Sindicatele FSLI: Dacă s-ar impozita 300 de pensii speciale consistente, cu 50% într-o lună, suma adusă la bugetul de stat ar fi egală cu cea obținută prin șomajul tehnic aplicat secretarelor și contabililor din educație

9.439 de vizualizări
Simion Hăncescu, președintele FSLI / Foto: FSLI
Șomajul tehnic în educație pune în pericol siguranța angajaților, a elevilor și chiar a unităților de învățământ, susține Federația Sindicatelor Libere din Învățământ într-un comunicat primit de Edupedu.ro.

Sindicatul condus de Simion Hăncescu reacționează la mai bine de 24 de ore după ce premierul Ludovic Orban a anunțat că personalul auxiliar din educație va fi trecut în șomaj tehnic, în ture de câte 14 zile la serviciu-14 zile în șomaj, urmând ca veniturile să fie reduse la 75% din salariul brut de bază.

Redăm comunicatul FSLI:

”Federația Sindicatelor Libere din Învățământ atrage atenția Guvernului României că șomajul tehnic nu poate fi aplicat în cazul angajaților din sistemul de învățământ. Indiferent că vorbim despre personalul de predare sau de personalul didactic auxiliar ori nedidactic, aplicarea acestei măsuri înseamnă îngreunarea activității, stoparea acțiunilor de igienizare și dezinfectare a unităților de învățământ, care este obligatorie și, ceea ce este foarte îngrijorător în această perioadă- școlile devin ținta spărgătorilor.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ consideră că aplicarea șomajului tehnic în sistemul de educație din România este o măsură radicală, care nu a fost bine analizată și care va aduce grave prejudicii de care Guvernul se va face direct responsabil.

În această perioadă toate școlile din România trebuie să fie dezinfectate cu mare atenție, așa cum poate nu s-a făcut niciodată în istoria învățământului. În momentul în care se va lua decizia revenirii în sălile de clasă, atât elevii, cât și cadrele didactice au nevoie de spații igienizate complet, care să nu reprezinte un pericol pentru sănătatea sau chiar viața lor, în contextul pandemiei cu noul coronavirus. Această activitate nu poate fi desfășurată dacă personalul nedidactic este trimis în șomaj tehnic. În cele mai multe unități de învățământ, o școală are una sau două femei de serviciu, în urma reducerii numărului de posturi din învățământ. Cine pregătește școala, dacă acestea sunt trimise în șomaj tehnic?
O altă consecință a acestei măsuri, extrem de gravă, este cea privind paza unităților de învățământ. Dacă portarii sau paznicii, acolo unde sunt, sunt trimiși în șomaj tehnic, școlile devin țintă pentru hoți, așa cum s-a întâmplat, de curând, la o unitate de învățământ din Sectorul 4 al Capitalei, după ce portarul a fost trimis acasă în concediu de odihnă forțat.
Măsura nu poate fi aplicată, de asemenea, contabilelor și secretarelor din școală sau informaticienilor. Hotărârea Guvernului nr. 225/2020 pentru modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2004, înseamnă activitate realizată de secretare și informaticieni. Apropo de informaticieni, aceștia sunt cei care, în foarte multe unități de învățământ, asigură funcționarea platformelor cu ajutorul cărora se face învățarea online. Dacă aceștia sunt în șomaj tehnic, elevii nu vor avea documentația necesară pentru acordarea ajutorului financiar de 200 de euro pentru achiziționarea tabletelor. În consecință, nu se poate asigura acces egal la educație tuturor elevilor, dacă cei care nu au suport tehnic nu pot participa la învățare online.
În concluzie, măsura șomajului tehnic în educație are implicații majore, iar în lanț, după cum putem observa, victime vor ajunge chiar elevii. Precizăm, de asemenea, că economiștii nu susțin această variantă a șomajului tehnic și implicit a tăierilor de venituri, întrucât pentru funcționarea economiei, este nevoie de bani în piață. Avem ca argument și experiența tristă a tăierilor salariale nesăbuite din anul 2010. Au condus aceste tăieri la binefaceri pentru economie? Nicicum! Dacă acești angajați nu vor mai avea cum să își plătească utilitățile sau cum să își cumpere cele necesare traiului, unde este îmbunătățirea economiei? Efectul va fi devastator, pe de o parte la nivelul familiilor care vor fi afectate crunt, pe de altă parte, la nivel global, în sistemul economic. Iar argumentul că “această măsură a introducerii șomajului tehnic și în sectorul bugetar nu vizează economisirea de fonduri, ci trebuie aplicată din solidaritate cu sectorul privat”, este stupid. Nemulțumirile justificate ale oamenilor pleacă și de la nedreptățile actuale legate de pensiile speciale, care rămân intacte. Cum vor fi solidari aceștia cu cei cărora le scad veniturile în perioada următoare? Guvernul ar putea face un calcul foarte simplu, de exemplu: dacă s-ar impozita 300 de pensii speciale consistente, cu 50% într-o lună, suma adusă la bugetul de stat ar fi egală cu cea obținută prin șomajul tehnic aplicat secretarelor și contabililor din educație.

Șomajul tehnic nu poate fi aplicat sistemului de învățământ și poți să îți dai seama de acest lucru, imediat după ce faci o analiză atentă a modului în care funcționează sistemul. Guvernul ar putea să facă rost de acești bani de la categoriile favorizate. Nu poți să mergi pe varianta de solidaritate în acest moment dacă cei cu salarii uriașe din sectorul bugetar sau cei cu pensii speciale nu participă. Consider că în această perioadă trebuie să tratăm lucrurile cu maximă seriozitate, atât în modul în care este gestionată criza provocată de pandemie, dar și modul în care este susținut procesul educațional prin învățarea online, cât și prin modul în care nu lovim în oamenii care nu au venituri mari și pe care îi putem aduce în situație de risc“, a declarat Simion Hancescu, președinte FSLI.

FOTO: FSLI


5 comments
  1. Iata unde erau marile economii la buget: din salariile femeilor de serviciu, ale muncitorilor si paznicilor din scoli!!!!!! Zau, astia nu gandesc! La cat castiga acesti angajati si la cat de multi sunt, chiar sunt economii substantiale! Chiar nu vad ridicolul unor asemenea masuri? Ce se intampla cu pensiile mai mari de 20 de ori ale megistratilor fata de pensia unui profesor (chiar stiu din propria experienta!), sau ale unui fost sef din te miri ce institutie publica? acolo nu se pune, ca nu putem sa le reducem nivelul de trai?

  2. Sunt electrician la un centru scolar,singur in aceasta meserie..am in intretinere scoala {destul de mare},doua camine internat,spalatorie,cantina,ateliere,sala sport,garaj si anexe..cine ma inlocuieste 15 zile??

  3. Să se atingă de aşa~zisele “pensii speciale/ocupaţionale” sau cum s~ar numi ele… Glumiţi, nu? Cine să se atingă de oamenii Sistemului, cei care au avut acces la informaţii cu ajutorul cărora mulţi alţii au prosperat şi continuă în aceeaşi notă? Proverbul: “O mână o spală pe cealaltă şi ambele, faţa”, vă spune câte ceva, nu?

  4. S-au făcut economie in scoli la greu după cum urmează: nu s-au consumat curent, gaz, apa etc. Somaj tehnic în educație doar pentru auxiliar și nedidactic? Daca as fi sadică as zice da Doamne! Sa -i vedem pe profesori cum se descurca fara aceștia!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consiliul Național al Elevilor cere Ministerului Educației urgentarea livrării manualelor noi de clasa a VIII-a. Rareș Voicu: Avem nevoie de manuale și de siguranță în ceea ce privește organizarea evaluării naționale

Consiliul Național al Elevilor solicită Ministerului Educației urgentarea livrării manualelor noi de clasa a VIII-a către școli și atrage atenție că publicarea în varianta digitală doar a manualelor de limba…
Vezi articolul

BREAKING Școlile și grădinițele vor fi închise încă 2 săptămâni în București. Incidența cazurilor de coronavirus este 3,91. Prefectul Capitalei: Singura decizie normală și firească în Comitet era ca activitățile școlilor să continue în sistem online

Toate școlile și grădinițele de stat sau private rămân închise încă 2 săptămâni în București, cu activitate exclusiv online. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Comitetului Municipal pentru Situații…
Vezi articolul
Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu, despre retragerea atribuțiilor secretarului de stat PSD din Ministerul Educației: Dacă doamna ministru a făcut acest lucru pentru că a spus că are alte păreri în ceea ce priveşte legile ne aflăm în faţa unui fenomen / Eu am trăit înainte de ’89

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni la Parlament, despre retragerea atribuţiilor secretarului de stat PSD Florin Lixandru, că dacă ministrul Ligia Deca a făcut acest lucru pentru că a…
Vezi articolul

Guvernul francez insistă pentru vaccinarea anti-Covid-19 a copiilor de 5-11 ani, chiar și în condițiile valului Omicron: experții explică felul cum vaccinul previne cazurile grave și sprijină revenirea la normalitate

Medicii francezi încurajează vaccinarea anti-Covid-19 a copiilor din categoria de vârstă 5-11 ani, printr-un videoclip realizat de Guvern, chiar dacă simptomele în cazul copiilor sunt mai ușoare în valul Omicron.…
Vezi articolul

Presiuni la adresa angajaților ARACIP făcute de președinta consiliului Agenției care acreditează școlile și grădinițele, Mariana Dogaru, ca aceștia să divulge sursa unui articol jurnalistic – document

Operațiune abuzivă, de intimidare de presiune la adresa angajaților Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), a președintei consiliului instituției, Mariana Dogaru. Potrivit surselor Edupedu.ro, aceasta le-a transmis…
Vezi articolul