Profesorii de la Liceul Teoretic Jean Louis Calderon Timișoara au ales o formă inedită de a boicota anul școlar: pe 8 septembrie nu va avea loc o festivitate de deschidere…
Pentru anul școlar 2025-2026, la nivelul municipiului București nu se mai susțin concursurile/testările pentru suplinitori, potrivit unui anunț al Inspectoratului Școlar al Municipiului București Sector 3. Conform sursei citate, „după…
Mona Coțofan, profesoară de Limba și literatura română, a spus că „nu m-am gândit niciodată să-mi contabilizez numărul de ore, să văd dacă am parcurs cele 40 legale”. „Sentimentul a…
Unele inspectorate școlare au publicat lista posturilor vacante-rezervate la data de 25 august, pentru anul școlar 2025-2026. Amintim că, în perioada 20-22 august, profesorii care au avut nevoie de completarea normei…
Mona Coțofan, profesoară de Limba și literatura română, a spus că va renunța la salariu, „dacă asta presupune greva”, dar nu va renunța la ore. „Voi fi alături de elevii mei,…
Federațiile sindicatelor din învățământ au organizat, marți dimineață, o nouă manifestație de protest față de Legea Bolojan și prevederile acesteia privind educația, în fața sediului Ministerului de resort. Este a…
Ministrul Educației și Cercetării a transmis Federației Sindicatelor Libere din Învățământ că tranşa aferentă anului 2025 privind plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti definitive se achită până la închiderea anului…
În zilele de 26 și 27 august sunt repartizați candidații care au obținut cel puțin media 7 la concursul național de Titularizare 2025 și profesorii titulari prin detașare la cerere…
Federațiile sindicatelor din învățământ au organizat, luni dimineață, o nouă manifestație de protest față de Legea Bolojan și prevederile acesteia privind educația, în fața sediului Ministerului de resort. Este a…
Mona Coțofan, profesoară de Limba și literatura română, a spus că, în cei 36 de ani de carieră, n-a început niciodată anul școlar cu sentimentul că „mă voi duce să…
Cătălina Olaru, directoarea Școlii Gimnazială Uruguay, a declarat, în legătură cu comasarea unităților de învățământ, că „nu se face nicio economie”. „Școlile rămân pe loc, un director dispare, economia este…
Ministerul Educației și Cercetării a transmis, într-un comunicat, că mărirea normei didactice cu două ore de predare pe săptămână permite elevilor o mai mare interacțiune cu profesori-titulari. Amintim că, din…
În anul școlar 2025-2026, 1.4% dintre profesorii titulari sunt nevoiți să predea la mai multe școli, după aplicarea Legii Bolojan, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării. Amintim că,…
Federațiile sindicatelor din învățământ au organizat, vineri dimineață, o nouă manifestație de protest față de Legea Bolojan și prevederile acesteia privind educația, în fața sediului Ministerului de resort. Este a…
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a vorbit, în cadrul unui podcast, despre timpul de lucru al profesorilor. „Din cele 40 de ore, 20 de ore sunt de predare. Rămân…
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, într-un podcast, că „aceste măsuri de criză sunt astfel implementate încât cine este titular în sistem va rămâne titular în sistem”. Acesta a…
Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat pentru HotNews.ro că „vor rămâne aproximativ 6.000 de posturi neocupate”, dacă se aplică și în Educație interdicția de cumul pensie-salariu.…
Dosarele pentru plata cu ora se depun la școală, în zilele de 28 și 29 august 2025, conform noului calendar al mobilității cadrelor didactice pentru anul școlar 2025-2026. În aceleași zile au…
Sindicatele profesorilor au transmis ca membrii de sindicat și toți salariații din educație să nu participe la festivitățile de deschidere oficială a anului școlar 2025-2026, potrivit unui document ajuns în…
Normele metodologice care reglementează salarizarea prin plata cu ora, în anul școlar 2025-2026, pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control, precum și pentru cadrele didactice metodiste,…
În perioada 20-22 august, profesorii care au nevoie de completarea normei didactice de predare pot participa la ședințele organizate de inspectoratele școlare, conform noului calendar al mobilității cadrelor didactice pentru anul…
Pentru profesorii care sunt titulari în 3 sau mai multe unități de învățământ, norma lor didactică se va constitui, în condițiile legii, astfel încât numărul unităților de învățământ să fie…
În perioada 20-22 august, în cadrul ședințelor organizate de inspectoratele școlare, se soluționează completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată sau nedeterminată/transfer/modificarea repartizării, conform noului calendar al mobilității cadrelor didactice…
Inspectoratele școlare au publicat, luni, 18 august, punctajele profesorilor titulari/debutanți care au solicitat transferul pentru soluționarea restrângerii de activitate. Este vorba despre punctajele inițiale. Tot luni, 18 august, site-ul Titularizare…
Profesorul Mircea Miclea a spus că „este greșită ideea că vacanța de vară a profesorilor este adesea echivalată cu o perioadă de odihnă completă”. Într-un interviu acordat publicației Adevărul, în…
Luni, 18 august, site-ul Titularizare 2025 a fost actualizat cu lista posturilor pe fiecare județ, după repartizarea candidaților prin transfer și după repartizarea pe posturi pe perioadă nedeterminată. Repartizarea candidaţilor…
Deunăzi, prim-ministrul a declarat că norma didactică de predare a profesorilor a fost redusă în timp și că rezultatele educației sunt dezastruoase, inducând ideea de vină a tuturor profesorilor. Prim-ministrul,…
Cornelia Popa Stavri, președintele Sindicatului Independent din Învăţământul Preuniversitar Sector 4 (afiliat la FSLI), a vorbit despre efectele pe care le are Legea Bolojan asupra profesorilor. „După ce s-a terminat…
Scriitorul și profesorul Radu Vancu, cunoscut pentru implicarea sa civică și pozițiile tranșante în spațiul public, transmite că „ce spune premierul Bolojan e factual fals: normele didactice n-au scăzut niciodată…
Marius Lobază, profesor la Colegiul Naţional Bănăţean Timişoara, a vorbit despre efectele pe care le are creșterea normei didactice de predare. „Dezastrul este la cei cu puține ore pe săptămână,…
Cornelia Popa Stavri, președintele Sindicatului Independent din Învăţământul Preuniversitar Sector 4 (afiliat la FSLI), a vorbit despre ce înseamnă creșterea normei didactice de predare: „aceste 2 ore înseamnă muncă mai…
Reducerea tarifului la jumătate pentru plata cu ora va veni cu un cost mare asupra „calității actului de predare-învățare-evaluare”, a afirmat, marți, Cornelia Popa Stavri, vicepreședinte al Federației Sindicatelor Libere…
Informații în mare parte teoretice, fără o aplicabilitate directă în mediul de lucru; lipsa actualizărilor în aliniere cu cele mai recente descoperiri tehnologice și științifice; insuficiența lucrului practic înainte de…
Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat pentru Edupedu.ro că „în momentul în care îi chemi pe oameni din concediu, conform legislației în vigoare, trebuie să-i plătești…
Cadrele didactice pot opta, din proprie inițiativă, pentru diminuarea normei și a salariului aferent, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre Ordinul ministrului educației nr. 5.198/2025 pentru…
Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat pentru Edupedu.ro că „sunt foarte multe voci care ne cer să demarăm procedurile de grevă generală”. „Dacă oamenii vor decide,…
Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, după întâlnirea cu premierul Ilie Bolojan, că „nu putem să spunem altceva decât că protestele vor continua și vor lua…
Violeta Estrella Bontilă, directoarea Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara, a vorbit despre calendarul de mobilitate care trebuie reluat, în condițiile creșterii normei didactice de predare. „Ni s-a arătat…
În perioada 11-14 august 2025 se reiau activitățile de constituire a posturilor didactice/catedrelor, încadrarea personalului didactic de predare şi soluționarea cererilor de completare a normei didactice de predare, potrivit unui…
În perioada 11-14 august 2025 se reiau activitățile de constituire a posturilor didactice/catedrelor, încadrarea personalului didactic de predare şi soluționarea cererilor de completare a normei didactice de predare, potrivit procedurii…
Sindicatele din Învățământ solicită președinților partidelor PNL, PSD și USR să susțină anularea măsurilor ce afectează Educația din Legea Bolojan, potrivit unor documente consultate de Edupedu.ro. Este vorba despre articolele…
Adrian Balog, profesor la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara, a vorbit despre efectele pe care ar putea să le aibă reducerea tarifului la jumătate pentru plata cu ora. „Vor…
Un profesor a vorbit despre situația în care un cadru didactic cu o anumită specialitate primește ore dintr-o altă specialitate, în contextul creșterii normei didactice de predare, dar acest lucru…
Marți, 5 august, site-ul Titularizare 2025 a fost actualizat cu lista posturilor pe fiecare județ, după repartizarea candidaților pe posturi pe perioadă nedeterminată. Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante…
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat că „deja avem informații din școli, de la directori, de la colegii din consiliile de administrație, că sunt foarte…
Din 1990, trăim într-o continuă tranziție, suprapunându-se nenumărate încercări de reformare a statului. Nu există o politică, să-i zicem, coerentă, pe termen mediu și lung, schimbările fiind foarte dese și,…
„Cerem să ascultați vocile celor din școli care trag un semnal de alarmă și afirmă că schimbările propuse nu sunt fezabile în această formulă”, scriu reprezentanții Aspire Teachers într-un apel publicat luni,…
Liderii sindicali Marius Nistor și Simion Hăncescu au comunicat, într-o informare transmisă în teritoriu, că ministrul Daniel David „s-a angajat că va solicita o discuție cu prim-ministrul, pentru a-i prezenta…
Profesorul și psihologul Mircea Miclea a spus că deși școala poate va începe pe 10 septembrie sau mai târziu, până la urmă profesorii vor merge la ore pentru că au…
Facultatea de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) îndeamnă „toate persoanele care pot oferi informații relevante” în cazul profesorului Marius Pieleanu, acuzat de abuz și hărțuire,…
Violeta Estrella Bontilă, directoarea Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara, a vorbit despre munca din spatele pregătirii unei lecții, în contextul creșterii normei didactice. „Fiecare oră în plus aduce…
Candidații care au participat la concursul național de Titularizare 2025 o să primească deciziile de repartizare pe post/catedră în perioada 4-8 august, potrivit unui document pus în consultare publică de…
Pentru anul școlar 2025-2026, profesorii vor fi încadrați în perioada 8-22 august, după creșterea normei didactice de predare, potrivit unui document pus în consultare publică de Ministerul Educației. Este vorba…
Ministerul Educației și Cercetării nu i-a cuprins pe profesorii titulari care și-au făcut completare de normă într-o altă școală pe perioadă nedeterminată, începând cu anul școlar 2025-2026, în stabilirea ordinii…
Miercuri, 30 iulie, vor fi publicate rezultatele finale pentru concursul de Titularizare 2025 de către Ministerul Educației și Cercetării. Contestaţiile s-au depus la sediile inspectoratelor şcolare judeţene sau prin mijloace…
Ordinea profesorilor pentru care se poate renunța la constituirea normei didactice de predare este prevăzută într-un document pus în consultare publică de către Ministerul Educației și Cercetării. Este vorba despre procedura…