Un sindicat al profesorilor anunță referendum în școli despre trecerea la forme de protest mai dure, mergând până la organizarea și declanșarea grevei generale

18.387 de vizualizări
vârsta de pensionare, cancelarie profesori
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Profesorii vor fi consultați în privința unor trecerii la forme de protest mai dure, mergând până la organizarea și declanșarea grevei generale, după cum a anunțat Sindicatul Învățământ Preuniversitar (SIP) Hunedoara. Amintim că la finalul lunii septembrie, SIP Hunedoara a transmis că vor fi organizate măsuri de protest mai dure în principalele momente ale anului școlar, precum și la finalul acestuia.

„Formele de protest organizate de federațiile sindicale împotriva măsurilor adoptate prin Legea nr. 114/2025 au continuat, în special prin pichetări ale Ministerului Educației și Cercetării, dar și prin participarea la mitingul de protest din 26 octombrie, organizat acesta de confederațiile sindicale, în perioada următoare urmând a se lansa consultarea membrilor de sindicat în privința trecerii la forme de protest mai dure, mergând până la organizarea și declanșarea grevei generale, perfect posibilă în pofida „zvonisticii” vehiculate în spațiul public”, se arată în informarea SIP Hunedoara.

Președintele sindicatului SIPA Muntenia, Adrian Voica, a reacționat față de atitudinea pe care o are ministrul Daniel David la protestele profesorilor. „Să nu uităm că toată această atitudine nu va rămâne fără efect în viitor, pentru că va veni și perioada examenelor”, a declarat, pentru Edupedu.ro, liderul sindical. „Am eu un sentiment că va fi prăpăd în vară și că o grevă generală înaintea examenelor de final va fi de neoprit. Am semnale din teritoriu că va veni și vremea în care profesorii își vor arăta forța socială pe care o dețin”, a spus Adrian Voica. 

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că „n-am fost critic absolut deloc” față de mișcarea sindicatelor. „Am spus că parcă aș fi așteptat și aștept de la profesorii nemulțumiți și care doresc să protesteze să o facă un pic într-un alt mod și cu alte conținuturi”, a spus acesta. Declarațiile au fost făcute, miercuri, 5 noiembrie, la prezentarea raportului săptămânal.

Recent, ministrul Educației și Cercetării a spus că „sindicatele au misiunea lor de a protesta și fac bine că aduc în discuție probleme, însă au făcut două mari greșeli în această perioadă”. „Modul în care s-a protestat, conținuturile spuse nu au arătat societății o imagine a profesorului așa cum ar trebui să fie și ne-am făcut rău cu asta”, a spus Daniel David pentru Adevărul, pe 28 octombrie. 

Despre protestele profesorilor

Protestele profesorilor au început încă din vară, pe 24 iulie, ca urmare a măsurilor din Legea Bolojan. Profesorii au protestat, joi, 27 noiembrie, în fața Ministerului Educației și au cerut demisia lui Daniel David.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater” au protestat miercuri, 29 octombrie, în Piața Victoriei, în fața Guvernului, față de Legea 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan, și prevederile acesteia privind educația, conform paginilor de Facebook oficiale.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, la Antena 3 CNN, că „imediat după mitingul din data de 29 octombrie, de miercuri, în învățământ se va declanșa referendum național privind greva generală”.

Joi, 23 octombrie, a avut loc un nou protest în fața Ministerului Educației și Cercetării. Profesorii au cerut demisia ministrului Daniel David și abrogarea măsurilor care vizează Învățământul din Legea Bolojan. Protestele profesorilor au început încă din vară, pe 24 iulie, din cauza măsurilor ce afectează sistemul de învățământ.

Creșterea normei didactice de predare, mărirea numărului de elevi la clasă, comasarea de școli și reducerea tarifului pentru plata cu ora sunt motivele pentru care profesorii continuă protestele. Aceste prevederi sunt prevăzute în Legea nr. 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan.

Sindicatul Învățământ Preuniversitar (SIP) Hunedoara a anunțat că vor fi organizate măsuri de protest mai dure în principalele momente ale anului școlar, precum și la finalul acestuia. Informarea vine după ce miercuri, 24 septembrie 2025, a avut loc ședința Biroului Executiv S.I.P. Județul Hunedoara.

Marți, 30 septembrie, reprezentanții principalelor organizații sindicale din educație, FSLI și FSE Spiru Haret, au protestat, în fața Ministerului Educației, cu mesaje precum: „Partidele pe subvenție, școala pe avarie!” sau „Mai puțini bani în campanii, mai mulți în școli și-n cancelarii!”

Potrivit sindicatelor, luni, 8 septembrie, peste 20.000 de profesori au fost în marș de la Guvern la Palatul Cotroceni. Au protestat față de prevederile din Legea Bolojan și au cerut demisia ministrului Daniel David.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, după întâlnirea cu Nicușor Dan, că „președintele a luat act de solicitările noastre.” Referitor la anularea măsurilor din Legea Bolojan, „domnia sa a propus o altă întâlnire cam peste cel mult 2 luni, ocazie cu care se va putea veni cu niște cifre exacte vizavi de impactul măsurilor asumate de guvernarea Bolojan”, a spus Marius Nistor.

Tot după întâlnirea cu Nicușor Dan, Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a transmis că protestele profesorilor vor continua: „Având în vedere că nu este nimic concret, în zilele următoare vom stabili calendarul de proteste. Protestele vom continua, chiar dacă avem promisiunea ca în două luni de zile să ne întâlnim.”

Despre norma didactică

Conform Legii Bolojan, noile norme didactice sunt:

  • pentru învățători și profesori de învățământ primar, norma didactică rămâne de tip „un post pe clasă”, dar cu 2 ore obligatorii de pregătire remedială pe săptămână
  • pentru profesorii de gimnaziu, liceu, postliceal, precum și cei din clasele cu program integrat de artă și sport sau din unități extrașcolare, norma crește la 20 de ore pe săptămână, dacă aceștia au cel puțin licență în cariera didactică
  • excepție: profesorii cu grad didactic I sau titlul de profesor emerit, care desfășoară activitate de mentorat, vor avea normă redusă la 18 ore pe săptămână
  • profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori vor avea norme de 26 de ore pe săptămână (cu licență), respectiv 22 de ore (dacă au gradul I și activitate de mentorat)
  • în învățământul special, norma este de 18 ore pentru profesori la predare și terapii specifice, respectiv 22 de ore pentru educatori și maiștri instructori
  • cadrele didactice cu peste 25 de ani vechime și gradul I, sau care dovedesc performanță educațională, pot beneficia de o reducere a normei cu 2 ore pe săptămână, fără afectarea salariului, în baza unei metodologii aprobate de Minister

În plus, în perioada 2025-2026 până în 2029-2030, este valabil un regim special care permite includerea în norma didactică a unor activități precum pregătirea pentru examene naționale, performanță educațională și învățare remedială.

Este prima creștere a normei didactice din 1995 încoace. Atunci, prin Legea Statutului cadrelor didactice, prevăzută de legea învățământului, dar aprobată separat doi ani mai târziu, erau stabilite normele didactice de 18 ore în învățământul preuniversitar.

Reamintim că Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.

Principalele prevederi din Legea 141/2025, care afectează Educația: comasări de școli, creșteri de norme, tăieri de burse și clase, plata cu ora și degrevări de normă
Citește și:
FOTO VIDEO Profesorii protestează, joi, 27 noiembrie, în fața Ministerului Educației și cer demisia lui Daniel David / „Bugetul nu se echilibrează pe spatele profesorilor”


5 comments
  1. Inca o bulibaseala in stilul clasic al sindicatelor din invatamant.
    Hai sa ne facem ca facrm ceva. Nu contează ce, de ce si cum, important e sa ne agitam, asa, oleaca!

    Mai geniilor, de la mine din scoala s-au retras toti din sindicat, chiar si cel ce era lider pe unitate. Cine face si cine raspunde la chestionarele voastre?
    Si uite asa pleci din start cu oameni car vor vrea greva, unii care nu si altii care nici nu or sa stie ca se face…

    Zau ca te-ai astepta la un minim de logica si strategie de la un fost prof de fizica!

    1. Asteptam tabelele. Vrem sa mai avem serviciu din toamna. Revenire la 18 ore si clase ca inainte si fara comasari sau daca nu, declansam greva. Pentru cei care iarasi vor refuza greva pe motiv ca pierd un salariu: faceti un exercitiu de imaginatie sa vedeti cum ar fi sa le pierdeti pe toate. Nu mai asteptati iar sa va facem greva si voi sa luati beneficiile. Implicati-va, maine puteti fi voi cei ce ramaneti fara paine. E usor sa taci cand altii iti obtin cu sacrificii drepturile. Dar nu uita, cel ce faci mereu asa: Karma is a bitch.

      1. Corect!Asa nu se mai poate!Grevă generală pentru ca oricum vom pleca acasă sau în alta parte de la stres și epuizare.Nu mai facem față cererilor birocratice și de tot felul de activități și bălării zilnice!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Iulian Stanciu, eMAG și Concordia: Am mers la școala din cartier, am învățat, am fost la olimpiade, mi-am făcut firmă la 22 de ani, am muncit și am avut succes pentru că am avut încredere în puterea oamenilor de a schimba ceva în bine. Acum, pericolul economic este real, avem nevoie de predictibilitate și nu de promisiuni cu case ieftine, avem nevoie ca țara să rămână un spațiu deschis, predictibil și conectat la valorile europene și transatlantice

„Avem nevoie de reguli care cât mai simple, egal aplicate tuturor. Avem nevoie de predictibilitate și nu avem nevoie de promisiuni, de case ieftine și alte lucruri nesustenabile”, a declarat…
Vezi articolul

Simulare Evaluare Națională la clasa a VIII-a 2025. Subiectele și baremele la Limba română și Matematică primite de elevii din județul Iași, 11-13 decembrie – descarcă / Caracterizare de personaj la subiectul II

Subiectele primite de elevii de clasa a VIII-a la simularea județeană organizată de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași au fost obținute de Edupedu.ro și pot fi consultate și descărcate mai…
Vezi articolul

Institutul de Științe ale Educației a fost reînființat, la 5 ani după ce Guvernul Orban l-a desființat / Va avea noi atribuții, printre care realizarea metodologiilor, analizelor și studiilor de monitorizare și evaluare a rezultatelor inclusiv pe programele pilot și naționale

Guvernul Ciolacu a aprobat în ședința de Guvern de joi, 13 martie, înființarea Institutul de Științe ale Educației, prevăzută de legea 198/2023 de circa un an și jumătate. Proiectul de…
Vezi articolul

Theodor Georgescu, filolog: Limba latină ar trebui reintrodusă ca probă opțională de Bacalaureat pentru elevii de la uman / Cum poate fi, de exemplu, economia mai relevantă decât limba latină pentru specializarea de filologie?

Reintroducerea limbii latine ca probă opțională la examenul de Bacalaureat ar trebui să fie prevăzută în actualele proiecte ale legilor educației, susține Theodor Georgescu, filolog clasicist, conferențiar al Facultății de limbi…
Vezi articolul

O profesoară a Universității din București a demisionat din cauza școlii în pandemie: Viitorii absolvenți de la Biologie, care vor efectua analize medicale sau vor certifica siguranța alimentelor, au fost privați de pregătirea practică în laborator / Ce spune Universitatea

O profesoară a Universității din București, Lector Dr. Oana Iftime, și-a anunțat, la începutul acestei luni, demisia din instituția de învățământ, din cauza condițiilor în care s-a desfășurat predarea în…
Vezi articolul