Consiliul Național al Elevilor (CNE) critică într-o postare pe rețele sociale,„moștenirea în Educație după 10 ani”, cu trei zile înainte de primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale și cu…
Nu îl percep bine, mi se pare o vorbă în vânt. Nu avem nevoie de sloganuri, spune scriitorul și profesorul Mircea Cărtărescu despre proiectul de țară al președintelui Iohannis, „România…
Anul 2023 ar fi trebuit să fie „anul educației” în România, cu noi legi pentru întreg sistemul de învățământ, adoptate după aproape un deceniu de planificare, dar și cu cea…
Oamenii politici din perioada modernă și începutul perioadei contemporane au căzut de acord cel puțin într-o privință: educația. Au realizat că efectele unei legi a educației pot fi observate numai…
Două Românii – cea educată și inovatoare și cea analfabetă și conservatoare – par să fie în concurență de peste un secol și jumătate. Niciuna nu a reușit până acum…