Când termină profesorii care nu predau discipline de examen activitatea la clasele terminale? Răspunsul Inspectoratului Școlar București

14.853 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Structura anului școlar se respectă, astfel că elevii de clasa a VIII-a vor termina școala vineri 5 iunie 2020, iar elevii de clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă finalizează anul şcolar pe 29 mai 2020, a declarat pentru Edupedu.ro inspectoarea școlară Maria Manea. În perioada 2-12 iunie școlile și liceele vor organiza lecții pentru pregătirea de examene a elevilor din clasele terminale, însă acestea sunt opționale pentru elevi.

Profesorii „termină cursurile pe data prevăzută de structura anului școlar, iar după aceea se preocupă de încheierea situației școlare, cum făceam și până acum. Structura anului școlar se respectă”, a declarat Maria Manea, inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Municipiului București.

Profesorii care predau materii de examen „vor proceda așa cum făceau și în anii trecuți. Eu deja de 2 săptămâni fac cu cei de-a XII-a doar teste de antrenament. Sunt convinsă că profesorii cu experiență și care chiar au avut interesul să mențină legătura cu elevii fac același lucru, se preocupă de pregătirea lor în vederea susținerii examenelor naționale. Așa făceam și anii trecuți, chiar și în acea perioadă dinaintea examenelor”, a susținut inspectoarea școlară.

Structura anului școlar 2019-2020, Semestrul al II-lea (20 săptămâni) 
  • Școlile au fost închise de pe 11 martie 2020

Vacanţa de primăvară: Sâmbătă, 4 aprilie 2020 – Marți, 21 aprilie 2020
Cursuri:                           Miercuri, 22 aprilie 2020 – Vineri, 12 iunie 2020
Vacanţa de vară:            Sâmbătă, 13 iunie 2020

  • Excepție pentru clasa a VIII-a, care încheie anul școlar vineri, 5 iunie 2020.
  • Excepție pentru clasele a XII-a, a XIII-a şi frecvenţă redusă, pentru care anul şcolar se încheie în data de 29 mai 2020 
Calendar Evaluarea Națională 2020 – Proiect în lucru la Minister:

02 – 05 iunie 2020 Înscrierea la Evaluarea Națională 2020

15 iunie 2020           Limba şi literatura română – probă scrisă
17 iunie 2020           Matematică – probă scris
18 iunie 2020           Limba şi literatura maternă – probă scrisă

22 iunie 2020          Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00) și depunerea contestațiilor (între orele 16:00-21:00)

23-26 iunie 2020   Soluționarea contestațiilor

27 iunie 2020          Afișarea rezultatelor finale

(Detalii aici)

Calendar BAC 2020 – probele scrise, anunțate de minister să înceapă în data de 22 iunie

22 iunie 2020                    Limba și literatura română – proba Ea) – examen scris
23 iunie 2020                    Limba și literatura maternă – proba Eb) – examen scris
24 iunie 2020                    Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – examen scris

  • Examen la Matematică – pentru absolvenții claselor de liceu cu profil real din filiera teoretică, pentru cei care au terminat filiera tehnologică și pentru absolvenții de la profilul militar și profilul pedagogic – specializarea învățători-educatoare, din filiera vocațională
  • Examen la Istorie – pentru absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretică și pentru toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celor de mai sus

25 iunie 2020                    Proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – examen scris

Absolvenții trebuie să aleagă una dintre următoarele materii, pentru examen, în funcție de studiile urmate în liceu:

  • Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică – elevii de la profilul real din filiera teoretică, de la profilul tehnic și profilul resurse naturale și protecția mediului din filiera tehnologică și de la profilul militar din filiera vocațională
  • Geografie, Filosofie, Logică și argumentare, Economie, Psihologie și, după caz, Sociologie – absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretica, de la profilul servicii din filiera tehnologică și din toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celui menționat mai sus


2 comments
  1. Acum înțeleg, este practic în afara scoli sa nu pățească Ministerul ceva cand se vor inbolnavi copiii,hai ca v-ați spălat pe mâini. A ajuns o rușine sa fi ministru în ziua de azi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul consilier școlar Alexandra Alexandrescu, despre faptul că elevii apelează la inteligența artificială pentru consiliere: Sunt destul de inteligenți să realizeze că e de amuzament / Consilierea are o componentă puternică de contact uman, de a observa limbajul non-verbal, nu înseamnă un chestionar aplicat și atât

Elevii nu apelează la aplicațiile de inteligență artificială ca o soluție serioasă pentru problemele lor emoționale sau de orientare în carieră, a afirmat profesorul consilier școlar Alexandra Alexandrescu, de la…
Vezi articolul

DOCUMENT Rata de vaccinare a profesorilor și angajaților din școli a fost impusă drept criteriu de prezență fizică de către Ministerul Educației, nu de Ministerul Sănătății, susține acesta din urmă într-un răspuns la solicitarea Federației Părinților și Aparținătorilor Legali

Criteriul pe baza căruia școlile au fost deschise cu prezență fizică în perioada 5 noiembrie 2021 – 15 ianuarie 2022, adică rata de vaccinare a profesorilor și angajaților din școli,…
Vezi articolul

Radu Vancu: Ar trebui începută educația literară a copiilor, la școală, cu literatură contemporană, cu scriitori care răspund la aceleași întrebări, neliniști, frământări și bucurii ca ale lumii lor / Statul român are politici foarte proaste de lectură

„Ar trebui începută educația literară a copiilor cu literatură contemporană, cu scriitori care răspund la aceleași întrebări, neliniști, frământări, bucurii ca ale lumii lor”, a declarat scriitorul Radu Vancu într-un…
Vezi articolul