Temele pentru acasă sunt un subiect recurent discutat în spațiul public din România și unul de actualitate având în vedere că cel mai recent ordin de ministru pe acest subiect a fost publicat săptămâna trecută. În calitate de cercetător, am măsurat obiectiv de două ori efectul acestora și am observat că în anumite situații (dar nu toate) un volum moderat de teme pentru acasă poate avea efecte benefice asupra performanței elevilor (dacă acestea sunt construite cu grijă, având cunoștințe adecvate de psihologie educațională). În calitate de profesor, am apreciat oportunitatea ca elevii mei să lucreze independent pe conceptele predate la clasă. În calitate de părinte, am apreciat cum un volum moderat de teme pentru acasă poate să responsabilizeze elevul și să-l învețe să își gestioneze bine timpul pe care îl are la dispoziție. Adică să îl pregateasca mai bine pentru viața de student.
Cu toate acestea, realitatea din Romania ne arată că unii elevi primesc un volum exagerat de teme pentru acasă iar numeroasele sesizări primite la minister din partea părinților indică faptul că această practică poate avea cel puțin două efecte negative asupra elevilor: (1) epuizare de la vârste mici și (2) demotivare pentru orice activitate școlară. În acest context, ordinul de ministru publicat recent e important să fie perceput așa cum este: Un mecanism de protejare a stării de bine a elevului. Pentru că temele pentru acasă trebuie să fie alocate în beneficiul elevului. Nu să compenseze timpul pe care unii profesori îl pierd atunci când intră la oră cu 20 de minute după ce s-a sunat de intrare, nu să compenseze o lecție predată incomplet din cauza gestionării deficitare a timpului sau să hrănească orgoliile unor profesori care simt nevoia să declare că au o clasă de elită. Rolul profesorului este acela de a servi interesele elevilor, luând decizii bazate pe dovezi științifice (în măsura în care acestea există) și bazate pe nevoile educaționale ale elevilor săi. Cu alte cuvinte, rolul unui profesor de istorie nu este de a preda istorie decontextualizat ci de a-i ajuta pe elevii săi să învețe istorie în contextul unei experiențe școlare complexe.
Având în vedere interesul mare și atitudinile polarizante care există în societate pe acest subiect era de așteptat să există poziționări publice împotriva acestui ordin. Însă pentru o mai bună informare a publicului, cred că merită să scot în evidență de ce unele probleme semnalate în spațiul public sunt de fapt non-probleme și să sugerez câteva soluții pe care profesorii, diriginții și directorii le pot implementa pentru a respecta ordinul de ministru.
Non-problema #1: Este utopic să crezi că profesorii au timp să se întâlnească în pauză pentru a stabili câtă temă pentru acasă să aloce elevilor a doua zi.
Evident că nu este fezabil să faci asta. Un asemenea demers arată o capacitate scăzută de organizare și lipsa unei gândiri strategice. Însă este fezabil să faci o ședință anuală după stabilirea orarului fiecărei clase, organizată de profesorul de învățământul primar (pentru clasele 0-4) și diriginte (pentru clasele 5-12), în care se stabilește în medie (se aproximează) cam cât timp e nevoie să fie alocat pentru fiecare materie, zilnic. Astfel, un profesor de fizică va ști că în ziua de marți, la clasa a 8-a B poate să aloce cam 20 de minute pentru tema la fizică. Evident că situația se schimbă de la o săptămână la alta. Dar să nu uităm că suntem în anul 2025, în care comunicarea se face deseori în grup, pe telefon. Dacă aș preda fizică marți la a 8-a B și simt că elevii mei au nevoie săptămâna viitoare să lucreze mai mult acasă pentru subiectul pe care îl predau, pot să comunic această informație pe grup și sunt convins că se va găsi un coleg care să îmi ”împrumute” ceva timp. Se cheamă muncă în echipă. Iar dacă profesorii nu știu să facă asta, cine să îi învețe pe elevi să lucreze în echipă?
Non-problema #2: Implementarea acestui ordin de ministru va crea disensiuni între profesori.
Disensiunile între profesori există și vor exista, cu sau fără acest ordin de ministru. Dar suntem aduți și trebuie să învățăm să le gestionăm pentru că profesorii merg la școală pentru a servi interesele elevilor, nu pentru a evita disensiunile cu colegii lor. Dacă totuși există ”acel coleg dificil” cu care nimeni nu se poate înțelege, și care nu respectă timpul alocat, aceste probleme pot fi raportate la consilierul școlar (dacă știe să își facă treaba), la director (dacă intervenția consilierului școlar nu a fost eficientă), la inspectorat (dacă intervenția directorului a fost ineficientă) sau la minister (dacă sesizarea la inspectorat nu a rezolvat problema). În orice meserie poate fi dificilă munca în echipă, însă dacă o organizație are leaderi (nu șefi), atunci aceste probleme se vor rezolva eficient. Dacă un asemenea ordin de ministru crează disensiuni între profesori care nu se pot rezolva, atunci problema nu este ordinul de ministru. Problema ține de leadership (sau lipsa acestuia, mai precis).
Non-problema #3: Monitorizarea de către diriginți și directori a implementării ordinului de ministru este dificilă sau chiar utopică.
Sunt de acord că monitorizarea implementării ordinului de ministru este o sarcină în plus, neplăcută. Ar fi fost preferabil să nu fi existat această sarcină administrativă suplimentară, la fel cum ar fi fost preferabil ca unii elevi din ciclul primar să nu trebuiască să petreacă 2 – 3 ore rezolvând temele pentru acasă. Zilnic. Dar dacă e să alegem între două rele, hai să ne întrebăm: Rezolvarea căreia dintre cele două probleme servește cel mai bine intereselor educaționale ale elevilor? În plus, dacă ne deranjează atât de tare această problemă, hai să vedem cum am ajuns aici, diferențiind corect între cauză (un volum exagerat de teme alocat de unii profesori) și efect (ordinul de ministru).
Însă insinuarea că monitorizarea implementării va fi dificilă sau chiar utopică este exagerată. Să spunem că sunt diriginte la clasa a 6-a C. Am 10 subiecte de discuție la dirigenție, iar unul este temele pentru acasă.
Scenariul 1: Îi întreb pe elevi dacă timpul necesar efectuării temelor pentru acasă a depășit 2 ore zilnic. În general mi s-e raportează că nu (adică profesorii și-au făcut treaba). Am bifat sarcina în mai puțin de 30 de secunde.
Scenariul 2: Câțiva elevi îmi declară că le-a luat mult mai mult timp să rezolve temele. Atunci verific (obiectiv) sarcinile. Dacă se dovedește că elevii au exagerat (iar volumul temelor a fost relativ rezonabil dar ei doar au încercat să se victimizeze), îmi notez această situație și învăț pe care dintre elevii mei mă pot baza să îmi spună adevărul și pe care nu. Le comunic explicit că aceste situații pot să ducă la scăderea credibilității lor pe viitor. Dacă e cazul, le mai citesc povestea ”Petrică și lupul” 😊
Scenariul 3: Se dovedește că într-adevăr, profesorul de matematică le alocă elevilor în mod constant un volum mai mare de teme decât cel convenit la ședința inițială. Îl contactez personal.
Scenariul 4: Soluția de la scenariul 3 nu rezolvă problema. Apelez la direcțiune.
Direcțiunea le poate cere diriginților să o anunțe dacă sunt probleme cu implementarea acestui ordin, iar dacă nu primește nici un raport nefavorabil, se poate presupune implicit că totul merge OK. Rapoartele nefavorabile se vor face în scris (ex. email), astfel încât să existe o cronologie clară a comunicării dintre diriginți și direcțiune. În final, după ce toată lumea învață să își facă treaba cum trebuie, volumul de muncă necesar monitorizării va fi foarte mic. Iar riscul ca elevii să înceapă să urască școala din cauza volumului exagerat de teme va fi mult diminuat.
Non-problema #4: Dacă temele alocate în vacanță au devenit suplimentare, alocarea lor te face profesor nepopular.
Greșit. Dacă le oferi elevilor tăi de clasa a 3-a oportunitatea să citească 3 cărți peste vacanța de vară (însoțite de câte un rezumat de 2 pagini pe carte) și 30 de exerciții de matematică dintr-o bază de probleme create de profesor online, elevii care vor veni în clasa a 4-a cu sarcinile rezolvate vor avea oportunitatea să participe la o petrecere organizată de profesor după școală (care poate fi atât de distractivă încât niciun elev nu și-ar dori să o rateze). Organizarea unei asemenea petreceri te va face popular – evident dacă îți pasă și știi să îți faci meseria bine.
Din păcate se pare că există profesori care nu știu să își motiveze elevii decât cu bățul (pedeapsa) și nu cu morcovul (recompensa). Evident, metaforic vorbind. Și aici e problema cea mare. Nu faptul că ordinul de ministru precizează că temele date în vacanță sunt opționale, ci că faptul că unii profesori nu știu să inspire elevilor dorința de învățare.
Non-problema #5: Estimarea timpului alocat temelor pentru acasă nu se poate face obiectiv.
Corect. Datele pe care le am din cele două studii experimentale mi-au arătat diferențe uriașe între elevi din punct de vedere al timpului pe care l-au alocat efectuând aceleași teme. Însă, timpul alocat temelor pentru acasă se evaluează estimativ, pe baza timpului mediu de care elevii au nevoie în rezolvarea sarcinilor independente în clasă. Cuvintele cheie aici sunt mediu și estimativ. Dar faptul că nu putem măsura obiectiv timpul necesar efectuării temelor pentru acasă nu înseamnă că folosim acest lucru ca și scuză pentru a suprasolicita elevii cu un volum exagerat de teme. Nimeni nu va sta cu cronometrul în mână și va reclama profesorul de clasa a 4-a a cărui elevi petrec din când în când 64 de minute în medie efectuând tema pentru acasă. Însă de la 64 de minute la 180 de minute e o diferență foarte mare.
În final, aș mai dori să ridic problema legată de faptul că unii elevi primesc un volum mare de teme fără să primească niciun feedback. În aceste situații, din nou, elevii învață că școala este o corvoadă, nu o instituție care îți oferă oportunități de învățare. Decât să dăm elevilor 10 pagini de teme la matematică fără să le verificăm performanța, mai bine le dăm 1 pagină de temeși apoi le oferim feedback. De aceea articolul 6 al acestui ordin de ministru încearcă să atragă atenția asupra nevoii feedback-ului corectiv – o etapă esențială în orice process de învățare.
Eu cred că acest ordin de ministru nu va face nici o diferență în ceea ce privește practicile la clasă a profesorilor care înțeleg corect nevoile educaționale ale elevilor și nu exagerează cu temele pentru acasă. Însă va fi o provocare pentru profesorii care dau un volum supradimensionat de teme și a celor care folosesc temele ca și scuză pentru a compensa activități de predare deficitare. Probabil va fi o provocare pentru profesorii care nu știu să lucreze în echipă, care nu știu să comunice eficient în scris sau care nu știu să se organizeze strategic. Însă cel mai important lucru este că va putea să protejeze elevii de epuizare și demotivare. Pentru că dacă nu ținem cont de nevoile educaționale ale elevilor, dacă nu ținem cont de faptul că meseria de profesor presupune și transmiterea de emoții pozitive legate de activitățile școlare, atunci nu avem cum să educăm viitori adulți preocupați de învățarea pe parcursul vieții – un capitol la care România stă foarte slab comparativ cu alte țări europene.
___________________
Despre autor: Dacian Dolean este psiholog educațional, specializat în dezvoltarea alfabetizării. Are o experiență de peste 20 de ani ca profesor de învățământ primar, gimnazial, liceal și universitar în România și în SUA. În prezent, este afiliat Universității Babeș-Bolyai ca cercetator asociat si director al Laboratorului de studii avansate in domeniul alfabetizării. De asemenea, este membru în comitetul editorial al publicației Journal of Literacy Research, iar din ianuarie 2025 este consilier onorific al ministrului Educației și Cercetării.
Nota redacției: Opinia cercetătorului este esențială pentru Educația din România, pentru viitorul ei și al copiilor. Încurajăm și susținem cercetătorii, experții și specialiștii să-și exprime părerea, să analizeze sistemul actual, să propună soluții la problemele pe care le întâmpină și să popularizeze exemplele de bună-practică. Publicarea opiniilor cadrelor didactice pe Edupedu.ro nu înseamnă automat că publicația susține aceste idei sau propuneri. Trimiteți opiniile pe redactie@edupedu.ro.
I.N.
Alexa Stănescu
Redacția