Subiecte și bareme la Limba și literatura română, pe modelul celor de la Evaluarea Națională, pentru testarea inițială a elevilor de clasa a VIII-a din județul Călărași

23.239 de vizualizări
Foto: captură subiect testare inițială 2025 Călărași
Elevii claselor a VIII-a din județul Călărași susțin testările inițiale organizate de Inspectoratul Județean Școlar Călărași. Instituția susține că scopul testărilor este acela de a evalua nivelul actual de pregătire al acestora în perspectiva examenului de la finalul anului școlar, Evaluarea Națională. La solicitarea Edupedu. ro, ISJ Călărași ne-a transmis subiectele primite de elevi, pe care le publicăm mai jos, în articol.

Primul test a fost cel de limba română și a avut loc miercuri, 18.09.2024, între orele 11:00 și 13:00. Urmat de cel la matematica, joi, 19.09.2024.

Condițiile de la proba au simulat cele unui examen: elevii nu au avut acces în sala de examen cu telefoane sau alte materiale auxiliare, fiind așezați în bănci în ordine alfabetică, pentru a simți condițiile de examen. Inspectorul școlar general adjunct al ISJ Călărași, Călin Nicușor a precizat pentru Edupedu.ro că, deși testul a fost aplicat sub forma unui examen, acesta a avut caracter de evaluare inițială, având la bază cunoștințe din anii anteriori de învățământ gimnazial.

„Nu a fost chiar o simulare. A fost un test de evaluare inițială aplicat tuturor elevilor de clasa a VIII-a din județ, cu subiecte din materia claselor a V-a, a VI-a și a VII-a,” spune inspectorul școlar general adjunct Călin Nicușor.

Corectarea subiectelor se face de către profesorii de la clasă, iar rezultatele vor fi centralizate pentru a adapta viitoarele activități în vederea examenului, a precizat inspectorul.

„Le corectează profesorii de la clasă, ei interpretează rezultatele, noi vom centraliza tot ce primim din școli. În funcție de rezultate, de specificul școlilor și de încadrarea la clasă pentru disciplinele limba română și matematică, vom desfășura diferite activități (alte simulări, inspecții cu focusare pe activitățile remediale),” a adăugat el.

Subiectele la Limba și Literatura română la testarea elevilor de clasa a VIII-a din județul Călărași

Testul inițial la Limba și literatura română pentru clasa a VIII-a a inclus două subiecte principale: primul, bazat pe textul literar „Lunea altfel” de Alex Moldovan și un extras din Statutul elevului, a evaluat competențele de înțelegere prin cerințe precum transcrierea numelui din text, întrebări de înțelegere, identificarea regulilor școlare și caracterizarea unui personaj. De asemenea, elevii au realizat comparații între cele două texte și au justificat importanța respectării regulilor, în opinia lor. Al doilea subiect a cerut un rezumat al textului literar în 80-120 de cuvinte, iar exercițiile gramaticale au inclus recunoașterea diftongilor și corectarea unor greșeli.

Test inițial, clasa a VIII-a, septembrie 2024, simulare Călărași

Barem test inițial, clasa a VIII-a, septembrie 2024, simulare Călărași


5 comments
  1. Aveți și în format PDF ?

  2. Subiectul si baremul sunt din viitor? „Test inițial, clasa a VIII-a, septembrie 2025, simulare Călărași”, „Barem test inițial, clasa a VIII-a, septembrie 2025, simulare Călărași”

  3. baremuri nu bareme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școlile particulare au propus Guvernului ca infrastructura lor să fie folosită și de școlile de stat, din septembrie. Turcan: Un număr mare de copii cum avem în momentul de față în clasă va trebui să rămână o amintire

Vicepremierul Raluca Turcan anunță că astăzi a avut o nouă întâlnire cu reprezentanții Asociației Școlilor Private, alături de premierul Ludovic Orban și Ministrul Educației, Monica Anisie. „Școlile particulare au propus…
Vezi articolul

Posturile didactice neocupate, pentru anul școlar 2025-2026, publicate de inspectoratele școlare – documente /  Luni, 1 septembrie, au fost atribuite profesorilor orele vacante/rezervate pentru plata cu ora

Inspectoratele școlare au publicat lista posturilor vacante neocupate/nerepartizate la data de 3 septembrie, pentru anul școlar 2025-2026. Concursurile și testările la nivel de județ s-au desfășurat în perioada 28 august…
Vezi articolul

Daniel David: Nimeni nu își propune să nu fie relevante olimpiadele dar nici să devină „excepție a excepțiilor” / Trebuie să fie o competitivitate în care elevii merg din pasiune și apoi să avem o serie de recompense și sub formă de facilități

Ministrul Educației Daniel David spune că elevii trebuie să meargă din pasiune la olimpiade și apoi să fie și o serie de recompense. „În condiții de criză fiscal – bugetară…
Vezi articolul