Universitatea din București anunță că nu va mai organiza dezbaterea între Nicușor Dan și George Simion cu membrii comunității universitare, înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, pentru că „nu s-a ajuns la un acord al părților de a participa“

3.150 de vizualizări
Școala de profesori - Universitatea din Bucuresti / Foto: unibuc.ro
Universitatea din București / Foto: unibuc.ro
Dezbaterea anunțată de Universitatea din București cu cei doi candidați la președinție care s-au calificat în turul al doilea al alegerilor, Nicușor Dan și George Simion, nu va mai avea loc, a anunțat instituția de învățământ superior. Într-un comunicat remis Edupedu.ro, Universitatea precizează că „invitația la dezbatere fusese înmânată inițial tuturor candidaților cu ocazia semnării Declarației din Balconul Universității din București pentru păstrarea orientării euroatlantice a României și a valorilor societății democratice, care a avut loc joi, 24 aprilie 2025. Invitația a fost retransmisă oficial și joi, 8 mai 2025“.

„Reprezentanții desemnați de una dintre părți au contactat Universitatea din București sâmbătă, 10 mai 2025, în vederea stabilirii unei întâlniri cu privire la formatul dezbaterii. Ca urmare, a fost stabilită o discuție cu reprezentanți ai UB duminică, 11 mai 2025, la care au fost invitate să participe și persoane desemnate de celălalt candidat“, a explicat Universitatea din București.

În urma întâlnirii nu s-a ajuns la un acord al părților de a participa la dezbaterea propusă de UB. Reprezentanții Universității din București își exprimă regretul că nu s-au întrunit condițiile necesare pentru organizarea dezbaterii dintre candidații la funcția de Președinte al României cu membrii comunității UB, profesori, cercetători, studenți și personal administrativ“, anunță instituția de învățământ superior.

Comunicatul integral al Universității din București:

„Precizări referitoare la propunerea de organizare a dezbaterii la Universitatea din București între candidații clasați în turul al II-lea al alegerilor pentru Președintele României

București, 12 mai 2025. Universitatea din București (UB) transmite următoarele precizări referitoare la propunerea de organizare a dezbaterii între candidații clasați în turul al II-lea al alegerilor pentru Președintele României.

În urma finalizării primului tur de scrutin pentru alegerile prezidențiale, UB a transmis, luni, 5 mai 2025, invitații oficiale celor doi candidați calificați pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale în vederea participării la o dezbatere deschisă cu membri ai comunității UB, profesori, cercetători, studenți și personal administrativ, în Aula Magna a Facultății de Drept, luni, 12 mai 2025, ora 19:00. Invitația la dezbatere fusese înmânată inițial tuturor candidaților cu ocazia semnării Declarației din Balconul Universității din București pentru păstrarea orientării euroatlantice a României și a valorilor societății democratice, care a avut loc joi, 24 aprilie 2025. Invitația a fost retransmisă oficial și joi, 8 mai 2025.

Reprezentanții desemnați de una dintre părți au contactat Universitatea din București sâmbătă, 10 mai 2025, în vederea stabilirii unei întâlniri cu privire la formatul dezbaterii. Ca urmare, a fost stabilită o discuție cu reprezentanți ai UB duminică, 11 mai 2025, la care au fost invitate să participe și persoane desemnate de celălalt candidat.

În urma întâlnirii nu s-a ajuns la un acord al părților de a participa la dezbaterea propusă de UB. Reprezentanții Universității din București își exprimă regretul că nu s-au întrunit condițiile necesare pentru organizarea dezbaterii dintre candidații la funcția de Președinte al României cu membrii comunității UB, profesori, cercetători, studenți și personal administrativ.“

Citește și:
Apel al Universității din București la candidații la președinție, de a semna o declarație în 8 puncte prin care să-și afirme angajamentul pentru apartenența României la UE și NATO, pentru parteneriatul cu SUA, pentru susținerea autonomiei reale a universităților și a libertății de exprimare. Candidații sunt așteptați să semneze declarația pe 24 aprilie 2025, în Balconul Universității


4 comments
  1. Rusine candidatului care nu a dat curs invitatiei!

  2. Mai bine Universitatea din Bucuresti și-ar regăsi curajul și ar susține explicit candidatul pro-european. Ideea cu organizarea unei dezbateri, când toate televizunile organizează dezbateri (și era de așteptat că vor apărea conflicte de program), înseamnă de fapt evitarea asumării unei poziții.
    PS. Evident, candidatul anti-european să grăbește să profite (George Simion îl acuză pe Nicușor Dan că a refuzat o dezbatere la Universitatea București.) Felicitări UB!

    1. O parte din sfertodocții de la UB colcăie de suveranism și neo-nazism.

      În țara care urăște educația, GS se preface că-i pasă de presupuși intelectuali (zic presupuși, că nu puneau condiții sau orice fel de reguli, l-ar fi lăsat pe acest personaj să se inspire din CGPT sau din mesaje trimise de păpușarii lui, cum a făcut vineri la Euronews. Curat-murdar, coane Fănică.)

      Hai să răspundă la niște întrebări adevărate, nu să arunce șopârle fără sens. Poate?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Ministerul Educației cere în instanță retragerea titlului de conferențiar obținut în 2004 de Laura Gorghiu, care astăzi candidează la funcția de rector al Universităţii Valahia din Târgovişte

Ministerul Educației cere în instanță retragerea titlului de conferențiar obținut în 2004 de Laura Gorghiu, care astăzi candidează la funcția de rector al Universităţii Valahia din Târgovişte. La solicitarea Edupedu.ro,…
Vezi articolul

Universitatea Babeș-Bolyai l-a concediat pe profesorul de „etică și integritate academică” de la extensia sa din Reșița, trimis în judecată de DNA după ce a fost prins în flagrant când lua mită de la studenți ca să-i treacă la examene

Lectorul Rudolf Cristian de la Centrul universitar din Reșița al Universității Babeș-Bolyai (UBB), trimis în judecată de DNA după ce a fost prins în flagrant când primea mită de la…
Vezi articolul

SNSPA nu va intra în grevă: “Revendicările sindicatelor din învățământ trebuie să fie tratate cu seriozitate, dar nu prin grevă se rezolvă problemele semnalate”, spune rectorul instituției, Remus Pricopie

“Revendicările sindicatelor din învățământ trebuie să fie tratate cu seriozitate, dar nu prin grevă se rezolvă problemele semnalate. SNSPA nu va intra în grevă, toate activitățile didactice se vor desfășura…
Vezi articolul