Teodorovici propune limitarea numărului călătoriilor gratuite pentru studenți: Studenții cu restanțe să nu mai beneficieze de călătorii gratuite

1.510 vizualizări
Foto: Eugen Teodorovici
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat luni mai multe măsuri bugetare despre care a spus că au fost convenite în ședința CEX a PSD: limitarea călătoriilor gratuite cu trenul acordate studenților și impozitarea pensiilor speciale.

„O propunere, la fel, inspirându-ne şi din alte zone ale Europei (…) Putem să discutăm elemente legate de limitarea, poate, a numărului de călătorii în fiecare an. Şi putem să avem ca exemplu alte categorii de români, să spunem, pentru care se aplică aceste gratuităţi, sunt foarte multe astfel de exemple în economia noastră. Deci un număr limitat de călătorii. De asemenea, poate, vârsta până la care se se aloce aceste bilete gratuite pe calea ferată, adică vârsta de 26 de ani. De asemenea putem să-l corelăm, şi cred că ar fi corect să facem acest lucru, de situaţia la învăţătură din facultăţi, universităţi. Adică totuşi să nu avem studenţi repetenţi sau restanţe la nivelul facultăţilor tocmai pentru a stimula un astfel de, să zicem aşa, o astfel de măsură”.

Ministrul Finanţelor a mai anunţat că toate acestea vor fi în rectificarea bugetară care ar trebui să aibă loc până la finalul acestei luni.

„Forma exactă va face subiectul unei alte discuții, până pe 31 iulie. Nu sunt luate din lipsă de bani, ci pentru că trebuie să fie luate pentru sustenabilitate financiară”, a anunțat Teodorovici.

 

 


3 comments
  1. O calatorie pe luna de la domiciliu la orasul de studii ar fi suficient . Cine vrea sa se plimbe cu trenul sa plateasca.CFR-istii nu au gratuitati pe calea ferata;.ei se cred mai destepti si mai in drept sa fie favorizati?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Numărul copiilor din grădiniţe scade în Deltă şi în satele din judeţ, motiv pentru care unele grădinițe au fost închise / Copiii trebuie să facă naveta, iar autocarul care transportă profesorii și copiii din Sulina se strică aproape săptămânal

Din cauza scăderii numărului de copii, unele unități de învățământ din județul Tulcea se închid, spune Inspectorul general şcolar al ISJ Tulcea, Viorica Pavel, pentru Agerpres. 9 din cele 143…
Vezi articolul

Ecaterina Andronescu, “șocată” de problemele din educație provocate tocmai de PSD: Părinții presează extraordinar pe școlile bune. Am ajuns să avem clase cu 36-38 de elevi

Aflată la al patrulea mandat de ministru al Educației, Ecaterina Andronescu se declară “șocată” de ce efecte au adus modificările pe care chiar guvernele PSD le-au adus legii educației din…
Vezi articolul

RANKING GLOBAL România se prăbușește în clasamentul universităților după domenii de studiu Shanghai 2025: Instituțiile românești raportează doar 15 apariții, față de 22 în urmă cu un an, în clasamentele pentru 57 de domenii cu sute de poziții fiecare

Universitățile din România apar doar de 15 ori în cel mai nou clasament global după domenii de studiu, Shanghai Global Ranking of Academic Subjects 2025, dat marți publicității. Rezultatul este…
Vezi articolul

PROIECT Profesorii ar urma să declare în fiecare an meditațiile pe care le fac cu elevii și școlile de la care provin aceștia. Câte un responsabil numit de director cere puncte de vedere de la cei care refuză declarația și trece documentele în registrul școlii – prevede un proiect de ordin al ministrului Educației

Profesorii din școli și licee ar urma să declare în fiecare an meditațiile pe care le fac cu elevii și școlile de la care provin aceștia, potrivit unui proiect de…
Vezi articolul

Consiliul Europei, despre interdicțiile privind accesul minorilor la social media: Reglementați platformele online, nu copiii / Ținta principală a măsurilor trebuie să fie sursa răului, înrădăcinată în modul cum sunt concepute rețelele sociale

Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, Michael O’Flaherty, a lansat, luni, un apel ca viitoarele reglementări privind accesul copiilor la social media să fie tratate cu precauție, potrivit unui…
Vezi articolul