Teleșcoala – programul primei săptămâni la TVR 2: Orele pentru clasa a VIII-a de la 9:00, cele pentru clasa a XII-a de la 15:00

90.043 de vizualizări
FOTO: Freepik.com
Emisiunea Teleșcoala începe la TVR 2 luni, pe 16 martie, de la ora 9 dimineața, potrivit programului publicat de Televiziunea Română. Prima ediție va fi formată din două lecții pentru clasa a VIII-a, iar a doua ediție din aceeași zi, va difuza două lecții pentru clasa a XII-a. Teleșcoala va fi difuzată de luni până vineri, iar producătorul emisiunii este Camelia Boștină.

Lecţiile se vor ţine până în luna iunie, în preajma susţinerii examenelor şcolare. „Teleşcoala” pentru clasa a XII-a are două lecţii săptămânale de română şi matematică şi câte o lecţie pe săptămână de biologie, chimie, fizică, istorie şi geografie.

„Teleşcoala” este o emisiune produsă integral de Televiziunea Română, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării care furnizează tematica, ordinea lecţiilor şi profesorii care vor susţine cursurile. Cursurile se vor găsi atât pe canalul Youtube al TVR, online pe TVR+, cât şi pe site-ul www.tvr.ro.

Programul săptămânal este următorul: 

Lecția 1, ora 09:00 – Teleșcoala – Clasa a VIII-a – Limba și literatura română

Lecția 2, ora 09:30 – Teleșcoala – Clasa a VIII-a – Matematică

Lecțiile de dimineață sunt difuzate luni, marți, miercuri, joi și vineri pentru elevii de gimnaziu, pentru pregătirea Evaluării Naționale.

Lecția 3, ora 15:00 – Teleșcoală – Clasa a XII-a – Limba și Literatura română

Lecția 4, ora 15:30 – Teleșcoală – Clasa a XII-a – Matematică

Lecțiile de după-amiază sunt difuzate luni, marți, miercuri, joi și vineri pentru elevii de liceu, pentru pregătirea Bacalaureatului.

Orele se vor ţine în studioul virtual al TVR (Studioul 4) de către profesori experimentaţi în predarea cursurilor online: doi profesori pentru materia de clasa a VIII-a şi opt profesori pentru materiile de clasa a XII-a. Predarea se va face după manualele aprobate de Ministerul Educației și Cercetării, iar pe ecranul virtual elevii-telespectatori vor avea o bună vizibilitate la tot ceea ce lucrează profesorul pe un laptop.

„Teleşcoala”, o poveste de 40 de ani

Emisiune de tradiţie, „Teleşcoala” a debutat în grila TVR 2 la începutul anilor ’70 şi timp de un deceniu a fost urmărită de generaţii de elevi. Genericul scris cu litere albe pe un fond negru, dar şi programele gen „Curs de limba…”, care aveau integrate în cuprinsul lor şi filme scurte pentru o mai uşoară însuşire a cuvintelor, au rămas în amintirea telespectatorilor maturi. Din program nu lipseau nici ediţiile dedicate ştiinţelor exacte, unde se făceau demonstraţii la retroproiector. Emisiunea „Teleşcoala” a fost difuzată până în anii ’80, când programul tv a fost scurtat, potrivit tvr.ro.

FOTO:People photo created by freepic.diller – www.freepik.com


3 comments
  1. Am o intrebare . Elevii pana cand vor sta acasa?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Subiecte Matematică simulare Evaluarea Națională 2023. Doar o singură problemă cu elemente din viața reală, primită de elevii de clasa a VIII-a, în rest calcule abstracte / Cel mai dificil de rezolvat – „cubul“ de la Subiectul III, punctul 6

Subiectele de la simularea Evaluării Naționale 2023, primite de elevii de clasa a VIII-a la proba scrisă de Matematică, marți 21 martie, au avut un timp de rezolvare de două…
Vezi articolul

Subiecte greșite la simularea de Matematică la clasa a VIII-a, primite de copii din Bacău. Inspectoratul Școlar: Elevii au primit subiectele de anul trecut. Vor da o nouă simulare

Subiecte greșite au fost primite de elevii de clasa a VIII-a la simularea examenului de Matematică în comuna Răchitoasa din județul Bacău, anunță deputatul PNL Tudorița Lungu, citată de Agerpres. Oficialii…
Vezi articolul

Improvizațiile Ligiei Deca pentru perioada în care vor fi examene în timpul cursurilor: școlile pot intra în „Școala altfel” sau Săptămâna Verde și „se poate umbla” la programa de examene, dacă apar probleme / Elevii vor fi înscriși ilegal la bacalaureat, fără să fie absolvenți de liceu

Elevii din clasele V-VII și IX-XI în anul școlar 2024-2025 vor putea fi în Săptămâna „Școala altfel” sau în Săptămâna Verde în vară, când elevii de clasele a VIII-a și…
Vezi articolul

Toți profesorii evaluatori la Evaluarea Națională 2024 vor fi „instruiți” la o zi după probe, înainte să înceapă corectarea lucrărilor – adresă a Ministerului Educației

Toți profesorii evaluatori la Evaluarea Națională 2024 vor fi „formați” cum să corecteze lucrările elevilor și cum să le noteze în aplicația de corectare digitalizată, potrivit unei adrese a Ministerului…
Vezi articolul