Tribunalul București a decis eliberarea din funcție a directoarei Colegiului German Goethe din București, pentru că nu știe suficient limba germană. Decizie în primă instanță

8.467 de vizualizări
Decizie în premieră pentru școlile cu predare în limbile minorităților: Tribunalul București a decis pe 24 iunie eliberarea din funcție a directoarei Colegiului German „Goethe” din București, după ce părinții s-au plâns în instanță că aceasta nu cunoaște limba germană nici la nivelul copiilor care intră în clasa pregătitoare. Decizia poate fi atacată cu recurs. Colegiul Goethe este singura școală din București cu predare integrală în germană.

Legea educației prevede, la articolul 97, că “în cazul unităților de învățământ cu predare integrală în limbile minorităților naționale, directorul are obligația cunoașterii limbii respective”.

  • Reprezentanții Inspectoratului Școlar al Municipiului București au declarat pentru Edupedu.ro că “se așteaptă comunicarea sentinței”, după care ISMB va ataca decizia cu recurs.

Tribunalul București a hotărât pe 24 iunie că decizia emisă în 2016 de Ministerul Educației – Inspectoratul Școlar al Municipiului București privind numirea Ramonei Costache în funcția de director al Colegiului German Goethe este nulă. Instanța obligă Inspectoratul Școlar București să invalideze concursul organizat în perioada octombrie – decembrie 2016 pentru ocuparea postului de director la Colegiul German “Goethe”, concurs câștigat de Ramona Costache, și să o elibereze pe aceasta din funcție.

Decizia integrală a Tribunalului București:

Soluția pe scurt:
Respinge ca inadmisibile capetele 1 și 2 ale cererilor. Admite în parte cererea principală și cererea de intervenție principală. Constată nulitatea Procesului-verbal din 16.12.2016 emis de Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar al Mun. București referitor la validarea concursului organizat în perioada octombrie – decembrie 2016 pentru ocuparea postului de director la Colegiul German ‘Goethe’ în ceea ce o privește pe pârâta Costache Ramona.

Constată nulitatea Deciziei nr. 5979/21.12.2016 emise de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice – Inspectoratul Școlar al Municipiului București privind numirea pârâtei Costache Ramona în funcția de director al Colegiului German ‘Goethe’.

Obligă pârâtul Inspectoratul Școlar al Municipiului București să emită actele administrative prevăzute de art. 25 alin. 3 din Ordinul nr. 5080/2016 referitor la invalidarea concursului sus-menționat și eliberarea din funcția de director a pârâtei Costache Ramona.

Obligă pârâții Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Costache Ramona la plata în solidar a sumei de 4990 lei către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu expert. Cu recurs în 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul București. Pronunțată în mod public, astăzi, 24.06.2019, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin intermediul Grefei Secţiei a II-a Contencios administrativ și fiscal”.

Sursa

Informații de background

Conflictul dintre Asociația de Părinți din Colegiul German Goethe din București și conducerea școlii a început încă de la câștigarea concursului de către aceasta.

În prezent, Asociația de părinți are trei acțiuni în instanță:

  • cea privind anularea concursului prin care Ramona Costache a fost numită director al Colegiului; este vorba despre dosarul în care Tribunalul București a dat pe 24 iunie prima decizie
  • o acțiune pentru anularea hotărârii Consiliului Local Sector 1, prin care s-a luat Colegiului sediul din Christian Tell pentru a fi acordat Școlii nr. 11
  • o acțiune prin care părinții și conducerea colegiului au atacat în instanță o decizie CNCD care a stabilit la început de ianuarie 2018 că elevii colegiului sunt discriminați, după ce școala a rămas fără sediul Christian Tell (sursa)

Asociația de Părinți a organizat în 2017 și un protest, în fața Colegiului, împotriva directorului pe care îl acuza că “nu întrunea condiția impusă expres de lege cu privire la cunoașterea limbii germane”, a relatat la acea vreme ZiuaNews.ro.

Părinții au trimis atunci un memoriu către Ministerul Educației și către Forumul Democrat al Germanilor din România, care a ajuns și la Klaus Iohannis, potrivit sursei citate.

 


3 comments
  1. Chris Toepfer, nu te-ai săturat să promovezi lăturile lui Gurău?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Theodor Georgescu, filolog: Limba latină ar trebui reintrodusă ca probă opțională de Bacalaureat pentru elevii de la uman / Cum poate fi, de exemplu, economia mai relevantă decât limba latină pentru specializarea de filologie?

Reintroducerea limbii latine ca probă opțională la examenul de Bacalaureat ar trebui să fie prevăzută în actualele proiecte ale legilor educației, susține Theodor Georgescu, filolog clasicist, conferențiar al Facultății de limbi…
Vezi articolul

Eliminarea Limbii latine din planurile-cadru pentru liceu, criticată de Societatea de Studii Clasice din România: Propunerea semnalează o gravă lipsă de experți în educație în structurile Ministerului Educației

Toate țările Uniunii Europene „cu un sistem de învățământ solid oferă, în diverse formule, posibilitatea studierii limbilor clasice”, argumentează Societatea de Studii Clasice din România (SSCR) într-un comunicat în care…
Vezi articolul

Situație paradoxală în noile direcții județene de învățământ, foste inspectorate școlare, de la 1 noiembrie: angajații nu vor mai face niciun fel de inspecție școlară, dar funcțiile lor rămân de inspectori / Care sunt atribuțiile noilor DJÎP – surse

Noile inspectorate școlare, adică viitoarele direcții județene de învățământ preuniversitar, rămân fără inspecții școlare în atribuții, potrivit proiectului de Regulament-cadru de organizare şi funcţionare a direcţiilor judeţene de învăţământ preuniversitar/Direcţiei…
Vezi articolul

Mircea Miclea: Proiectele legilor Educației au ieșit așa de prost pentru că în spatele lor este un proiect, România Educată, al președinției, care din păcate este complet dezamăgitor, aș spune foarte clar – incompetent

Proiectele legilor educației lansate de Ministerul Educației în vara acestui an „au ieșit prost”, iar asta deoarece proiectul prezidențial din spatele lor, România Educată, „este complet dezamăgitor, aș spune foarte…
Vezi articolul