Proiectul de hotărâre privind reforma ARACIP trebuie retras, cere un grup de organizații neguvernamentale. Propunerile acestora privind componența, atribuțiile și evaluarea activității agenției care acreditează școlile

518 vizualizări
Foto: © Nirat Srisongmuang | Dreamstime.com
Proiectul de hotărâre privind reforma agenției care acreditează școlile, ARACIP, încalcă mai multe prevederi ale legii și ridică probleme atât în privința finanțării instituției, cât și în privința guvernanței acesteia, care devine intens politizată, arată o alianță de organizații neguvernamentale active în domeniul educației, într-o luare de poziție comună împotriva proiectului. Ele propun retragerea actului normativ și fac o serie de propuneri ce vizează numărul membrilor în Consiliul ARACIP, reprezentarea în Consiliu, atribuțiile agenției și evaluarea performanței acesteia.

Organizațiile respective – Coaliția pentru Educație, Asociația Ține de Noi (cu care este asociat și Șerban Iosifescu, fostul președinte ARACIP, demis în vară), Federația Organizațiilor Nonguvernamentale pentru Servicii Sociale (FONSS), Fundația World Vision România și Societatea Academică din România (SAR) – își exprimă astfel îngrijorarea cu privire la păstrarea independenței ARACIP.

  • Acestea iau poziție după dezbaterea organizată luni dimineață de Ministerul Educației, pe tema proiectului de Hotărâre privind Regulamentul de organizare și funcționare a agenției, dezbatere marcată de critici privind lipsa unor consultări reale pe tema reformei ARACIP și de acuzații că se încearcă eliminarea independenței acestei instituții.

Organizațiile care au luat miercuri poziție comună acuză atât nerespectarea legii, cât și probleme de substanță. Mai precis, ele acuză că:

  • Sunt încălcate “în cascadă” mai multe prevederi ale legislației privind transparența decizională și tehnica legislativă, inclusiv prin faptul că nu au fost supuse consultării, conform legii, părți ale actului normativ, precum anexa privind organigrama ARACIP, sau faptul că nu a fost respectată obligația ca proiectul să fie trimis spre avizare după revizuirea sa în urma dezbaterii publice.
  • Sunt încălcate norme de tehnică legislativă
  • Proiectul include elemente problematice cu privire la finanțarea Agenției (“Conform fostei conduceri ARACIP bugetul de venituri nu poate susține mai mult de 25 de poziții. Nu este documentat un impact financiar și nici soluția de finanțare care să garanteze independenta instituției fata de MEN”)
  • “Guvernanța Agenției este intens politizată” la nivel de Consiliu și Președinte (proiectul prevede numirea președintelui, nu desemnarea lui prin concurs; e prevăzută prezența a câte unui membru din partea MApN și MAI în Consiliu etc.)
Propunerile făcute de Grupul de ONG-uri

Asociațiile semnatare înaintează o serie de propuneri ce vizează componența, atribuțiile și evaluarea ARACIP. Printre acestea:

  • “E important ca numirile să fie făcute de Ministru dar ocuparea funcțiilor să fie prin concurs pentru mandate de 5 ani”
  • “Numarul de membri în Consiliu este prea mare cu drept de vot și îl face nefuncțional din punct de vedere management; numărul membrilor ar trebui să fie oricum impar și recomandăm 7-9 membri cu drept de vot”
  • “Reprezentanții elevilor, părinților, beneficiarii pentru care exista sistemul educational public nu au drept de vot – solicitam drept de vot pentru aceștia” 
  • “Nu exista reprezentant al societății civile în Consiliu (…) solicităm drept de vot pentru aceasta” 
  • “Perioada de mandat pentru membri și membri observatori (aceștia ultimii fiind de doar 1 an) să fie de 5 ani având în vedere că orice planificare strategică de calitate este făcută pe cicluri de 5 ani (…)” 
  • “Nu vedem relevanța prezenței în Consiliu a 2 reprezentanți ai Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Apărării având în vedere că sunt și alte ministere de resort care au unități școlare în sistemul de învățământ”. 
  • Includerea între atribuții ARACIP a analizei “încărcăturii birocratice a sistemului de educație, de la unitate școlară și până la nivelul Ministerului și propuneri concrete de eliminare a acestora, punându-se accent pe calitatea procesului de învățare”; a aplicării “de instrumente de evaluare care măsoară calitatea actului învățării”; a “evaluării unităților de învățământ și din perspectiva incluziunii sociale a elevilor din categorii vulnerabile”. 
  • “Evaluarea performanței ARACIP nu este menționată în niciun articol al HG și propunem în acest sens articol separat care reglementează”, “evaluarea ARACIP este nevoie să fie făcută externalizat de echipa de experți externi atât naționali cat și internaționali”.

Din aceste considerente, organizațiile semnatare propun “retragerea actului normativ prezentat, parcurgerea numeroaselor observații primite, formularea unor puncte de vedere ale Ministerului Educației privind acceptarea lor sau respingerea lor, urmată de re-inițierea procesului de elaborare a actului normativ cu respectarea dispozițiilor Legii 52/2003 precum și a normelor de tehnică legislativă, precum și organizarea unei noi dezbateri publice unde toți cei implicați să fie anunțați din timp”.

Apelul comun, integral:

Foto: © Nirat Srisongmuang | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


3 comments
  1. Nu știm dacă aceste comentarii sunt citite sau transmise mai departe către decidenți… Am participat la ”dezbaterea publică” asupra proiectului de HG privind ARACIP! O dezamăgire totală! O ceartă fără noimă între două tabere care se străduiau să-și găsească defecte.
    Problema Aracip este ceva mai complicată… Decizia ME de a stopa lunga conducere a fost una corectă deși neadecvată …. Avea (fosta conduecre) mult mai multe motive să fie schimbată, vezi OUG 85/2018 prin care au mutilat efectiv OUG 75/2005 și LEN 1/2011 cu aberații incredibile – pentru satisfacerea unor interese personale…Cu acordul MEC (de atunci..). Aspectele sesizate de prof. N Drăgulănescu sunt perfect viabile și corecte din punct de vedere al managementului calității.
    Adăugăm:
    1. O persoană fizică din Oradea dorește să înființezeo grădiniță în localitate (autorizare). Pentru acest lucru trebuie să vină la București să încheie contract cu Aracip și să aștepte vizita de ”evaluare”. Pe un ”standard” de autorizare. Aici încep aberațiile, nesesizate de ME pentrucă în dezbaterea cu pricina nu a vorbit NICIUN exepert în domeniu… Autorizarea se acordă pe baza unor norme obligatorii (cerințe) fără ca procesul educațional să funcționeze – aceste reguli obligatorii nu pot constitui un ”standard” pentrucă definiția standardului este cu totul și cu torul altceva.
    Acreditarea (etapa ulterioară autorizării) confirmă funcționarea grădiniței la nivelul unor norme obligatorii (cerințe decrise în standardul de acreditare) la un nivel minim de calitate (conform OUG 75/2005). Evident că nici ”standardul de acreditare” nu poate fi standard – din considerentele expuse anterior.
    În consecință, pentru o bună evoluție, o descentralizare eficientă ar fi ”coborrârea ” autorizării și acreditării la nivelul inspectoratului școlar, în corelație cu avizul conform (din lege) pentru organizarea rețeli școlare. Inspectorii școlari pot fi pregătiți pe acest domeniu și inspecțiile generale pot include fără probleme inspecții pentruautorizare și acreditare (oricum , ”evaluările” ”experților ” Aracip sunt doar inspecții de conformitate- vezi comentariul prof ND) . Nici persoan din Oradea nu artrebui să mai batădrumul la Bucureștii…
    În concluzie aracip ar trebui să se ocupe doar de standardul optimal (pleonastic denumit ”de referință”) și efectiv de evaluarea calității .
    Asta înseamnă :
    – experți formați /certicați în evaluarea calității educației din persoane care nu sunt activi în sistem (vezi situația stupidă actuală când directori din sistem merg în evaluare la alte școli…);
    – standarde simplificate pe trei domenii: managemt, profesori și rezultele învățării (corelare cu EQF);
    – agenție independentă …..(imposibil în România, nu??!!).
    Depinde ce ne dorim… puțin -puțin obținem! Calitate??!! Să fim serioși!

    PS. În timpul dezbaterii un oficial din ME tot repeta că ARACIP ar misiunea să ”asigure calitatea” educației. Total greșit… Probabil ar fi vrut să spună ”aracip are obligația să realizeze asigurarea calității (quality assurance) în sistemul educațional ” ceea ce este cu totul și cu totul altceva….
    Poate aceste comentarii ajung și la ME…

  2. Bravo! Ne-a trecut glonțul pe la ureche. Deocamdată. Sper că societatea civilă și profesională să acționeze la fel de hotărât și în continuare. Acest ministru susținut de președinte pare că lucrează la lovitura de grație dată educației în România.

  3. ESTE MAI MULT DECAT REGRETABIL DAR… ATAT POATE ACUM, LA SFARSITUL ANULUI 2021, DEMOCRATIA NOASTRA DAMBOVITEANA ORIGINALA!!!!!!!!!! SUBIECTUL PRINCIPAL AL DISPUTELOR APARUTE IN DEZBATEREA PUBLICA A ROF – ARACIP DIN 27.12.2021 SI AL CONTESTATIILOR ULTERIOARE ESTE REPREZENTAT DOAR DE … .NERESPECTAREA REGLEMENTARILOR ACTUALE PRIVIND CONSULTAREA PARTENERILOR SI DE NOUA COMPONENTA A CONSILIULUI ARACIP (DECI ACCESUL LA RESURSE SI PUTEREA DECIZIONALA) SI NU CONTRA-PRODUCTIVUL SIMULACRU AL ASIGURARII CALITATII EDUCATIEI PRACTICAT DE 15 ANI DE ARACIP, IN VIRTUTEA DISPOZITIILOR OG 75-2005 APROBATA PRIN LEGEA 86-2006 ….ESTE MAI MULT DECAT REGRETABIL CA ACEST SIMULACRU SI ACEASTA ORDONANTA NU AU RETINUT ATENTIA ONG-URILOR PREZENTE LA MAREA DEZBATERE PUBLICA DIN 27.12.2021 !!! La care organizatorii mi-au interzis accesul online (desi imi trimisesera linkul de conexiune) probabil si pentru ca punctul meu de vedere le fusese trimis in scris prin email cu mult timp inainte. De fapt, ARACIP are vechi, grave si multiple deficiente de conceptie si integrare in mediul nostru educational!!!… De exemplu numeroasele paralelisme introduse si mentinute de 16 ani in ceea ce priveste INSPECTIA!! ARACIP, Inspectoratele scolare si chiar Ministerul Educatiei au responsabilitati legale privind INSPECTIA (prin care doar se constata conformitatile si neconformitatile)… In continuare, conform Managementului calitatii, daca se doreste nerepetarea neconformitatlor identificate prin INSPECTIE sunt necesare ACTIUNI CORECTIVE ajungand astfel in CONTROLUL CALITATII (concept inexistent in educatia noastra)…. Daca se doreste si prevenirea unor noi neconformitati posibile sunt necesare ACTIUNI PREVENTIVE ajungand abia acum in ASIGURAREA CALITATII (care nu inseamna “a face ca (!!) calitatea sa fie sigura!” asa cum au explicat uneori ignorantilor mai marii ARACIP si ARACIS!)…. De fapt, practic, ASIGURAREA CALITATII este doar o componenta a MANAGEMENTULUI CALITATII…
    La noi, ARACIP si ARACIS (cu ROF-urile lor aprobate prin HGR) functioneaza pe baza OG 75-2005 (privind asigurarea calitatii educatiei) aprobata prin Legea 87/2006, care – datorita diletantismului autorilor ei – este departe de-a fi ceea ce trebuia!!! … Oricine este lucid si onest, are gandire carteziana/ logica si nu se preteaza la mimetisme, simulacre, uzurpari si inselatorii ar fi putut sa vada (dincolo de cauzele “vanturate” in massmedia si social media dupa controalele efectuate de CCR la ARACIS si mesajele ministrului Sorin Campeanu privind situatia institutiei) cateva REALITATI DURE generate de OG 75-2005 (L87/2006) privind asigurarea calitatii educatiei, o lege plina de erori conceptuale, confuzii, prejudecati si lacune (dar care a fost promulgata de fostul presedinte Traian Basescu desi a fost avertizat sa nu o faca!):
    1.UE/ CE nu a solicitat/ impus infiintarea ARACIP (ca in cazul ARACIS – prin conferintele ministrilor educatiei din statele membre, pana in 2003) – deci ARACIP NU TREBUIA SA EXISTE, ea fiind doar initiativa si ambitia autorilor OG 75-2005, atat pentru a putea controla ce se intampla in scolile noastre (mai ales private) cat si pentru … a da lectii (!!!) decidentilor si scolilor din UE/ CE…
    2.ARACIP nu are echivalent in alte state membre ale UE/ CE intrucat asigurarea calitatii educatiei este necesara doar in universitati, conform ministrilor educatiei din E16.
    3.Recomandarile conferintelor ministrilor educatiei din E16 au inclus preluarea unor standarde si modele de asigurare a calitatii aplicate de decenii in mediul de afaceri (PDCA, ISO 9000, EFQM, etc.) dar care la noi au fost respinse ab initio de autorii OG75-2005 pe considerentul ca mediul de afaceri este preocupat doar de vanzari, cifra de afaceri si profit, iar in educatie acestea nu …. conteaza! Fara comentarii!
    4.”Modelul bazat pe Leviathan” introdus de autorii OG 75-2005 (din Stiintele politice ale sec.XIX !!!) ca model de asigurare a calitatii educatiei (!!) in Romania este depasit, irelevant, ineficace si inutil – situatie recunoscuta, dar abia dupa un deceniu, chiar de unii autori ai OG 75-2005 care au cerut, alaturi de multi altii, abrogarea L87-2006 de aprobare a OG 75-2005… Dar decidentii actuali din Parlament si Executiv habar nu au ce inseamna toate acestea si se bazeaza pe frecventele justificari FALSE ale sefilor din ARACIP si ARACIS conform carora “Asa vrea Comisia Europeana (CE)!!!!”
    5.”Asigurarea calitatii” este doar o componenta a Managementului calitatii (si nu un slogan politicianist exotic, ignorat de utilizatori si destinat doar ..impresionarii auditoriului !!!) – care, la randul lui, nu poate fi obtinut de facto fara un Sistem de management al calitatii (SMC) conform standardelor internationale aferente. Atat Managementul calitatii si SMC cat si actiunile corective si preventive au fost complet ignorate de autorii OUG 75-2005, ceea ce se explica partial prin diletantismul lor…
    6. In 16 ani de aplicare a OG 75-2005, ARACIP si ARACIS au generat doar un AMPLU SIMULACRU de asigurare a calitatii educatiei (uzurpand conceptul si declansand o monstruoasa, costisitoare dar inutila birocratie, pe baza vechiului principiu scump birocratilor din lumea intreaga “ORICE DOCUMENT ESTE O DOVADA/ PROBA A UNUI FAPT”! Dar sumele cheltuite de scoli si universitati pentru plata functionarilor ARACIP si ARACIS (aparent din bugetele scolilor si universitatilor, pentru …. calmarea unor spirite, dar de fapt din finantarile Ministerului Educatiei) nu au determinat generarea si cresterea INCREDERII in capacitatea lor de-a satisface cerintele beneficiarilor lor (angajatori, absolventi, studenti, elevi, parinti) – care initial nici nu au fost acceptati ca atare!!! – acesta fiind de fapt SCOPUL asigurarii calitatii educatiei. Oricine poate constata ca acesta nu a fost realizat…
    Cu SIMULACRE, IGNORANTA, SUFICIENTA, AROGANTA – unde vom ajunge oare??
    Solutia este deci chiar DESFIINTAREA ARACIP daca niciun decident actual din Parlament si Executiv nu este in stare sa aprecieze cat de nociva este OG 75-2005 pentru a o modifica RADICAL, cu abrogarea L87/2006!…”

    Cu sperante, totusi, pentru o reala/ nesimulata asigurare a calitatii educatiei in Romania, cu sau fara programul Romania Educata,

    prof.univ.dr.ing.Nicolae-George Dragulanescu
    Secretar general – Fundatia romana pentru promovarea calitatii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Anunțarea câștigătorului licitației Bibliotecii Școlare Virtuale, amânată încă o dată la 2 ani, 2 luni și 12 zile de la semnarea proiectului. Ministru Cîmpeanu spunea că pe 1 noiembrie ar fi trebuit să fie finalizată licitația

Licitația Bibliotecii școlare virtuale încă nu s-a finalizat, anunțarea firmei câștigătoare fiind din nou amânată. Luni, Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) ar fi urmat să comunice câștigătorul, dar lucrul…
Vezi articolul