Greva generală declanșată pe 28 iulie 2026 de Federația Sanitas pune într-o lumină diferită unul dintre cele mai lungi conflicte sindicale din educație din ultimii ani. La exact un an…
Profesorii vor continua protestele și după încheierea cursurilor, inclusiv prin pichetări programate la Parlament în mai multe zile din luna iunie, a declarat pentru Radio Reșița Sorin Bulgaru, lider sindical…
Greva generală din Educație a intrat în etapa suspendării, potrivit anunțului făcut de sindicatele din Învățământ. Aceștia au precizat că dacă nu are loc adoptarea azi a unei ordonanțe de…
Într-un comunicat de presă al Consiliului Național al Elevilor (CNE), reprezentanții acestora susțin că „impredictibilitatea din sistem și lipsa de asumare a unor decizii ferme și adaptate contextului în care…
Tonul discuțiilor dintre ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, și principalele asociații de elevi și părinți, care s-au tensionat în ultima perioadă pe fondul lipsei consultărilor dintre reprezentantul guvernului și cei ai…
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a abordat în termeni critici, în conferința de presă susținută vineri dimineață, poziții exprimate pe tema deschiderii școlilor de organizații ale părinților și ale elevilor. Despre…
“2,5% din PIB ar urma, potrivit unor surse neoficiale, să fie bugetul alocat educației în anul 2021 de la bugetul de stat”, scrie, într-un comunicat de presă transmis joi, Federația…