Aplicarea corectă a măsurilor de sprijin pentru elevii cu CES și verificarea procedurii de acces în incinta școlilor, în vizorul inspecțiilor școlare din județul Vâlcea. Graficul inspecțiilor până la finalul anului școlar 2025-2026

201 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea

Edupedu.ro a scris că toate școlile în care învață elevi cu CES vor fi verificate în anul școlar 2025-2026, potrivit unei adrese oficiale a ministerului Educației și Cercetării. Monitorizarea se va desfășura în perioada noiembrie 2025 – aprilie 2026, iar inspectoratele școlare vor întocmi rapoarte județene obligatorii, care vor fi transmise la Ministerul Educației și Cercetării până pe 15 mai 2026.

Un alt aspect urmărit în cadrul inspecțiilor din județul Vâlcea se referă la verificarea procedurii de acces în incinta unităților şcolare.

Potrivit documentului publicat de ISJ Vâlcea, inspecția tematică vizează:

  • „T4 – Respectarea cadrului legal și aplicarea corectă a măsurilor de sprijin pentru elevii cu cerințe educaționale speciale (CES).
  • T5 – Existența documentelor privind autorizarea/acreditarea/evaluarea periodică ARACIP;
  • T6 – Verificarea procedurii de acces în incinta unităților şcolare.
  • T7 – Completare/actualizare SIIIR;
  • T8 – Măsuri pentru încheierea anului școlar.” 

Documentul publicat de Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea poate fi consultat mai jos:

Informații de context despre integrarea elevilor cu cerințe educaționale speciale

Profesorii din România spun că cel mai mult au nevoie să fie învățați cum să predea la elevii cu CES, potrivit studiului internațional TALIS 2024.

Învățarea diferențiată și individualizată nu poate fi asigurată în învățământul de masa, cel de stat, cu 33 de elevi în clasă, dintre care 3 sunt cu CES. Statul nu a angajat pe nimeni să ne ajute și noi rămânem responsabili de toți, a declarat profesoara Dorica Boltașu.

Edupedu.ro a publicat pe 28 aprilie o analiză a reformei educației speciale, prevăzută de legea învățământului preuniversitar, care nu a mai avut loc. Din 2023, aproape toate prevederile din legea educației au fost amânate, iar legislația subsecventă nu există. 

Evaluarea elevilor cu cerințe educaționale speciale se face conform unui ordin comun din 2016 care include metodologia pentru încadrarea copiilor în grad de handicap și pentru orientarea școlară și profesională.

  • Numărul elevilor cu CES din școlile din România aproape s-a triplat în ultimii 5 ani, ajungând la peste 50.000 în anul școlar 2023-2024, în timp ce numărul profesorilor de sprijin este ținut de Ministerul Educației cu mult sub standardul legal, a arătat Edupedu.ro într-o analiză din aprilie 2024 – grafic.
  • În anul școlar 2023-2024 au fost 1852 de profesori de sprijin la 51.784 de elevi din învățământul de masă, adică un profesor de sprijin la 28 de elevi, în medie. Dacă raportăm numărul profesorilor de sprijin la numărul total al elevilor cu CES din învățământul de masă și cel special (71.324), avem 38 de elevi la un profesor de sprijin. 
  • În același timp, profesorii de la clasele unde sunt elevi cu CES au nevoie de ajutor și formare. „După ce un elev cu cerințe educaționale speciale obține certificatul de orientare școlară și profesională, ajunge în școala de masă, unde cadrele didactice întreabă: «Ok, eu acum ce fac? Am o hârtie, dar asta nu schimbă cu nimic situația; copilul este tot aici, cu mine și eu trebuie să găsesc metode pentru a continua»”, a declarat Lizetta Mihăilă, coordonator profesori itineranți și de sprijin, în cadrul unei conferințe organizate de de Casa Corpului Didactic București în parteneriat cu CMBRAE, în 2024. 
Despre inspecțiile școlare

Tipuri de inspectie școlară și cine le realizează, potrivit normelor în vigoare, adică regulamentului de inspecție inspecție a unităților de învățământ preuniversitar din decembrie 2020.

„Inspecția unităților de învățământ preuniversitar se poate realiza de către:

  • Ministerul Educației și Cercetării;
  • inspectoratele școlare.

După conținutul/obiectul principal al inspecției, se disting trei tipuri fundamentale de inspecție a unităților de învățământ preuniversitar: inspecția școlară generală a unităților de învățământ preuniversitar, inspecția tematică și inspecția de specialitate.

  1. Inspecția școlară generală a unităților de învățământ preuniversitar reprezintă o activitate de evaluare generală a performanțelor diferitelor categorii de unități de învățământ, prin raportare explicită la politicile educaționale, scopurile și obiectivele dezirabile propuse sau la standardele asumate în funcționarea acestora. 
  2. Inspecția tematică este o activitate de evaluare sau control a/al unui domeniu particular/mai multor domenii particulare al/ale activității unităților de învățământ preuniversitar sau a/al personalului care deservește aceste instituții, în principal, a/al activității cadrelor didactice. În cadrul acestui tip de inspecție se realizează inclusiv activități de consiliere, în raport cu obiectivele concrete vizate, în direcția îmbunătățirii continue a activității unității de învățământ.
  3. Inspecția de specialitate reprezintă o activitate de evaluare a competențelor profesionale/activității profesionale ale/a cadrelor didactice la nivelul disciplinei/ disciplinelor de studiu predate sau activităților educaționale pe care acestea le susțin. Inspecția de specialitate vizează, în mod direct, calitatea activităților didactice în raport cu beneficiarii primari ai educației, respectiv antepreșcolarii, preșcolarii și elevii.

Tipurile de inspecție de specialitate sunt:

  • inspecția de specialitate curentă;
  • inspecția de specialitate realizată în vederea obținerii definitivării în învățământ;
  • inspecția de specialitate realizată în vederea obținerii gradelor didactice II și I sau inspecția școlară specială;
  • orice altă formă de evaluare/control/consiliere a activității cadrului didactic în domeniul de specialitate în care este încadrat, realizată de inspectorii de specialitate la nivelul MEC sau ISJ/ISMB. Spre exemplu, inspecția de specialitate realizată în vederea verificării unor aspecte particulare ale activității didactice (modul de aplicare a curriculumului național, modul de realizare a evaluării curente etc.) sau inspecția de specialitate realizată în vederea verificării unor aspecte ale activității cadrelor didactice, semnalate în cadrul unor memorii, petiții, reclamații”.
Citește și:
Inspecții școlare 2026. Verificarea parcurgerii materiei și a notării ritmice, printre aspectele vizate în școlile din județul Vâlcea – document
BREAKING Toate școlile în care învață elevi cu CES vor fi verificate în anul școlar 2025-2026. Până pe 15 mai, inspectoratele sunt obligate să trimită rapoartele la Ministerul Educației – adresă oficială


1 comment
  1. numai unii șefi modifica datele de inspecții și stresează oamenii (vezi insp Ces)…unii o fac rapid,până în 20 feb deși datele sunt altele

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David: Va trebui să creștem valoarea plății cu ora prin bugetul din 2026 – nu la nivelul care a fost, dar într-o logică educațională. Nu vă pot spune acum exact din ce lună și cum

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat că intenționează să majoreze valoarea plății cu ora pentru profesori în bugetul anului 2026, subliniind că nu va reveni la nivelul anterior…
Vezi articolul

Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași a primit acreditarea World Federation of Medical Education. Diplomele absolvenţilor primesc o recunoaştere internaţională mai amplă

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi a primit acreditarea World Federation of Medical Education (WFME), prin care diplomele absolvenţilor primesc o recunoaştere internaţională mai amplă, transmite…
Vezi articolul

Liderul studenților din România îi răspunde Marei Mareș, consilier în cancelaria lui Cîțu: „E cineva din Guvernul României care crede că învățământul superior românesc nu trebuie îmbunătățit pentru a încuraja tinerii să rămână la studii în România?”

„Nimeni nu a insinuat că învățământul trebuie îmbunătățit cu scopul de a împiedica tinerii să plece la studii afară. Învățământul superior românesc trebuie îmbunătățit cu scopul de a încuraja tinerii…
Vezi articolul

Universitatea din București se oferă să sprijine inclusiv prin cazare și hrană refugiații din Ucraina, să susțină protejarea patrimoniului universitar din această țară / Vor fi discuții cu MAE – rectorul Marian Preda

Universitatea din București consideră că e de datoria sa, în contextul conflictului din Ucraina, „să fim solidari și să venim cu propuneri concrete pentru sprijinirea studenților, profesorilor și a familiilor…
Vezi articolul