Situația elevilor scutiți de efort, în primele două module de cursuri, la sport, cerută de Ministerul Educației inspectorilor de specialitate / Cele 12 documente pe care le vor aduce reprezentanții inspectoratelor școlare la Consfătuirea națională a inspectorilor de educație fizică și sport

3.092 de vizualizări
Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com
Situația elevilor scutiți de efort, în primele două module de cursuri, la sport, a fost cerută de Ministerul Educației inspectorilor de specialitate, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Vezi mai jos, în articol, care sunt cele 12 documente pe care le vor aduce reprezentanții inspectoratelor școlare la Consfătuirea națională a inspectorilor de educație fizică și sport.

În adresa Ministerului Educației se arată că, „în perioada 25-27.01.2024 se va desfășura la Buftea, județul Ilfov, o întâlnire de lucru a Federației Române de Fotbal cu inspectorii școlari pentru educație fizică și sport. Cu această ocazie va avea loc și Consfătuirea națională a inspectorilor școlari pentru educație fizică și sport.”

Potrivit sursei citate, sumele aferente cheltuielilor de transport se suportă de unitățile de învățământ cărora aparțin participanții. Cheltuielile de cazare și masă sunt suportate de Federația Română de Fotbal.

Pe ordinea de zi se află și prezentarea rapoartelor oficiale privind activitățile desfăşurate la educație fizică și sport în primele două perioade ale anului școlar 2023-2024:

a) desfășurarea inspecției școlare la educație fizică și sport, în primele două perioade ale anului școlar 2023-2024;

b) organizarea învățământului sportiv integrat și suplimentar și a asociațiilor sportive școlare în primele două perioade ale anului școlar 2023-2024;

c) organizarea și desfăşurarea activităților sportive școlare, la nivelul localităților/ sectoarelor, al județului /mun. Bucuresti, în primele două perioade ale anului școlar 2023-2024;

d) situația elevilor scutiți total de efort, în primele două perioade ale anului şcolar 2023-2024, la disciplina educație fizică. 

Fiecare inspector va aduce, în format electronic (scanat), următoarele documente:

  • Programul managerial pentru anul școlar 2023-2024 (avizat de inspectorul școlar general);
  • Programul de activitate pentru anul școlar 2023-2024 (avizat de inspectorul școlar general);
  • Raportul de activitate pentru primele două perioade ale anului școlar 2023-2024 (avizat de inspectorul şcolar general);
  • Situația elevilor scutiți total de efort, în primele două perioade ale anului școlar 2023-2024, la disciplina educație fizică, în format scris și electronic;
  • Tematica inspecției la specialitate pentru anul școlar 2023-2024 (avizată de inspectorul școlar general);
  • Tematica Cercurilor pedagogice și locul de desfăşurare a acestora;
  • Componența Consiliilor consultative, tematica şi graficul de desfășurare a sedințelor;
  • Profesorii metodiști și CV-ul acestora;
  • Obiectivele de performanță în anul școlar 2023-2024 pentru LPS-uri (licee cu program sportiv – n.red) şi clase cu program sportiv;
  • Obiectivele de performanță în anul școlar 2023-2024 pentru CSS-urile independente și CSS-urile afiliate;
  • Proiectele de buget 2024 pentru CSS-urile (cluburi sportive școlare – n.red) independente și CSS-urile afiliate;
  • Rețeaua unităților de învăţământ în care se organizează învăţământ sportiv integrat și suplimentar, în format scris și electronic;

Edupedu.ro a scris că elevii care sunt scutiți de efort fizic trebuie să fie prezenți la ora de Sport și să aibă încălțăminte adecvată, după cum prevede Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP).

„Art. 112. — (1) Elevii scutiți de efort fizic au obligația de a fi prezenți la orele de educație fizică și sport. Acestor elevi nu li se acordă calificative/note și nu li se încheie media la această disciplină în anul în care sunt scutiți medical”, conform ROFUIP.

Luni, 8 ianuarie, peste 2,9 milioane de copii de grădiniță și elevi au început prima zi de cursuri din anul 2024, care deschide modulul 3 de cursuri. Vineri, 9 februarie, 16 sau 23 februarie 2024, vor începe vacanța de schi de o săptămână, decisă diferit de fiecare inspectorat școlar, se arată în structura anului școlar 2023-2024.

Anul școlar 2023-2024 este structurat astfel:

Modulul 1 – de luni, 11 septembrie 2023, până vineri, 27 octombrie 2023;

  • Vacanță de toamnă: 28 octombrie 2023 – 5 noiembrie 2023

Modulul 2 – de luni, 6 noiembrie 2023, până vineri, 22 decembrie 2023;

  • Vacanță de iarnă: 23 decembrie 2023 – 7 ianuarie 2024

Modulul 3 – de luni, 8 ianuarie 2024, până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024, sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

  • Vacanță de schi: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024

Modulul 4 – de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024, sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 26 aprilie 2024;

  • Vacanță de primăvară: 27 aprilie 2024 – 7 mai 2024

Modulul 5 – de miercuri, 8 mai 2024, până vineri, 21 iunie 2024;

  • Vacanța de vară: 22 iunie 2024 – 8 septembrie 2024.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 7 iunie 2024;

Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 14 iunie 2024;

Pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor terminale, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 28 iunie 2024;

Pentru clasele din învățământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.

Spre deosebire de acest an școlar, „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura în perioada 11 septembrie 2023-26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, la decizia școlii, în module diferite.

Art. 4. — (1) Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.

(2) La clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică și din învățământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, se organizează activități de instruire practică urmărind și scopul acestor programe.

(3) La clasele din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, se organizează activități de instruire practică.

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Elevii scutiți medical trebuie să fie prezenți la ora de Sport, potrivit ROFUIP: Nu sunt obligați să vină în echipament sportiv, dar trebuie să aibă încălțăminte adecvată pentru sălile de sport

2 comments
  1. Oare mai exista obligativitatea executarii la ora de sport a unor exercitii care pun in pericol sanatatea elevilor? Oare mai sunt pusi elevii sa stea in maini chiar daca nu pot face acest lucru si risca sa se accidenteze? Adica fara pregatire prealabila la perete, fara a exclude elevii care nu pot face acest lucru si insistand ca acest exercitiu sa se faca direct pe saltea (profesoara incarcand sa prinda picioarele elevului/elevei pentru sustinere)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca: Evaluarea digitalizată nu influențează tipurile de subiecte, baremul, timpul de lucru. Singura diferență este că lucrarea va fi secretizată automat, când este scanată în prezența elevilor

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, spune că evaluarea digitalizată de la simularea pentru Evaluarea Nationala 2024 nu influențează tipurile de subiecte, baremul, timpul de lucru, singura diferență este că lucrarea va…
Vezi articolul

Ce tablete cumpără statul pentru 250 de mii de elevi și profesori: de 10 inch, din aluminiu, rezistente la cădere accidentală, procesor octa-core 1.8 GHz cu sistem de monitorizare a activității preinstalat

Tabletele pe care statul vrea să le cumpere trebuie să fie de 10 inch, să aibă conexiune 4G, cartelă SIM inclusă și o configurație de bază detaliată în procedura publicată…
Vezi articolul

Studiu: Peste 500 de mii de copii, elevi și studenți au emigrat din România între 2007 și 2017. Capacitatea guvernului de a produce bunăstare pentru cetățeni contribuie semnificativ la decizia de a migra

Numărul studenților, elevilor și copiilor din grupa de vârstă 0-19 ani care au emigrat din România între 2007 și 2017 este de 484.753 de persoane, potrivit unei lucrări publicate în…
Vezi articolul