UPDATE: O echipă ISMB se află la școală în această după amiază, după ce câțiva părinți au protestat miercuri dimineață în fața școlii Gimnaziale Ferdinand I din București, nemulțumiți de…
UPDATE: Un elev de la Liceul Tehnic Iuliu Maniu din București a fost tăiat în zona antebrațului drept, cu o macetă, scrie G4Media. Informația a fost confirmată de ISMB. Elevul…
Pentru studenții de la programul de licență didactică cu dublă specializare, practica pedagogică ar putea reprezenta cel puțin 55% din disciplinele de specialitate psihopedagogică, potrivit unui proiect pus în dezbatere…
Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal o contrazice pe ministra Ligia Deca și spune că „pe data de 26 Martie a fost prezentată și transmisă pentru…
„Punerea în practică, și în regim de urgență, a soluțiilor ce vizează dezvoltarea unei noi infrastructuri a sistemului de învățământ românesc, soluții ce se regăsesc de altfel și în PNRR,…
Ariana Dudună, fosta președintă a Asociației Elevilor din Constanța, anunță că a fost admisă la Universitatea Stanford. „Plănuiesc să studiez economia, dar fiind o universitate din SUA, deci nu pe…
Elevii din județul Constanța vor susține în perioada 8-12 aprilie a treia simulare a examenelor naționale de Evaluare Națională și Bacalaureat 2024, organizată de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Constanța, potrivit…
Cei care aleg să urmeze cursurile licenței didactice cu dublă specializare primesc burse de studiu în cuantum egal în cuantum egal cu salariul net al unui profesor debutant, potrivit unui…
DNA a clasat un dosar al lui Relu Fenechiu – fost ministru PNL al Transporturilor în Guvernul Ponta și ex-lider al PNL Iași – acuzat în 2016 că ar fi primit o…
UPDATE: Joi și vineri, cursurile de la Colegiul Naţional „C.D. Loga” din Timişoara se vor desfășura online. Amintim, Inspectoratul școlar județean Timiș a decis suspedarea cursurilor de la Colegiul Naţional…
Ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să se aplice din 2 aprilie, nu a fost finalizat către Ministerul Educației. Acest lucră înseamnă că…
Președintele Forumului Democrat al Germanilor din România anunță că a „urmărit evoluția din ultimul timp a situației de la Colegiul German Goethe din București”, că a „luat la cunoștință și…
Metodologia de înscriere în clasa pregătitoare în viitorul an școlar, publicată în Monitorul Oficial luna trecută și promovată în continuare de Ministerul Educației spre informarea populației, prevede că părinții trebuie…
Polițiștii din județul Olt și Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) au deschis, marți, o anchetă, după ce un elev ar fi lovit-o cu ușa pe directoarea școlii din comuna Valea Mare,…
UPDATE În urma publicării, marți, a rezultatelor complete la examenele de simulare a Bacalaureatului şi a analizei rezultatelor pe itemi, centralizată la nivel naţional, dezbaterea organizată de Casa Corpului Didactic…
Contabilii din școli vor fi instruiți în ședința online cu inspectoratele școlare și Ministerul Educației, de miercuri, 3 aprilie, de la ora 8, ca să învețe cum să dea salariile…
Examenul de atestat pentru elevii de la matematică-informatică are loc în perioada 8-30 mai, potrivit unei informări a Inspectoratului Școlar Județean Dolj. Inițial, metodologia din 27 august 2009 stabilește că…
Standardele minimale naționale pentru conferirea titlurilor de conferențiar și profesor universitar, a atestatului de abilitare și a diplomei de doctor, supuse consultărilor publice de către Ministerul Educației, stârnesc critici și…
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării transmite Ministerului Educației că proiectul de OUG prin care ministrul Ligia Deca vrea să-și modifice pentru a treia oară propriile legi ale învățământului limitează beneficiarii…
„În ciuda mitului că avem prea mulți studenți, suntem în urma mediei europene, chiar semnificativ statistic și nu suntem încă la nivelul de absolvenți de învățământ superior care să ne…
„Două treimi dintre problemele de la Evaluarea Națională au răspunsuri în sistem grilă”, în condițiile în care la Bacalaureat nu există nicio întrebare de tip grilă, spune fostul secretar de…
Școlile pot să facă statele de plată pentru salariile aferente lunii martie, pe care le primesc profesorii în luna aprilie, după ce aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a…
Sindicatele profesorilor nu susţin iniţiativa Ministerului Educaţiei privind introducerea sistemului de supraveghere audio-video în sălile de clasă fără acordul cadrelor didactice şi al părinţilor, potrivit unui comunicat de presă. Este…
„Gest spontan de protest față de textul ultimei ordonanțe pe care doamna Ligia Deca, ministrul Educației, o pregătește” – așa au prezentat mai mulți parlamentari USR o manifestație pe care…
Procedura pentru admiterea în clasa a V-a cu predare a unei limbi moderne de circulație internațională în regim intensiv a fost publicată de către Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB).…
Luni, 1 aprilie, Ministerul Educației anunțat că a decis “constituirea unui grup de lucru” cu sindicatele, ca să „să elaboreze proiectul de Metodologie privind salarizarea diferențiată a personalului didactic pe baza…
Doi elevi de clasa a VII-a, care au participat la Olimpiada de Informatică aplicată AcadNet, au fost excluși de Ministerul Educației de la etapa națională a competiției și „lăsați” să…
„Ca profesorii să poată să facă ce știu ei mai bine, educație, avem nevoie de specialiști care să ne ajute pe zonele conexe, prevenire abandon, elevi cu CES, aplicare la…
Ministerul Educației publică răspunsurile la cele mai frecvente întrebări privind înscrierea copiilor în clasa pregătitoare 2024, criterii de departajare, acte necesare, evaluarea CJRAE, într-un ghid publicat pe site-ul instituției. Ghidul…
Părintele, profesorul și consilierul școlar pot cere directorului accesul la înregistrarea video printr-o cerere motivată, dacă există o suspiciune de violență, prevede proiectul de OUG care modifică legea Educației nr.…
Ministerul Educației a transmis o notă Inspectoratelor școlare județene în care le reamintește directorilor de școală și cadrelor didactice că este interzisă orice activitate cu caracter politic în școli, atât…
Ziua de 1 aprilie, cunoscută universal drept ziua păcălelilor, nu a ratat să fie prilej de ironii și glume pentru două cele mai mari universități din țară. Universitatea din București…
Lecțiile de limba și literatura română de la liceu au componente de limbă, spune profesoara și lingvista Rodica Zafiu, însă „cum se întâmplă, din nefericire, la noi, ce nu se…
Majoritatea cuplurilor de lungă durată și care locuiesc împreună pun veniturile la comun, iar datoriile și crizele apropie cuplurile, și le determină să aibă un fond de urgență, arată studiul…
Ministerul Educației a pus în consultare publică Ghidul solicitantului din apelul „Program de formare a cadrelor didactice din liceele cu profil agricol”, în valoare de 650.000 de euro, în care…
Învățători, educatori, profesori dar și studenți și elevi la profului pedagogic se pot înscrie gratuit la dezbaterea online organizată de proiectul MERITO, joi, 4 aprilie, de la ora 18, intitulată…
Numărul unităților de învățământ cu toaletă în curte a crescut cu 20% de la începutul anului școlar, reiese din datele furnizate de autorități. Astfel, un proiect de hotărâre de guvern…
Elevii și copiii de grădiniță din județul Vâlcea vor avea vacanța mobilă în perioada 17 – 23 februarie 2025, potrivit unui anunț al inspectoratului școlar județean. Conform structurii anului școlar 2024-2025, fiecare…
Ministerul Educației anunță dezbatere publică online deschisă pentru maximum 100 de persoane pe 4 aprilie, de la ora 9:00 despre Planul Național de Combatere a Violenței Școlare pentru 2024-2027, pus…
Ligia Deca, ministrul Educației, a spus, săptămâna trecută, în județul Mureș, că „obiectivul nostru” vizează ca relevanța examenelor naționale, Evaluare Națională și Bacalureat, „să fie redusă”. Aceasta a spus că…
Alina Săvoiu, director juridic al Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, a spus, într-o intervenție la TVR 1, că instituția „nu este de acord cu propunerea…
O nouă lege care interzice vânzarea către minori a țigărilor electronice a fost promulgată, transmite Agerpres. Noul act normativ publicat în Monitorul Oficial, Legea 64 din 2024, prevede că fumatul…
Peste 2.000 de profesori și alți angajați din Învățământ care au primit cardurile de primă de carieră didactică sau profesională, dar care nu le au alimentate, ar urma să primească…
Aproape 600 de elevi calificați la etapa națională a Olimpiadei Naționale de Matematică (ONM) sunt așteptați la Huși sau Târgu Mureș de marți, 2 aprilie, timp de 5 zile, potrivit…
O echipă de șase elevi de la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București a câștigat medalia de aur la competiția Turneul de Chimie Golden Fleece (Lâna de aur) din Georgia,…
Subiectele și baremele de corectare pentru Olimpiada Naţională Interdisciplinară „Ştiinţele Pământului”, de la etapa județeană de duminică, 24 martie, au fost publicate de Ministerul Educației pe subiecte.edu.ro. Edupedu.ro redă mai jos…
Subiectele și baremele de corectare pentru Olimpiada de Limbi materne – germană și ucraineană, de la etapa județeană, au fost publicate de Ministerul Educației pe subiecte.edu.ro. Edupedu.ro redă mai jos documentele…
Ministra educației le-a spus directorilor de școli din județul Mureș, cu care a avut o întâlnire vineri, organizată de Inspectoratul Școlar Județean, că prin „aerisirea planurilor-cadru” „nu m-am referit la…
Mai mulți elevi calificați la etapele naționale ale Olimpiadelor naționale de Biologie, Chimie și Geografie au fost anunțați că nu se mai regăsesc pe listele elevilor participanți la fazele pe…
Scriitorul și profesorul universitar Mircea Cărtărescu a fost desemnat câștigătorul premiului internațional Mondello, după cum a anunțat Cărtărescu pe rețelele sociale. „Tocmai am fost anunțat că sunt câștigătorul Premiului Internațional…
Alexandru Raul Todoran, elev la Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” din Orăştie, a fost admis pentru a-şi continua studiile la Universitatea Harvard, din Statele Unite ale Americii, tânărul fiind cunoscut pentru…
Subiectele și baremele de corectare pentru Olimpiada de Limbi materne – maghiară (ONLLMMK), de la etapa județeană de sâmbătă, 23 martie, au fost publicate de Ministerul Educației pe subiecte.edu.ro. Edupedu.ro redă…
În Mediterana antică, Corintul era o putere economică. Construit pe un istm îngust – o fâșie de pământ care leagă două suprafețe de uscat, orașul controla comerțul dintre nordul Greciei…
România trece la ora de vară – 2024 în noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 3,00 devenind ora 4,00, transmite Agerpres. Astfel, ora oficială a României trece de la GMT+2…
Oamenii de ştiinţă dintr-o echipă chineză au realizat profilul genetic al unui fost împărat chinez din Antichitate şi originar dintr-o minoritate etnică prin analizarea genomului său, potrivit unui anunţ făcut…
Planul Național de Combatere a Violenței Școlare pentru 2024-2027 a fost pus în dezbatere publică vineri, 29 martie, de ministerul Educației. Documentul prevede o serie de măsuri, cum ar fi…