Studiu: Fetele lucrează mai mult în gospodărie decât băieții, lucru care le poate afecta educația – World Vision

353 de vizualizări
Foto: World Vision România
Fetele de peste 18 ani petrec în medie cu 1-2 ore mai mult decât băieții în activitățile domestice, conform unui studiu realizat de Fundația World Vision România, prezentat luni. Acesta arată că o fată de 18 ani, din mediul rural, lucrează în medie 3,4 ore zilnic în gospodărie, față de 2,1 ore cât lucrează băieții, iar acest lucru le afectează pregătirea pentru examenul de Bacalaureat, cât și pentru admiterea la studii universitate. 

Sursa citată arată că 97% dintre părinții din mediul rural sunt de părere că educația e importantă în egală măsură și pentru fete, și pentru băieți. Cu toate acestea, timpul alocat învățării descrește pe măsură ce fetele înaintează în vârstă, conform World Vision. 

Organizația arată că, deși “la nivel legislativ femeile din România au drepturi egale cu bărbații, percepția colectivă asupra îndatoririlor pe care femeile ar trebui să le aibă arată că suntem încă departe de eliminarea discriminării din societate. Azi, de Ziua Internațională a Femeii, Fundația World Vision România atrage atenția asupra acestor discrepanțe dintre teorie și realitate și evidențiază, totodată, felul în care diferențele de gen sunt văzute de părinții din mediul rural, în funcție de nivelul de educație al acestora.” 

Potrivit sursei citate:

  • în rândul părinților care au terminat doar studiile gimnaziale, doar 66% cred că o mamă care lucrează poate să fie la fel de grijulie cu copiii precum una care nu lucrează.
  • acest procent crește considerabil în cazul părinților care au absolvit studiile liceale, 80% dintre aceștia considerând că un loc de muncă nu reprezintă un obstacol pentru ca o mamă să le acorde copiilor ei atenția cuvenită. 
  • 50% dintre părinții cu studii superioare sunt de părere că tații pot avea grijă de copii la fel de bine ca mamele, însă această cifră scade direct proporțional cu nivelul de educație al respondenților, doar 33% dintre cei cu studii gimnaziale fiind de aceeași părere. 
  • cu toate că pentru 85% dintre femeile participante la studiu dezvoltarea profesională este mai importantă, activitățile domestice tind să fie puse mereu pe primul plan.

2 comments
  1. Egalitatea socială a drepturilor între femei și bărbați, este încă unidirecțională: doar femeile fac acest pas, în sensul că își asumă și drepturile la muncă, plată, odihnă, precum bărbații; dar bărbații nu își asumă în aceeași măsură , așa cum ar trebui, responsabilitățile casnice: de curățenie, prepare a mâncării, îngrijirea copiilor. De reținut că în realitate, în afară de alăptatul natural, nu există nimic pentru bărbați care nu poate fi făcut în casă. Problema e că încă se consideră că munca bărbaților este mai grea și peste 8 ore, drept pentru care ei ar trebui să se odihnească acasă. Însă prea puține munci sunt astăzi de acest fel pentru bărbați care să nu fie și pentru femei. Marile corporații nu țin cont de viața personală a oamenilor, doar oferă femeilor dreptul la concediu de maternitate, și postnatal. Însă multe femei nu își mai pot permite să îl ia pentru că își pierd locul de muncă. Așadar, atunci când bărbații își vor asuma semnificativ responsabilitățile care le revin acasă, de colaborare, de participare și nu de inversare a rolurilor desigur, abia atunci se poate vorbi de egalitate socială între femei și bărbați. Desigur, așa ceva presupune că băieții sunt de educat la rândul lor în practicarea în egală măsură a tuturor responsabilităților în casă. Așa, fetele vor putea studia și beneficia de rezultate în aceeași măsură precum băieții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Eșecurile Ligiei Deca în primele două luni de mandat, prezentate de doi parlamentari USR: Bugetul Educației la minim istoric, blocarea comisiilor anti-plagiat, ignorarea situației burselor sociale pentru elevii din mediul rural care merg la liceu în altă localitate

“Cu Ligia Deca la frâiele Ministerului Educației, bugetul este de doar 2,19% din PIB. Creșterea” bugetului în sumă absolută este sub rata inflației, iar adăugarea artificială a elementelor din bugete…
Vezi articolul

Subiecte și bareme la limba română și matematică, la Simularea pentru Evaluarea Națională 2024 din județul Iași / Inspectorul general Luciana Antoci: Așteptăm rezultate mai bune decât la simularea națională

Elevii din județul Iași au susținut în perioada 17-19 aprilie o nouă simulare a examenelor naționale de Evaluare Națională și Bacalaureat 2024, organizată de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași, care…
Vezi articolul