“Profesorii au câștigat importanță cât nici nu ne dăm seama în acest moment. Este un fel de dreptate care s-a făcut”, a spus sociologul Vasile Dîncu, senator PSD și membru în Comisia de învățământ din Senat la Conferința națională „Școli curate”. Acesta a vorbit despre digitalizarea învățământului, „utopia digitalului”, cum a numit-o, și despre perioada școlii online în care „părinții și-au dat seama cât sunt incompetenți în a-și pregăti copiii”. Dîncu a insistat pe faptul că „Statul nu poate gestiona singur educația (…) are nevoie de parteneri”.
„Statul are nevoie de parteneri, chiar nu se descurcă singur. Oricâți bani ar fi, statul nu se descurcă singur. Feedback-ul părinților este foarte important, ați văzut rolul familiei. Familia s-a trezit dintr-o dată – înainte am făcut foarte multe studii despre imaginea familiei și a școlii pentru familie și știți că se pasează responsabilitatea, familia o pasează școlii, profesorii pasează responsabilitatea la părinți – acum părinții și-au dat seama, de exemplu, în online, cât sunt incompetenți în a-și pregăti propriii copii, în a fi meditatori pentru propriii copii.
A crescut rolul școlii în imaginea oamenilor, să știți, și rolul profesorilor. Profesorii au câștigat importanță cât nici nu ne dăm seama în acest moment. Este un fel de dreptate care s-a făcut pentru ‘un biet profesor de limba română’, cum spune Mircea Dinescu într-o poezie, ‘muncitori în fabricile lui Eminescu și Creangă’, care era nesemnificativ în perioada de dinainte de 89. Chiar dacă lucrurile sunt foarte serioase, această criză a arătat că trebuie să punem accentul pe profesori. Era un banc: Întreba unul la Radio Erevan „cum se pune, în limba română, corect accentul – profésori sau profesóri? Și răspunsul era „în România nu se pune accentul deloc pe profesori”, a spus Dîncu.
Dîncu a vorbit despre descentralizarea din Educație, despre comunitate și digitalizare:
„Această pandemie ne-a prins total nepregătiți, dincolo de faptul că educația noastră se afla în criză, școala se afla în criză, și se află în cea mai periculoasă criză pentru că sunt 78% dintre români care spun că școala noastră este minunată și că toate lucrurile merg bine. Or, în această situație deja există un pericol major pentru educația din România: nu ne dăm seama singuri că sunt lucruri care nu funcționează, că sunt foarte multe lucruri care nu funcționează.
Și ceea ce au descoperit cele cinci echipe de la proiectul școlii curate a fost un aspect al lipsei de guvernanță locală sau guvernanță, în general, în ceea ce privește educația, faptul că, chiar dacă s-a îmbunătățit procentul celor care pun educația pe un loc important, mai ales în ceea ce privește fondurile sau reducerea inegalităților prin burse, sau nivelul de sprijin prin burse al elevilor, este încă foarte scăzut. De aceea, ceea ce ne-a arătat, în al doilea rând, această pandemie este un lucru foarte important: Statul nu poate gestiona singur educația. Acesta este un lucru foarte clar și o să încerc să exemplific un pic mai încolo.
Cel mai bun control asupra primăriilor îl au șefii din partide pentru că ei, până la urmă, aprobă pe primar să fie pe următoarea listă.
Vasile Dîncu, sociolog, senator, președintele Consiliului Național al PSD
ONG-urile și relația cu părinții. Toți producătorii de conținuturi din educație, producătorii de soft, cei care ar trebui să facă platforme în zona online, sunt parteneri importanți pentru stat în acest în această perioadă. De asemenea, relația dintre autoritățile locale și autoritățile centrale ar trebui să fie una diferită. În momentul acesta noi nu avem puteri locale. Centralizarea specifică Bucureștiului, în toate domeniile, nu acceptă puteri locale. Este o semi-descentralizare în acest moment și descentralizarea din învățământ s-a făcut într-un moment în care s-au descentralizat funcții, dar fără fonduri. O parte din primarii care justifică faptul că nu pot să-și facă sarcinile, din punct de vedere financiar, pentru Educație spun că ei nu au bani. Și nu au bani într-adevăr, pentru că am făcut prea multe unități administrative, le-am făcut după criterii care nu au respectat legea, adică nu se puteau autosusține nici pentru salariile funcționarilor, și atunci trebuie să facă demersuri pentru ca, de la centru, să primească bani.
Sigur, ei fac demersuri de multe ori ca să-și asfalteze străzi, pentru că asta este mai important, după părerea lor, decât Educația. Fac mai degrabă demersuri ca să pună panseluțe și alte lucruri, pentru că și asta arată un efort electoral.
O să solicit tuturor primarilor, acelor care sunt de la PSD, 1.500 de primari, aproape jumătate din țară, să ne prezinte o situație cu nivelul burselor, cu ceea ce ați făcut voi cu proiectul acesta „Școli curate” și măcar de la aproape jumătate din primari o să avem, la 15 septembrie, o situație și să colaborăm împreună cu voi pentru asta.
Cel mai bun control asupra primăriilor îl au șefii din partide pentru că ei, până la urmă, aprobă pe primar să fie pe următoarea listă, ei se uită cum crește sau scade partidul, deci este important din acest punct de vedere și mă bucur, promit că putem să facem acest lucru.
Cred că este foarte important să avem un ghid pentru primari legat de obligațiile privind Educația. Nu numai bursele sunt obligații, ci și alte lucruri. Eu vă garantez că dacă facem un studiu ajungem să vedem că cel puțin 50% din primarii de orice culoare politică, inclusiv cei din urban, nu-și cunosc îndatoririle pe care le au față de Educație și față de alte lucruri importante. Pentru că modul în care sunt selecționați primarii, în cadrul partidelor, modalitatea în care ei vin cu ambiții manageriale în cadrul unei comunități nu se referă în primul rând la Educație. Fără a exagera, aș vrea să spun câteva lucruri care mi se pare că sunt importante și ar putea să definească, cumva, viitoarea etapă pe care voi, tineri entuziaști, cu sprijinul nostru, al politicienilor, ați putea să o faceți mai departe.
O nouă utopie pândește educația. Această utopie este utopia digitalului, care rezolvă totul.
Vasile Dîncu, sociolog, senator, președintele Consiliului Național al PSD
Această criză ne-a arătat că, dincolo de guvernanța pe care o definim prin transparența, prin alocarea de fonduri, prin deschiderea față de societatea civilă, prin participarea cetățenilor și prin alte lucruri, este foarte importantă viziunea. Această criză pandemică ne-a arătat că școala românească a intrat într-un adevărat colaps în perioada pandemiei. A lipsit mai degrabă viziunea, mai ales că și această lipsă de viziune legată de ce vom face în viitor își găsește foarte repede, la un popor care nu este autocritic, o tratare narcisiacă, oarecum. Pentru că noi suntem produsul educației noastre și zicem ‘cum, noi care suntem excepționali nu putem fi produși decât de o școală excepțională, de educație excepțională’. Și atunci acest cerc vicios, de tip narcisiac, ne face să nu vedem adevărul în ceea ce privește școala.
Îmi aduc aminte de experimentele mele cu ministrul Funeriu, nu făceam politică în momentul acela și l-am cunoscut pe ministrul Funeriu și mi-a plăcut că a venit din străinătate, nu prea știa ce se întâmpla bine la școala noastră, dar avea determinarea să facă lucruri rapide și decisive. Și am făcut câteva studii gratis, pentru că mi-a plăcut entuziasmul lui, pentru când a pus prima dată camere la Bacalaureat. Vreau să vă spun că a fost un dezastru în ceea ce privește percepția opiniei publice. Oamenii au zis că este de vină guvernul, că noi suntem foarte bine pregătiți pentru școală și că nu trebuia făcut acest lucru. ‘Cum, noi nu avem încredere în profesori, și în directori, și în ceilalți?’ Rezultatele au fost, după cum țineți minte, parcă 40% a fost promovabilitatea cu camerele de luat vederi și lumea a fost nemulțumită de acest lucru spunând că ‘ăsta nu este nivelul educației noastre’.
În toamnă, deja la Bacalaureatul acela olimpic, care se dă pentru cei care au pierdut Bacalaureatul în prima sesiune, pe aceeași procedură au mers (n. red. cu supraveghere audio-video) sondajul a arătat că deja vreo 40% dintre oameni au început să spună ‘stai, că ăsta e nivelul școlii noastre’, adică cu sau fără camere de luat vederi, noi radiografiem o situație. Am văzut atunci că opinia publică se poate schimba, oamenii își pot schimba mentalitatea față de școală.
O nouă utopie pândește educația. Această utopie este utopia digitalului, care rezolvă totul. Experiențele noastre, am făcut multe studii cu tinerii mei de la IRES în această perioadă și cu mai multe asociații, studiind acest fenomen, văzând ce s-a întâmplat și în Franța, în Germania, sau în alte locuri pot să spun că trăim o fascinație a digitalului, care până la urmă se va ajunge să-și găsească o rezolvare în dotarea cu tablete și cu calculatoare și ‘totul va fi bine’. O să ne uităm la indicatorul ăla, pe care noi l-am observat, că aproape 1 milion de copii nu au avut posibilitatea să aibă tablete, dar noi nu avem nici alte lucruri. Pentru că un lucru foarte periculos în această paradigmă este acela că vedem profesorii ca un fel de tehnicieni care lucrează la butoane și nu ca un catalizator al cunoștinței colective, lucru care nu este adevărat, deci trebuie o schimbare rapidă de mentalitate.
Profesorii să aibă un certificat de competențe digitale.
Vasile Dîncu, sociolog, senator, președintele Consiliului Național al PSD
Tehnologia, e adevărat, face parte din modul nostru de viață, dar tehnologia nu are, în sine, valențe educative. Proba, importanța rezilienței în Educație, din această criză, a fost faptul că nu am avut continuitate pedagogică. Deci a murit dintr-o dată continuitatea pedagogic și acesta este cel mai grav lucru. Acesta este sensul, reziliența ei, pentru că reziliența înseamnă ca în situații neașteptate, de criză, să reușești să asiguri continuitatea pedagogică în cazul școlii. Mă bucur că domnul ministru Cîmpeanu și echipa lui în momentul ăsta s-au gândit, și cred că ar trebui să-i sprijinim mai mult. s-au gândit că va fi nevoie ca să salvăm această generație prin educație remedială făcute, poate, vreo 2-3 ani încolo și că trebuie mulți bani pentru asta. Deci acesta este un lucru foarte important, pentru că am văzut în această perioadă mărirea distanțelor, discrepanțelor.
Sunt profesor dar sunt și un om de stânga, cel puțin așa spun eu, unii spun că nu, am văzut în această situație o serie de inegalități adică un complex de inegalități. Primul a fost legat de dotare, între familiile cu capital material mai important și cele sărace. Aproape 1/3, în jur de 30% dintre familii trăiesc într-o situație de sărăcie și nu relativă, ci pur și simplu sărăcie în adevăratul sens al cuvântului. Apoi este diferența și distanța între sat și oraș, care este la fel de importantă. Apoi între elevi buni și elevi proști. Influența tehnologiei în această pandemie, am văzut-o verificată în Franța sau în Italia, dar și la noi am verificat acest lucru, îi face mai bun pe elevii buni – care au dotare și au abilități de a învăța – și mai slabi, tot mai slab pe ceilalți care pierd competiția. Deci digitalul, în loc să apropie, mai degrabă distanțează.
Educația în online, în acest moment, se rezumă mai degrabă la ceva rezumativ, la esență fără a merge spre particularizarea și personalizarea învățământului, la a adapta Educația la diverse tipuri de elevi și la diverse tipuri de personalitate, de aceea se accentuează aceste lucruri. Un al doilea lucru care cred că ar fi foarte important: studiile legate de digital și de folosirea masivă a digitalului. Franța, în 2015, a avut un buget de 1 miliard de euro și-a făcut un test – a dat 1 miliard de euro pentru 1.500 de colegii și vreo 3.000 de școli cu 175.000 de elevi. Au testat după aceea ce s-a întâmplat cu asta. Testele PISA nu au arătat o creștere a abilităților de înțelegere, nici pentru citit, nici pentru matematică, după asta. Asta înseamnă că trebuie să fim mult mai atenți și să vedem, să facem diferența între digitalul pe care îl folosim ca mijloc și digitalul ca scop.
În 80% din familii, dacă ne uităm la noi, există cel puțin un smartphone. Copiii se joacă cu instrumente. Am făcut multe studii despre dotare și despre influența tehnologiei asupra informației și a modului cum este prelucrată informația, dar una dintre greșelile noastre, a celor care ne-am gândit cu utopie la digital este aceea că un instrument folosit cu scop ludic te va ajuta după aceea să motivezi omul să învețe. Nu este adevărat, este total invers. Un instrument folosit ludic rămâne ludic și este foarte greu să-l transformi spre învățare.
Apoi, prin învățământul digital noi nu am reușit să transformăm… Transmitem foarte ușor informația dar nu transmitem și cunoaștere. Cunoașterea înseamnă prelucrarea informației. Învățământul în această perioadă, inclusiv cel universitar, dincolo de burse, dotarea și celelalte, a arătat în pandemie că rămâne vertical și foarte puțin participativ. Deci este foarte greu, apare îndepărtarea, dispar posibilitățile de a le crea elevilor abilități sociale, de exemplu. Și în ceea ce privește certificatul de competențe, cred că va trebui să vedem acum și profesorii să aibă un certificat de competențe digitale. Dar nu ce înseamnă Excel, Word sau alte chestiuni de tipul acesta, ci ar trebui mult mai complicat. Există niște seturi de abilități care sunt certificate deja în altă țări, cum este Marea Britanie, seturi care înseamnă abilități sociale, abilități creative, abilități de comunicare și altceva decât a lucra cu platforme, lucruri mult mai complicate. Cred că acest certificat de competențe digitale trebuie să existe.
Ar mai trebui sa avem un pachet întreg de legi legate de Educație și de această trecere spre digital, sau de această transformare posibilă. Sunt multe lucruri care trebuie făcute: ar trebui să avem o platformă națională de evaluare a competențelor și o platformă gratuită, cu acces liber, cu teste. Mircea Miclea propune un lucru care mi se pare esențial aici, în ajutorul profesorilor. Ca pe o platformă națională, cu acces liber, să avem lecții model ale celor mai buni profesori din țară, care să fie ușor de accesat și să fie foarte ușor de folosit de către profesorii mai tineri sau în complementaritate la ceea ce face un anumit profesor”, a mai spus Dîncu.
Vasile Dîncu este sociolog, cu o bogată carieră didactică și de cercetare în domeniul științelor sociale. De-a lungul carierei didactice a pus bazele mai multor facultăți, centre de cercetare sau masterate în universități publice și private din București și Cluj-Napoca. Începând din anul 2000, Vasile Dîncu a fost implicat activ în viața publică din România, a fost viceprim-ministru în Guvernul României și ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Din decembrie 2020 este senator în Parlamentul României, activând în Comisia pentru învățământ, tineret și sport, în cea pentru cultură și media și în Comisia permanentă pentru relația cu UNESCO.
Sursă foto: Alex Tudor / Agerpres Foto
Diana Ghimiși
Costin Ionescu
Redacția
Matei Pop
2 comments
Vorbește să nu adoarmă!
Cand ne vom trezi si vom acorda 6% educatiei?
In cati ani credeti ca vom recupera pas batut pe loc?