Cîmpeanu: Şcolile de vară sunt o soluţie corectă în setul de măsuri remediale

4.418 vizualizări
Foto: gov.ro
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat miercuri, după întâlnirea cu reprezentanţii AUR, că şcolile de vară reprezintă o soluţie corectă pentru recuperarea pierderilor suferite pe parcursul crizei sanitare, transmite Agerpres.

„Au fost propuse măsuri precum şcoli de vară, în care să poată fi recuperat într-o manieră sintetică cea mai mare parte din ce s-a pierdut pe parcursul crizei sanitare, pentru asta avem nevoie de concursul profesorilor în primul rând, dar avem nevoie şi de acoperire bugetară. (…) A fost o propunere care a fost considerată corectă în setul de măsuri remediale. Şcolile de vară sunt o soluţie corectă, fiind nevoie de profesori, fiind nevoie de resurse financiare alocate în acest scop. De asemenea, ceea ce oricum am fi făcut, legătura cu universităţile pentru a avea înţelegere, flexibilitate pe parcursul examenului de admitere în universităţi”, a spus Sorin Cîmpeanu.

El a adăugat că acţiunile remediale sunt foarte importante şi trebuie să fie decise caz cu caz, în funcţie de ceea ce a asimilat elevul şi nu în funcţie de ce a predat profesorul.

„Trebuie verificat tot ceea ce a asimilat fiecare elev şi trebuie intervenit personalizat cu acţiuni remediale. Este un set întreg de măsuri. Şcoala de vară este una dintre aceste măsuri. (…) În măsura în care vom reuşi să începem cel de-al doilea semestru în format clasic, vom avea de recuperat pierderile suferite pe parcursul crizei sanitare”, a mai spus ministrul Educaţiei.

Sursă foto: gov.ro


2 comments
  1. Trebuie verificat ce a asimilat fiecare elev și trebuie intervenit personalizat. Serios? Eu am vreo 240 de elevi, în toate clasele la care predau. Cum aș putea verifica fiecare elev și interveni personalizat? Cu toată disponibilitatea mea, nu e posibil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Ghidul privind admiterea la liceu 2023 a fost publicat de Ministerul Educației / Părinții și elevii sunt sfătuiți să verifice ultimele medii de intrare din anii școlari trecuți și poziția în ierarhie

Ministerul Educației a publicat marți, pe site, Ghidul privind admiterea la liceu 2023. Potrivit calendarului, elevii de clasa a VIII-a vor completa opțiunile în fișele de înscriere la liceu, în…
Vezi articolul

Profilul și standardele profesionale ale cadrului didactic din învățământul preuniversitar, pe etape de carieră și pe niveluri de învățământ, publicate în Monitorul Oficial

Ordinul care stabilește profilul și standardele profesionale ale cadrului didactic din învățământul preuniversitar, pe etape de carieră și pe niveluri de învățământ, a fost publicat, miercuri, în Monitorul Oficial. Documentul…
Vezi articolul

Tăiere fără nicio explicație. Premiile de la mai multe olimpiade școlare nu mai pot fi echivalate de elevi cu probe de la Bacalaureat 2024. Lista publicată de Ministerul Educației

Lista olimpiadelor școlare la nivel regional/european și internaționale pentru care elevii de clasa a XII-a pot solicita echivalarea probelor scrise de Bacalaureat, dacă au obținut medalii pe parcursul liceului, a…
Vezi articolul