ULTIMA ORĂ Cum se vor încheia mediile elevilor de la învățământ primar până la liceu, pentru fiecare situație în parte, document trimis de minister școlilor

296.294 de vizualizări
Catalog școlar fără disciplina Sport
Catalog școlar fără disciplina Sport
Ministerul Educației a trimis tuturor profesorilor un document, obținut de Edupedu.ro, cu precizări privind modalitățile de încheiere a situațiilor școlare în care explică, pentru fiecare ciclu de învățământ și pentru fiecare situație a elevilor modul în care acestora le va fi încheiată media.

Sunt identificate patru situații în învățământul primar, unde elevii sunt notați cu calificative și cinci situații la gimnaziu și liceu, unde elevii sunt evaluați cu note.

Redăm indicațiile transmise de minister profesorilor:

„Precizări privind modalitățile de încheiere a situației școlare

„Pentru nivelul de învățământ ante-preșcolar și preșcolar nu este cazul încheierii situației, dar activitățile cadrelor didactice continuă și acestea mențin legătura cu copiii. Segmentul de vârstă corespunzătoare acestor niveluri este însoțit de cele mai mari riscuri, atât în organizarea procesului educațional din unități, cat și din cauza faptului că majoritatea copiilor sunt însoțiți, spre unități, de persoane cu risc sau care prezintă risc pentru contacte în cadrul unităților de învățământ”, se arată în document.

Învățământ primar: se continua activitățile online, conform planificării activității de către unitatea de învățământ

Cum se încheie mediile elevilor?

Situația 1: dacă elevul are cel puțin două calificative pe semestrul al II-lea, se încheie situația școlară semestrială cu aceste calificative.

Situația 2: dacă elevul are doar un calificativ pe semestrul al II-lea se poate valorifica activitatea desfășurată online.

Situația 3: dacă elevul are doar un calificativ pe semestrul al II-lea, dar nu se poate valorifica activitatea desfășurată online, al doilea calificativ pentru semestrul al II-lea va fi considerat calificativul care reprezintă media elevului din primul semestru.

Situația 4: dacă elevul nu are niciun calificativ în semestrul al II-lea, media anuală devine media semestrului I.

Pentru învățământul gimnazial și liceal, postliceal și profesional: se continua activitățile online, conform planificării activității de către unitatea de învățământ

Situația 1: dacă elevul are cel puțin două note pe semestrul al IIlea, se încheie media cu aceste note.

Situația 2: dacă elevul are doar o notă pe semestrul al II-lea se poate valorifica activitatea desfășurată online, pentru a doua notă

Situația 3: dacă elevul are doar o notă pe semestrul al II-lea, dar nu se poate valorifica activitatea desfășurată online, a doua notă pentru semestrul al II-lea va fi considerată nota care reprezintă media elevului din primul semestru.

Situația 4: dacă elevul nu are nicio notă în semestrul al II-lea media anuală devine media semestrului I

Situația 5: dacă media din primul semestru este mai mică decât 5, atunci cadrul didactic decide împreună cu elevul data la care acesta poate susține o lucrare scrisă/proiect prin care să fie notat, iar nota de la această evaluare devine media anuală (ca la examenul de corigență)

Documentul oficial:


35 comments
  1. Daca copilul meu are are un 3 si un 5 la mate pe sem 2 de dinainte sa se fi inchis scolile ramane corigent?

  2. Haideti colegilor …

    Un elev care e de 10 (pe bune) – e inutil sa-i stricam media pt. faptul ca nu e ,,activ” online cât timp cunoștințele lui sunt … de 10.
    E exact cum procedează unii profesori, de vezi note precum: 10,2,7,9,4 in catalog. Acolo e o problemă. Și nu neaparat de constanța a elevului cât de modalitatea de evaluare.

    Să dai un 4 că nu și-a făcut tema (fie si de lene! hai sa o spun drept), dar are cunostințele necesare pentru a face un test de 10, e ireal sa-l evaluez cu 4.

    Un elev care are media 9 la Biologie in clasa a 9a, media 10 in clasa a 10a, si media 10 sem I in clasa 11a… ce fac cu el? Nu mai bine ii dau o tema/un referat stiind ca oricum nota pe care am sa o dau (9 sau 10) oricum reflecta ceea ce stie?

    Nota trebuie să reflecte ceea ce ȘTIE elevul, nu ceea ce nu știe/sau să fie o sancțiune.

    [Profesor de informatica, ~30 de ani]

  3. Ce se va intampla cu elevii de la seral care nu pot sa participe la cursurile on -line pt că lucreaza?

  4. Noi avem o profesoara foarte inteligenta care citeste “scrisu invizibil” de la situatia a 4-a unde scrie: “daca nu aveti o nota de pe semestrul 2, media de pe 1 devine anuala”, cum vede profesoara: “Deoarece multi dintre voi nu aveti nici o nota, imi permite actualul regulament ca o nota sa fie media voastra de pe primul semestru iar cea de a doua nota pe activitatea online. Daca aveti nota in catalog mai trebuie o nota pe activitate online.”

    1. Doamna profesoară a reacționat astfel deoarece majoritatea elevilor se cred deja în vacanță, iar profesorii muncesc ore în șir să pregătească lecții online, teste online, să facă prezența, să verifice temele/referatele trimise tot online de către unii elevi (aceeași care erau silitori și serioși și în restul anului)…etc. Un profesor stă, în medie, 8-9 ore la calculator acum, ba unii și-au mai cumpărat unul (dacă și soțul lucrează de acasă și ai doi copii școlari…aceasta e urmarea!)…și nu se plâng, își fac datoria, deși sunt blamați de toată lumea. Și încă ceva: foarte puține școli aveau platforme, catalog electronic etc. Profesorii s-au ”școlit” de urgență, tot de acasă, tot în fața calculatoarelor, în timpul micii vacanțe de Paști și în timpul lor liber la tot felul de webinarii ca să facă față situației. Așadar, puțin respect și responsabilitate nu ar strica din partea elevilor și a părinților! Până la urmă, suntem PARTENERI în educația copiilor…sau așa ar trebui!

      1. doamna cinste celor ce-si fac meseria, dar in sistemul asta de telegrafiere a temelor fara a se face si lectiile interactive pe zoom sau alte platforme asemanatoare ( pentru ca unii pedagogi refuza sa le foloseasca) rezolvarea acestora cam revine in sarcina parintilor si sa stiti ca nu e eficient deloc!!!!! as scrie mai multe dar nu mai am rabdarea necesara

  5. Cum se va proceda cu copiii care urmau să dea examenul scris pentru admiterea în colegiile naționale militare , având în vedere că pentru absolvire se lua în calcul și media obținută la evaluarea națională cat si cea din clasele 5-8.

  6. De ce nu se hotaraste ca elevii claselor a 8 a sa intre la licee dupa mediile claselor a 5 a – a 8 a?
    I am tinut atatea luni in casa, iar acum ii scoatem afara la peste 11.000 de cazuri confirmate cu covid19??

  7. Aveți dreptate. Sunt de acord cu examene de corigenta (excepție anii terminali) in iulie, cu trei elevi intr-o clasă.

  8. COMPLETARE DOCUMENT MINISTER – IDEI

    A. Situatiile de la 1 la 3 sa fie aplicate in ordinea in care sunt scrise -sa se incheie media sem II si sa se faca mediile anuale UNDE este media anuala mai mare sau egala cu 5
    (Atentie: cu media 4 sem i si 5 sem II sau invers elevul e corigent anual si i se va aplica situatia 5 modificata-vezi mai jos)

    B. Situatia de la 4 modificata: dacă elevul nu are nici o notă în semestrul al II-lea media SEMESTRULUI I devine media anuala daca este mai mare sau egala cu 5, respectiv elevul e corigent anual si intra in situatia 5 daca media sem I este sub 5
    ( evident daca elevul are peste 5 media sem I aceasta va fi si media anuala; daca elevul are sub 5 pe semestrul I nu se incheie medie anuala – elevul e corigent anual si se aplica situatia 5).

    B. Situatia de la 5 cu lucrarea/ proiectul = MEDIE ANUALA sa se aplice elevilor corigenti ANUAL – OBTINUTI IN URMA APLICARII SITUATIILOR DE LA 1 LA 4 ( tinand loc de examen corigenta); trebuie hotarat daca elevul poate da acest test anterior examenelor nationale ptr a putea sustine aceste examene.
    Sper ca am acoperit toate situatiile. Succes!

    1. Si pe mine ma intereseaza, va trebui sa calculez medie generală si nu stiu la cate discipline sa împart.

  9. Bai nene, de ce va intereseaza pe voi… “batranii” oamenii care au terminat liceul, ce se intampla acum, faptul de cum trecem noi o clasa. Nu va mai bagati, nu e treaba voastra, copiii vostri invata de 10 ? Nu sunt corigenti ?

  10. Mai lipseste o situatie la gimnaziu / liceu: Elevul are media 5 pe primul semestru. In semestrul II are doua-trei note din care iese media 4. Poate primi o nota pe activitatea online pentru a evita corigenta?

  11. Situatii de lamurit de catre minister:

    gimnaziu/liceu
    Elev cu media 5 sem i si cu 2 note de 4 ( sau 3 note de 4) in sem ii. Se incadreaza la situatia1. Va avea media 4 sem ii. Deci este corigent anual (5 sem i si 4 sem ii nu asigura 5 anual). Cand va da corigenta? Inainte de examenele nationale sau dupa desfasurarea lor?

    Elev cu media 4 sem i si 2 note de 4 ( sau 3 note de 4) in sem ii. Se incadreaza la situatia 1 sau la situatia 5? daca il incadram la 1 cand va da corigenta? Inainte de examenele nationale sau dupa desfasurarea lor?

    La situatia 5 se incadreaza elevii ce nu pot fi incadrati la una din situatiile de la 1 la 4 sau in situatia 5 intra automat toti corigentii de pe sem 1, indiferent daca au sau nu note pe sem 2? pana cand pot sustine lucrarea scrisa/ proiectul cei din situatia 5?

    Etc.

  12. Ce se intampla cu cei care au 2 note pe semestrul 2 si raman corigenti? Cred ca ar trebui ca media anuala sa fie cea de pe sem 1 pentru cei care au media peste 5.

  13. Rezolvarea cazurilor de corigenți nu este corecta. Dacă cei care au media 3 pe primul semestru face un proiect sau da un test online si ia nota 10 li se încheie media 10. Vi se pare corect fata de colegii lui care au muncit pe brânci un semestru sa aiba o medie de 5, 6 poate maxim 7?

    1. ,,La situații speciale -masuri speciale !”.Trebuie sa fim realiști și să realizăm faptul că nu pot fi acoperite complet corect toate situațiile…imp.e sa se finalizeze odată anul școlar și gata! Sa avem putina înțelegere…veșnic suntem cârcotași ,in loc sa fim constructivi…

      1. Nu, nu e vorba aici de a fi cârcotaș. E vorba de responsabilitate. În Italia și Spania nu s-au anulat “de facto” corigențele, dimpotrivă, s-au stabilit intervale calendaristice și modalități flexibile de susținere a acestor examinări. A încheia un an școlar nu trebuie să însemne promovare automată – nici în timpul războiului nu au fost toți promovați: nu e legal, MORAL și nu facem niciun bine societății pe termen lung. Egalitatea de șanse nu înseamnă mai multe șanse pentru unii! O situație de criză nu poate presupune anularea criteriilor de calitate și nici a eticii. Așa cum se vor putea face ore cu 10 elevi în clasă în iunie, nu văd de ce nu s-ar putea susține examene de corigenți, cu 1, 2, 3 elevi, în iulie, cum a fost și anul trecut. Nu există niciun motiv obiectiv pentru ca în Spania să se susțină corigențe, iar în România nu. Ce le transmitem copiilor, că orice criză justifică abandonarea învățării? Sigur că lucrurile trebuie analizate de la caz la caz, dar asta nu înseamnă că unui elev care nu a învățat nimic nici înainte de criză (vorbesc de cazurile în care nu există circumstanțe atenuante, să nu ne prefacem că nu există astfel de cazuri) îi punem diploma de absolvire în brațe pe motiv de pandemie?

  14. In cazul acesta cati elevi vor mai participa la activitatile on-line? Sunt “obligatorii” …ok. Si daca nu participa??? Promoveaza oricum, mai ales cei care au medie de trecere pe sem I. Chiar nu mai inteleg nimic. Se solicita pontaje indicidualecu nr de elevi on-line, platforme folosite, interval orar etc pe de o parte, pe cealalta parte se iau masuri prin care elevii promoveaza oricum, indiferent daca sunt prezenti online sau nu. Probabil vor participa cativa, cei care vor marire de medie ….si acestia sunt extrem de putini.

  15. Cum se va evalua activitatea online? Sa discutam un caz particular. Elevul are media 10 pe sem 1. Are un 9 in catalog pe semestrul 1. El participa la orele online si pentru ca nu este activ este evaluat cu nota 7 deci media lui va fi 8. Elevul nu participa la orele online, i se pune a doua nota fiind media pe primul semestru, deci 10 media lui va fi 10. In concluzie nu este mai bine pentru el sa nu participe la orele online? Singura metoda corecta ar fi ca nota data pe evaluarea activitatii online sa nu poata fi mai mica ca media de pe primul semestru.

    1. Asa mi am pus si eu in minte.Ca atunci cand pun nota a doua, nu cumva, daca elevul a participat online mai activ sau nu, sa nu i pun mai putin decat nota din primul semestru.Desi, daca il vad pe grup sau ii vad activitatea la alte discipline si pe mine nu ma intreaba de sanatate, ar trebui notat ca atare.Dar cred ca se va prevala de ideea ca pe mine nu m-a abordat nicicum online la disciplina mea.Deci notez conform circularei Mec.

    2. corect ar fi sa nu micsoreze situatia precedenta dar daca este posibil sa o creasca, situatia nu ar trebui sa fie in defavoarea elevilor, care oricum sunt extrem de defavorizati

      1. Ce te faci, Mihai cand stii ca este bogat, are de toate, il vezi pe Facebook, e activ doar separat la romana si matematica, nu il vezi deloc pe grup sau platforma public, nu te contacteaza pe tine, cel de alta disciplina? Nu-ti vine sa…Si altii, saracuti, trimit teme pozate cu vai mama ei rezolutie, cum pot si ei, dar sunt activi la toate disciplinele, adanc implicati.

      2. În general, cadrele didactice dedicate acționează în ”interesul” elevului (pregătiri remediale, sprijin moral, suporți mojiciile pentru că, de regulă, denotă probleme ”acasă” și încerci să îl ajuți și să îl înțelegi în toate situațiile). Dar să nu exagerăm…elevii nu sunt ”extrem de defavorizați”, dimpotrivă. Sunt foarte relaxați. Întrebați-i anonim că vă vor da răspunsuri adevărate. Ei sunt în vacanță deja tocmai din cauza acestei note și cadrele didactice muncesc degeaba. Ba se mai și stresează că…poate vine cineva și întreabă tot elevii și părinții dacă au făcut ore online în această perioadă…să vezi ce fericiți sunt când te văd ”la mâna lor!”. Și tu te străduiești, dar dacă el nu a intrat deloc la orele tale sau a închis camera si a tăcut tot timpul (evident că nu mai era prin cameră!), normal ar fi să nu se mai bucure de aceleași drepturi precum colegii lui care au muncit în fața calculatorului, nu?! Puțină RESPONSABILITATE nu ar strica din partea tuturor factorilor implicați în educație: beneficiarul direct (copilul), beneficiarul indirect (părintele, tutorele legal, care e principalul responsabil de fapt) și furnizorul de servicii educaționale (cadrul didactic).

    3. Deci elevul cu media 10 pe primul semestru , fără note pe al doilea va avea media generală 10, dar nu va avea medie pe semestrul 2?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

FOTO Prima testare Covid-19 din școli, de săptămâna viitoare, se va putea realiza marți sau miercuri, anunță secretarul de stat Sorin Ion: Noile teste de salivă pentru elevi și profesori sunt ambalate individual sau câte două

Noile teste Covid-19 pentru elevi și profesori sunt ambalate individual sau câte două, anunță autoritățile, care publică o serie de fotografii de la livrarea testelor către depozitele inspectoratelor școlare județene.…
Vezi articolul

LISTĂ Peste 220 de școli s-au închis în ultimele 24 de ore și elevii învață online, după centralizarea Ministerului Educației, pe baza interpretării articolelor din ordinul comun care permit Consiliului de Administrație să ia decizia suspendării cursurilor pe alte motive decât cazurile de infectare / În București sunt 110 școli închise

Lista publicată de Ministerul Educației cuprinde peste 300 de școli, licee și grădinițe care au suspendat din data de 12 octombrie predarea în format fizic integral și elevii au trecut…
Vezi articolul

VIDEO Monica Anisie, înainte de ședința cu inspectorii școlari din București: Inspectoratul propune Comitetului suspendarea cursurilor pentru 14 zile. Astăzi, cursurile se desfășoară ca până acum

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat în această dimineață, înainte de ședința pe care a convocat-o la Inspectoratul Școlar București după ce duminică a fost depășită rata de infectare de…
Vezi articolul

Ministrul Finanțelor anunță o creștere de buget la 161% în 2024, în Educație, față de alocarea pentru 2023, după ce în urmă cu două săptămâni tot Boloș anunța un buget cu „aproape 57% mai mare“

Bugetul Educației ar urma să ajungă anul viitor la 79,7 miliarde de lei, potrivit declarațiilor de săptămâna aceasta făcute de ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, la briefingul de presă de după…
Vezi articolul

VIDEO Profesorul Cătălin Ciupală, despre cum au făcut profesorii Colegiului Șaguna din Brașov o platformă de autotestare inedită: Am plecat de la nevoia de feedback instant și am ajuns la o platformă de învățare personalizată

„Noi am creat o bază imensă de întrebări, este mai mare decât orice culegere care există pe piață acum. Avem peste 12.000 de întrebări acum implementate și, la un anumit…
Vezi articolul