Casa de la școală, program inedit pentru copiii cu dizabilități de la o școală specială din Oradea: Au învățat să împăturească haine, să încheie nasturi. Pentru asta, toți profesorii am donat articole textile, majoritatea care au rămas mici de la copiii noștri, spune profesoara Carmen Ilisie

293 de vizualizări
Elevii sortează haine / Foto: Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 din Oradea
La Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 din Oradea, elevii vor învăța abilități pentru o viață independentă, să se îmbrace, să așeze masa, să facă curățenie, să încheie nasturi sau să-și spele haine, în cadrul unui proiect inedit, Casa de la școală, potrivit ebihoreanul.ro

Directoarea adjunctă profesoara Carmen Ilisie, directoarea Teodora Pantazi și profesoara Paula Balint au plănuit amenajarea unei garsoniere chiar în școală, cu hol, sufragerie, dormitor și spălătorie, în cadrul căreia elevii să învețe pas cu pas treburile gospodărești și au obținut 19.000 lei din donațiile mai multor firme partenere ale Fundației Comunitare Oradea, conform sursei citate. 

Ca primă etapă a proiectului, în luna martie profesorii au amenajat în fiecare clasă o zonă specifică, denumită „Casa din clasă”, cu un dulap în care elevii au instrumentele de lucru: cutia pentru curățenie, una cu obiecte de îmbrăcăminte și alta cu produsele de igienă personală, unde se află cele necesare activităților casnice. 

La atelierul „Obiecte-vestimentare – abilități practice”, copiii au învățat să sorteze hainele în funcție de anotimp, să le împăturească și să încheie nasturii bluzelor. „Pentru asta, toți profesorii am donat tot felul de articole textile, majoritatea care au rămas mici de la copiii noștri”, a declarat Carmen Ilisie, pentru ebihoreanul.

Despre atelierul Spălătoria, directoarea Teodora Pantazi spune că „mulți dintre ei nu pot să vorbească, se exprimă mult prin simțul tactil și adoră bulele de săpun. Sunt fericiți”. 

„Unii elevi, care provin din medii defavorizate, nici măcar nu știu să spele hainele, ci doar le aruncă atunci când se murdăresc”, a declarat Carmen Ilisie, pentru ebihoreanul.ro. 

  • La Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 din Oradea ajung zilnic 150 de preșcolari și elevi până în clasa a X-a cu diferite deficiențe, de la cei cu dizabilități intelectuale ușoare, care se pot descurca singuri în societate, până la cei cu dizabilități profunde, care de cele mai multe ori au probleme neuromotorii și de limbaj, astfel că sunt dependenți de cei din jur, conform sursei citate. 


1 comment
  1. un gest frumos,felicitari!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Deputatul Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara, susține proiectul guvernului de a sprijini financiar studiile tinerilor români în străinătate, proiect calificat de prorectorul UVT drept un „credit populist”

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, parlamentar PNL, sprijină inițiativa guvernamentală ca studiile tinerilor care vor să învețe în străinătate să fie sprijinite financiar de către guvern, după cum…
Vezi articolul

Titularizarea în învățământ fără susținerea concursului la nesfârșit, cerută de peste 1.200 de profesori care deja au luat peste 7 la examenul de intrare în profesie și cu toate acestea sunt obligați să-l susțină iar și iar, ca să prindă post, conform sistemului actual / Titularizarea „pe viabilitatea postului” nu este temeinic reglementată, susțin aceștia

Peste 1.200 de profesori calificați solicită titularizarea în Învățământ fără a susține din nou concursul național, după ce s-au angajat pe perioadă determinată în școli, se arată într-un memoriu primit…
Vezi articolul