ULTIMA ORĂ Profesorul de la Universitatea de Arhitectură acuzat de hărțuire sexuală și-a dat demisia

3.973 de vizualizări
Foto: © Sergio Delle Vedove | Dreamstime.com
Dorin Ștefan Adam, conferențiar al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București care a fost acuzat de hărțuire sexuală la adresa unor studente, și-a dat demisia, potrivit unei informări remise Edupedu.ro. Decizia vine după ce rectorul UAUIM a cerut senatului universitar încetarea definitivă a contractului de muncă în cazul profesorului.

Potrivit Rectorului Marian Moiceanu, citat în informare, „azi am primit demisia domnului conf.dr.arh. Dorin Ștefan Adam. Consider că este un demers firesc, responsabil, de asumare a unui comportament incompatibil cu calitatea de dascăl. Fiind o decizie unilaterală, voi lua act și voi demara imediat acțiunile de încetare a tuturor relațiilor contractuale”.

  • Potrivit informațiilor Edupedu.ro, în scrisoarea de demisie profesorul invocă nevinovăția, dar spune că este adus un prejudiciu de imagine publică la adresa lui și instituției.

Edupedu.ro a scris, miercuri, că Rectorul UAUIM din București a cerut Senatului universitar încetarea definitivă a contractului de muncă cu profesorul Dorin Ștefan Adam, acuzat de hărțuire sexuală la adresa unor studente. Rectorul Moiceanu a spus că profesorul „a adus prejudicii grave de imagine școlii” și că are un comportament incalificabil.

Comportamentul cadrului didactic este incalificabil. A încălcat Codul de Etică și prevederile Cartei universității și a adus prejudicii grave de imagine școlii. De aceea, membrii Consiliului de Administrație am decis că vom solicita Senatului universității încetarea definitivă a contractului de muncă” – rectorul UAUIM, Marian Moiceanu, în declarațiile publicate miercuri de Edupedu.ro.

Conferențiarul universitar Dorin Ștefan Adam fusese suspendat de la toate activitățile didactice și este cercetat de comisia de etică a instituției de învățământ superior, după cum a scris Edupedu.ro acum o săptămână.

  • Reacția Universității de a-l suspenda vine după articolul publicat de site-ul redactiaropaganism.eu în care sunt prezentate acuzații de hărțuire sexuală – Adam a trimis pe rețelele de socializare mai multe fotografii indecente către studentele sale.
Citește și:
ULTIMA ORĂ Rectorul Universității de Arhitectură din București cere Senatului universitar concedierea profesorului acuzat de hărțuire sexuală. Marian Moiceanu: Comportamentul său este incalificabil
Profesorul de la Arhitectură acuzat de hărțuire sexuală va fi suspendat din toate activitățile didactice și este cercetat de comisia de etică, anunță conducerea Universității „Ion Mincu”
BREAKING SURSE Ministerul Justiției desființează propunerile pregătite de Ligia Deca pentru combaterea hărțuirii sexuale: „sunt lipsite de logică”, „de claritate”, vizează inclusiv un act care „nu are nicio legătură cu subiectul hărțuirii” și din ele „nu rezultă nici măcar obiectul de reglementare”
Propunerile Ministerului Educației privind cazurile de hărțuire sexuală din mediul universitar: câteva reguli pentru reclamații, inclusiv pentru sesizările anonime, o dezbatere, plus planuri pentru o viitoare „reglementare generală” pentru toate instituțiile de educație și toate instituțiile publice

Foto: © Sergio Delle Vedove | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Probabil ca ne vom da toți demisia.Probabil va fi un val de plecări ca pe vremea lui Băsescu.
    Ma gândeam unde sa emigrez…în Europa?Nu.De acolo vin toate anomaliile .Chiar vreau sa ma interesez unde e mai ok.Tara asta nu mai are nicio perspectivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Proiectul ce asigură elevilor acces gratuit în curtea școlii în vacanțe și în weekenduri a fost atacat la Curtea Constituțională de Guvern. Deputatul USR Tudor Pop acuză lobby-ul directorilor care închiriază sălile de sport din școli

Deputatul USR Tudor Pop a declarat miercuri că Guvernul a atacat la Curtea Constituţională proiectul de lege prin care elevii au acces gratuit la terenurile de sport din curtea şcolii…
Vezi articolul

Profesorii vor include inteligența artificială în predare la nivel preuniversitar, ei și elevii vor fi evaluați cu ajutorul unor instrumente IA, iar domeniul va fi abordat în discipline opționale la liceu, conform proiectului Strategiei naționale pentru IA

Inteligența artificială urmează să fie studiată în cadrul unor discipline noi, opționale, sau în module opționale la nivel de liceu, iar profesorii o vor îngloba în activitățile de predare, reiese…
Vezi articolul
Copiii căpșunarilor

O familie de români susține că s-a întors din Suedia din cauza unei cărți / ”Copiii căpșunarilor” l-ar fi determinat pe fiul lor să amenințe că se sinucide dacă nu revine în România exasperat de bullyingul colegilor de școală

O carte apărută în urmă cu doi ani în Suedia, intitulată Copiii căpșunarilor, provoacă dezbateri intense, după ce o familie de români susține că a fost nevoită să revină în…
Vezi articolul