Admitere 2022 la școlile de poliție, jandarmi și pompieri. Absolvenții de liceu se pot înscrie până pe 4 noiembrie. Actele necesare și numărul locurilor scoase la concurs

17.553 de vizualizări
Foto: MAI – Facebook.com
Cererile-tip de înscriere pentru școlile postliceale de agenți și subofițeri ale Ministerului Afacerilor Interne, sesiunea octombrie-decembrie 2022, pot fi depuse până la data de 4 noiembrie, după cum informează Academia de Poliție. Acestea se completează de către candidat în mod lizibil, se semnează și se transmit, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail a unității de recrutare, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică. Descarcă mai jos, în articol, cererea de înscriere.

Potrivit anunțului, „candidații se pot înscrie la o singură școală postliceală”, iar „unitățile de recrutare au obligația de a posta pe site-ul oficial adresa de e-mail la care se transmit cererile-tip de înscriere”.

Lista școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne:

  • Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” – Câmpina: specializarea agent de poliție; 1.340 de locuri;
  • Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan”- Cluj-Napoca: specializarea agent de poliție; 300 de locuri;
  • Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” – Oradea: specializarea agent de poliție de frontieră; 240 de locuri;
  • Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” – Drăgăşani: specializarea subofițer de jandarmi; 350 de locuri;
  • Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” – Fălticeni: specializarea subofițer de jandarmi; 350 de locuri;
  • Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” – Boldeşti:
    • specializarea subofițer de pompier și protecție civilă; 275 de locuri;
    • specializarea subofițer administrativ; 25 de locuri
Foto: captură mai.gov.ro

Cererea-tip de înscriere:

Documentele pentru dosarul de recrutarea se depun până pe 17 noiembrie, conform sursei menționate. Acestea sunt următoarele:

  1. Cererea de înscriere la concursul de admitere;
  2. Curriculum vitae – Europass (CV);
  3. Declarația de confirmare a cunoașterii și acceptării condițiilor de recrutare – anexa 4 poate fi descărcată de aici;
  4. Copii ale actului de identitate, carnetului de muncă și, dacă este cazul, a livretului militar;
  5. Diploma de bacalaureat și foaia matricolă; absolvenții de liceu ai anului în curs vor prezenta actele de studii menționate / adeverința de bacalaureat la instituția de învățământ, cu ocazia înscrierii;
  6. Următoarele documente în copie: certificatul de naștere al candidatului, soțului / soției și fiecărui copil, certificatul de căsătorie, precum și ale hotărârilor judecătorești privind starea civilă;
  7. Autobiografia și tabelul nominal cu rudele candidatului;
  8. Extrasul de pe cazierul judiciar al candidatului, care se solicită de către compartimentul cu sarcini de recrutare, pe baza consimțământului expres al candidatului. Extrasul poate fi înlocuit și de un certificat de cazier judiciar, în termen de valabilitate, depus de candidat.
  9. Fișa medicală tip de încadrare în MAI;
  10. Certificatul de examinare psihologică;
  11. Trei fotografii 3X4 și o fotografie 9X12;
  12. Alte documente solicitate de către instituțiile de învățământ/inspectoratele beneficiare.”

De menționat este că cei care se înscriu pe locuri alocate distinct minorităților naționale depun la dosarul de recrutare și o adeverință din partea unei organizații etnice, constituite potrivit legii, care să ateste etnia de apartenență a candidatului, respectiv calitatea de etnic.

Evaluarea psihologică se face până la data de 11 noiembrie, iar probele fizice au loc între 23 și 29 noiembrie 2022. Vezi mai jos centrele zonale de selecție pentru susținerea probei de evaluare a performanței fizice:

Foto: Captură mai.gov.ro

La proba de evaluare a performanței fizice nu se admit contestații, repetări sau reexaminări.

Proba scrisă se va desfășura pe 10 decembrie la unitățile de selecție de către candidații care au promovat proba fizică.

Conform informării, „lista provizorie cu rezultatele obținute de candidați la probele de concurs este adusă la cunoștință candidaților prin postarea pe site-ul oficial al unităților de învățământ pentru care au optat candidații, până la data de 11 decembrie 2022, până la 10:00”.

Examinarea medicală are loc în perioada 15 decembrie 2022 – 20 ianuarie 2023, iar rezultatele finale vor fi afișate până pe 25 ianuarie 2023.


1 comment
  1. Bună ziua. Dacă băiatul meu a susținut examenul la academie în luna august picând testul psihologic are dreptul să se înscrie la scoala postliceală ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consiliul Elevilor acuză Ministerul Educației de un „masacru al burselor școlare” prin eliminarea mediilor de la 8.50 la 9.50 în acordarea bursei de merit și susține că instituția „face economie pe spatele a milioane de elevi” / Amenință cu proteste generale dacă nu se revine asupra deciziei

„Ministerul Educației tocmai ce a decis să priveze zeci de mii de elevi de dreptul la educație, printr-un masacru al burselor școlare, care se vor acorda pentru un număr mult…
Vezi articolul

Peste 20 de dezbateri publice, recitaluri, lecturi și proiecții de film, la Festivalul de Literatură de la Odesa, găzduit în București. Evenimentul cu acces gratuit ține până duminică, 25 februarie, la Institutul Goethe

Cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Odesa, devenit itinerant din cauza războiului din Ucraina, se va desfăşura, de joi până duminică, la Bucureşti, în program…
Vezi articolul

Daniel David: Din noul an școlar, toate diplomele, inclusiv de bacalaureat, licență, certificatele profesionale, vor avea menționat nivelul de calificare / Când mergi în orice țară din Uniunea Europeană, nu te mai pune nimeni să demonstrezi nivelul de calificare cu alte hârtii

„Începând cu noul an școlar, toate diplomele, inclusiv de bacalaureat, licență, masterat, doctorat, inclusiv certificatele profesionale care se dau ca urmare a cursurilor de formare, vor avea menționat nivelul de…
Vezi articolul