Acces nelimitat al adolescenților de peste 14 ani la programe de educație pentru sănătate, fără acordul părinților – ținta unei noi campanii Salvați Copiii

694 de vizualizări
Foto: Salvati Copiii Romania
O campanie intitulată „Vrem educație pentru sănătate în școli!”, prin care se cere acces nelimitat al adolescenților de peste 14 ani la programe de educație pentru sănătate, fără acordul părinților, a fost anunțată, joi, de organizația Salvați Copiii România, potrivit G4Media.ro. Aceasta pleacă de la situația educației sexuale în rândul adolescenților români, comparată cu situația din alte țări europene.

Potrivit organizației, care citează diverse analize și studii din ultimii ani:

  • La vârsta de 15 ani, 1 din 4 băieți români (24%) și 1 din 7 fete (14%) au declarat că au avut contact sexual, iar 1 din 4 adolescenți care fac sex nu folosesc metode de protecție. La nivelul Uniunii Europene, aproape jumătate din nașterile la mame sub 15 ani (45%) se înregistrează în România.
  • Danemarca, țară care a introdus cel mai devreme în lume educația sexuală în școli (1930),  înregistrează una dintre cele mai scăzute rate a nașterilor la adolescente între 15 și 19 ani, de peste 8 ori mai mică decât cea a adolescentelor din România (la nivelul anului 2017).
  • La nivelul Uniunii Europene, 20 de state au inclus în curriculum-ul școlar educația pentru sănătate, cu participare obligatorie, care include și componenta educației sexuale.

„Educația pentru sănătate este un drept al adolescenților, nu o stigmă socială. Este important să acționăm în beneficiul copiilor noștri, și nu în virtutea unor prejudecăți sociale care îi pot pune pe copii în situații de risc. Accesul la informație înseamnă sănătate, cunoaștere a drepturilor și securitate”, spune Andreea Raicu, ambasadorul campaniei, citată în comunicatul „Salvați Copiii”.

Organizația afirmă că, potrivit cercetărilor recente, 77% dintre români sunt de acord cu predarea educației despre sexualitate în școală, cu condiția ca această materie să fie fundamentată științific, incluzând noțiuni privind riscurile începerii vieții sexuale, protecția în fața bolilor, reproducerea, avortul, identitatea de gen și implicând participarea unor profesioniști din domeniul psihologiei și al medicinei, precizează sursa citată.

Salvați Copiii face trimitere la faptul că Parlamentul României a adoptat, în 2022, modificări ale Legii 272/2004 privind protecția şi promovarea drepturilor copilului, stabilind că în unitățile școlare se vor derula sistematic din clasa a VIII-a, cu acordul scris al părinților, programe de educație pentru sănătate, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor. Organizația notează că s-a opus acestei reglementări, propunând în schimb să fie solicitat acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali doar în cazul copiilor sub 14 ani.

Citește mai mult pe G4Media.ro


4 comments
  1. Personal nu vad raul din asta. Adolescentul are dreptul sa fie informat, mai ales in aceasta etapa importanta a vietii sale, iar in anumite cazuri, convingerile parintilor pot reprezenta un impediment.

  2. își asumă! N au decât să facă acțiunile astea in afara școlii!
    In scoli se cere acordul părintelui și pentru a l trimite la psihologul din școală daca n are 18 ani!

  3. Mamele sub 15 ani nu frecventează școala, sunt doar vreo 700 în toată țara iar situația lor se datorează în 98% din cazuri apartenței la o etnie și ritualilor acesteia, despre care vă faceți că nu vedeți, nu știți. Educația sexuală / de sănătate e doar preșul pe sub care vreți să băgați alte mizerii ideologice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Foto: © Kantver - Dreamstime.com

Granturi pentru combaterea abandonului școlar 2022. Ghidul solicitantului, publicat în dezbatere la aproape două luni de la lansarea programului / Care sunt condițiile de eligibilitate și activitățile decontate

Peste 1.000 de școli sunt vizate, în prima rundă de finanțare, în cadrul Programului Național de Reducere a Abandonului școlar, potrivit Ghidului Solicitantului – condiții specifice de accesare a Schemei de Granturi…
Vezi articolul

Ministra Ligia Deca anunță că face angajări la minister: Căutăm colegi harnici, entuziaști și dedicați / Pentru postul de director de implementare „România educată”, bibliografia cere și programul de guvernare. Salariul – echivalentul a 1.670 euro pe lună

Ministerul Educației scoate la concurs un post de director la Direcția Strategii pentru Implementarea Proiectului România Educată și 7 posturi de consilier achiziții publice, la Direcția Achiziții. Programul de Guvernare…
Vezi articolul

Cea mai mare inițiativă de robotică educațională școlară din România și chiar din Europa de Sud-Est, susținută și de Dacia. Roboții și cursurile oferite alături de BCR ar putea ajunge anul acesta la 50.000 de elevi / Cele 4 stadii pentru introducerea unui elev în robotică și la ce vârstă trebuie să înceapă

Nextlab.TECH este cea mai mare inițiativă de robotică educațională școlară din România și chiar din Europa de Sud-Est, susține coordonatorul acesteia, profesorul Răzvan Bologa, cadru didactic la Facultatea de Cibernetică…
Vezi articolul

Mircea Dumitru: Universitatea din București devine parte a Universității Civice Europene. Care sunt celelalte șapte universități din consorțiul european

“Universitatea din București se alătură unui proiect ambițios, acela al rețelei Universității Civice Europene”, anunță rectorul Mircea Dumitru. Acesta precizează că noul consorțiu este format din opt universități, cu obiectivul…
Vezi articolul