Oamenii politici din perioada modernă și începutul perioadei contemporane au căzut de acord cel puțin într-o privință: educația. Au realizat că efectele unei legi a educației pot fi observate numai odată cu trecerea timpului și au încercat să nu o modifice în mod abuziv pentru a nu-și sabota viitorul. Din păcate, realitatea zilelor noastre este puțin diferită. Nu cred să fi existat în ultimii ani vreun ministru care să nu-și fi dorit a-și lăsa numele pe legea educației din mândrie personală și nu din interes societal. Indirect, putem numi fenomenul drept sindromul Spiru Haret sau, după 2010, toți au vrut să dea o lege coerentă, cum a făcut-o Daniel Funeriu. Și astfel ajungem la raportul României Educate, un proiect de țară cum îl numește președintele, un proiect cu autor necunoscut, adică o lipsă de asumare a responsabilității. Să fie aceasta prima lecție pe care România Educată ne-o oferă, că putem face orice fără să ne asumăm responsabilități?
La o primă vedere, multe din măsurile amintite în cadrul acestui proiect există în practică, dar ele apar sub o denumire distinctă față de LEN. Astfel, cred că este necesar să atrag atenția asupra unui lucru: întotdeauna impostorii vor arunca în malaxorul intereselor personale și lucruri bune preluate din altă parte pentru a oferi legitimitate demersului lor. În mare, raportul reprezintă o hiperconceptualizare a nimicului, cu un inutil grad ridicat de abstractizare – o beție de cuvinte – care nu-și are locul într-un demers menit să producă politici publice. Un mare minus este lipsa unui element concret, ceea ce lăsă loc de interpretări individuale sau de grup atunci când vine vorba de a fi pusă în practică. Țintele asumate în cadrul documentului par greu de atins și nu fac altceva decât să ne amintească de umflarea cifrelor din cadrul planurilor cincinale. Cred că o parte din noutățile propuse în cadrul acestui raport pot distorsiona sistemul de educație din România în așa fel încât în 2030, anul țintă, vom fi nevoiți să venim cu un nou proiect de țară: Reeducarea României educate deja.
În cele ce urmează mă voi axa pe aspectele care vizează locul, rolul și evoluția profesorului, structura sistemului de învățământ sau plaga abandonului școlar – pe scurt, tot ceea ce se resimte concret la firul ierbii. Un domeniu anunțat ca prioritar al proiectului România Educată îl reprezintă cariera didactică și parcursul profesional. Din păcate el poate fi sintetizat în fraza: O altă Mărie cu aceeași pălărie! Atunci când cineva dorește să reformeze sistemul de educație trebuie, în primul rând, să se gândească la oamenii care îl alcătuiesc. Mai mult, din ceea ce rezultă citind obiectivele și măsurile propuse, deducem că majoritatea acestora sunt preluate grosso modo din LEN 1/2011. Spre exemplu, există un profil de competențe pentru profesori, cu valoare instrumentală, care este deja corelat cu formarea inițială și continuă și managementul în cariera didactică. Acesta trebuie revizuit și adaptat nevoilor actuale prin introducerea utilizării tehnologiilor digitale, producerea de conținut digital și cunoașterea procesului de hibridizare, lucruri prezentate pe larg de fostul ministru al educației, Mircea Miclea în cadrul dezbaterii Educația digitală asimptomatică.
O soluție bună în ceea ce privește formarea inițială a profesorilor este implementarea masteratului didactic în cadrul celor mai bune universități și realizarea unei stagiaturi urmată de susținerea definitivatului care oferă titlul de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar sau licențiere, cum este el denumit în România Educată, cu două elemente de evaluare sumativă: raport de evaluare a stagiului practic și susținerea unui examen scris. Toate acestea se regăsesc în LEN. Masteratul didactic a fost prevăzut încă din 2011, art. 238 (varianta inițială a legii), dar a fost pilotat de-abia în anul universitar 2020-2021 în opt universități din țară.
În ce privește sistemul de mentorat, rolul mentorului este în prezent deținut de reprezentatul ariei curriculare în comisia de curriculum din cadrul unității de învățământ. Acesta se ocupă de integrarea cadrelor didactice nou venite în școală care fac parte din aria sa curriculară, le oferă îndrumare și suport atât în predare, cât și în elaborarea portofoliului didactic, oferă exemple de bune practici, asistă la ore, realizează o analiză SWOT și produce rapoarte. În lipsa organizării unei selecții la nivel de sistem a profesorilor mentori pentru inserția profesională a cadrelor didactice stagiare, așa cum a existat la începutul anului 2012, România Educată nu prevede stimulente financiare sau reducere de normă, deși sarcinile sunt extra, adăugate în fișa postului.
Obiectivul care prevede îmbunătățirea calității și a accesului la formarea continuă a profesorilor, cu accent pe aplicabilitate în practica didactică și pe monitorizarea impactului formării nu aduce nimic nou prin măsurile enunțate. La prima vedere, proiectul nu dorește să producă un deranj în sistem, căci ideea de evaluare a profesorului pe parcursul carierei după obținerea tuturor gradelor didactice pare doar posibilă – și dacă se poate, de evitat (notă proprie). Cum poți să îmbunătățești calitatea actului didactic prin cursuri de formare continuă atâta timp cât nu ai o evidență a plusurilor și minusurilor individului? De unde poți deduce ce program de formare îi este benefic unui profesor în defavoarea altuia? De altfel, nu se pune niciunde problema controlului și verificării sau acreditării periodice a furnizorilor externi de cursuri de formare continuă. Or știm foarte bine că într-o mare măsură furnizorii externi emit certificate, diplome și adeverințe în schimbul efectuării unei plăți pentru un curs sau pentru participarea de formă în cadrul unei conferințe. Această problemă este pusă în legătură directă și cu oferirea gradației de merit, o bonificație salarială care astăzi nu reflectă întotdeauna excelența la clasă, componenta principală fiind strângerea de hârtii și mai puțin meritul.
O altă măsură care se vrea a fi autentică este dezvoltarea unor rețele colegiale și comunități de învățare în care să se desfășoare un schimb reciproc de idei, suport sau exemple de bune practici. Noutatea este reprezentată, din nou, doar de nume, căci aceste rețele există și sunt active. La nivel local se numesc cercuri metodice, iar la nivel național poartă denumirea de comunități ale profesorilor (de diferite specializări) din România.
Este de apreciat faptul că în schema structurii sistemului de învățământ sunt păstrate în continuare evaluările de sistem la clasa a II-a, a IV-a și a VI-a, cu toate că există o mare presiune publică care susține eliminarea acestora, presiune izvorâtă din proasta înțelegere și aplicare a rolului lor de reglare, remediere și pre-orientare. De altfel, accesul elevilor în învățământul secundar superior aduce cu sine o problemă spinoasă atunci când în paralel se desfășoară o admitere la nivel de liceu, respectiv susținerea unei Evaluări Naționale. Vom asista la o polarizare care duce la adâncirea faliilor deja existente prin sintagmele „școală de top” și „școală de mâna a doua”. Sigur, măsura oferă o portiță pentru descentralizarea școlilor, dar naște o serie de întrebări dacă nu vine la pachet cu planuri aplicabile pentru definirea și valorificarea performanței în funcție de mediul și specificul școlii. România Educată nu prevede chestiuni de bază privind cadrul de organizare al examenelor, de aceea este firesc să apară în momentul de față discuții privind echitatea, egalitatea de șanse și integritatea măsurii. Sigur, legiuitorul poate pune în aplicare articolul din LEN care prevede forma admiterii. Mai multe vom ști în momentul în care problema admiterii va lua forma unui proiect ce va fi lansat în dezbatere publică.
În discuția despre abandonul școlar sunt prevăzute măsuri precum: creșterea finanțării școlilor, încurajarea alegerii unui număr mare de opționale, asigurarea unui consilier în carieră, dezvoltarea unor programe non-formale, asigurarea unei mese calde, reducerea segregării școlare etc. Acestea nu vor da niciun rezultat dacă nu există colaborare la nivel de comunitate. Rata abandonului școlar nu este cauzată de școală, ci de mediul familial. Este de datoria autorităților locale să sprijine școlarizarea tuturor copiilor și să identifice familiile problemă care contribuie la această plagă. Oamenii politici din România au înțeles cauzele problemei încă din secolul XIX. În Legea instrucțiunii publice dată de Al. I. Cuza în 1864, apare în partea I, cap. 2, secț. I. Despre obligațiunea instruirii următorul aspect: „Când părintele, tutorele sau stăpânul îi lasă pe copii a lipsi de la școală fără motiv legal și nu îi va trimit la trei zile după avertismentul primit de la învățător, acesta sau revizorul (inspectorul) îl va supune pe părinte, tutore sau stăpân la o amendă în bani sau muncă pentru comună”. Un sistem asemănător este prevăzut și în legea actuală, dar prea puțin pus în aplicare. România Educată nu ne transmite nimic.
În final, la 5 ani distanță de la debutul proiectului de țară anunțat cu surle și trâmbițe sau litere de-o șchioapă, constatăm că acesta cuprinde o serie de cugetări extrase din experiențele subiective ale indivizilor sau diferitelor asociații cu școala, fără o analiză în prealabil a legislației în vigoare. Dacă s-ar pune în aplicare LEN 1/2011 în varianta sa inițială, am constata în timp faptul că România este educată. Iar dacă înlăturăm formulele pompoase și măsurile măsurilor, proiectul de țară rămâne doar un album foto al președintelui Iohannis menit a-l înfățișa în ipostaza de prim profesor al neamului.
Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com
Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.
Citește și:
ANALIZĂ Mircea Miclea, despre “România Educată”: Prevalența examenului direct la liceu și transformarea Evaluării Naționale în opțională sunt o soluție total greșită. BAC-ul unitar cu trunchi comun va fi o uniformizare în jos / Raportul e plin de „banalități solemne”
Formarea profesorilor în “România Educată”: Stagiatură didactică și mentori la intrarea în sistem, însă fără stimulente financiare pentru mentori / Transformarea definitivatului într-un examen de licențiere pentru cariera didactică la finalul formării inițiale
Banii pentru Educație, în „România Educată”: Creșterea finanțării școlilor care au elevi din medii defavorizate / Facilități pentru ca firmele să-și dezvolte creșe pentru angajați / Burse mai mari pentru elevii din rural
Profesorul Lazăr Vlăsceanu: Un orfan al României educate – învățământul superior
Profesorul Lazăr Vlăsceanu: Deschideri și erori de inițiere ale României educate
Lucian Ciolan, prorector al Universității din București, despre România educată: Este pentru prima dată în ultimii ani când se pune pe masă un document comprehensiv de dezvoltare a educației / Dacă Bacalaureatul e unitar poți să spui că e unitar în structură, dar nu în conținut. Poate să fie trunchiul comun, nu se spune cât de mare
BREAKING Raportul “România Educată” a fost publicat de Președinție. Dispar tezele unice și evaluările anuale din clasele pregătitoare – a IV-a
Structura sistemului de educație propusă de președinție în “România Educată”: Bacalaureat “cu trunchi comun” pentru toate tipurile de liceu, Evaluare Națională opțională pentru elevii admiși prin examen la liceu, transferul de la profesional la teoretic, colegiile terțiare nonuniversitare
Daniel David, despre „România Educată”: Prin nivelul de viziune eu îl consider un proiect bun. Acum, în zona de implementare trebuie să avem o comisie formată din specialiști în Științele Educației care să monitorizeze. Altfel va fi un haos
Alexa Stănescu și Mihai Peticilă
Costin Ionescu
Raluca Pantazi
Dan Tapalaga