Aviz nefavorabil cu 93% din voturi, de la Consiliul Economic și Social, pentru proiectul controversat prin care Ministerul Educației vrea să reorganizeze ARACIP, agenția care acreditează școlile și grădinițele

1.075 de vizualizări
Foto: © Stokkete | Dreamstime.com
40 de voturi pentru aviz nefavorabil cu observații, din cei 43 de membri prezenți – așa au votat reprezentanții Consiliului Economic și Social marți pentru proiectul de hotărâre de guvern privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar. Actul a stârnit critici de la majoritatea membrilor CES care au luat cuvântul.

Au fost 45 de membri CES prezenți în plen, din care 1 vot a fost pentru aviz favorabil, 2 pentru aviz favorabil cu recomandări, 40 pentru aviz nefavorabil și 2 au fost absenți.

Proiectul de HG a fost reintrodus pe ordinea de zi a plenului CES după ce, în repetate rânduri, reprezentanții societății civile au acuzat ministerul că se încearcă politizarea Agenției specializate de acreditare și asigurarea calității în învățământ și au cerut retragerea documentului.

Avizul CES este obligatoriu, dar Guvernul nu este obligat să țină cont de el în aprobarea actelor normative, ci doar să aibă acest aviz la dosar, indiferent dacă este negativ sau pozitiv.

În noua formă a proiectului, președintele Consiliului ARACIP poate fi numit pentru maximum 2 mandate complete. Modificarea poate permite viitorului președinte să aibă câte mandate vrea, bineînțeles în acord cu ministrul, atât timp cât un mandat complet este considerat un mandat neîntrerupt. La o simplă suspendare de câteva zile condiția „complet” fiind neîndeplinită și persoana putând să primească un nou mandat.

Proiectul de HG controversat, care a fost retras de pe ordinea de zi a Consiliului Economic și Social cu 13 minute înainte de ședința în care urma să fie avizat, la presiunea societății civile, a fost acum retrimis la CES pe 21 ianuarie într-o formă modificată, majoritatea schimbărilor nefiind dintre cele propuse la dezbaterea publică din 27 decembrie 2021. Proiectul este trimis la CES de Secretarul general al ministerului Educației, Ioana Lazăr, cea care ceruse și retragerea actului și care s-a implicat masiv în dezbaterea publică din 27 decembrie, când a spus că „ARACIP este o instituție amputată administrativ”.

Articol în curs de actualizare

Foto: © Stokkete | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește pe subiectul ARACIP și:
Independența instituției care acreditează și autorizează toate școlile și grădinițele din România, în pericol. ARACIP ar urma să fie puternic politizată, atrage atenția Ovidiu Voicu, președintele Centrului pentru Inovație Publică: Nu pot să facă parte din consiliul Agenției cei care vor să fie evaluați, pentru că nu ar mai fi evaluarea externă
Concursuri publice pentru funcția de președinte al Agenției care acreditează și autorizează școlile – ARACIP și pentru membri consiliului de conducere, solicitate Ministerului Educației de mai multe ONG-uri din Educație, după demisia președintelui interimar
Reprezentanții elevilor, despre proiectul modificării ARACIP: Interesele unora primează în fața siguranței copiilor și în fața educației de calitate / Solicităm ministrului educației să retragă, de urgență, proiectul de hotărâre de guvern
Președintele Asociației Școlilor Particulare, singurul prezent la dezbatere care nu a propus modificarea proiectului de hotărâre a organizării și funcționării ARACIP, prin care organizația sa primește un loc cu drept de vot în Consiliu / Christian Comșa: Problema mare nu este componența ARACIP, problema mare este ce evaluează și ce face în momentul în care merge în instituțiile de învățământ
Mutarea deciziei privind evaluările școlilor din mâna experților în mâna unor oameni numiți politic, prin pixul ministrului, înseamnă politizare excesivă și compromiterea totală a ARACIP, susține Corina Atanasiu – Federația Părinților și Aparținătorilor Legali
Proiectul de hotărâre privind reforma ARACIP trebuie retras, cere un grup de organizații neguvernamentale. Propunerile acestora privind componența, atribuțiile și evaluarea activității agenției care acreditează școlile
Cum se vede ARACIP – agenția care acreditează, autorizează și evaluează școlile și grădinițele – din interior? Ioana Lazăr, secretar general al Ministerului Educației: Este o instituție amputată administrativ care nu poate să facă față cererilor din acest moment / Dacă mergeți acum la ARACIP și găsiți două persoane la birou, e mult
România trebuie să își depășească condiția de “analfabet funcțional”, scrisoare deschisă a 14 organizații, în marja debutului aderării la OCDE, care cer renunțarea la orice intenție de a modifica ARACIP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică vrea să se ducă în Ucraina, la Cernobîl, să discute cu rușii și ucrainenii despre integritatea centralelor nucleare, după ce armata rusă a cucerit Zaporoje și a provocat un incendiu la o clădire de lângă reactoare

Directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Mariano Grossi, a anunțat că vrea să verifice personal situația centralelor nucleare din Ucraina, a anunțat el într-o conferință de…
Vezi articolul

Anchetă disciplinară la o școală, după ce o învățătoare l-a făcut „handicapat” pe un elev cu autism pe grupul de părinți: “Nu pot răspunde de toți handicapații, eu pot răspunde doar de copiii ok care se integrează” / Directoarea școlii indică drept vinovat elevul care ar fi fost agresiv cu colegii într-o pauză

Două sesizări au ajuns la Inspectoratul Școlar Bacău privind atitudinea unei învățătoare de la clasa a III-a, de la o școală din comuna Răchitoasa, la adresa unui elev cu autism.…
Vezi articolul
schimbarea stilului de viață în perioada epidemiei

Daniel David, despre cei care neagă existența virusului: Avem o problemă cu alfabetizarea științifică / Copiii în școală nu fac suficientă biologie, nu se uită suficient la microscop, nu mai fac suficientă știință

„Avem o problemă cu alfabetizarea științifică. Avem o problemă cu analfabetismul funcțional uriaș și avem o problemă cu neîncrederea între noi, și între noi și instituții”, spune psihologul Daniel David…
Vezi articolul

Consiliile Județene nu vor să acorde transport gratuit elevilor navetiști și propun păstrarea deconturilor pentru viitoarea lege, invocând contracte încheiate deja / Szabo Odon, UDMR: Licitațiile pentru trasee nu s-au făcut la două treimi din consilii, menținând mafiile cu care o parte dintre acestea sunt în legătură

Consiliile Județene nu vor să acorde transport gratuit elevilor navetiști și propun ca banii să ajungă direct la școli prin Inspectoratele școlare, adică să nu mai fie acordați prin Consiliile…
Vezi articolul