Bugetul Ministerului Educației crește cu 8% la rectificare, cei mai mulți bani sunt alocați pentru salarii și burse: aproape 4 miliarde de lei / 10% tăiere la fondurile pentru investiții – proiect

3.284 de vizualizări
Foto: © Vinnstock | Dreamstime.com
Ministerul Educației ar urma să beneficieze de un buget în creștere cu 8% după rectificare, conform proiectului de Ordonanță de urgență pentru rectificarea bugetului de stat pe 2024, pus în consultare publică de Ministerul Finanțelor. Creșteri se înregistrează atât la capitolul salarii, cât și la Alte cheltuieli, unde sunt contorizate bursele. Pe de altă parte, proiectul propune o reducere a bugetelor pentru investiții.

Astfel, bugetul actual prevede, pentru Învățământ, credite bugetare de 57,3 miliarde de lei. Valoarea ar urma să crească, potrivit proiectului de rectificare, cu circa 4,6 miliarde lei, până la 62 miliarde lei.

  • Raportat la valoarea estimată de guvern, în acest moment, pentru Produsul Intern Brut – 2024, de 1768,8 miliarde lei, noul buget al Ministerului Educației ar urma să reprezinte 3,5% din PIB, în creștere cu 0,2 puncte procentuale față de cât este în prezent.

Nota de fundamentare a proiectului menționează, în cazul Ministerului Educației:

  • Ministerul Educației: +4.595,8 milioane lei, per sold în principal pentru asigurarea cheltuielilor de personal (2.700 milioane lei), a burselor (1.185,7 milioane lei) și a finanțării învățământului superior (632 milioane lei)”

La capitolul cheltuieli de personal, este prevăzută o creștere cu 2,7 miliarde de lei (+8,3% față de valoarea actuală de 32,5 miliarde lei).

Iar la capitolul „Alte cheltuieli”, bugetul inițial, de 5,1 miliarde lei, este majorat cu 23% (+1,1 miliarde lei).

În același timp, proiectul de OUG pentru rectificarea bugetară prevede o scădere cu 10 milioane de lei a cheltuielilor de capital, stabilite în prezent la 101 milioane lei.

Propuneri rectificare învățământ – 2024:

(mii lei)Buget 2024Propunere rectificare 2024Creștere/scădere
Învățământ (mii lei)57.387.3674.620.733+8,05%
Personal (mii lei)32.500.0002.710.000+8,34%
Alte cheltuieli (mii lei)5.187.0401.193.099+23%
Cheltuieli de capital (mii lei)101.100-10.139-10,03%
Citește și:
ULTIMA ORĂ Bugetul Ministerului Educației pentru anul 2024 va fi de 3,3% din PIB – proiect / Alocarea pentru întreg capitolul Învățământ e departe de cei 15% din cheltuielile Bugetului General Consolidat prevăzuți de legile Deca-Iohannis – proiect

Foto: © Vinnstock | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. Bursele cui?
    Dati bursele inapoi copiilor din familii monoparentale!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Secretarul de stat Sorin Ion, după ce peste 92% din elevii de la seral din județul Timiș nu erau prezenți la ore: Poate că e momentul să facem niște reglaje în procesul educațional pentru elevii de la seral

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat, pentru știrile ProTV, referitor la situația absenteismului de la învățământul seral, că „poate că e momentul să facem niște reglaje…
Vezi articolul

UPDATE Șeful Institutului Cercetare Aerospațială – INCAS, trimis în judecată de DNA pentru că ar fi păgubit instituția cu 21 milioane de lei / Ministerul Cercetării a anunțat suspendarea lui Cătălin Nae din funcție, după care a șters anunțul

Procurorii DNA l-au trimis marți în judecată pe Cătălin Nae, directorul Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli” – INCAS București, pe care îl acuză de abuz în…
Vezi articolul