Bursele de merit „Ligia Deca“ vor fi încasate și de 10 deținuți din Penitenciarul Târgu Jiu / Nu știm ce facem cu deținuții care își ispășesc pedeapsa și se eliberează, dacă le sistăm bursa sau plata va continua, în cazul în care își vor continua studiile, susține directorul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă

1.533 de vizualizări
Penitenciarul Târgu Jiu / Sursa foto: anp.gov.ro
„În prezent, 112 persoane aflate în detenție la Penitenciarul Târgu Jiu frecventează cursurile de învățământ din cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă. 10 urmează să primească burse de merit”, a declarat Nicu Baiu, directorul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă, pentru Gorjeanul.ro. Este vorba despre bursele de merit „Ligia Deca“ pentru elevii cu medii sub 5, după cum a arătat Edupedu.ro într-o analiză recentă. 

„La ora actuală avem 112 elevi din cadrul Penitenciarului Târgu Jiu care urmează cursurile la noi. Conform metodologiei în vigoare, dintre aceștia 10 urmează să primească burse de merit. Acestea vor fi acordate de către Inspectoratul Școlar Județean Gorj. 

Situația va fi una încurcată deoarece noi suntem în subordinea Consiliului Județean Gorj și, până acum, alte tipuri de burse le primeam din bugetul județului. Probabil acum Consiliul Județean Gorj ar urma să transfere sumele către Inspectoratul Școlar. 

Situația privind aceste burse de merit nu este clară. Noi nu știm ce facem cu deținuții care își ispășesc pedeapsa și se eliberează. Nu știm dacă ei vor mai beneficia de burse ori dacă le sistăm bursa sau plata acesteia va continua în cazul în care, după eliberare, își vor continua studiile într-o școală normală. Singurul lucru cert este că bursele de merit se acordă pentru 30% din efectivul unei clase, iar valoarea lor este de 450 de lei pe lună”, a declarat, pentru Gorjeanul, Nicu Baiu, directorul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă.

Citește și:
Bursele de merit „Ligia Deca“, de 450 de lei pe lună, vor fi încasate și de 16 deținuți de la Penitenciarul de maximă siguranță Aiud


3 comments
  1. Sunteți incompetenți, un guvern de covrigari, vă bate ți joc de învățământul românesc ,România educata a lui Iohanis cu bursele de merit cât și cu bursele sociale ,sunt o grămadă care i au și burse sociale pentru ca nu sunt verificați, mulți lucrează la negru și venitul nu este declarat. Sunt copii cu media peste 9,40 și nu primesc burse.Un stat eșuat 🤑

  2. Asta mi se pare cel putin ciudat, stiind ca bursele scolare sunt conditionate in primul rand de nota la purtare. Cine nu are 10 la purtare nu poate primi Bursa de niciun fel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Reacția ministrului Daniel David la acuzațiile de autoritarism pe care i le-au adus sindicatele din educație, care cer demiterea sa imediată: „Ca un democrat convins, cred că într-o democrație rolul sindicatelor și dreptul lor la diverse forme de protest sunt fundamentale” / Ministerul are deschidere completă pentru propuneri ale sindicatelor care să contribuie la modernizarea educației

Ministrul Educației Daniel David reacționează, după ce sindicatele din învățământ l-au acuzat de autoritarism și au cerut demiterea sa imediată din Guvern. „Ca un democrat convins, cred că într-o democrație…
Vezi articolul

Există componente de limbă română la liceu în programele școlare, dar cum nu sunt pentru Bacalaureat, sunt cam neglijate, spune profesoara și lingvista Rodica Zafiu / Școala ar trebui să se concentreze pe texte, cu răbdare – fără mari cantități de texte, dar cu o bună înțelegere a celor puține

Lecțiile de limba și literatura română de la liceu au componente de limbă, spune profesoara și lingvista Rodica Zafiu, însă „cum se întâmplă, din nefericire, la noi, ce nu se…
Vezi articolul

De la 1 septembrie 2025, profesorii de sprijin și logopezii vor avea norma didactică de predare mărită cu 2 ore, la 18, odată cu transferul la CJRAE/CMBRAE, deși 2 regulamente în vigoare prevăd o normă de 16 ore / O consecință ar fi reducerea numărului de posturi de profesor de sprijin

De la 1 septembrie 2025, profesorii itineranți și de sprijin și logopezii din școli, care lucrează cu elevi cu cerințe educaționale speciale, CES, vor avea norma didactică de predare mărită…
Vezi articolul
Înscrierea la grădiniță 2025

S-au modificat denumirile grupelor de meserii în învățământ: grupa „educatori în învățământul preșcolar” devine „profesori și educatori pentru educație timpurie”, „paznicii” devin „lucrători în servicii private de securitate”

Denumirile mai multor grupe profesionale din sistemul educațional au fost actualizate printr-o Hotărâre de Guvern, publicată deja în Monitorul Oficial. Actul normativ este emis de Ministerul Muncii, care argumentează modificarea…
Vezi articolul