Stimulent de 1.500 de lei pentru părinții care aleg să se întoarcă la muncă până la vârsta de 6 luni a copilului, adoptat de guvern

6.576 de vizualizări
Raluca Turcan / Foto: gov.ro
Guvernul a adoptat, miercuri, o ordonanță de urgență prin care se acordă părinților aflați în concediu de creștere a copilului un stimulent de 1.500 de lei, dacă aceștia aleg să se întoarcă la muncă până la împlinirea vârstei de șase luni a copilului, a anunțat ministrul Muncii, Raluca Turcan. Noul stimulent îl înlocuiește, în acest caz, pe cel de 650 de lei aplicat în prezent.

Ce prevede noua ordonanță, potrivit Ralucăi Turcan:

  • Stimulentul se acordă în locul celui de 650 de lei, dacă părinții se întorc înaintea împlinirea vârstei de șase luni pentru copil sau vârsta de 2 ani sau 3 ani pentru copii cu dizabilități.
  • Stimulentul de 650 de lei se menține pentru părinții care revin în activitate până la împlinirea vârstei de 2 ani, de asemenea se aplică după împlinirea de către copil a vârstei de șase luni sau 1 an, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, sau de 3 ani în cazul copilului cu dizabilități.
  • Stimulent de inserție de 650 de lei și pentru părinții care se întorc la lucru în timpul perioadei de îngrijire a copilului cu dizabilități 3-7 ani.

Potrivit Ralucăi Turcan, „aceasta este o măsură activă, care încurajează întoarcerea la muncă. De asemenea, contribuie la creșterea veniturilor părinților, scade riscul deprofesionalizării și asigură o forță de muncă necesară în momentul de față la nivelul angajatorului.”

Foto: gov.ro


1 comment
  1. Felicitari. Spune-ti-mi si mie ce naiba vor face parintii cu cei 1500 lei in conditiile in care sunt persoane care nu au cu cine sa lase copii si cresele trebuie sa mentina 4.5 mp distanta intre copii si astfel nu primesc copii noi chiar daca ai dosar depus de anul trecut din martie???Sunt tare curioasa de ce va asteptati sa mai facem copii, in conditiile in care nu puteti asigura minimul, respectiv cresa???? Voi ganditi macar un pic, sau sunteti toti facuti gramada???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevi împărțiți în clase după etnie la Școala Păltinoasa din județul Suceava, cu aprobarea Inspectoratului școlar, potrivit Consiliului pentru Combaterea Discriminării care a amendat instituțiile

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a sancționat astăzi Școala Gimnazială Păltinoasa din județul Suceava și Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Suceava pentru segregarea elevilor romi din cătunul Țîmpoceni, satul Capu…
Vezi articolul

VIDEO Școlile se vor redeschide în condiții normale și nu avem în vedere suspendarea cursurilor, trecerea în regim online sau în sistem hibrid, anunță Ministerul Educației / Ligia Deca: Nu încurajăm în niciun fel neparticiparea la cursuri

Școlile se vor redeschide în condiții normale și nu avem în vedere suspendarea cursurilor, trecerea în regim online sau în sistem hibrid, potrivit unui anunț al Ministerului Educației. „Nu încurajăm…
Vezi articolul

Ligia Deca spune că „vom vedea” dacă în 2026 inspectoratele școlare județene se vor desființa și că OCDE și Banca Mondială fac în paralel studii de impact pe prevederile din legile Educației / Jalonul 495 din PNRR „reforma România educată” prevedea desființarea ISJ-urilor încă din martie 2023

Reorganizarea inspectoratelor școlare județene va fi făcută „așezat”, a anunțat Ligia Deca pe 7 februarie, într-o conferință de presă la sediul PNL Bistrița-Năsaud, ministrul fiind într-o vizită politică în acest…
Vezi articolul

Tinerii pasionați de hip-hop, arte vizuale, actorie, dans sau scriere creativă, sunt invitați să participe la un proiect inedit al Teatrului Radu Stanca

Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu anunță lansarea proiectului LIBERTY, adresat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14-19 ani și finanțat prin Programul Europa Creativă. Pasionații de hip-hop, arte vizuale, actorie, dans sau scriere creativă, interesați…
Vezi articolul