Anunț important de la Ministerul Educației: Structura anului școlar 2019-2020 nu a fost modificată / Precizarea vine după apariția unor ordine false pe rețelele de socializare

25.495 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Adriana Neagoe
Anunțuri false de reîncepere a școlii sunt distribuite online, pe fondul amânării unui anunț oficial final din partea Ministerului Educației cu privire la structura anului în curs și la destinul examenelor. „Anunț important: structura anului școlar 2019-2020 nu a fost modificată!”, a comunicat oficial, în urmă cu puțin timp, Ministerul Educației, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Reacția oficială a Ministerului vine după ce pe rețelele de socializare a apărut un ordin fals privind reluarea în școli a cursurilor suspendate din cauza pandemiei COVID 19. Documentul – catalogat oficial drept un fals de către Ministerul Educației – simula inclusiv semnătura ministrului și antetele guvernului și al ministerului. Amintim că este pentru a doua oară în aceeași săptămână când structuri false ale anului școlar sunt distribuite pe rețelele de socializare.

Anunțul oficial remis de Ministerul Educației și Cercetării:

Vă informăm că informațiile și documentul puse în circulație astăzi, 1 aprilie, în mediul online, potrivit cărora structura anului școlar 2019-2020 a fost modificată, sunt false!

Vă rugăm să vă informați doar din surse oficiale și vă asigurăm că Ministerul Educației și Cercetării va informa în mod oficial în legătură cu deciziile ce urmează a fi luate.

Așa cum se cunoaște, aceste decizii depind de evoluția pandemiei generate de coronavirus/COVID-19.

Vă mulțumim!

Anuntul oficial al Ministerului Educatiei / Foto: Edu.ro
Informații de background

În weekend a apărut pe rețelele de socializare primul anunț fals cu privire la o nouă structură a semestrului al II-lea școlar, în plină epidemie de coronavirus.

Contactată de Edupedu.ro, Monica Anisie, ministrul Educației, a declarat pe 28 martie că “ceea ce a tot circulat în această perioadă referitor la structura anului școlar și la modificări care ar fi fost decise deja reprezintă un fals“.

Specialiștii din cadrul Ministerul Educației și Cercetării analizează mai multe variante și foarte curând, în funcție de evoluția situației la nivel național privind pandemia COVID-19, vom transmite oficial datele referitoare la reluarea cursurilor și la situația examenelor naționale“, a declarat atunci Monica Anisie pentru Edupedu.ro.

Amintim că toate școlile și grădinițele sunt închise de pe data de 11 martie 2020 până cel puțin după Paște – potrivit anunțurilor oficiale – pentru a limita răspândirea noului coronavirus.

Edupedu.ro prezintă succint structura oficială a anului școlar 2019-2020 – neschimbată până acum
Semestrul al II-lea (20 săptămâni)

Cursuri:                           Luni, 13 ianuarie 2020 – Vineri, 3 aprilie 2020
Vacanţa de primăvară: Sâmbătă, 4 aprilie 2020 – Marți, 21 aprilie 2020
Cursuri:                           Miercuri, 22 aprilie 2020 – Vineri, 12 iunie 2020
Vacanţa de vară:           Sâmbătă, 13 iunie 2020 – data din septembrie 2020 la care încep cursurile anului școlar 2020-2021

Ordinul încă aflat în vigoare prevede următoarele excepții la structura anului școlar 2019-2020:

  • pentru clasele a XII-a, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri și se încheie pe 29 mai 2020
  • pentru clasa a VIII-a, anul școlar are 34 de săptămâni de cursuri și se încheie pe 5 iunie 2020
  • pentru clasele liceale – filiera tehnologică și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri

Programul Școala altfel ar fi trebuit să se desfășoare în perioada 7 octombrie 2019 – 29 mai 2020, pe o perioadă de 5 zile consecutive lucrătoare, la decizia școlii. Recuperarea cursurilor nu se poate realiza în perioada vacanțelor, prevede ordinul, pentru cazurile în care cursurile sunt suspendate din cauza unor calamități naturale, intemperii, epidemii sau alte situații excepționale.

Citește și:

 

 


4 comments
  1. Ca de ziua păcălelilor…

  2. Legat de Legea 19/14.03.2020 in care un parinte poate sta acasa cu copilul cat scoala este inchisa in aceasta per.de criza…eu am intrat de azi 1.04.2020 in acel concediu solicitat cu 75% plafonat! Seful ma anunta ca pe perioada vacantei 6-21.04.2020 nu se aplica Legea 19! intrebarea mea: care vacanta? este adevarat ca ma forteaza sa vin la munca in perioada asta? copilul cu cine ramane acasa?

    1. Va luati concediu de odihna sau concediu fara plata pentru perioada vacantei. Teoretic, este vacanta de pe 4 pana pe 21 aprilie. Faptul ca practica nu se pupa cu teoria, nu inseamna ca vacanta nu exista in structura anului scolar.

      1. inseamna ca nici teoria din Legea 19 nu se pupa cu practica….adica cu plata de 75% din salariu…din moment ce imi sugerati sa iau concediu fara plata! plus ca o cerere de concediu fara plata sau concediu de odihna se poate efectua doar cu acordul sefilor…ceea ce iar nu este admis deoarece ei vor sa vin la munca…deci copilul este oricum descoperit…iar Legea 19 nu ne ajuta fix in situatia in care a fost lansata legea (aceasta de exceptie la orice alte practici).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de BCR

STUDIU: Banii sunt un puternic motiv de ceartă în multe cupluri din România / Psihoterapeutul Gáspár György – curs online gratuit cu zece lecții și obiceiuri benefice pentru eliberarea de “capcanele trecutului”

Cele mai puternice motive de ceartă în cuplu sunt generate de bani, spun 78% din respondenții unui studiu prezentat de BCR, „Viața de cuplu și banii în România 2024”, la…
Vezi articolul

Prima trupă de teatru care se solidarizează cu profesorii aflați în grevă generală: Stagiunea de Teatru Politic își suspendă spectacolele. Mihaela Michailov, dramaturgă: Viitorul copiilor noștri este dependent de viitorul decent și stabil al celor care îi educă. Actuala grevă e un motor de conștientizare politică

Stagiunea de Teatru Politic este primul colectiv de artiste și artiști din România care a decis să își suspende spectacolele programate astăzi și mâine, pentru a se solidariza cu profesorii…
Vezi articolul

OFICIAL Măștile artizanale, permise în școală. În premieră, reguli obligatorii pentru toalete în condițiile impuse în școli la Evaluarea Națională și Bacalaureat, publicate în Monitorul Oficial

Condițiile de dezinfectare a claselor, de aerisire a sălilor între cursuri sau de intrare a elevilor la examenele naționale de Bacalaureat și Evaluarea Națională sunt definite într-un nou ordin comun…
Vezi articolul

Școlile cu clase gimnaziale sunt atenționate să folosească modulul informatic obligatoriu MATE pentru identificarea copiilor în risc de abandon școlar – document. Reducerea părăsirii timpurii a școlii, „cea mai importantă” prioritate pentru Ministerul Educației, potrivit ISJ Mureș

Școlile care au clase gimnaziale sunt atenționate să utilizeze modulul informatic MATE în scopul colectării datelor privind identificarea copiilor care intenționează să părăsească sistemul de învățământ, potrivit unei informări a…
Vezi articolul

OFICIAL Plata cu ora pentru profesori, directori și inspectori în anul școlar 2025-2026: tariful se calculează în funcție de vechime și sporuri prin raportare la numărul total de ore lucrate / Model Fișa de evidență lunară

Normele metodologice care reglementează salarizarea prin plata cu ora, în anul școlar 2025-2026, pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control, precum și pentru cadrele didactice metodiste,…
Vezi articolul