Anxietatea e greu de exprimat în cuvinte la vârstă mică. Care sunt semnele că un copil nu e în regulă și la care părintele trebuie să reacționeze – Carmen Truțescu, medic primar psihiatrie pediatrică

5.441 de vizualizări
Foto: © Rido | Dreamstime.com
„Nu mă aștept ca după ce am hiperprotejat un copil sau i-am creat o lume oarecum artificială, în care eu i-am rezolvat ca părinte toate problemele, el să ajungă la adolescență și să fie capabil să facă lucrurile acestea așa cum le-am făcut eu”, a spus medicul în psihiatrie pediatrică, Carmen Truțescu, în cadrul conferinței organizate de către Salvați Copiii Româna, în legătură cu schimbările care apar în viața copiilor și cum ar trebui gestionate de către adulți.

Medicul a precizat care sunt semnalele la care părinții trebuie să fie atenți, în special apariția irascibilității: „Orice schimbare în rutina sau în comportament, zic eu, este un semnal de alarmă. De unde dormea 10-12 ore pe zi, acum copilul doarme 18-20, am întâlnit și situația aceasta, sau nu mai dorm. Dacă își modifică felul în care mănâncă, dacă au diferite acuze somatice, dacă sunt extrem de irascibili, pentru că anxietatea e greu de exprimat în cuvinte la vârstă mică. Însă irascibilitatea, opoziționismul, modificările de comportament pot fi semnale de alarmă”.

Carmen Truțescu a completat că datoria părintelui este să observe comportamentul celui mic și ceară ajutorul specializat: „Noi nu avem pretenția ca părintele să pună diagnosticul. Nu așteptăm părintele care să vină să spună: „da, copilul meu este un anxios”. Părintele poate să observe modificarea în starea lui emoțională. Mai departe, că este anxietate, că este depresie, că e o tulburare de adaptare, că este bullying, că este o altă suferință: privește specialistul care vede copilul. Dar părintele este esențial să ceară ajutorul, să meargă și să spună: ‘eu am văzut asta la copilul meu’”.

Specialista a subliniat importanța unei perspective duble, adică și punctul de vedere al cadrului didactic în legătură cu atitudinea elevului: „Ar fi ideal dacă ar putea să se consulte și cu profesorul și să avem această perspectivă dublă. Profesorul poate să ne spună: „da, în clasă este un copil model”, dar este model în sensul că nu se ridică din bancă, nu deranjează, nu interacționează cu nimeni. Da, este puțin deranjant pentru ceilalți, însă pentru sănătate și pentru confortul emoțional, lucrurile acestea nu sunt de bun augur. Și atunci sigur nu este un copil care deranjează, dar este un copil care suferă. Mi-ar plăcea foarte tare dacă profesorii în școala de masă, ar putea să sesizeze și aceste modificări, aceste comportamente care sunt atipice”.

Foto: captură Salvați Copiii

„Un copil care nu vorbește în public, care nu vorbește în fața altor copii, colegi, cumva are o particularitate de dezvoltare și este posibil ca părintele să nu vadă acasă lucrul acesta sau să i se pară că așa este felul copilului”, a punctat cadrul medical.

Aceasta a spus că este recomandat ca părintele de abordeze situația într-o manieră non-critică: „Eu zic că important, în primul rând, este să stea de vorbă deschis, dar la maniera non-critică, nu trebuie să-i acuzăm pe copii. Părintele n-ar trebui să lucreze cu etichetă și să-i spună: „te-ai puturoșit, te-ai obrăznicit, ai crescut și nu-ți mai place școala”, pentru că tindem oarecum să punem etichetele. Cumva această atitudine critică a părintelui va bloca copilul. Copilul nu va mai povesti nimic din toate lucrurile acestea, simțindu-se oarecum vinovat”.

De cealaltă parte, sunt adulții care au tendința de a-l proteja excesiv pe copil și să găsească vinovații în exterior: “Există situația cealaltă în care părintele cumva tinde să creeze o arie de hiperprotecție în jurul copilului și să găsească vinovați pentru care lucrurile nu se întâmplă cum ar trebui cu copilul, și atunci sigur că profesorii sunt de vină, primarul sau cineva care a închis sau n-a deschis școala”.

Carmen Truțescu a aplicat acest fenomen astfel: „Există această tendință în ultimii ani pe care o observăm la copii și la adolescenți de creștere a unei trăsături de personalitate, zic unii, se cheamă locus de control extern. E ca și cum lucrurile care mi se întâmplă sunt datorate altcuiva, ori noi în psihologie punem mare preț pe ceea ce știe individul că poate. Este ceea ce ține de mine, controlul e la mine și în secunda în care ai această convingere despre tine, automat și manifestările patologice ale anxietății sunt mult diminuate”.

  • „Sănătatea mintală până la urmă este ca o casă pe care noi o construim, cărămidă cu cărămidă, din primii ani de viață. Sănătatea mintală cumva se crește, apropo de profilaxie. Este important să gestioneze copilul aceste aspecte încă de mic, astfel încât să poată să țină pasul cu provocările pe care viața le aduce, că sunt provocări legate de vârstă sau că sunt provocări legate de un anumit factor: iată, a venit pandemia și ne-a arătat tuturor ce putem să gestionăm emoțional”, a concluzionat medicul psihiatru.

Amintim că Radu Szekely, consilierul Ministrului Educaţiei a anunțat în cadrul aceleași dezbateri că vor fi elaborate teste care să măsoare gradul de anxietate al copiilor în contextul pandemiei de COVID-19.

Declarațiile, de la minutul 59:20:

Foto: © Rido | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

You May Also Like

Monica Anisie: Nu există o legătură între deschiderea școlilor și creșterea numărului de infectări. Ministerul Sănătății a propus închiderea școlilor când rata infectării ajunge la 3 la mia de locuitori

Nu există o legătură între deschiderea școlilor și creșterea numărului de infectări, a declarat Monica Anisie la B1 TV. “Nu școala este cea care influențează în vreun fel creșterea numărului…
Vezi articolul