Calendarele olimpiadelor școlare 2025 vor fi publicate mai devreme, spune ministra Ligia Deca, după ce profesorii au solicitat asta

25.357 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Calendarele olimpiadelor școlare din anul școlar 2024-2025 început luni, 9 septembrie, vor fi publicate mai devreme, susține ministra Educației, Ligia Deca, într-o postare pe Facebook. Aceasta s-a întâlnit marți cu directorii de școli din județul Bihor, după ce a deschis Campusul Dual PNRR din Oradea.

Predictibilitate! Vom publica mai devreme calendarele olimpiadelor școlare. A fost una dintre temele discuției cu directorii de școli din județul Bihor, cu care m-am văzut astăzi, și știu că este una dintre solicitările primite atât de la părinți, cât și de la profesori”, a menționat ministra Educației.

Deca a continuat în postare: „Apreciez mult feedbackul primit și preocuparea pentru ca activitățile specifice începutului de an școlar să se deruleze în condiții bune! Vă mulțumesc pentru deschidere și vă rămân alături! Să aveți un an școlar bun!”.

În anul școlar 2023-2024, calendarele olimpiadelor și concursurilor școlare au fost publicate la finalul lunii ianuarie, unele din documente reglementând că se țin și etape pe școală, de exemplu, în lunile decembrie și ianuarie, după ce acestea deja trecuseră. Acum doi ani școlari, calendarele au venit pe 20 ianuarie.

Noutatea publicării din timp a calendarului olimpiadelor școlare este obținută astfel de profesori, care în ultimii ani au contestat masiv deciziile de a primi târziu în anul școlar aceste calendare: potrivit acestora, nu au avut suficient timp să se ocupe de organizarea lor în mod eficient și de pregătirea elevilor, nevoiți să aleagă între olimpiade din cauza suprapunerilor și aglomerărilor.

Ministra Educației prezintă că solicitarea de a publica mai devreme graficele de desfășurare a olimpiadelor a venit și din partea părinților, de altfel părinții jucând un rol „important” în organizarea și regulile olimpiadelor în 2024.

În acest an, Ministerul Educației a mai publicat încă din timpul verii, într-un pas spre transparentizare și de oferire a unei predictibilități, și calendarele simulărilor pentru elevi și ale Evaluării Naționale la clasa a VIII-a și Bacalaureatului 2025.


7 comments
  1. Elevii așteaptă publicarea calendarului olimpiadelor. Lipsă totală de respect față de ei și de profesori.

  2. Nici acum nu a fost publicat acest calendar…

    1. 9 ianuarie 2025.calendarele nu sunt publicate. Ministerul incompetentei. Numai vorbe pe fosta ministra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rezultate alegeri 2024. Peste 80% din bucureșteni sunt de acord cu un program de prevenire a consumului de droguri în școli – exit-poll după închiderea urnelor, la referendumul primarului Nicușor Dan

Bucureștenii au votat în majoritate pentru finanțarea și implementarea unui program de prevenire a consumului de droguri în școli, potrivit primelor estimări ale exit-pollului CURS, realizat la închiderea urnelor pentru…
Vezi articolul
Cea mai bună aplicație europeană - Technovation Girls 2020

Apel de selecție pentru Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete – EGMO 2024, din partea Societății de Științe Matematice. Elevele de clasele VIII-XII cu medalii la etapa națională și faze internaționale se pot înscrie până pe 26 ianuarie

Elevele de clasele VIII-XII din țară care au obținut medalii la etapa națională a olimpiadei de matematică (ONM) sau medalii la alte competiții regionale sau internaționale de matematică se pot…
Vezi articolul

Prime pentru toți angajații din învățământ și cercetare din Republica Moldova, anunțate „în ajun de ziua Profesorului“ de ministrul Dan Perciun. Câte 5.000 de lei moldovenești, echivalentul a 1.200 de lei românești pentru profesori, iar pentru personalul auxiliar – câte 780 de lei

Toți angajații din Învățământ din Republica Moldova vor primi un spor de câte 5000 de lei (n. red. este vorba despre lei moldovenești, echivalentul a 1200 de lei românești), iar…
Vezi articolul