Profesoară, la protestul din București: Ne-am simțit umiliți, mințiți, jigniți. În ultimii 30 de ani, niciun ministru n-a îndrăznit să se poarte cu noi cum s-a purtat Daniel David. Nu suntem pe șantier, intru în clasă, trântesc ușa clasei și îmi văd de treabă. Avem o muncă ce necesită foarte multă analiză

O profesoară din București, prezentă la protestul național al cadrelor didactice, a declarat pentru Edupedu.ro că „ne-am simțit umiliți, mințiți, jigniți. În ultimii 30 de ani, niciun ministru n-a îndrăznit…
Vezi articolul

Cornelia Popa Stavri, FSLI: În primul rând ne gândim la copii. Supraaglomerarea claselor va duce la un act didactic afectat din punct de vedere al calității. Nu cred că au nevoie copiii de profesor suprasolicitați, obosiți / Timp de 23 de zile am protestat în fiecare zi în fața Ministerului, iar ministrul nu a fost prezent nicio secundă la minister

Cornelia Popa Stavri, președintele Sindicatului Independent din Învăţământul Preuniversitar Sector 4 (afiliat la FSLI) spune că profesorii au ales să protesteze în prima zi de școală pentru că deciziile luate…
Vezi articolul

Nicoleta, educatoare debutantă, mesaj pentru ministrul David: În loc să ne bage bețe în roate ar trebui să ne ajute și să regândească restructurarea. Ar trebui să avem cât mai mult sprijin pentru că noi creăm generațiile viitoare

„Acesta este primul an când am intrat în învățământ. Nu mă așteptam să fiu «primită» așa, mi-aș fi dorit să stau acum cu copiii”, a spus Nicoleta, educatoare din București…
Vezi articolul

Profesoara Magdalena Lazăr, la protestul din fața Guvernului: S-au pierdut locuri de muncă, pentru că abia au reușit să le facă norma titularilor. E foarte grav să ții în școală până seara un copil cu dizabilitate

Magdalena Lazăr, prim-vicepreședinte al Sindicatului Liber Educația Galați și profesoară de psihopedagogie în învățământul special, a declarat pentru Edupedu.ro că „s-au pierdut locuri de muncă, pentru că abia au reușit…
Vezi articolul

Președintele Nicușor Dan, despre discuția de azi cu sindicatele din educație: Dacă sunt lucruri care pot fi remediate, ele vor fi remediate / Nicușor Dan către profesori, când era în campanie: Promisiunea pe care o fac este că mă voi lupta pentru condiția socială, incluzând salarii

Președintele Nicușor Dan a anunțat că se va întâlni astăzi, la 13.30, la Cotroceni, cu sindicatele din educație, în ziua protestului la care sindicatele au anunțat că peste 30.000 de…
Vezi articolul

Părinții elevilor de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București susțin profesorii: Cei care prin pasiune și competență mențin Colegiul pe primul loc între cele peste 1.000 de licee din România sunt răsplătiți cu dispreț și nepăsare

Consiliul Reprezentativ al Părinților din Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” București își exprimă susținerea totală față de întregul colectiv de personal didactic și nedidactic al colegiului, într-un comunicat de presă. „Dascălii…
Vezi articolul

Din anul școlar 2025-2026, toți învățătorii au incluse obligatoriu 2 ore pe săptămână pentru pregătire remedială. Cu 3 zile până să înceapă cursurile, au aflat că trebuie să organizeze aceste ore pe grupe de copii, fără ajutorul niciunui asistent sau alt profesor și fără ca primăriile să fi acordat spații în plus

Din anul școlar 2025-2026, toți învățătorii și profesorii pentru învățământul primar au incluse în atribuțiile postului 2 ore pe săptămână de pregătire remedială, potrivit Legii Bolojan. Este vorba despre Legea nr.…
Vezi articolul

UPDATE „Proteste masive” ale studenților în toate centrele universitare când va începe noul an universitar, dacă măsurile de austeritate nu sunt retrase, anunță Alianța organizațiilor studențești / „ANOSR se alătură revoltei federației sindicatelor” din educație la protestul de luni, 8 septembrie

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) anunță ca va protesta luni, 8 septembrie, începând cu ora 11 în fața Guvernului României, unde sunt programate și manifestațiile ample ale…
Vezi articolul

Dramaturgul Mihaela Michailov și actorul Alex Călin anunță că se solidarizează cu profesorii și participă la protestul lor: Cred cu tărie în toți oamenii care au ales o profesie grea, epuizantă, cu responsabilitate enormă / Acest protest nu este despre cadrele didactice, ci despre și pentru educația din România

Dramaturgul Mihaela Michailov și actorul Alex Călin anunță că participă astăzi la protestul de amploare anunțat de profesori ca reacție la măsurile de austeritate aplicate de Guvernul Bolojan în educație.…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David, mesaj pentru profesori: Cred că este un lucru bun că nu avem oameni dați afară și salarii tăiate. Trebuie să-ți faci datoria față de școală și față de copii / Reducerea mascată a salariului, odată cu creșterea normei didactice de predare, a fost semnalată de liderii sindicali

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, este de părere că „este un lucru bun că nu avem oameni dați afară și salarii tăiate”. Acesta a afirmat că profesorii trebuie să-și…
Vezi articolul

Președintele Nicușor Dan a mers cu copiii la școală, în ziua protestului anunțat de profesorii care au rugat părinții să țină copiii acasă, și declară că se întâlneşte cu sindicaliştii din Educaţie la ora 13:30, la Cotroceni

Președintele Nicușor Dan a dus-o pe fetița sa la școală, alături de băiețel și de partenera sa, în prima zi de școală pentru elevi. Liderul de la Cotroceni a îndemnat…
Vezi articolul

Programul marșului pentru Educație între Guvern și Cotroceni de luni, 8 septembrie, anunțat de sindicate / Profesorii încep protestul la ora 10:00 și vor urca din nou pe Pasajul Basarab, la doar doi ani de la greva istorică din 2023, când imaginile cu „autostrada umană” au făcut înconjurul lumii

Sindicatele din educație au anunțat programul oficial al marșului de protest din București, care va avea loc în prima zi a noului an școlar, luni, 8 septembrie 2025. Acțiunea este…
Vezi articolul

Florian Lixandru, șeful ISMB: Școala Hamburg 195 este suprasolicitată. Când părinții au ales să își ducă copiii la astfel de școală și-au asumat inclusiv un program de funcționare altfel decât în altă unitate de învățământ

Florian Lixandru, Inspectorul General Școlar al Municipiul București, a spus referitor la situația creată la școala Gimnazială Hamburg că școala este suprasolicitată. „Când părinții au ales să își ducă copiii…
Vezi articolul

Oficial, nicio școală din București nu va funcționa în trei schimburi în anul școlar 2025-2026, ci cu program „decalat”, anunță Inspectoratul școlar București / Orarul elevilor arată însă altceva

Nicio școală din București nu va funcționa în trei schimburi în anul școlar 2025-2026, anunță Inspectoratul Școlar al Municipiului București, într-un răspuns la solicitarea Edupedu.ro. Trei școli, toate din sectorul…
Vezi articolul

Mesajul ministrului Educației, Daniel David, către profesori și părinți, cu o zi înainte de începutul școlii, marcat de proteste: Dincolo de diverse nemulțumiri, de acordul sau dezacordul față de acțiunile sindicale, toți profesorii au, la rândul lor, nu doar legal, ci mai ales moral, datoria față de elevi și sunt convins că o vor onora

Ministrul Daniel David le-a transmis un mesaj părinților, elevilor și profesorilor, cu o zi înainte de prima zi de școală, într-un comunicat de presă: „Dincolo de diverse nemulțumiri, de acordul…
Vezi articolul

Uniunea Elevilor Reprezentanți: ISJ Constanța a desființat și clasa de la Crucea, după ce îi trimisese acolo pe părinții elevilor înscriși în clasa a IX-a de la Liceul „I.C. Brătianu”, desființată tot de Inspectorat

„Încă o clasă de a IX-a a fost desființată ilegal cu două zile înainte să înceapă școala, în județul Constanța”, semnalează Uniunea Elevilor Reprezentanți (UER) într-un comunicat de presă. Este…
Vezi articolul

Conducerea celei mai mari școlii din Capitală – Hamburg 195 a decis să renunțe la demisia în bloc, anunță Inspectoratul Școlar al Municipiului București / Peste 230 de părinți acuză program în 3 schimburi „mascat”

Conducerea celei mai mari școli din București, Hamburg 195, din sectorul 3, a decis să revină asupra deciziei de a demisiona, anunță într-un comunicat de presă trimis duminică, de Inspectoratul…
Vezi articolul

Universitățile de Medicină și Farmacie se delimitează de conferința conspiraționiștilor de la Brașov: Dezinformarea și interpretarea voit greșită a datelor medicale reprezintă un atac împotriva științei și educației

Consorțiul G6 al Universităților de Medicină și Farmacie tradiționale se delimitează ferm de opiniile pseudo-științifice și dezinformarea propagate în rândul populației în cadrul unor manifestări fals denumite „conferințe științifice”, așa…
Vezi articolul

Demisie în bloc a directorilor de la cea mai mare școală din București – Hamburg 195 / Peste 230 de părinți merg în instanță și acuză haos înainte de începerea școlii, fără spații suficiente și program în 3 schimburi „mascat”

Conducerea Școlii Gimnaziale nr. 195 „Hamburg” din Sectorul 3, cea mai mare școală din Capitală, cu peste 2.000 de elevi, și-a dat demisia în bloc, a confirmat pentru Edupedu.ro directoarea…
Vezi articolul

Profesorii care scriu programa școlară de liceu la Fizică 2026 – LISTĂ / Conferențiarul Sebastian Popescu de la UAIC, antrenor al lotului de olimpici, coordonează științific comisia

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a publicat pe site-ul Centrului Național de Curriculum și Evaluare (CNCE, fostul CNPEE) componența Grupului de lucru curricular (GLC) pentru disciplina Fizică. Acesta va elabora…
Vezi articolul
Evaluările naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a

UPDATE Burse sociale 2025. Restricție creată de Ministerul Educației pentru elevi: deși au dreptul să ceară bursă socială oricând se încadrează în criterii, pe parcursul anului școlar, dacă părinții nu au depus cerere până pe 2 octombrie nu mai primesc nimic

Piedică pusă elevilor care s-ar putea să îndeplinească criteriile de acordare a burselor sociale în timpul anului școlar și nu la începutul acestuia. Metodologia-cadru pentru bursele școlare în anul școlar…
Vezi articolul

LISTĂ Comisia de profesori care face programa școlară la Istorie – liceu, pentru elevii care intră clasa a IX-a în 2026 / Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, este coordonatorul științific al grupului de lucru

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a publicat pe site-ul Centrului Național de Curriculum și Evaluare (CNCE, fostul CNPEE) componența Grupului de lucru curricular (GLC) pentru disciplina Istorie, care va elabora…
Vezi articolul

LISTĂ Profesorii care scriu programa școlară de Limba franceză pentru liceu 2026. Inspectoarea generală Delia Manuela Anghel și profesoara Sonia Berbinski de la Universitatea din București coordonează comisia

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a publicat pe site-ul Centrului Național de Curriculum și Evaluare (CNCE, fostul CNPEE) componența Grupului de lucru curricular (GLC) pentru disciplina Limba franceză, care va…
Vezi articolul

Fără festivitate, flori și manuale la deschiderea anului școlar 2025-2026, la o școală și un liceu din Mioveni / Director: Această decizie este un protest al demnității față de viitorul școlii

Conducerea Liceului Teoretic „Iulia Zamfirescu” din Mioveni a transmis un comunicat prin care anunță că începutul anului școlar 2025-2026 va fi marcat prin boicotarea festivității tradiționale de deschidere. Măsura este…
Vezi articolul

Restricții de circulație la începutul anului școlar, impuse de Poliția Locală din București: fără opriri și staționări pe banda 1 de pe Bd. Ferdinand I și Bd. Pache Protopopescu și banda 1 din inelul principal Mihai Bravu – Ștefan cel Mare

Primăria Municipiului București anunță că, pentru începutul anului școlar 2025-2026, Poliția Locală va împiedica „opririle și staționările neregulamentare pe banda 1 de pe Bd. Ferdinand I și Bd. Pache Protopopescu”,…
Vezi articolul

Asociația Vâlceană a Elevilor protestează luni, 8 septembrie alături de profesori: Tăiați risipa, nu viitorul! Măsurile propuse lovesc simultan în motivația elevilor, în condițiile de muncă ale profesorilor și în accesul la școală al copiilor din medii defavorizate

Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) se alătură protestelor din Educație, din 8 septembrie, anunță într-un comunicat de presă. „Măsurile propuse lovesc simultan în motivația elevilor, în condițiile de muncă ale…
Vezi articolul

Directoarea Școlii Gimnaziale nr. 280 din București, unde elevii vor învăța de luni, în două schimburi dar „decalat”, pe mai multe intervale orare: Avem o școală supraaglomerată cu 65 de colective în 29 de săli. Primăria sectorului 5 a promis că vom mai avea 5 săli dar mai durează în jur de 3 luni

Directoarea Școlii Gimnaziale nr. 280 din București, Violeta Filip, explică într-un interviu pentru Edupedu.ro, că din 8 septembrie, cei 1.600 de elevi vor învăța în două schimburi, după un program…
Vezi articolul

Guvernul respectă legea în privința procentului de 15% din Bugetul General Consolidat alocat Educației, spune ministrul Daniel David: O respectă pentru că totdeauna, știți ce fac?, o prorogă de la aplicare / Sunt criticat, dar sunt liniștit că am asigurat salariile și bursele oamenilor până la sfârșit de an

Guvernul „respectă” legea care prevede alocarea a 15% din Bugetul General Consolidat pentru educație prin faptul că „o prorogă de la aplicare”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Daniel David,…
Vezi articolul

LISTĂ Profesorii care scriu programa școlară de Limba engleză pentru liceu 2026 / Inspectoarea generală Rodica Cherciu și profesoara Gabriela Slăvuțeanu de la Universitatea din București sunt coordonatoare

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a publicat pe site-ul Centrului Național de Curriculum și Evaluare (CNCE, fostul CNPEE) componența Grupului de lucru curricular (GLC) pentru disciplina Limba engleză, care va…
Vezi articolul
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Profesorii nu muncesc 18-20 de ore, într-o săptămână, la școală, ci acelea sunt ore de predare, dar în spatele acestor ore de predare stau foarte multe alte activități, spune un lider sindical: Când aveau norma de 18 ore, timpul de lucru era cu mult peste 40 de ore

Vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, George Purcaru, a vorbit despre timpul de lucru al profesorilor. „Noi nu muncim 18-20 de ore, într-o săptămână, la școală, ci acelea sunt ore…
Vezi articolul

LISTĂ Profesorii și inspectorii școlari care fac programa școlară la Matematică pentru liceu 2026 / Șeful CNCE Bogdan Cristescu, Gabriel Vrînceanu și Gabriela Streinu-Cercel conduc grupurile de lucru

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a publicat pe site-ul Centrului Național de Curriculum și Evaluare (CNCE, fostul CNPEE) componența Grupului de lucru curricular (GLC) pentru disciplina Matematică, care va elabora…
Vezi articolul
Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ

Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost actualizată din nou. Școlile pot introduce datele profesorilor pentru plata diferențelor salariale prevăzute prin hotărâri judecătoreşti definitive – document

Aplicația de salarizare pentru profesorii și angajații din Învățământ a fost actualizată în privința introducerii datelor referitoare la plata diferențelor salariale prevăzute prin hotărâri judecătoreşti definitive, potrivit unui document ajuns…
Vezi articolul

Eveniment Adservio în parteneriat cu Edupedu.ro

Când ceream situația cu numărul de absențe, deja vedeam încrâncenarea de pe fețele profesorilor: „am de numărat 1.500 de absențe!”, spun directorii de școli care au ales digitalizarea managementului educațional, cu efecte puternice pe prezența elevilor la școală, reducerea abandonului și debirocratizare – VIDEO

Alexandra Hotnogu, director al Școlii Gimnaziale Budila din județul Brașov, a povestit, în cadrul unui webinar organizat joi, 4 septembrie, de Adservio și Edupedu.ro, că mama unui elev a venit…
Vezi articolul

LISTĂ Profesorii și inspectorii școlari care fac programa școlară de Limba și literatura română pentru liceu 2026 / Decana Facultății de Litere a UB, Oana Fotache Dubălaru, este coordonator științific

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a publicat pe site-ul Centrului Național de Curriculum și Evaluare (CNCE, fostul CNPEE) componența Grupului de lucru curricular (GLC) pentru disciplina Limba și literatura română,…
Vezi articolul

Daniel David: Niciun profesor, sindicalist sau nesindicalist, nu-și va permite să nu primească elevii în școală și în clasă. Părinții trebuie să știe că își pot duce copiii la școală

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, pentru TVR Info, că „niciun profesor, sindicalist sau nesindicalist, nu-și va permite să nu primească elevii în școală și în clasă”. Cursurile încep, oficial,…
Vezi articolul

Elevii unui colegiu din Timișoara vor avea petrecere, în loc de festivitatea din prima zi de școală. Director: A fost cea mai tensionată vară de când lucrez în sistem, iar pe termen lung vom resimți lipsa unor generații de profesori

Elevii Colegiului Național Bănățean din Timișoara nu vor avea festivitate de deschidere în prima zi de școală din 2025, însă sunt invitați duminică în curtea școlii, la evenimentul „Back to…
Vezi articolul

Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde îi solicită ministrei Mediului, Diana Buzoianu, oprirea, de îndată, a traficului auto în Pădurea Băneasa / Alex Găvan: mesajul nostru este „Pe aici nu se trece”

Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde îi cere ministrei Mediului, Diana Buzoianu, respectarea prevederilor Codului Silvic privind accesul public auto în fondul forestier din Pădurea Băneasa și oprirea, de îndată,…
Vezi articolul

Ministerul Educației și Cercetării: A fost eliminată obligația școlilor de a stabili criterii de departajare pentru bursele de merit din anul școlar 2025-2026, în cazul mediilor egale / Toate tipurile de burse sunt condiționate de media 10 la purtare și de prezența școlară

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că a fost eliminată obligația școlilor de a stabili criterii de departajare pentru bursele de merit din anul școlar 2025-2026, în cazul mediilor egale,…
Vezi articolul

Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui anunță public că în prima zi de școală, în semn de protest, profesorii nu participă la festivitatea de deschidere a anului școlar 2025-2026, ci doar directorii / Diriginții își vor aștepta elevii în sălile de clasă

Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui anunță public părinții că în prima zi de școală, în semn de protest, profesorii nu participă la festivitatea de deschidere a anului școlar 2025-2026, ci…
Vezi articolul

Soluția găsită de Școala Gimnazială nr. 280 din București ca să nu mai anunțe public că funcționează în 3 schimburi, adică ilegal: Le-a redenumit 2 și 1 – SURSE / Ministrul Daniel David și șeful ISMB Florian Lixandru au declarat că școlile nu vor funcționa în 3 schimburi

Părinții elevilor de la Școala Gimnazială nr. 280, unde conducerea a decis ilegal ca elevii să învețe în 3 schimburi, au fost înștiințați miercuri seara, că nu vor mai fi…
Vezi articolul

INTERVIU Profesoara Alexandra Dache, fondator Centrul de Excelență în Economie, unde s-au pregătit olimpicii internaționali care au adus României 19 medalii în 2025: Pregătirea este gratuită, iar elevii descoperă că economia explică salariile, taxele, inflația, înseamnă și matematică, istorie, dar și empatie

„Economia nu este secundară, ci fundamentală: explică salariile, taxele, inflația și viitorul startup-urilor. Totul este gratuit pentru copii, repet, pentru că poate să fie greu de crezut. Iar economia nu…
Vezi articolul