Asociația Școlilor Particulare solicită Guvernului acordarea costului standard per elev și unităților autorizate, precum și scutirea de la plata contribuțiilor pentru angajați pe o perioadă de 3 luni

5.825 de vizualizări
FOTO: ASP
Peste 80 de școli și grădinițe particulare din România solicită Guvernului măsuri de sprijin în contextul în care „instituțiile de învățământ din România vor fi închise până după Paște”, ca măsură de prevenție la răspândirea coronavirusului, potrivit unui comunicat al Asociației Școlilor Particulare remis Edupedu.ro.

Școlile particulare cer acordarea prin lege a costului standard per elev și instituțiilor autorizate, nu doar celor acreditate, cum este în prezent. În plus, instituțiile membre în Asociația Școlilor Particulare solicită oficialilor și scutirea de la plata contribuțiilor (CAS și CASS) pentru o perioadă de 3 luni pentru angajații unităților de învățământ preuniversitar particulare autorizate/acreditate. În caz contrar, vor fi nevoite să concedieze 10.000 de angajați, iar 500 de școli vor dispărea, susține Asociația în adresă.

Adresa a fost trimisă către premierul Ludovic Orban, ministrul de Finanțe, ministrul Educației și al Muncii. Redăm conținutul acestei adrese:

”Luând în considerare următoarele fapte:

1. În România funcționează peste 1.000 de unități de învățământ preuniversitar particulare de nivel preșcolar, primar, gimnazial și liceal în care sunt școlarizați peste 100.000 de preșcolari/elevi;

2. În cele peste 1000 de unități de învățământ lucrează aproximativ 20.000 de persoane, personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic;

3. Din cele 1000 de unități de învățământ particulare, 40% sunt unități de învățământ acreditate, restul fiind autorizate;

4. Pentru majoritatea unităților de învățământ; costul salarial reprezintă aproximativ 60 – 70% din total venituri, iar 10 – 15 % reprezintă costuri cu chiria spațiului în care își desfășoară activitatea;

5. Unitățile autorizate se finanțează integral din surse proprii, iar unitățile acreditate reușesc să acopere aproximativ 35% din cheltuielile salariale din contravaloarea costului standard per elev primit de la bugetul de stat;

6. Din cauza contextului epidemiologic există posibilitatea suspendării cursurilor până după vacanța de primăvară, prevăzută în structura anului școlar 2019/2020;

Vă solicităm următoarele:

1. Modificarea art. 9 (2) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, a H.G. 136/2016 și a HG 106/2020 prin care se acordă costul standard per elev doar pentru preșcolarii și elevii din nivelurile de învățământ acreditate. Considerăm acestă prevedere legală ca fiind discriminatorie și în contradicție cu principiul menționat în Legea Educației Naționale la art. 9 (5) Finanţarea de bază a învăţământului preuniversitar se face după principiul „resursa financiară urmează elevul”, în baza căruia alocaţia bugetară aferentă unui elev sau unui preşcolar se transferă la unitatea de învăţământ la care acesta învaţă. Unitățile particulare de învățământ autorizate și unitățile de învățământ acreditate care au niveluri autorizate trebuie să beneficieze de tratament egal deoarece acestea au aceleași drepturi și obligații, conform prevederilor legale. Alocarea costului standard per elev nu este un drept al instituțiilor școlare, ci un drept al elevilor școlarizați de acestea în conformitate cu prevederile art. 32(4) din Constituția României și art. 14 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care garantează dreptul copiilor de a urma gratuit învățământul obligatoriu. În conformitate cu tradiţiile constituţionale comune statelor member UE, cât şi cu art. 2 din Protocolul adiţional la CEDO fiecare copil trebuie să aibă acces la o instituţie gratuită. Principiul nu impune gratuitatea tuturor instituţiilor, în special a celor private, care oferă acest tip de învăţământ sau formare profesională şi continuă. De asemenea, principiul nu interzice ca anumite forme specifice de învăţământ să fie cu plată, în cazul în care statul ia măsurile necesare pentru acordarea de compensaţii financiare.

2. Scutirea de la plata contribuțiilor (CAS și CASS) pentru o perioadă de 3 luni pentru angajații unităților de învățământ preuniversitar particulare autorizate/acreditate.

Având în vedere că aproximativ 85% din veniturile unităților de învățământ particulare sunt destinate cheltuielilor salariale și costului cu chiria spațiului în care își desfașoară activitatea, neadoptarea măsurilor solicitate va duce în lunile următoare la dispariția a peste 500 de unități particulare de învățământul particular preuniversitar și la disponibilizarea a peste 10.000 de persoane. 50.000 de elevi și preșcolari nu vor mai avea unități școlare în care să se întoarcă, dacă acestea vor avea cursurile suspendate până după vacanța de Paște.

Având convingerea că înțelegeți gravitatea și urgența situației semnalate, care afectează în mod direct unul dintre cele mai importante drepturi constituționale, apreciem sprijinul pe care ni-l oferiți și efortul pe care îl depuneți pentru asigurarea unui proces educațional predictibil și
democratic în țara noastră.

Vă asigurăm de întreaga noastră disponibilitate și apreciere,

Christian Comșa
Președinte ASP”

FOTO: asp-romania.ro


4 comments
  1. Daca tot cereti ajutor de la stat atunci poate ar trebui sa scadeti semnificativ taxa pe care o suporta parintii in aceasta perioada, nu ? Sau sugeti la doua tate ?

    1. Sug la două țâțe ! Așa e ! Ai dreptate. Nu le e rusine? Le e frica ! Rămân fără venituri de zeci de mii de lei.
      Sa fie multumiti ca isi pot plati angajatii. Ca in rest…nu le plang de mila !
      Pana la toamna sa stea sa traiasca si ei modest cu 2.000 de lei, cum traim noi, angajatii lor. Poate asa isi vor da seama cat de greu ne era si noua !
      Dumnezeu nu doarme ! Si când dă…loveste unde le e mai drag !

  2. Parintii suporta tot ce inseamna invatamant privat si in toate contractele scolare, parintilor nu li se scade din cost pe perioada vacantelor, situatiilor speciale…asa ca nu mai „cersiti” ajutor!

    1. Bine spus !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Licitațiile pentru laptele, produsele lactate și fructele care trebuie distribuite în școli sunt încă în desfășurare la nivelul a 37 de județe, iar cinci consilii județene nu le-au început deloc, deși școala a început de 3 săptămâni – datele la zi și explicațiile Ministerului Agriculturii

39 de consilii județene și 4 consilii locale au declanșat, până în acest moment, procedurile de achiziție publică pentru atribuirea contractelor de distribuție de lapte, produse lactate și fructe în…
Vezi articolul
Aplicatia Bright Sky RO care ajuta victimele violentei domestice / Foto: Fundatia Vodafone Romania

Material susținut de Fundația Vodafone România

Victimele violenței domestice pot să ceară ajutor imediat prin aplicația gratuită Bright Sky RO / Angela Galeța, Fundația Vodafone România: Nimeni nu află că ai intrat pe aplicație, care poate să stocheze dovezi foto, audio sau video

Victimele violenței domestice pot cere ajutor imediat prin aplicația gratuită Bright Sky RO, lansată de Fundația Vodafone România în parteneriat cu Poliția Română, Asociația Necuvinte și Asociația Code for Romania.…
Vezi articolul

Legile educației vor fi discutate în Parlament în comisii separate, nu în comisie reunită, spune Sorin Cîmpeanu, senator liberal / Ligia Deca anunțase procedură accelerată de trecere a proiectelor prin Legislativ

Fostul ministru al Educației Sorin Cîmpeanu, senator liberal și membru al Comisiei pentru învățământ din Senat, a declarat miercuri că proiectele de Legi ale educației vor fi discutate în Parlament…
Vezi articolul

Ionela Neagoe, directoarea Colegiului Lazăr, despre presiunea de a acoperi normele profesorilor prin opționale, în anul școlar 2025-2026: Într-un fel, au fost încălcate metodologia și procedura. Părinții n-au putut să fie consultați

Școlile au avut libertatea de a introduce sau modifica opționale, fără consultări cu elevii și părinții, pentru a acoperi rapid normele profesorilor, în contextul creșterii normei de predare cu 2…
Vezi articolul

Până vineri, 19 aprilie, inspectoratele școlare vor trimite Ministerului Educației rapoartele cu planul de acțiune ce vizează rezultatele de la simularea examenului de BAC 2024

Până vineri, 19 aprilie, inspectoratele școlare trimit Ministerului Educației rapoartele cu rezultatele elevilor de la simularea examenului național de Bacalaureat 2024, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Tot până pe…
Vezi articolul