Cioloș lansează primul atac în coaliție: „Am o nemulțumire cu privire la prezența lui Sorin Cîmpeanu în Guvern și, la fel, mulți colegi ai mei”

4.388 de vizualizări
Sursă foto: gov.ro
Dacian Cioloș, copreședinte USR PLUS, a reacționat criticând prezența lui Sorin Cîmpeanu ca ministru al Educației în guvernul lui Florin Cîțu. „Am o nemulțumire cu privire la prezența lui Sorin Câmpeanu în Guvern – și, la fel, mulți colegi ai mei. Îl cunosc de multă vreme, dar felul în care a acționat politic și profesional în ultimii ani e departe de ceea ce cred că ar trebui să fie un parcurs politic decent și o referință pentru educația din România”, a scris pe Facebook Dacian Cioloș. El a declarat că nu a avut control asupra desemnărilor făcute de partenerii de coaliție.

Sorin Cîmpeanu a fost propus de PNL și susținut de Klaus Iohannis. A primit aviz favorabil la audierilede astăzi din Parlament, cu 20 pentru, 13 împotrivă și 2 abțineri.

Postarea lui Dacian Cioloș:

„Mi s-au cerut explicații și cred că în noua configurație în care USR PLUS are responsabilitatea guvernării e nevoie să vorbim deschis și cu transparență și despre probleme sau lucruri pe care vrem să le facem sau să le asumăm împreună cu partenerii de coaliție, dar și despre lucruri cu care nu suntem confortabili. Asta am promis, asta fac.La fel ca o mare parte a societății civile, și eu, personal, am o nemulțumire cu privire la prezența lui Sorin Câmpeanu în Guvern – și, la fel, mulți colegi ai mei.

Îl cunosc de multă vreme, dar felul în care a acționat politic și profesional în ultimii ani e departe de ceea ce cred că ar trebui să fie un parcurs politic decent și o referință pentru educația din România. Din păcate, am putut acționa în structura guvernului doar proporțional cu voturile primite. Nu am avut control pentru desemnările de miniștri ale partenerilor, așa cum nici partenerii nu au avut pe cele ale USR PLUS. În același timp, știu că aveți dreptate să fiți nemulțumiți și să ne menționați.

Suntem responsabili de ceea ce va decide guvernul din care facem parte și ne vom asigura că programul de guvernare va fi aplicat. Și nu vom accepta derapaje de la program, de la angajamentele luate împreună, mai ales în Educație, un domeniu-cheie de care depinde viitorul tuturor. Vom rămâne receptivi în continuare la toți cei cu idei și cu experiențe bune în domeniul educației și vom folosi toate pârghiile pe care le vom avea în guvern și în parlament pentru a le valorifica în deciziile la care vom fi parte.”

Sursă foto: gov.ro


3 comments
  1. Este total incorecta atitudinea lui Ciolos.Daca avea ceva de spus ,trebuia sa o spuna in coalitie nu pe retele online.Nu asa se joaca intr-o echipa.RUSINE!!.

  2. Da si o va pune Secretar General pe iubita lui cea tanara si superficiala Ioana Lazar care a terorizat tot ministerul.

  3. Mare papagal esti mai Ciolos. Poate ne spui despre parcursul TAU politic si profesional din ultimii ani. Tocmai tu…..marele „reper” profesional si moral….Prietenii stiu de ce!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Inspectoratele școlare au posibilitatea să configureze o adresă de e-mail pentru înscrierea la Titularizare 2024, potrivit Ministerului Educației / Inspectorii școlari au obligația de a consilia candidații cu privire la disciplinele de concurs la care se pot înscrie în funcție de studii

Inspectoratele școlare au posibilitatea de a configura o adresă de e-mail pentru înscrierea candidaților la concursul naţional de Titularizare 2024, potrivit unei adrese a Ministerului Educației. Profesorii sau viitoarele cadre…
Vezi articolul

„Nu există motive de panică”. „Școlile rămân deschise”, declară ministrul sănătății Alexandru Rafila, după recordul de cazuri Covid-19 raportate (peste 34.200): Este extrem de importantă activitatea cadrelor didactice și nedidactice, dimineața, la triajul epidemiologic

Ministrul Sănătății a ținut o conferință de presă, în ziua cu cel mai mare număr de cazuri noi Covid-19 în România. El a subliniat că nu există în momentul de…
Vezi articolul

Luni nu merg la școală copiii din cele 6.600 de clase în care sunt cazuri de infectare, anunță ministrul Educației: Toți ceilalți, inclusiv cei din cele 201 de localități în care rata a depășit 6 la mie, merg la școală luni / Regula este, la o școala cu 10 clase, de exemplu, în momentul în care 5 clase au intrat în online, întreaga școală va intra în online pentru o perioadă de 14 zile

„Toți ceilalți, inclusiv cei din cele 201 de localități în care rata a depășit 6 la mie, merg la școală luni”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu la B1TV. Decizia vine…
Vezi articolul