UPDATE Alineatul din proiectul legii educației care ar fi discriminat elevii cu cerințe educaționale speciale a fost eliminat de Comisia de învățământ din Senat. Ministrul Educației, Ligia Deca: Din reacțiile societății civile am înțeles că acest articol ar putea fi folosit abuziv

3.827 de vizualizări
Foto: © Mangpor2004 | Dreamstime.com
Eliminarea discriminării create prin articolul 68, alin. 11 din proiectul legii Educației a fost solicitată de peste 100 de ONG-uri din rețeaua FEDRA și RO TSA , la care s-au adaugat și FePAL, Asociația Mame pentru Mame, SUPRA și Părinții cer schimbare, peste 150 de organizații și peste 6.300 de semnatari. Ministrul Educației, Ligia Deca, a explicat de ce a fost introdusă prevederea inițial, însă din reacțiile societății civile a înțeles că acest articol ar putea fi folosit abuziv

Monica Anisie, președinta Comisiei de învățământ din Senat, a solicitat să înceapă discuțiile pe secțiunea despre Educație Specială din proiectul legii învățământului preuniversitar cu eliminarea alineatului 11, art. 68, la propunerea grupurilor parlamentare. Eliminarea a fost votată în unanimitate.

Ce prevedea articolul 68, alineatul 11 din proiectul legii educației:

 „Înmatricularea beneficiarilor primari cu CES într-o unitate de învățământ de masă se face doar în situația în care aceasta dispune de resursă umană și bază materială corespunzătoare, inclusiv de cadre didactice de sprijin și itinerante.”

Senatorul USR Ștefan Pălărie a întrebat de ce a existat în prima etapă forma ministerului pentru acest alineat și ministrul Educației, Ligia Deca, a explicat că a pornit de la „discuții legate de părinții care refuză o evaluare și de la serie de școli și de cadre didactice care cu dificultate reușesc să facă față colectivelor diverse pe care le au, însă  din reacțiile societății civile și din dezbateri am înțeles că acest articol ar putea fi folosit abuziv”.

Ministerul Educației propune o soluție care ar consta în „uniformizarea metodologiei de acordare a certificatelor de diagnostic a copiilor cu CES, în care să se clarifice uniform care este nivelul de ajutor necesar, ce trebuie să asigure școala și atunci să putem asigura aceste lucruri.”

Intervenția ministrului Educației, Ligia Deca, în Senat:

„Discuțiile pe care le-am avut cu cei care se ocupă de sistemul de educație pentru copiii cu cerințe educaționale speciale, a reieșit că există dificultăți mari în școlile de masă, unde sunt și copii care au diagnostic de copii cu CES și care solicită ajutor, există și o serie de copii a căror părinți refuză o evaluare care să confirme sau să infirme nevoia sprijinului suplimentar și încadrarea în categoria de copii cu cerințe educaționale speciale. De aici avem o serie de școli și de cadre didactice care cu dificultate reușesc să facă față colectivelor diverse pe care le au.

Atunci, având în vedere și scepticismul unei părți mari a părinților vizavi de integrare, fără a avea garantate mijloacele necesare de sprijin pentru acești copii, a existat această părere din zona tehnică că avem nevoie de o garanție ca școlile să poată susține un proces educațional echitabil atât pentru copiii cu CES, cât și pentru ceilalți copii care au și ei nevoie de un proces pedagogic care practic să îi îndrume vizavi de cum ar trebui să interacționeze cu colegii lor. Intenția a fost una de a garanta copiilor cu CES toate mijloacele necesare. Din reacțiile societății civile, ulterior și din dezbateri am înțeles că acest articol ar putea fi folosit abuziv. Am înțeles și din greutățile pe care le-au întâmpinat părinții copiilor cu CES în integrare, pentru că după aceea au venit tot felul de spețe care ne-au ilustrat cum uneori se utilizează abuziv astfel de prevederi. 

În acest context, susținem cu totul să găsim alte mijloace prin care asigurăm aceste elemente de suport pentru școli, pentru cadre didactice, pentru părinți și mai ales pentru copii. Adică putem, de exemplu, să uniformizăm metodologia de acordare a certificatelor de diagnostic a copiilor cu CES, în care nu să spunem doar că au cerințe educaționale speciale, ci să clarificăm uniform care este nivelul de ajutor necesar, ce trebuie să asigure școala și atunci să putem asigura aceste lucruri. Deci, aceasta a fost motivația, nu a existat nicio dorință de segregare. Din contră, această lege vine și introduce un nivel fără precedent de sprijin pentru copiii cu CES, iar scopul pe termen mediu și lung este desegregarea întregului sistem, în ceea ce privește nu numai copiii cu CES, ci și alți copii care din păcate pot suferi astfel de marginalizări.” 

Citește și:
Peste 100 de ONG-uri solicită eliminarea unei prevederi din proiectul legii educației care va discrimina elevii cu cerințe educaționale speciale: Orice director de școală poate refuza copiii cu CES. Ne întoarcem în trecut când nu vedeam elevii cu minți și abilități diverse în școlile de masă, în anii în care erau izolați și invizibili
Solidaritate fără precedent. Mii de persoane și sute de ONG-uri s-au mobilizat împotriva discriminării din noua Lege a Educației Naționale, care condamnă la excludere copiii cu CES din învățământul de masă
Eliminarea discriminării create printr-un articol din proiectul legii Educației, solicitată și de FePAL, Asociația Mame pentru Mame, SUPRA și Părinții cer schimbare, după apelul FEDRA și RO TSA la care s-au alăturat peste 150 de organizații și peste 6.300 de semnatari


5 comments
  1. bună ziua as dori sa dacă se dau examenul de absolvire

  2. sunt foarte multe documente care trebuie sa le faci,eu nu am reușit intr-un an de zile sa fac dosarul, nu înțeleg de ce atea hârtii? psihiatrie,endocrine,psiholog,dacă nu reușești sa -ți faci programare în timp ke refaci odată toate din nou? și asa trece timpul .

  3. Doamna Deca a aflat de posibilele abuzuri din reacția societății civile. Acolo, în aerul rarefiat al Olimpului, a ajuns vocea muritorilor de rând, a societății civile. De unde putea ea să știe că legea aceasta, făcută să îi ajute pe muritori, nu va funcționa?

  4. >> părinții care refuză o evaluare
    Asta bate campii sau nu stie despre ce vorbeste. Ce legatura are asta cu articolul respectiv numai doamna doctor inginer naval poate stii.

    >> de la serie de școli și de cadre didactice care cu dificultate reușesc să facă față colectivelor diverse pe care le au
    Iar nu se face diferenta intre copiii cu orientare si cei fara. Profii se pland ca e galagie in clasa, ca nu mai pot stapani clasa etc. Nu ii pregateste nimeni pentru o predare mai flexibila, pentru adaptare si simplificare, normal ca se plang.

    Deca, inginer naval, nu are cum sa inteleaga detalii din astea. Ea oricum nu a fost pusa acolo sa inteleaga ceva. Nu a reusit in 7 ani. A fost pusa acolo sa creeze haos si niste zgomot pentru nimic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național I.L Caragiale din București după ce ministrul Educației a spus că principala cauză a analfabetismului funcțional în rândul elevilor este lipsa de pregătire a cadrelor didactice: M-a deranjat declarația domnului ministru, i-a deranjat și pe colegii mei / M-aș fi așteptat ca în spatele unei afirmații atât de frust exprimate să fi stat totuși un studiu

Directoarea Colegiului Național I.L Caragiale din București, Andreia Bodea, a spus că a deranjat-o declarația ministrului Daniel David privind cauza analfabetismului funcțional. „M-a deranjat declarația. Nu cred că s-a adoptat…
Vezi articolul

Două milioane de teste rapide din salivă vor fi trimise luni spre școli, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență după ce un participant din lotul 3 de firme ar fi fost de acord să facă livrarea mai devreme / Ministerul Educației susține că testarea ar putea avea loc cel mai devreme marți sau miercuri, în acest caz

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă anunţă că urmează să primească în noaptea de duminică spre luni încă două milioane de teste rapide antigen din salivă, din partea unei societăţi…
Vezi articolul

Daniel David, despre evaluarea tuturor profesorilor din România: În ce sistem s-a mai făcut așa ceva? Nu vreau ca profesorii să fie tratați cu suspiciune mai mare decât alți funcționari publici

Noul ministru al Educației, Daniel David, a declarat, într-un interviu pentru Europa Liberă, că nu vrea ca profesorii să fie tratați „cu suspiciune mai mare decât alți funcționari publici”. Întrebat dacă…
Vezi articolul

Liderul sindical Simion Hăncescu, după întâlnirea cu premierul Ilie Bolojan: Protestele vor continua și vor lua amploare după ce începe școala. I-am cerut premierului să mai facă o analiză cu mai mare atenție

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, după întâlnirea cu premierul Ilie Bolojan, că „nu putem să spunem altceva decât că protestele vor continua și vor lua…
Vezi articolul

Decizie definitivă în cazul părinților din Bihor care și-au retras cei 4 copii de la școală pentru a face homeschooling: Curtea de Apel „menține în totalitate” sentința inițială. Părinții sunt obligați să înscrie copiii în sistemul românesc educațional, altfel riscă închisoarea

Familia din Bihor care și-a retras cei 4 copii de la școală în pandemie, pentru a-i face homeschooling este obligată să înscrie copiii în sistemul de învățământ românesc. Curtea de…
Vezi articolul