A doua catedrală: Arhiepiscopia Bucureștilor a convins Guvernul să-i renoveze cu 12 milioane de euro Palatul Nifon. Biserica va contribui cu 1%

1.953 de vizualizări
Compania Națională de Investiții, aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării și Administrației Publice, va restaura și reconsolida cu 56 de milioane de lei Palatul Nifon; adică aproximativ 12 milioane de euro, pentru reconsolidarea unei clădiri a Arhiepiscopiei Bucureștilor, prevede un proiect de  hotărâre. La aceste lucrări, Arhiepiscopia contribuie cu 605 mii lei, aducă 1,07% din sumă, restul banilor fiind alocați din bugetul Ministerului Dezvoltării.

Beneficiarul – Arhiepiscopia Bucureștilor – doreşte ca prin consolidarea, restaurarea și refuncționalizarea spațiilor acestui monument istoric, aflat la km 0 al Municipiului București, să organizeze înființarea Centrului Educaţional şi Social Pastoral Nifon Mitropolitul, mai arată nota de fundamentare.

Investiția de 56 milioane de lei a MDRAP, din bani de la buget, în Palatul Nifon al Arhiepiscopiei Bucureștilor de pe Calea Victoriei nr. 28 din Capitală vine în același an în care, potrivit Hotnews.ro, ministerul Sănătății a alocat fonduri de investiții pentru toate cele 58 de spitale din subordine de doar 63 de milioane de lei, o sumă cu 7 milioane de lei mai mare.

Istoria Palatului Nifon

Palatul Nifon București are 6391 de metri pătrați suprafață desfășurată, cu două etaje, mansardă și pod. A fost ridicat în anul 1895 de arhitectul Paul Gottereau, cu o arhitectură spectaculoasă neoclasică, cu ornamente deosebite, o construcție remarcabilă în zona centrului vechi, km zero al Bucureștiului. Imobilul este datat de la sfârșitul secolului XIX și este înscris în lista monumentelor istorice actualizată în anul 2015, la poziția 854, cod LMI B-II-m-B-18583, sub denumirea „Așezămintele Nifon”. A fost câștigat în instanță de către Arhiepiscopia Bucureștiului pe legea retrocedărilor.

În ce stare este acum clădirea

SURSA: Google Maps

”Starea de deteriorare a acestuia este foarte accentuată. S-a constatat existența unui pericol iminent de prăbușire a planșeului peste etaj, pereții au pierdut în integralitate tencuiala, tencuielile prezentând degradări importante datorită infiltrațiilor prin acoperiș; în zonele curților de lumină tencuielile s-au deteriorat, acestea au căzut și este vizibilă cărămida, care prezintă atac biologic; acoperișul s-a deteriorat foarte mult și este în pericol de prăbușire zona fiind foarte periculoasă, în zona mansardei și la acoperiș, coșurile și timpanele au fost prinse cu tiranți de pereții mansardei și această zonă este un pericol; scara principală elicoidală este realizată din blocuri de piatră, balustrada acesteia este realizată din fier forjat cu elemente decorative din alamă, cu mână curentă din lemn, iar parapetul ce delimitează scara spre
exterior este finisat cu stuc marmură care este foarte deteriorată, existând pericolul de a se deteriora atât de grav încât să necesite refacere integrală; tâmplăria aflată într-un grad înalt de deteriorare datorită umezelii și infiltrațiilor este integral deteriorată și nu mai permite restaurare; pardoselile din parchet de stejar s-au distrus integral și necesită refacere integrală. În zona mansardei, unde datorită infiltrațiilor tavanul este complet distrus, toată zona de substrat, rabițul trebuie curățat integral și zona trebuie refăcută. Proiectul inițial pentru restaurarea imobilului a fost realizat în anul 2015, pentru ca, ulterior, să fie necesară actualizarea acestuia datorită tuturor deteriorărilor prezentate, actualizarea necesitând inclusiv schimbarea soluției de intervenție propusă inițial, cu intervenții asupra zonelor din mansardă și de la etajul 1 unde se constată distrugerea completă a tencuielii și tâmplăriei, precum și cu intervenirea pentru efectuarea de tratamente specifice infestărilor biologice a zidurilor de cărămidă. Elementele arhitecturale și ornamentele sunt atât de deteriorate încât fără lucrări minime de punere în siguranțe se vor distruge definitiv. Sub acțiunea intemperiilor și/sau a factorilor antropici, se constată că toate zonele din interiorul Palatului Nifon au suferit degradări chimice și fizicochimice, care nu sunt doar vizibile ci au produs deteriorări ireversibile.
Datorită umezelii foarte puternice s-au distrus zone întregi de tavane, parte din acestea au căzut, se constată apariția infestărilor biologice. Instalațiile sunt deteriorate și nu mai sunt funcționale, existând
necesitatea intervențiilor în toată clădirea Palatului Nifon”, se arată în Nota de fundamentare a actului normativ.

Cum motivează Biserica utilitatea investiției de la buget

Clădirea va deveni un centru de educație și cultură în interiorul căreia vor avea loc diverse activități sociale și culturale. După care sunt înșirate toate activitățile posibile pe această temă, în spațiul respectiv.

Caracterul social se referă la susținerea tinerilor preluați din zona liceală până la nivelul studiilor superioare, asigurându-li-se susținere financiară cu burse, cursuri gratuite, școlarizări gratuite etc. În cadrul acestuia se include și sistemul de subvenții-burse care se va asigura tinerilor participanți la cursuri – grupul țintă și premiile care se acordă celor care se remarcă dintre acești tineri școlarizați. De asemenea, caracterul social se va manifesta și prin asigurarea petrecerii timpului liber, prin organizare de tabere, Arhiepiscopia Bucureștilor având experiență cu astfel de programe și, în parteneriat cu Patriarhia Română, poate utiliza zonele amenajate pentru astfel de activități situate la Sinaia, Techirghiol etc., astfel de acțiuni fiind organizate și în anii trecuți.

Arhiepiscopia vrea să facă acolo săli de expoziţii, spaţii multifuncţionale pentru cursuri și conferințe, sală de lectură, bibliotecă dar și o cantină pentru cursanți la care publicul să nu aibă acces – va fi cu circuit închis.

Cum lucrează Compania Națională de Investiții: cel mai mult prin acreditări directe, fără licitație. Anul 2016 a însemnat o singură licitație.

Ce alte proiecte ”bisericești” mai dezvoltă Ministerul Dezvoltării, puteți citi aici.


2 comments
  1. Am trăit în aceasta clădire timp de 5 ani între 1969 și 1974 când clădirea aparținea Institutului de Petrol și Gaze. Am locuit în anul 1 la etajul 1 intr-o camera imensa cu 10 paturi , pentru ca din anul 2 sa locuiesc la mansarda în camera 60, cu vedere spre Casa Centrală a Armatei. Cantina era la parter și deservească 4 cămine studentesti: cel din str. Doamnei, cel din Rahovei, cel din Gabroveni și cel din piață Rosetti. Amintiri de neuitat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Record negativ la simulare – Evaluarea Națională 2024: Cel mai mic procent de note peste 5 din ultimii 4 ani, la Matematică / La Română, aproape trei sferturi dintre elevii de clasa a VIII-a au luat note egale sau mai mari ca 5

Puțin peste 42% dintre elevii de clasa a VIII-a care au participat la simularea Evaluării Naționale 2024 au luat note egale sau mai mari ca 5 la Matematică, potrivit datelor…
Vezi articolul

Alianța universităților tehnice face apel la creșterea locurilor bugetate și la majorarea finanțării pe student în domeniul ingineriei, în condițiile în care aceste instituții au deja printre cele mai mari finanțări publice

Universitățile tehnice din România solicită autorităților, printr-o rezoluție adoptată la Cluj-Napoca, să crească numărul de locuri bugetate alocate lor și să majoreze finanțarea pe student “pentru toate specializările din domeniul…
Vezi articolul