Burse de câte 5.000 de euro pentru tinerii profesori din universități care predau folosind tehnologia în mod inovativ, lansate de Asociația Industriei de Software. Aplicațiile sunt deschise până pe 30 septembrie

2.601 de vizualizări
Foto: RBLS
Studenții de la doctorat care au activitate didactică, asistenții universitari și lectorii din instituțiile de învățământ superior pot primi burse de 5.000 de euro dacă integrează tehnologia în mod inovativ în metodele lor de predare, potrivit unui anunț al Asociației Patronatelor din Industria de Software și Servicii (ANIS). Înscrierile, inițial până pe 24 septembrie, s-au prelungit până la finalul lunii.

În primele 5 ediții au fost oferite granturi sub formă de sponsorizări ale activității academice în valoare de 280.000 euro pentru 51 proiecte didactice. În acest program au participat până în acest moment 51 facultăți din 11 orașe, susțin coordonatorii proiectului.

„Scopul programului Burse ANIS este realizarea unui parteneriat între industrie și mediul academic pentru susținerea cadrelor didactice tinere în integrarea unor tehnologii noi în programa universitară și a unor metode inovative de predare”, transmit cei de la asociație.

Domeniile tehnologice eligibile sunt Big data, Cybersecurity, Inteligenta Artificiala/Machine Learning, Internet of Things (IoT), Virtual Reality, Blockchain, Tech for All, potrivit regulamentului – document care poate fi descărcat de mai jos din articol.

După aprobarea de către conducerea facultății a cursurilor/laboratoarelor, se depun candidaturile prin trimiterea către ANIS a formularului de înscriere, fișa de disciplină și a unui video de maxim 2 minute în care se vor scoate în evidență principalele puncte ale aplicației și aspectul inovator al cursului/laboratorului.

Criterii de eligibilitate pentru titularii de curs:

  • Vârsta până în 40 de ani (împliniţi în cursul anului 2023).
  • Titlul de doctor și grad didactic de lector universitar.
  • Introduce un curs nou și/sau se preocupă constant de actualizarea unuia existent, pe unul dintre cele 7 domenii ale Programului, în următoarele condiții:
    • Curs nou, introdus în anul universitar 2023-2024 (nu s-a mai predat în facultatea respectivă);
    • Curs existent a cărei programă a fost actualizată în proporție de cel puțin 50%, în anul universitar 2023-2024;
    • Curs existent a cărei programă a fost actualizată în proporție de cel puţin 60% în ultimii 2 ani;
    • Curs existent pentru care se folosesc/introduc metode de predare noi și inovative (nu au mai fost folosite pentru predarea în facultate a cursului respectiv).
  • Cursul propus este sprijinit de facultate, fiind cuprins în planul de învăţământ aferent anului universitar 2023-2024, în oricare din formele recunoscute: obligatoriu, opţional sau facultativ.
  • La depunerea candidaturii se va atașa fișa de disciplină a cursului.
  • Pot candida titulari de curs care au câștigat o Bursă ANIS la o ediție anterioară cu condiția depunerii la această ediție a unui curs diferit de cel înscris în edițiile anterioare.
  • Opţional: candidatul are în CV argumente care îl recomandă pentru a ține cursul propus – a mai ținut cursuri în domeniu, în facultate sau în afara ei, eventual în străinătate, chiar și cursuri de tip scurt, nu neapărat formale / are activitate de cercetare în domeniu / a desfășurat activități informale în domeniul cursului, eventual în cadrul unor asociații sau grupuri de interes, colaborări cu industria etc.).

Criterii de eligibilitate pentru asistenţii universitari (similare și celor pentru doctoranzi):

  • Vârsta până în 40 de ani (împliniţi în cursul anului 2023).
  • Gradul didactic de asistent universitar.
  • Are acordul cadrului didactic titular pentru a aplica la program*.
  • În concurs, se va înscrie asistentul universitar, cu acordul cadrului didactic titular al cursului, sponsorizarea oferită prin Bursa ANIS urmând a se împărţi în funcţie de implicarea fiecăruia în aducerea elementelor inovatoare, dar nu mai puţin de 50% pentru asistent.
  • Actualizează conținutul unui laborator, pe unul dintre cele 7 domenii ale Programului, în
    următoarele condiții:
    • Face dovada actualizării conținutului laboratorului în proporție de cel puțin 50% în anul universitar 2023-2024.
    • Face dovada actualizării conţinutului laboratorului în proporție de cel puţin 60% în ultimii 2 ani.
    • Face dovada introducerii noilor tehnologii și/sau a unor metode de predare noi și inovative în anul universitar 2023-2024.
  • Cursul şi activitatea de laborator sunt cuprinse în planul de învăţământ aferent anului universitar 2023-2024, în oricare din formele recunoscute: obligatoriu, opţional sau facultativ.
  • La depunerea candidaturii se va atașa fișa de disciplină a cursului.
  • Pot candida asistenți universitari care au câștigat o Bursă ANIS la o ediție anterioară cu condiția depunerii la această ediție a unui laborator diferit de cel înscris în edițiile anterioare.

*Candidaţii care supun analizei Comitetului de evaluare o actualizare a Laboratorului vor face o analiză comparativă succintă între varianta anterioară şi cea nouă, relevând care sunt elementele de noutate şi cum sunt atinse obiectivele prezentului program. Specific, dacă este vorba de o inovaţie la nivel de predare, candidatul trebuie să prezinte comparativ cum se preda Cursul/Laboratorul până acum şi cum se va preda din anul universitar următor).

Gala burselor ANIS va fi pe 15 noiembrie, potrivit sursei citate.

FOTO DOCUMENT Regulament – Burse ANIS 2023:


1 comment
  1. Inteligenta artificiala nu OMUL?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

A rămas o lună până la simulările pentru Evaluarea Națională și BAC 2023. Ce conținuturi au fost scoase din programă și care sunt regulile pentru probele scrise / Notele nu se trec în catalog și rezultatele nu se contestă

A rămas o lună până când elevii claselor terminale (a VIII-a și a XII-a) vor susține probele scrise din cadrul simulărilor examenelor naționale. Concret, simulările pentru Evaluarea Națională 2023 se…
Vezi articolul

Sindicatele din Educație cer o întâlnire cu Nicușor Dan, președintele României, pe tema intenției de majorare a normei didactice: Este nu doar inoportună, ci şi profund nedreaptă. Nu educația este de vină pentru că instituțiile statului nu pot eradica corupția și evaziunea fiscală

Sindicatele din Învățământ solicită o întâlnire cu Nicușor Dan, președintele României, în legătură cu intenția de creștere a normei didactice pentru profesori, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. „Într-un context…
Vezi articolul

Educator în București la o grădiniță privată, versus educator în Stockholm: Colegele mele nu aveau neapărat studii. Ce m-a șocat a fost că niciuna dintre ele nu avea curs de prim-ajutor / Trebuia să facem doar activități care costă bani, dacă mergeam într-un parc, care nu costa bani, nu era bine

„Am lucrat într-o grădiniță privată timp de șase luni și am intrat cu foarte mult entuziasm și dorință de a arăta și de a face, mai ales că, teoretic, mi…
Vezi articolul
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Aproape 4.800 de catedre vacante pentru profesori, pe perioadă nedeterminată, scoase la concursul de Titularizare 2025, vor fi afectate de creșterea normei didactice impusă prin legea Bolojan / Alte peste 4.300 de posturi titularizabile nu sunt afectate

La concursul național de Titularizare 2025 au fost scose 9.180 de posturi, disponibile pentru angajare pe perioadă nedeterminată, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării. De menționat că acest…
Vezi articolul

Andronescu despre propunerea de tăiere peste noapte a 30.000 de locuri la liceu: Nu am acum cifrele în faţă ca să vă spun, sunt două locuri mai sus sau două locuri într-o parte sau 10 locuri în partea cealaltă

Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, reacţionează după ce Edupedu.ro a scris că aproximativ 30 de mii de locuri din licee au dispărut în proiectul de HG privind cifra de şcolarizare…
Vezi articolul