatelor și a multor profesori, ministrul duce mesajul de avertizare, la unul de amenințare, pe 31 iulie, în contextul aplicării Legii 141/2025, „Legea Bolojan”: „Direct spus, nu mai sunt bani pentru plata salariilor și burselor pentru tot anul!”
Daniel David justifică aplicarea unor măsuri de austeritate prin criza bugetară și afirmă că scopul restructurărilor din educație este „să ne salvăm din toamnă salariile și bursele”.
Informații de context despre voucherele de vacanță pentru profesori
Pe 17 iunie, ministrul Daniel David le-a spus liderilor sindicali că, în acest moment, MEC nu are fonduri pentru plata voucherelor de vacanță, potrivit unui document trimis în teritoriu de liderii sindicali.
Profesorii sunt singura categorie de angajați la stat care nu a primit până acum vouchere de vacanță, cu o zi înainte de începutul lunii august când de regulă sunt concediile pentru aceștia, a semnalat Simion Hăncescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), pe 31 iulie.
În 2026, voucherele de vacanță se vor acorda doar angajaților cu salarii de 6.000 lei net sau mai mici, potrivit Legii 141/2025, „Legea Bolojan”.
13 comments
Dar mai opriti-va din cerut. Chiar nu puteti strange cureaua 2-3 ani? Toata vara ati cerut tot felul de tampenii. Generatii intregi de cadre didactice au avut clase cu 35-40 de elevi, norme marite, plan de lectie obligatoriu zilnic, frig in clase, naveta pe banii lor si nu au mai cerut nimic. Acum vreti de toate. Chiar nu mai aveti limite?
Spune-le asta judecătorilor și procurorilor!
P.S. Și înainte de a da lecții altora, învață măcar să folosești diacriticele.
ma, tem belule, compari siatemul repreziv comunist din clase cu libertatea care e acum, comunistule? habarnistule!
habar nu ai despre cerintele noastre, dar comentezi ca un papagal!
Dumneata ești, tovarășe ministru?! 🤔
Bravo, dar de pensiile speciale ale aleșilor și magistraților nu zici nimic? Numai profesorii se plâng. Ăștia si-au văzut sacii în căruță, cum se spune și tac mâlc. Te deranjează protestele din educație…..
si poate se gândesc ,ca si celora din domeniul privat sa înceapă sa le aloce vouchere de vacanta.Nu sa se facă discriminare.Dar,cam toate bunătățile si privilegiile se duc in majoritate la stat de parca angajatii din privat nu muncesc si nu exista.Totul se duce numai la stat.Gandire cam îngustă a celora care iau aceste decizii.
in lege scrie, soarece oparit, ca si cei din privat trebuie sa primeasca, ! citeste legea si spune i patronului sa iti dea!
👍👍👍
Se vede ca nu ai lucrat în privat!
Ca sa-ti înghiți cuvintele murdare trebuie sa fii dat afara din slujba de la stat și sa mergi sa te angajezi la privat.
Sa vezi atunci ce viteaz ești!
Aceste vouchere ar trebui eliminate de tot! Vedem acum cu hotelierii au coborât preturile in lipsa acestora.
Dar acordarea acestora tuturor bugetarilor și mai putin profesorilor spune totul despre disprețul față de aceasta categorie socială.
Ai bani, mergi in vacanță, nu ai bani, stai acasă, ce mare brânză! Nu vreți să pricepeți, că pentru rahaturile astea numai sunt bani??? Fără minim 5000 de lei, nu vă permiteți un sejur nici la mare, nici la munte, poate la 2 stele, să fie vreo 3000 de lei, dar mai jos, nu se poate. Nu vreți să scoateți bani de la voi, nu se poate să vă dea statul toți banii să plecați într-un sejur. HORECA are nevoie de bani, că și angajații din acest domeniu, au nevoie de bani, căci au și ei familie.
ALUP IGUS dark
Cu 800 lei nu pleci în vacanță dar e un drept încălcat. Și munca la stat e aceeași ca la patron.Taci și execuți. Iar în privința nr de elevi aș vrea acele clase de copii educați de acum 38 de ani și nu specimenele de astăzi. Și 20 sunt prea mulți. Aș dorii să colaborez cu părinții de atunci și nu cu cei de azi. Și cum elevul a fost educat de părinții de acum nu mă miră de ce e așa. Copilul nu are nici o vină iar părintele /societatea/clasa politică comentează aici așa că….. Așa societate ,așa educație!