Vom propune deschiderea școlilor pentru toți elevii, cu prezență fizică, fără condiția de testare, anunță Sorin Cîmpeanu, contră la declarațiile lui Vlad Voiculescu și ale secretarului de stat Andreea Moldovan de la Sănătate

6.357 de vizualizări
Foto: gov.ro/Gönczy Tamás
„Vom propune, din partea Ministerului Educației, să se respecte doar trei condiții pentru redeschiderea tuturor școlilor cu prezență fizică”, a declarat la Digi24 ministrul Educației Sorin Cîmpeanu. Reacția oficialului a venit după ce duminică, într-o conferință de presă, secretarul de stat de la Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan, a spus că numărul de teste folosite până în prezent în școli este de 26-27.000, ceea ce „nu este neglijabil”. În privința testelor pe bază de salivă, atât ministrul Vlad Voiculescu cât și Moldovan au spus pe rând că „nu reprezintă un filtru atât e bun” și că „nu sunt suficient de bune”.

„Practic, e un test care, deocamdată, nu e în metodologia de lucru a INSP, după care ne pliem toți. Când aceste teste vor fi de o calitate superioară, corespunzătoare, va fi un pas înainte pentru o testarea mai plăcută. Deocamdată, aceste teste nu sunt agreate de metodologie, pentru că nu sunt suficient de bune”, a declarat Andreea Moldovan, potrivit sursei citate. 

„Dacă Ministerul Sănătății care, repet, are deplină competență să se pronunțe, spune că (n. red. testele) sunt neconcludente, atunci noi la Ministerul Educației luăm act de acest lucru și eliminăm această condiție, care este strict o condiție sanitară, nu ține de educație. Pentru educație este important să reluăm activitate în școli cu prezență fizică”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

La rândul lui ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a afirmat că Ministerul Sănătăţii nu are bază legală pentru achiziţionarea de teste rapide pe bază de salivă în vederea testării no-invazive pentru COVID în unităţile de învăţământ sau în ale instituţii care nu sunt în subordinea ministerului, aşa cum solicită ministrul Educaţiei. Voiculescu a afirmat apoi că testele din salivă nu reprezintă „un filtru atât de bun, atât de exact pe cât ne-am dori cu toţii, dar este un filtru, aşa încât dacă oricine doreşte să achiziţioneze un test sau altul o poate face”.

Secretarul de stat Andreea Moldovan a spus că numărul de teste folosite până în prezent în școli este de 26-27.000, ceea ce „nu este neglijabil”. 

În intervenția la Digi24 ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, a spus că cifrele „corectate” de Ministerul Sănătății față de ce prezentase el în privința testelor diferă nesemnificativ, „nu e 2 la sută, e 2,2 la sută, deci tot infim”, a spus Sorin Cîmpeanu, precizând că numărul de 19.000 de teste despre care vorbise el l-a luat din statisticile puse la dispoziție tot de Ministerul Sănătății. „Nu are niciun fel de importanță, fluctuațiile sunt absolut minore”, a menționat Cîmpeanu.

Schimbul de replici și contrele în public au loc după ce ministrul Educației a anunțat duminică faptul că reluarea cursurilor cu prezență fizică pentru toate școlile, fără scenarii diferențiate, este posibilă doar cu teste rapide non-invazive și alte trei condiții îndeplinite, apoi a făcut un apel public către Vlad Voiculescu să facă el licitația pentru aceste teste, după ce îi pasase responsabilitatea săptămâna trecută.

Sorin Cîmpeanu a mai sugerat această achiziție de teste antigen non-invazive pe 19 martie și de atunci în mai multe declarații publice.

Pasarea responsabilității licitației de la un ministru la altul are loc în contextul în care premierul Florin Cîțu le-a spus public miniștrilor Sănătății și Educației în briefingul de după ședința de guvern că își dorește ca „la întoarcerea copiilor la școală, să căutăm resurse ca să-i putem să-i testăm pe elevi după perioada de vacanță”, și că va asigura resursele financiare necesare.

„Şi aş face o propunere domnului ministru al sănătății, – dar după vom mai discuta despre asta, pentru că a fost discuţia despre şcoală – ce facem cu copiii care merg acum în vacanță. Și aici este și domnul ministru al educației, deci împreună aș vrea să vă uitați asupra acestui aspect, să căutăm resursele și vă ajut și eu să găsim resursele, ca să putem să îi testăm pe elevi când se întorc la școală, să le facem aceste teste non-invazive, să testăm cât mai mulți dintre ei după această perioadă de vacanță. Și vă voi ajuta și eu să găsiţi resursele, dar cred că este o soluție bună ca să putem să ținem sub control pandemia”, a declarat Florin Cîțu.

Foto: gov.ro/Gönczy Tamás


14 comments
  1. Așa este, Lumina! Bineînțeles că mi-am îmbolnăvit și soțul (și el are mai multe afecțiuni, inclusiv cardiace și suportă cu greu acest covid, ca și mine).
    Dacă avem vaccinul făcut? Nu, fiindcă amândoi avem probleme cu coagularea sângelui! Am reușit un an să ne protejăm și sperăm că vom reuși în continuare, dar…s-a întâmplat! Vom încerca să fim mult mai atenți, în special eu: doar voi asculta elevii, nu voi mai da lucrări, ca să nu mai aduc acasă nimic (din cauză că elevii nu vor să poarte mască și tușesc peste obiectele lor).
    Mi-aș dori ca și elevii să creadă în existența acestui virus și să înțeleagă că nu trece ușor pentru toți, ci că este îngrozitor pentru unii!
    Nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut eu și soțul, și încă mai trecem, chiar dacă au trecut 2 săptămâni. Ne-am hotărât să mai stăm izolați până ne simțim mai bine (noroc că este vacanță și nu trebuie să merg la serviciu).

  2. Regretam ce vi s-a intamplat. Pe langa asta, mai purtam si grija de a nu ne infecta bunicii, rudele bolnave. Si eu as vrea sa ma testeze cineva, dar nu ne-a testat nimeni. Poate se vor gandi de 2 ori si o vor face, acum ca se stie ca noi ne dorim, ca sunt teste nefolosite, dar ei le intorc inapoi.

    1. Așa este, Lumina! Bineînțeles că mi-am îmbolnăvit și soțul (și el are mai multe afecțiuni, inclusiv cardiace și suportă cu greu acest covid, ca și mine).
      Dacă avem vaccinul făcut? Nu, fiindcă amândoi avem probleme cu coagularea sângelui! Am reușit un an să ne protejăm și sperăm că vom reuși în continuare, dar…s-a întâmplat! Vom încerca să fim mult mai atenți, în special eu: doar voi asculta elevii, nu voi mai da lucrări, ca să nu mai aduc acasă nimic (din cauză că elevii nu vor să poarte mască și tușesc peste obiectele lor).
      Mi-aș dori ca și elevii să creadă în existența acestui virus și să înțeleagă că nu trece ușor pentru toți, ci că este îngrozitor pentru unii!
      Nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut eu și soțul, și încă mai trecem, chiar dacă au trecut 2 săptămâni. Ne-am hotărât să mai stăm izolați până ne simțim mai bine (noroc că este vacanță și nu trebuie să merg la serviciu).

  3. Nu ma mai mira nimic din ce se petrece în Romania. In loc ca Ministerul Sănătății să colaboreze cu Ministerul Educatiei (sau invers), responsabilii acestor ministere au timp pentru răfuieli personale. Este regretabil ce se intampla. Copiii noștri trebuie să învețe în condiții de maximă siguranță atat pentru ei cat si pentru profesori, acestea putând fi asigurate numai printr-o conlucrare între factorii responsabili.

  4. Hopa-Mitică
    Cele patru reguli devin trei! Erau obligatorii, parca văd ca se va ajunge ajunge la a fi mai putin obligatorii!
    Decat să vorbesti despre ceva ce nu e in puterile tare mai bine te abtii!

  5. Sa-i trimitem pe copii la scoala in orice conditii, asta e solutia propusa de Campeanu!
    Chiar nu-i pasa de sanatatea elevilor, parintilor si profesorilor.
    Pentru o luna de scoala in format fizic, nu merita riscul. Cei din clasele terminare, daca se imbolnavesc risca sa rateze examenele…

  6. Testarea în școli va fi periodică și obligatorie? Dacă nu, testele vor rămâne neatinse, cum au rămas și anterioarele. Invazive sau neinvazive. Așa că mai bine nu ne mai prefacem că vrem să testăm. Așa stau lucrurile acum. Oricum, mi se pare hilar să afirmi că luăm vacanță o lună acum ca să putem veni în iunie vreo 2-3 săptămâni la școală ( din care o săptămână, ultima, nu se pune la socoteală).

  7. Ca parinte nu sunt de acord ca copiii sa fie cobai pentru ca niste politruci nu se inteleg pe testare. Daca nu se testeaza cand se intorc din vacanta atunci o luam de la capat. Nu au invatat nimic, in septembrie si in februarie au explodat cazurile. Ce credeti ca va urma in mai?

  8. Nu o avea si el nevoie in vreun spital…sa mai faca contre atunci ca e pe pielea lui proprie si personala! Pina una, alta, pe ministrul educatiei il doare fix in pix de ce se intampla cu sanatatea copiilor, cu pandemia, cu oamenii care mor, cu doctorii care nu mai fac fata, cita vreme are o contra de pus, o piedica de aplicat, tehnici bine insusite in bogata lui experieta politica! Adica, acum, vezi-Doamne- asa recomanda Ministerul Sanatatii- sa nu se testeze elevii si desigur noi asa facem daca asa zice …dar pina mai ieri ministrul educatiei era pesemene expert in ale sanatatii, ca nu-mi aduc aminte sa fi venit altcineva decat el insusi cu ideea testelor neinvazive!!!! Bun de pus in fruntea negationistilor: asta ar putea demonstra mai bine ca orice adept al conspiratiei ca virusul nu exista decat intr-o bula in capul alora de la sanatate! Cat priveste testele, sunt sigur ca sunt bani in vant cata vreme ministerul educatiei nu isi va lua responsabilitatea testarilor dupa un anumit tipar! Aici ministrul nostru ar putea sa faca o cercetare cum funcționează treaba in alte state europene ca tot ii place lui sa dea exemplu! In Franta, spre exemplu!

    1. Sunt profesor. Eu as vrea sa fiu testat, dar nu ne-a testat nimeni. M as simti in siguranta stiind ca, uite, mah, ne-am testat si am iesit toti ok si luna asta. Cum sa spuna ca le trimite in alte directii ca zac in sertar ca n am vrut sa fim testati?? Nimeni nu s a oferit sa ne testeze.

      1. Nu știu de unde pleacă ideea de a-și bate joc de profesori…
        Intr-o zi de luni am plecat de acasă cu 37 grade (naveta cu microbuzul), am ajuns la liceu și am cerut în mod expres să mi se ia temperatura (asistenta nu ia temperatura profesorilor pe principiul că noi nu avem nimic). Ciudat…29 grade. Îi spun că nu îi merge termometrul și sare că arsă! Îi spun că aveam 37 de grade când am plecat de acasă și că nu mă simt bine, aveam și frisoane. Îmi spune că nu am nimic! Merg la ore cu regulile mele de protecție, având și alte afecțiuni, am fost destul de strictă!
        A doua zi aceeași situație! Am luat legătura cu medicul meu de familie care mi-a dat tratament pentru viroză și de atunci am hotărât să rămân acasă. Marți seară am avut 38 grade și de joi nu am mai avut miros (asta nu era o noutate, căci la fiecare răceală îmi pierdeam mirosul).
        Vineri seara m-am hotărât să sun la 112 să fac testul covid, dar am fost sfătuită să merg pe tratamentul dat de medicul de familie până luni, căci în weekend se fac doar teste rapide și nu sunt 100% sigure. Așa am făcut: luni testarea, miercuri rezultat POZITIV!
        Și acum întreb eu: de ce nu se folosesc testele din școli măcar pentru profesori, căci elevii toți au refuzat testarea (sfătuiți de părinți), iar cei care nu au împlinit vârsta deciziei, au prezentat scris refuzul părinților!
        Sunt elevi de liceu, își fac selfi fără măști, nu vor să poarte mască, se pupă pe obraz când se întâlnesc! Ce să le mai facem noi, dacă părinții nu se implică? Noi nu avem dreptul să îi certăm! Bine că se mai implică poliția!
        P.S. Unde am luat virusul? La școală, de la lucrările elevilor, de la accesul printre sute de elevi când am făcut de serviciu pe școală câte o săptămână, de la apropierea când predau, fiindcă ei spun că nu se aude dacă profesorii au mască…
        Sau poate din microbuz, o variantă mai puțin precisă!
        Rugămintea mea este să vă implicați mai mult, părinți, căci boala aceasta este cumplita, nu este ca o răceală! Vă spun din proprie experiență!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, a anunțat în 2022 o colaborare cu compania chineză de cryptomonede Binance, deși firma era investigată în SUA pentru presupusă spălare de bani

În 20 septembrie 2022, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, a anunțat lansarea unei colaborări cu compania chineză de cryptomonede Binance printr-un comunicat ce a trecut relativ neobservat la…
Vezi articolul

PROIECT Ministerul Educației modifică metodologia pentru mobilitatea profesorilor, cu o lună înainte de proba scrisă a concursului de Titularizare 2023: Repartizarea candidaților pe posturi se face în ordinea descrescătoare a notelor de la proba scrisă / Cine susține probele practice cu „admis” sau „respins”

Metodologia-cadru de mobilitate a cadrelor didactice este modificată de Ministerul Educației, cu o lună până la proba scrisă a concursului de Titularizare 2023, potrivit unui proiect de proiect de ordin,…
Vezi articolul

Școli mai bune: Elevii au rezultate superioare când profesorii petrec mai mult timp predând efectiv la clasă și sunt mulțumiți de locul de muncă și când există un echilibru academic și socio-economic între colegi – analiză pe baza PISA-TALIS

Ministerul Educației își propune, pe termen scurt, să definească standarde clare pentru ceea ce înseamnă o “școală bună”. Printre celelalte priorități menționate în fișa de buget pentru 2021 se numără…
Vezi articolul