VIDEO Aproape 175 de mii de copii și tineri, cu vârsta între 12 și 18 ani, sunt vaccinați, anunță ministrul Educației cu o lună înaintea începerii anului școlar

747 de vizualizări
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Sunt vaccinați aproape 30 de mii de copii cu vârsta între 12 și 15 ani și aproape 145 de mii de tineri cu vârsta între 16 și 18 ani, potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, care a făcut declarația într-o emisiune la B1TV. Cifrele vin cu o lună înaintea debutului cursurilor anului școlar 2021-2022, care va avea loc pe 13 septembrie.

“Foarte puțini“, a adăugat Cîmpeanu, care a mai spus că “pentru copiii cu vârsta de 12-15 ani procentul celor vaccinați este de 4%, este într-adevăr foarte puțin, dar să nu uităm că a fost permisă vaccinarea doar începând cu data de 1 iulie“.

“Pentru cei care sunt mai mari, 16-20 de ani, este de 20%. Oricum, în ambele situații sub media națională, care și așa nu este foarte ridicată“, a mai spus ministrul.

Anul şcolar 2021-2022 începe pe 13 septembrie 2021 pentru elevi şi se încheie pe 11 iunie 2022, are 34 de săptămâni, potrivit Ordinului de ministru nr. 3.243 din 5 februarie 2021. Este împărţit în două semestre şi trei vacanţe, din care două pentru toţi elevii, plus o vacanţă pentru elevii din ciclul primar şi copiii de la grădiniţă, fiind unul dintre cei mai scurți ani școlar din istoria recentă.

Calendarul anului școlar în format printabil este aici.

Articol în curs de actualizare

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Protest în curtea Inspectoratului Școlar Județean Botoșani: Profesorii Colegiului Național Mihai Eminescu sunt nemulțumiți pentru că se desființează una dintre clasele cu profil mate-info

Peste 30 de cadre didactice de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” (CNME) din municipiul Botoşani au protestat, miercuri după-amiază, în curtea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), în semn de nemulţumire faţă…
Vezi articolul

Val de ironii, după ce ministrul Ligia Deca a propus ca elevii să poată lipsi dublu decât în prezent până li se scade nota la purtare: „Era firesc, din moment ce se dau burse pentru note sub 5” / „România lucrului bine făcut. Atât s-a putut în două mandate”

Ligia Deca, ministrul Educației, generează un nou val de ironii în mediul online, de data aceasta cu propunerea oficială ca elevilor să le fie scăzută nota la purtare abia atunci…
Vezi articolul

Transportul „gratuit” al elevilor încă are sincope la 3 luni de când a început școala. Secretarul de stat Zoltan Kallos anunță că se lucrează la o hotărâre de guvern “tocmai pentru a asigura gratuitatea elevilor”

La începutul celui de-al doilea modul de școală, secretarul de stat în Ministerul Educației, Zoltan Kallos, anunță că „în acest moment este pe circuitul de avizare o hotărâre de guvern…
Vezi articolul

Aproximativ 8 din 10 romi părăsesc timpuriu școala, ceea ce le scade drastic șansele de a găsi un loc de muncă / Peste 60% din tinerii romi cu vârsta între 15 și 29 de ani nu merg la școală și nici nu lucrează, potrivit Strategiei naționale pentru incluziunea și reducerea sărăciei pentru perioada 2022-2027

Strategia națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2022-2027, publicată în Monitorul Oficial, arată pe baza unor date din 2016, că aproape două treimi dintre tinerii romi nu…
Vezi articolul