Toate inspectoratele școlare, obligate până pe 3 aprilie să trimită la minister toate procesele școlilor din ultimul an și jumătate și pentru fiecare să arate dacă directorii au cerut consultanță și asistență juridică de la ISJ. Ultimatumul vizează și juriștii inspectoratelor – document

2.640 de vizualizări
Foto: captură adresă MEC
Până pe 3 aprilie, toate inspectoratele școlare vor transmite Ministerului Educației dacă directorii de școli au respectat obligația de a solicita consultanță juridică pentru toate procesele în care e implicată unitatea de învățământ, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre procesele aflate pe rol la data 1 septembrie 2024 şi ulterior.

„Vă solicităm să comunicați, pentru toate procesele aflate pe rol la data de 1 septembrie 2024 și ulterior următoarele:

a) respectarea obligativității directorilor unităților de învățământ de stat de a solicita consultanță și asistență juridică de la inspectoratul școlar pentru toate procesele în care este parte;

b) respectarea de către consilierul juridic al inspectoratului şcolar a prevederilor alin (1) al art. 17 din ROFUIP;

c) măsurile dispuse în cazul nerespectării alin. (2) al art. 17 din ROFUIP”, conform adresei Ministerului Educației și Cercetării.

Toți directorii de școli au obligația să solicite consultanță și asistență juridică de la inspectoratul școlar pentru toate procesele în care este implicată școala, potrivit ROFUIP 2024. Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) a fost aprobat prin ordinul de ministru nr. 5.726 din 6 august 2024,

ART. 17 – „(1) Consultanţa şi asistenţa juridică pentru unităţile de învăţământ de stat se asigură, la solicitarea scrisă a directorului, de către inspectoratele școlare, prin consilierul juridic.

(2) Directorul unității de învățământ de stat are obligația de a solicita consultanţa şi asistenţa juridică de la ISJ/ISMB pentru toate procesele sau alte situații/litigii în care este implicată unitatea de învățământ”, conform ROFUIP.

În adresa Ministerului Educației și Cercetării se arată că raportarea se face pentru fiecare unitate de învățământ de stat cu personalitate juridică care a fost parte în procesele aflate pe rol la data 1 septembrie 2024 şi ulterior.

Adresa Ministerului Educației și Cercetării poate fi consultată mai jos:

Citește și:
septembrie 2024 – Directorii de școli au obligația să solicite consultanță juridică de la inspectoratul școlar pentru toate procesele în care e implicată școala – ROFUIP 2024
Aplicația de salarizare a fost actualizată astfel încât profesorii să primească în aprilie banii câștigați prin hotărârile judecătorești definitive. Precizările primite de către școli
Banii câștigați de profesori prin hotărârile judecătorești definitive vor fi plătiți în aprilie / Până pe 26 martie, toate inspectoratele școlare au de transmis Ministerului Educației cuantumul acestor sume – document
Din aprilie, sporul de doctorat este redus la 500 de lei brut pe lună, după ce aplicația de salarizare a personalului din învățământ a fost actualizată conform OUG nr. 7/2026
Sentințe judecătorești profesori. În aprilie se va face plata sumelor aferente tranșei din anul 2026, anunță sindicatele după întâlnirea cu ministrul Mihai Dimian
Sentințe judecătorești profesori. Aplicația de salarizare a fost din nou actualizată, după ce procedura de plată a diferențelor salariale din învățământ a fost publicată recent în Monitorul Oficial / Precizările primite de școli
OFICIAL Procedura de plată din 2026 a diferențelor salariale din învățământ pe hotărâri judecătorești / Plata drepturilor salariale se face eșalonat pe 5 ani – documente utile pentru școli și inspectorate


2 comments
  1. Jurista de la Ialomița nu comunica cu nimeni,refuza să raspunda și la telefonul intern.Toti de la ISJ Ialomita inspectorii și auxiliarii au gradații de merit că așa a vrut fosta inspectoare generala.In doi ani la inspectoratul Ialomița au fost 20 locuri la gradațiile de merit pentru auxiliari special pentru cei de la ISJ și de la CCD ,20 de funcționari ,20 gradații de merit repartizate ,ce sa mai zicem că multi au și 1,5 norme ,că ei stau 12 ore la serviciu.

    1. În ce calitate o sunați? Dacă nu sunteți directorul școlii nu aveți niciun drept legal să cereți consiliere de la jurista respectivă iar jurista nu e obligată să vă consilieze. Luați vă avocat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca despre ce se va întâmpla cu profesorii elevilor care sunt sub nivelul analfabetismului funcțional: Vrem să avem împreună cu inspectoratul școlar planuri dedicate de monitorizare și intervenție, inclusiv să identificăm nevoia de formare continuă a profesorului / Trebuie să promovăm mai multă învățare prin investigație, mai multă învățare bazată pe proiecte

Elevii din România vor fi testați anual pe o platformă pe care Ministerul Educației vrea să o construiască în perioada următoare, aceasta este una dintre măsurile enunțate de Ligia Deca…
Vezi articolul

Lecțiile de la socio-umane sunt „sufocate”, uneori, de prea multă informație în detrimentul esențializării, potrivit Inspectoratului Școlar Județean Buzău – document

La disciplinele socio-umane, uneori, lecțiile sunt „sufocate” de prea multă informație în detrimentul esențializării, potrivit unui document publicat de Inspectoratul Școlar Județean Buzău. Este vorba despre raportul privind Starea învățământului buzoian…
Vezi articolul

Peste 112.000 de persoane din învățământ programate pentru vaccinare, peste 19.000 vaccinate până la această oră, anunță ministrul Cîmpeanu / Valeriu Gheorghiță: Avem un nivel de vaccinare de 3,27% din numărul populației

Un număr de 112.685 de persoane angajate în sistemul de învățământ sunt în acest moment programate pentru vaccinare, a anunțat ministrul Educației Sorin Cîmpeanu vineri, la debutul unui webinar pe…
Vezi articolul